Traian Ungureanu – Nu chiar tot e pe bani

noiembrie 14, 2017

Povestea cunoscută sub numele de Brexit și-a pierdut demult interesul și înțelesul pentru omul de rînd, ceea ce e un alt fel de a spune pentru omul de bun simț. Logica a ținut pasul pînă la un punct. Se știa că Marea Britanie e o națiune altfel, adică o insulă vitală pentru istoria Europei, dar și diferită de Europa și normele de viață pe Continent. Nu a fost, deci, surpinzător că englezii nu s-au împăcat niciodată cu transformarea treptată a Uniunii Europene într-un stat sau, dacă vreți, într-un superstat. Britanicii au o tradiție veche de suveranitate, o sumedenie de obiceiuri legale, bancare și culinare diferite, plus o aversiune la fel de veche față de centralism și înregimentare. Nimeni nu a fost, deci, surprins de existența unui curent politic și popular foarte puternic și activ, decis să scoată Marea Britanie dintr-o Uniune Europeană tot mai prezentă și

dominantă în viața societății britanice.

Așa s-a ajuns la referendumul de acum un an. Britanicii au votat pentru desprinderea de UE și rezultatul a șocat. În primul rînd, pe cei cei nu știau mare lucru despre mentalitatea și tradiția distinct-britanică. E vorba de numeroși cetățeni ai altor state europene, dar și de o parte a cetățenilor britanici, desprinși de mentalitatea tradițională. Pînă aici, lucrurile au fost, poate, surprinzătoare dar s-au jucat la vedere și inteligibil pentru un public larg. Povestea a fost înțeleasă de foarte mulți oameni cam așa: britanicii au votat, vor pleca și gata. În fond, UE e o asociere voluntară și democratică de state. Prin urmare, despărțirea nu e nici interzisă, nici foarte complicată.

Apoi, au început negocierile de despărțire. Unii le-au asemănat cu disputele presupuse de un divorț. Comparația e tentantă, dar inexactă. Căci, în lumea europeană cel puțin, nu s-a mai pomenit căsătorie în 28. Marea Britanie a decis să se despartă de o familie pe care a împărțit-o cu alte 27 de state. Discuția despre un divorț poate simplifica explicațiile, dar nu e exactă. Oricum, negocierile au început și, din acest moment, lucrurile s-au complicat rapid, ba chiar au devenit de neînțeles pentru un public larg. Treptat subiectul a pierdut din atracție și a început să plictisească sau chiar să irite, deși nu a încetat să stea pe prima pagină a ziarelor. Ceva tulbure și nervos a înlocuit tot ce era de înțeles. Singurul lucru aparent clar e că Marea Britanie și UE nu se înțeleg la bani.

E vorba de banii pe care Marea Britanie îi va restitui în contul datoriilor față de UE. S-a vorbit de 10, apoi de 20, de 60 sau chiar de 100 de miliarde de euro sau de lire sterline. Aici, s-ar părea că intră în joc o cunoștință veche: aplecarea umană spre cîștig sau, măcar, spre limitarea pierderilor în bani. UE vrea să scoată cît mai mult la capătul afacerii, în vreme ce Marea Britanie vrea să piardă cît mai puțin. Dar impresia e suspectă. Nu e greu de priceput că 10 sau 100 de miliarde sînt valori extreme, că suma în discuție e, probabil, pe la mijloc și că 50 de miliarde nu sînt o sumă hotărîtoare pentru UE. Aceeași sumă ar fi importantă pentru Marea Britanie, dar nu o chestiune de viață și de moarte economică sau financiară. Cu toate astea, negocierile s-au împotmolit în acest punct. Reprezentanții UE repetă că nu vor face nicio concesie, britanicii amenință cu ruperea negocierilor și retragerea din UE fără un acord final. Ce e, de fapt, în spatele acestei încurcături care pare, pur și simplu, o ceartă pe bani?

 

Impasul în negocierile Marea Britanie-UE nu e o problemă de bani. Ar fi prea puțin și prea vulgar pentru un conflict care opune două părți atît de puternice și, pînă la urmă, legate de atîtea fire și secole de istorie. Poate că problema devine un pic mai ușor de înțeles dacă răsturnăm perspectiva obișnuită. Asta înseamnă să presupunem că, în ciuda tonului sever și triumfalist, UE are o problemă mai mare sau cel puțin la fel de mare ca Marea Britanie. În genere, toată lumea pornește de la premiza că despărțirea va avea consecințe negative numai sau în primul rînd pentru Marea Britanie. Ideea după care și Uniunea Europeană riscă lucruri foarte nesigure și neplăcute e aproape absentă.

