Și o țară mică are nevoie de un Președinte mare – Moldova

Sunt în părtășia bisericilor moldovene din nord-vestul Americii. Sunt imersat în preocupările și problemele lor. Inimile lor sunt parțial încă în Moldova. Nu este ușor. Veștile de ,,acasă“ nu sunt tocmai bune și plăcute. Iată comentariul unui expert:

mai 10, 2017

Un singur șef de stat străin a acceptat invitația la ceremoniile care au marcat Ziua Victoriei la Moscova: Igor Dodon, șef de stat al Republicii Moldova. Dacă și-a dorit așa ceva, Igor Dodon a reușit, în sfîrșit, să se facă remarcat. Dorința e de înțeles. Președintele Republicii Moldova a ocupat, curînd după instalarea în funcție, o postură incomodă: anonimatul punctat de antipatie.

Pe de o parte, Igor Dodon e o figură nu tocmai frecventată sau cunoscută. Pe de altă parte, atît cît e cunoscut, Dodon are o imagine defavorabilă. Așadar, prezentîndu-se la Moscova, Președintele Moldovei a reușit să se ridice pe vîrfuri și să scoată, măcar o clipă, capul peste dezinteresul constant care îl însoțește. S-ar putea argumenta, desigur, că Dodon e Președintele unui stat mic și că asta explică bătălia pentru notorietate purtată la Moscova. S-ar mai putea spune și că Moldo
va nu poate ignora fosta putere imperială rusă și, mai ales, bunăvoința ei politică, economică și comercială. Ambele argumente au miezul lor, dar asta nu înseamnă că miezul e foarte mare sau gustos.

Escapada Președintelui Dodon a reușit publicitar; imaginea singurului șef de stat prezent la ceremoniile de la Moscova a fost, în sfîrșit, notată, reprodusă și difuzată. Cu ce înțeles, e o cu totul altă poveste. Din perspectivă rusă, imaginea lui Dodon ca oaspete solitar poate însemna ceva destul de puțin onorant. În fond invitațiile la manifestările de Ziua Victoriei sînt ceva mai mult decît o afacere strict protocolară.

După ce a anexat Crimeea, Rusia a înțeles, fără îndoială, că nu se poate aștepta la o îmbulzeală de musafiri politici străini și importanți. Și, tocmai din acest motiv, invitațiile trimise de Ziua Victoriei au avut funcția unei licitații negative: Moscova a aflat cine anume e în stare să treacă peste orice, inclusiv peste reputația și interesele majore ale țării, pentru a fi băgat în seamă. Altfel spus, sondajul indirect organizat de Rusia a stabilit cine anume e vasal din vocație. E de crezut că Rusia cunoaștea dinainte numele cîștigătorului dar, acum, are și proba foto. Președintele Dodon a încasat, astfel, un premiu de evitat. Dodon își poate face socoteala că, pe termen scurt, cel puțin, imaginea nu contează. Numai că în politică, și mai ales în politica externă există și termen lung, iar Moldova e, totuși, un stat care, își imaginează, măcar, o durata istorică semnificativă. E destul de probabil că Președintele Dodon n-a luat în calcul acest tip de considerente,

tocmai pentru că pare un politician dominat de termene rapide și durate scurte.

Al doilea argument care explică, măcar în parte, prezența singulară a lui Dodon la Moscova se leagă de condiționarea politică și economică a Moldovei. Adică: dacă e îmbunată, Rusia poate ține economic Moldova. Și mai important pentru Dodon: dacă e îmbunată, Rusia mă poate menține în funcție, mai mult decît cred adversarii și chiar aliații mei interni.

Ambele observații candidează la repertoriul real politik. Dar nu iau o notă prea bună. Economic, Rusia poate pune ceva în coșul Moldovei, dar numai cu un preț politic exorbitant. Președintele Dodon știe că există un preț dar nu are cum să îi cunoască valoarea. Azi, Moscova e binevoitoare, mîine Moscova e tot binevoitoare, dar nu neapărat cu același Președinte sau grup politic moldovean. Prin urmare, partida începută de Dodon la Moscova poate aduce mici îmbunătățiri economice, fără să conțină garanții politice. În fond, insistînd să fie prezent, chiar singur, la Moscova, Igor Dodon s-a devalorizat voluntar în ochii gazdelor și a demonstrat că e fragil și negociabil.

Gestul lui Igor Dodon, fixat în fotografii de album, cu V. Putin la paradă și la dineul aniversar de la Moscova, e, deci, comentabil pe spații largi doar pentru că e mărunt și nechibzuit. În fond, Igor Dodon nu e singurul șef de stat dintr-o țară mică, fostă posesiune sovietică și, în continuare, dependentă de toanele și resursele Rusiei. Deosebirea e că Igor Dodon a făcut eroarea tipică politicienilor care au probleme mai mari cu propria anvergură decît cu statutul țării lor.

Nu e interzis și nici rău să te duci la Moscova sau să menții o comunicare serioasă cu Federația Rusă. Dar numai dacă o faci cu o agendă care nu te include de la prima pagină și dacă urmărești planuri de durată care îți ajută țara.

Vizita lui Dodon la Moscova nu poate fi suspectată de prea multă inteligență politică. Asta, mai ales pe fondul absenței notabile și aproape ostile a lui Dodon din relația cu UE și cu România. Într-adevăr, exact în măsura în care nu e interzis să comunici în relația cu Rusia, nu e interzis nici să menții o legătură notabilă cu UE și cu România. În fond, Acordul de Asociere UE-Moldova e în vigoare și poate aduce avantaje Moldovei, chiar dacă Peședintele Dodon nu e un admirator. Relația cu România e, deasemenea, un atuu potențial dar numai dacă Peședintele Moldovei vrea să îi înțeleagă capacitatea. Sigur, o parte însemnată a moldovenilor privesc destul de sceptic, dacă nu chiar cu suspiciune, tot ce vine de la UE și din România. Indiscutabil, adversarii politicii pro-UE și pro-România au tot dreptul la opinie și respect. Însă, poziția unui Președinte trebuie să înglobeze nu să politizeze sau să încurajeze asemenea puncte de vedere. Din nou, în joc nu e afilierea pe termen scurt ci destinul unui stat nu foarte bine bine fixat în acest moment.

Destui politicieni moldoveni au cochetat cu o tendință pe care actualul Președinte o duce, acum, prea departe: jocul politic redus la poziția de teritoriu înfiat. Ceea ce promite poziția de satelit dar nu lasă loc tocmai autonomiei pe care o invocă, uneori iritat, atîția politicieni și alegători moldoveni. În fond, adevărata criză a Republicii Molova e tocmai diminuarea accentuată pe scena europeană și, în special, în relațiile est-europene. Voluntar sau, pur și simplu, din nepricepere, Igor Dodon se lasă purtat de acest curent pe care îl intensifică, printre altele, cu idei de genul incursiunii nenecesare și servile de la Moscova.

Cînd, se va discuta – poate peste mai puțin timp decît se crede – pe tema „cine a pierdut Moldova?” nu va fi lipsă de pretendenți la întîietate. Erori mai mari sau mai mici, dar incontestabile, s-au făcut și la Bruxelles și la București. UE a fost, uneori, prea formală și insuficient aplicată realității locale moldovenești. Bucureștiul a fost, cînd prea relaxat, cînd excesiv de activ și, prin urmare, derutant. Însă, inconsistența și căderea de nivel aduse de Președintele Dodon sînt mult mai periculoase, pentru că vin din interior și scot problemele de stat a Moldovei de pe orbita politici serioase. Iar realitatea paradoxală e că mai ales țările mici au nevoie de Președinți mari.

Advertisements

One thought on “Și o țară mică are nevoie de un Președinte mare – Moldova

  1. Rodica S. says:

    “Rep.Modova”=BASARABIA,in mod special Transnistria, pt. ca acolo am originile dinspre mama.Am incercat in 2005 sa o vizitez, dar nu mi s-a dat voie sa trec peste Nistru.Iubesc,apreciez pe sufletistii de moldoveni in general. Ma rog pentru Basarabia+ in mod deosebit.Doamne-ajuta-ne, Te rugam.Amin.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s