Dorul după un Kafka creștin (sîc!)


                Motto: ,,Eu te-am trimis să predici, nu să stai de vorbă cu ei!“

Ieri am văzut o scenă de teatru absurd. Da, există și așa ceva în biserici.

Sala era de mărime mijlocie, cam cu 150 de locuri. Două rânduri de bănci, iar în fața lor un mic pupitru amvonal. În sală, cam opt sau doisprezece rătăciți disasociați era răspândiți care încotro în mărimea devenită imensă a sălii.

Amplificat la maxim și ambalat la turația extremă a plămânilor, un vorbitor mustra de mama focului pe cineva impersonal pierdut undeva în zare. Ceilalați îl ascultau impasibili. L-am admirat pe unul din banca a doua, singur, singurel pe banca lui, care-și pusese bărbia în palma așezată de tăblia primei bănci. Privea pieziș spre țipătorul din față, ca spre o arătare ciudată, inexplicabilă. Sau, poate că era resemnat de întreaga situație … Sau poate că era organistul revenit în bancă în așteptarea următoarei cântări comune …

Pățania mi-a adus aminte de o alta. Cu vreo douăzeci de ani în urmă, un lider local de biserică l-a trimis pe Aurel Popescu să-i țină locul într-o vineri seara. S-a dus cu sora Valerica. Ajuns acolo, dânsul a găsit un grup de, tot așa, vreo opt până la doisprăzece oameni, răspândiți pe cele aproximativ 16 rănduri de scaune. I-a privit cu drag și i-a rugat să-l ajute să alcătuiască un cerc de scaune în față. Au stat apoi împreună cam două ore, discutând, punând întrebări, ascultându-se reciproc, cântând și rugându-se. Au fost cele mai frumoase și mai calde două ore petrecute în biserică anul acela. L-au rugat să mai vină și să repete o astfel de ,,părtășie“.

Necazul a început doar a doua zi, când, dis de dimineață, liderul nemulțumit l-a sunat pe fratele Aurel. Era tulburat și nemulțumit, de-a dreptul nervos:

,,Bine frate, ce-ai făcut aseară? Eu te-am trimis să predici, nu să stai de vorbă cu ei!“

+++

Nu, n-a citat cele de mai sus din Kafka , geniul german care a scos în evidență idiosincrațiile din secolul trecut. Sunt fapte reale, recunosc, nu mai puțin absurde.

Scena de mai sus se repetă din păcate săptămână de săptămână în foarte multe locașuri de cult creștine. Regizorii suntem chiar noi înșine, de parcă n-am fi citit Evangheliile și n-am fi familiari cu felul de a fi al lui Christos. Am ajuns să le semănăm mult mai mult Marilor Preoți. Sunt printre noi mulți care i-ar reproșa Domnului Isus că n-a purtat cu el în pelegrinările lui prin satele Israelului și un … amvon mobil.

+++

Cu două zile în urmă m-am dus să închiriez o mașină pentru un drum spre Santa Barbara. Tinerelul de acolo mi-a amintit de tinerețea mea de altă dată. L-am îndrăgit instantaneu. Când a aflat că sunt păstor baptist mi-a spus vesel că el ,,nu este religios“. L-am felicitat și i-am spus că este foarte bine așa. Religioșii L-au răstignit pe Fiul ui Dumnezeu. I-am spus că el mai are încă o șansă …

Advertisements


Categories: Amintiri

Tags:

1 reply

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: