RELUARE: PERICOLUL MIȘCĂRII CARISMATICE – TREI PERSPECTIVE: PENTICOSTALĂ, PASTORALĂ ȘI PERSONALĂ

Advertisements


Categories: Uncategorized

1 reply

  1. Desi toata viata am crezut ca protestantismul este forma cea mai inalta de organizare si manifestare a ideilor crestine – vezi „Etica protestanta si spiritul capitalismului” a lui Max Weber – in ultimii doi ani mi-am dat seama ca gresesc.
    Protestantismul transfera raspunderea mantuirii de pe umerii Bisericii pe umerii individului. Acesta a fost marele lui merit. Raspunderea in fata lui Dumnezeu este personala. Si e o idee biblica de fundamentala. Dar in momentul in care omul hotaraste sa devina crestin fara sa aiba un indrumator serios (duhovnic) in decizia lui, exista riscul individualizarii credintei in sensul ca omul, in loc sa adere la un set de principii imuabile care reprezinta credinta crestina, isi poate face credinta dupa chipul si asemanarea lui. Daca tinerilor nu le mai place cum se inchina parintii lor, se separa si isi fac biserica proprie. Iar parintii nu-i pot opri pentru simplul motiv ca la randul lor si ei si-au dezvoltat credinta in exact acelasi mod. La un moment dat in trecut, cativa “reformatori” au hotarat ca ei trebuie sa se inchine altfel decat cei dinaintea lor. Apoi, cateva generatii mai tarziu, alti “reformatori” au hotarat ca reforma trebuie sa mearga si mai departe. Oricat de socant ar parea ar trebui sa recunoastem ca originea acestui fenomen se afla in reforma lutherana. Acolo s-a creat un precedent. Necesar, in raport cu starea Bisericii de atunci, dar nu suficient in raport cu autoritatea ei. De atunci zona protestanta este intr-o continua schimbare sau reformare. Asa se face ca avem astazi o puzderie de confesiuni si biserici diferite. Toate pretind ca detin adevarul dar, in acelasi timp, fiecare crede despre celalalt ca greseste. Or, conform principiului noncontradictiei si al tertului exclus, o astfel de situatie este absolut aberanta. Nu se poate ca afirmatia si negatia ei sa fie luate impreuna ca fiind adevarate, in acelasi timp si sub acelasi raport. Daca una este adevarata rezulta ca cealalta este cu necesitate falsa. Tertium non datur.
    Acesta este motivul pentru care in epistola lui Iuda suntem indemnati ” sa luptam pentru credinta care a fost data sfintilor o data pentru totdeauna.” Credinta crestina nu este concluzia unui demers intelectual al omului care sa poata fi contracarat ulterior cu argumente. Nu e ceva ce am inventat noi si pe care sa ne-o facem dupa chipul si asemanarea noastra. Este un adevar revelat, axiomatic, evident prin el insusi care nu poate fi “falsificabil” in sens stiintific. El poate fi doar acceptat sau respins si, de vreme ce a fost dat o data pentru totdeauna, in el nu incap reforme, aranjamente, negocieri si cosmetizari care sa dea bine cu mersul vremurilor. Credinta crestina este ceea ce este si discutia se inchide. Orice adaugire, reformare, cosmetizare – indiferent de unde vine ea – este exclusa. Ba mai mult decat atat, orice trece peste ceea ce a fost dat este A-NA-TE-MA. Si asta e valabil pentru toate incercarile care au avut loc de-a lungul istoriei de a schimba sensul celor revelate, fie ca au venit din ortodoxie, fie ca au venit din catolicism sau protestantism.
    Din acest punct de vedere Biserica nu are ce sa reformeze. Poare indrepta greseli dar nu poate face reforme. In momentul in care au facut-o au pasit in afara acelei Biserici al carui cap este Hristos.(Asa cum au pasit suedezii, de pilda, cand si-a tras pe post de episcop de Stockholm o cucoana lesbiana cu acte in regula. Iar adunatura de scelerati continua sa se autoitituleze biserica luterana crestina. Si nimeni n-are ce le face. Cine sa “dea” cu anatema in ei? Ce autoritate recunosc ei?)
    Principiul e acelasi si in ceea ce priveste miscarile carismatice. Ele au devenit posibile pentru ca noi le-am facut posibile, pentru ca noi am fost la randul nostru niste “carismatici” in raport cu cei dinaintea noastra.
    Fie ca ne convine, fie ca nu ne convine, eu imi permit sa spun ca aici ne-a adus Reforma. Ba inca indraznesc sa presupun ca protestantismul a fost creuzetul in care s-au dezvoltat toate ideile distrugatoare cu care ne confruntam astazi, trecand prin scoala de la Frankfurt, corectitudine politica si terminand cu ateismul care se generalizeaza tocmai acolo unde ideile protestante au facut civilizatie.
    Ma tem ca am gresit atunci cand am crezut ca protestantismul este forma cea mai inalta de manifestare a ideilor crestine. Nu este. Protestantismul poarta in sine samanta propriei lui distrugeri. Daca nu exista un sistem care sa pastreze – cu orice pret – neschimbate ideile crestine de seama, in cateva generatii ele se perimeaza si se transforma. Daca etosul crestin nu este transmis fiecarei
    noi generatii – asa cum suntem invatati in Deuteronom cap 6 – generatia urmatoare nu are de unde sa-l preia si, la randul ei, sa-l duca mai departe.

    Ps. Faptul ca bisericile neoprotestante din Romania s-au trezit si fac front comun cu Biserica Ordodoxa si cu celelalte biserici traditionale in lupta pentru valorile traditionale, rezulta din faptul ca ele fiinteaza intr-un spatiu ortodox. “Contaminarea” dogmatica ortodoxa a fost pentru bisericile evanghelice romanesti din tara si diaspora de bun augur. Si acest fapt s-a vazut cel mai precis si mai limpede in cazul Bodnariu. Stim ce atitudine au avut penticostalii din Norvegia in acest caz. Am vazut cu totii carui “dumnezeu” slujesc ei.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: