Pe 16 Octombrie 2016, baptiștii din Los Angeles au sărbătorit aniversarea a 45 de ani de la înfințarea primei biserici sub păstorirea fratelui Petru Popovici. A fost frumos. A fost necesar. A fost o piatră de hotar spre noi orizonturi.
Când aniversezi înfințarea unei biserici ești ispitit să vorbești doar despre începuturi. S-a vorbit. Majoritatea celor prezenți n-au fost însă atunci acolo. 45 de ani înseamnă însă și anul acesta și anul trecut și acum doi ani și așa mai departe. Am mulțumit Domnului pentru toți aceștia.
Din punctul meu de vedere, biserica din Los Angeles a fost aici pentru că Dumnezeu a pregătit un loc în care să fiu găzduit cu dragoste și ajutat să lucrez pentru Domnul. La fel ca mine gândesc toți cei care au venit în Los Angels. A fost un loc pregătit de Dumnezeu pentru noi, iar adunarea a fost darul lui Dumnezeu pentru fiecare dintre noi.
Pe lângă pozele despre începuturi, pe ecran au fost arătate misiunile și înfăptuirile bisericii de-al lungul vremii. L-am văzut și pe Liviu Olah, păstor aici o scurtă vreme. Am văzut și biserica din Șugatag, rod al eforturilor misionare și financiare ale bisericii păstorite acum de Liviu Țiplea.
Ar fi multe de spus și de povestit … Eu am fost tare gripat și m-am ținut departe, ca să nu fiu darnic cu virusul ăsta rău. Vă scriu după o noapte dificilă, plină de mucinex, suplimentat din belșug cu usturoi.
Cum se cuvenea, la sărbătoare a fost invitat, în locul fratelui Petru Popovici care a trimis un clip video, nepotul dânsului, fratele Valentin Popovici, păstor în Chicago. Vizitele lui, mult prea rare pentru dragostea noastră, sunt întotdeauna sărbători, chiar dacă nu avem nici o aniversare.
Și tot cum se cuvenea, păstorii din această zonă au venit și ei. A lipsit Dorin Brezoi, aflat într-o vizită la părinți, în Constanța.
În rândul de sus sunt cei cu vechime, Liviu Țiplea, Valentin Popovici și cu mine. În rândul din față sunt Marius Lucan, păstor la biserica din San bernardino (Colton) și Ionuț Breb , invitat temporar ca păstor al tineretului din Betania, fostă Bellflower, fostă Cornuta, …
Dacă doriți să vizionați programele de dimineața și de seara, o puteți face aici:
https://livestream.com/accounts/1436703
Categories: Amintiri, Arhive Documentare

Video – Un program de excepție – Convenția RBA 2015 – seara de duminică
Leave a comment