Un capitol din “DUMNEZEU vorbeste celui ce ia seama” – de A.W. Tozer

După ce v-am pregătit (iritat) cu un articol de politica bisericească, iată un articol de viață duhovniceascăbreală.

”Când să te unești și când să te desparți?“ aceasta este întrebarea și un răspuns corect necesită înțelepciunea lui Solomon.

Unii rezolvă problema în mod empiric: orice unire este bună și orice despărțire este rea.Foarte simplu. Dar este evident că acest mod facil de a rezolva problema ignoră lecțiile istoriei și trece cu vederea câteva dintre profundele legi spirituale după care trăiesc oamenii.

Dacă oamenii buni ar fi cu toții adepți ai unirii, și oamenii răi, adepții despărțirii, sau invers, aceasta ar simplifica lucrurile pentru noi. Sau dacă s-ar putea arăta că Dumnezeu întotdeauna unește și diavolul întotdeauna desparte, ar fi simplu să ne găsim drumul în această lume derutată și derutantă.

A despărți ceea ce trebuie despărțit și a uni ceea ce trebuie unit necesită înțelepciune. Unirea elementelor deosebite nu este niciodată bună, nici chiar atunci când este posibilă, după cum nu este bună nici despărțirea arbitrară a elementelor asemănătoare. Și aceasta este cu siguranță adevărat atât cu privire la lucrurile morale și religioase, cât și cu privire la lucrurile politice sau științifice.

Primul care a făcut despărțire a fost Dumnezeu, la creație a despărțit lumina de întuneric. Această despărțire a stabilit direcția tuturor acțiunilor lui Dumnezeu în natură și în har. Lumina și întunericul sunt incompatibile; a încerca să le ai pe amândouă dintrodată în acelși loc, înseamnă a încerca imposibilul și a sfârși prin a nu avea niciuna, nici alta, ci mai degrabă neclaritate și confuzie.

În lumea oamenilor de astăzi aproape că nu se găsește nicio direcție trasată clar. Rasa umană este căzută.Păcatul a adus confuzie. Grâul crește împreună cu neghina, oile conviețuiesc cu caprele, fermele celor drepți și ale celor nedrepți se află alături pe câmp, casa de misiune este vecină ci birtul.

Dar lucrurile nu vor fi totdeauna așa. Vine ceasul când oile vor fi despărțite de capre și neghina va fi separată de grâu. Dumnezeu va despărți din nou lumina de întuneric și toate lucrurile se vor grupa după soiul lor. Neghina va merge în foc cu împerună cu neghina și gâul în hambar, împreună cu grâul. Opacitatea se va ridica prcum ceața și toate liniile se vor vedea clar. Iadul se va vedea a fi iad în totalitate, și cerul se va vădi a fi casa tuturor celor care poartă natura singurului Dumnezeu.

Acea vreme o așteptăm noi, cu răbdare. Intre timp pentru fiecare din noi, ca și pentru Biserică, oriunde apare ea în societatea umană, întrebarea constantă ar trebui să fie:cu ce ne unim, si de ce anume ne separăm? Nu se pune aici problema coexistenței, dar se pune problema unirii și a comuniunii. Grâul crește pe același ogor ca și neghina, dar oare cele doua se polenizează una pe alta? Oile pasc alături de capre, dar vor căuta ele să se încrucișeze? Cel drept și cel nedrept se bucură de aceeași ploaie și de același soare, dar vor uita ei profundele deferențe morale și se vor înrudi prin casătorie?

La aceste întrebări răspunsul obișnuit este:da! Unire de dragul unirii, și oamenii vor trăi ca frații! Unirea e atât de dorit, încât niciun preț nu e prea mare și nimic nu e suficient de important pentru a ne ține despărțiți. Adevărul este ucis pentru a organiza o petrecere în cinstea mariajului dintre cer și iad; se face totul în sprijinul unui concept de unitate care nu are nicio bază în Cuvântul lui Dumnezeu.

Biserica luminată de Duhul Sfânt va refuza să aibă ceva de a face cu toate acestea. Întro lume căzută ca a noastră unitatea nu este o comoară de cumpărat cu pretul compromisului.

Loialitatea față de Dumnezeu, credincioșia față de adevăr și păstrarea unui cuget curat sunt giuvaere mult mai prețioase decât aurul din Ofir sau diamantele din mină. Pentru aceste giuvaere oamenii au suferit pierderea averilor, închisoare și chiar moarte;pentru ele, chiar și în timpuri recente, în spatele diverselor cortine, urmașii Lui Hristos au plătit ultima măsură a devotamentului și au murit liniștiți, necunoscuți și necântați de lumea cea mare, dar cunoscuți de Dumnezeu și dragi inimii Lui de Tată.In ziua când se vor dezvălui tainele tuturor sufletelor, aceștia vor ieși în față să-și primească răsplata pentru faptele făcute în trup. Neîndoios că oamenii aceștia sunt filozofi mai înțelepți decât cei din tabăra religioasă care au căutat o unitate fără sens, care nu au avut curajul de a sta împotriva curentului și care au trâmbițat atâta unitatea frățească numai pentru că acest lucru s-a întâmplat să fie popular la vremea respectivă.

”Dezbină și stăpânește” este sloganul cinic al conducătorilor politici machiavelici, dar Satan știe și cum să unească și să cucerească. Pentru a îngenunchia o națiune, viitorul dictator trebuie să o unească. Prin apeluri repetate la mândria națională sau la nevoia de a răzbuna vreo nedreptate trecută, sau actuală, demagogul reușește să unească poporul în jurul lui. După aceea e ușor să preia controlul asupra armatei și să își supună armata legislativă. Urmează apoi o unitate aproape desăvârșită, întradevăr, dar este unitatea țarcului și a taberei de concentrare. Am văzut lucrul acesta de mai multe ori întâmplându-se în acest secol și lumea îl va mai vedea cel puțin încă odată, când națiunile pamântului se vor uni sub conducerea lui Anticrist.

Când turma de oi confuze o ia la vale pe pantă, o oaie se poate salva numai dacă se separă de celelalte. Unitatea desăvârșită întro astfel de situație nu poate să însemne decât nimicire totală pentru toate. Oaia înțeleaptă se separă pentru a-și salva pielea. Puterea se află în unirea lucrurilor asemănătoare și în despărțirea lucrurilor neasemănătore.

Probabil că ceea ce ne trebuie în cercurile religioase de astăzi nu este mai multă unire, ci o despărțire înțeleaptă și curajoasă. Toată lumea dorește pacea, dar s-ar putea ca trezirea să urmeze săbiei.

Categories: Teologice