Totuși, e de observat că Marea Britanie e a doua putere economică a UE, după Germania. E destul de limpede că pierzînd numărul doi economic, UE nu poate fi tocmai mulțumită sau liniștită. Din nou, nu e vorba numai de bani și indicatori economici. E vorba mai degrabă de efecte morale și psihologice. Cineva care pleacă dintr-o organizație de pe poziția a doua nu lasă în urmă doar un loc gol, ci și un mesaj care spune că organizația nu, în definitiv, chiar atît de puternică și că viața e posibilă și în afara ei. Ce va fi mai departe nu se poate ști. Însă între scenariile posibile, e de luat în seamă și varianta în care Marea Britanie face o figură bună sau nu suferă un șoc grav, avînd în vedere marile ei tradiții comerciale și vechile legături cu lumea din afara Europei. Cu alte cuvinte, UE e pusă în fața riscului ca Marea Britanie să demonstreze că există viață economică și în afara UE. Puse la un loc, aceste observații sugerează că UE are motive să se simtă pusă la încercare de plecarea britanicilor și tot atîtea motive să facă din această despărțire un proces greu și complicat. Evident, nimeni nu poate împiedica Marea Britanie să plece din UE dar starea în care britanicii ies din UE poate fi influențată pînă în ultima clipă. O complicație urmată de o criză internă britanică ar face din despărțire un episod încărcat și ar trimite spre restul statelor membre UE mesajul cupă care „orice e mai bine decît despărțirea”.

Al doilea lucru are scapă sau se strecoară neobservat în discuțiile despre Brexit e prestigiul. Pare o glumă dar e, probabil, cel mai adînc și mai ascuns motiv de îngrijoarare pentru UE. Astfel, dacă facem un pas înapoi și privim mai bine, vom observa ceva în aparență binecunoscut dar mereu ignorat: Marea Britanie nu e un stat oarecare în istoria Europei. Mai mult decît atît, Marea Britanie are o reputație și un prestigiu fără egal. Mai întîi, pentru că a intervenit de mai multe ori pe Continent pentru a restabili ordinea democratică, în momentul în care statele europene cedaseră în fața absolutismului și a dictaturii. Apoi, pentru că Marea Britanie e considerată unanim statul de origine al democrației parlamentare și al domniei legii în Europa. Prestigiul britanic e enorm și a supraviețuit timpului și crizelor. Limpede, o organizație care e părăsită de etalonul ei democratic originar are o mare problemă.

În cazul UE, lucrurile sînt încă mai complicate. Asta pentru că prezumția fundamentală de existență a UE e tocmai ideea după care UE e totuna cu Europa. Nu neapărat geografic și teritorial ci politic și democratic. Această idee repetată fără încetare de liderii UE presupune și altceva: că tot ce e în afara UE nu e democratic sau nu e încă perfect democratic. UE a folosit această prezumție față de toți candidații est-euriopeni admiși în UE ca într-o școală de îndreptare și menține același criteriu în fața statelor europene cu care are relații de asociere sau negociere (foste republici sovietice și statele balcanice) sau de care se distanțează (Rusia și Turcia). Atît timp cît UE a fost un bloc în care au existat numai intrări și nici o dezertare, ideea a stat în picioare. Din momentul în care UE a pierdut un membru, această idee cade. Iar dacă statul plecat e Marea Britanie, prin excelență întrupare a legalității și democrației, ideea de bază a UE e în fața unui dezastru.

Pierzînd Marea Britanie, UE nu mai poate susține că e totuna cu lumea democratică a Europei și că dincolo de granițele ei se află doar state cu probleme sau perfectibile. Pretenția de unicitate și monopol democratic a UE cade. Marea Britanie, statul originar al democrației europene, se mută în afara UE și demonstrează, astfel, că formele superioare de organizare politică ale democrației pot trăi foarte bine și în afara UE. Cu alte cuvinte, UE se află în fața riscului ca Marea Britanie să demonstreze că există viață democratică și în afara UE. Această lecție e o catastrofă morală pentru UE. Și explică mai bine de ce încleștarea Marea Britanie-UE nu e o ceartă pe bani.

Advertisements


Categories: Articole de interes general

Tags:

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: