O mică adăugire la studiul ,,Trei lucruri primite de sus“, Cazul Nicodim, din studiul despre Evanghelia lui Ioan:

Un alt pasaj despre omniprezența Domnului Isus se află ,,ascuns“ cumva în rugăciunea de Mare Preot consemnată în Ioan 17. În cea de a treia secțiune a ei, când Domnul Isus se roagă pentru toți credincioșii din istorie, El folosește iar un timp gramatical greșit (pentru noi), vorbind la prezentul continuu etern al divinității:

,,Tată, vreau ca, acolo unde sunt Eu, să fie împreună cu Mine şi aceia pe care Mi i-ai dat Tu, ca să vadă slava Mea, slavă pe care Mi-ai dat-o Tu, fiindcă Tu M-ai iubit înainte de întemeierea lumii“ (Ioan 17:24).

Domnul Isus se afla atunci în marea criză dinaintea răstignirii, dar El exista concomitent și în slava de dinainte de întemeierea lumii!!! De aceea, El nu poate spune ,,vreau ca acolo unde voi fi Eu (după răstignire, înviere și înălțarea la cer), să fie împreună cu Mine …“ El era deja acolo (și bineînțeles că era și pe pământ). Nu Ioan se joacă cu timpurile verbale, ci Domnul Isus le folosește așa ca să-și argumenteze divinitatea.

Categories: Studiu biblic