Cartea profetului Ieremia este un mozaic de procedee stilistice. În vorbire, Ieremia folosește prioritar exprimarea poetică. Afirmațiile lui sunt scurte și ritmate, deosebindu-se astfel de majoritatea celorlalți care au scris profeții.

Ca regulă generală, Dumnezeu folosește proza atunci când comunică gândurile Lui către gândurile oamenilor și poezia când vrea să transmită sentimentele din inima Lui către inimile oamenilor. Poezia este limbajul inimii și este important să remarcăm că majoritatea profețiilor lui Ieremia sunt în limbaj poetic. Din nefericire, prea mulți oameni tratează Biblia prin care pot pătrunde gândurile lui Dumnezeu, neglijând astfel să-i pătrundă conținutul ei emoțional. Biblia este o carte care ,,trăiește“, plină de sentimentele divinității.

Iată un pasaj care vorbește despre supărarea lui Dumnezeu și despre mânia Lui:

,,Domnul mi-a zis: „Chiar dacă Moise şi Samuel s-ar înfăţişa înaintea Mea, tot n-aş fi binevoitor faţă de poporul acesta. Izgoneşte-l dinaintea Mea, ducă-se!“ (Ieremia 15:1).

Iată un altul care descoperă dragostea infinită pe care o poartă Dumnezeu pentru poporul Său:

,,Ei vor fi poporul Meu, şi Eu voi fi Dumnezeul lor. Le voi da o inimă şi o cale ca să se teamă de Mine totdeauna, spre fericirea lor şi a copiilor lor după ei. Voi încheia cu ei un legământ veşnic, că nu Mă voi mai întoarce de la ei, ci le voi face bine şi le voi pune în inimă frica de Mine, ca să nu se depărteze de Mine. Mă voi bucura să le fac bine, îi voi sădi cu adevărat în ţara aceasta, din toată inima şi din tot sufletul Meu“ (Ier. 32:38-41).

Există imagini poetice chiar și atunci când Ieremia vorbește despre lucruri tragice:

,,Daţi slavă Domnului, Dumnezeului vostru, până nu vine întunericul, până nu vi se lovesc picioarele de munţii nopţii!“ (Ier. 13:16).

Cine și-ar fi închipuit că Dumnezeu este atent la fascinația unei adolescente cu podoabele și la ,,șmecheriile“ unei mirese? Ieremia ne spune că El o face.

La nunta noastră a vorbit și Vasilică Moisescu, prietenul și tovarășul de pușcărie al lui Traian Ban, socrul meu. Ca bun cunoscător al limbii ebraice, dânsul ne-a dăruit atunci șase traduceri posibile ale versetului:

,,Ce bine ştii să-ţi întocmeşti căile când este vorba să cauţi ce iubeşti! Chiar şi la nelegiuire te deprinzi“ (Ier. 2:33).

Una era; ,,Ce bine știi să te prefaci, să joci teatru, să porți o mască, atunci când vrei să câștigi simpatia unei persoane pe care o iubești“.

Alta era: ,,Ce bine știi să te păcălești singur, să-ți adormi conștiința, atunci când te atrage păcatul pe care-l iubești“ (de aici și urmarea: ,,Chiar şi la nelegiuire te deprinzi“).

O a treia era: ,,Nimic nu este prea greu atunci când ești cu adevărat îndrăgostit“. Unde există dragoste, există întotdeauna o soluție. Sora Bințea Wurmbrand obișnuia și dânsa să spună: ,,Pentru dragoste nimic nu e prea greu, nimic nu este prea scump, nimic nu este prea mult, nimic nu este imposibil“.

În context, profetul Ieremia lasă să ajungă până la oameni răbufnirea de nemulțumire a lui Dumnezeu. El îi bate pe umăr pe iudei ca să-i întoarcă cu fața spre El. Vrea ca ei să-L privească în ochi și să vadă cât de mult îi iubește și cât de mult Îl doare îndepărtarea lor de El:

,,O, neam rău de oameni, uitaţi-vă bine la Cuvântul Domnului, care zice: ,,Am fost Eu o pustie pentru Israel sau o ţară plină de întuneric beznă? Pentru ce zice atunci poporul Meu: ,,Suntem slobozi, nu voim să ne întoarcem la Tine?“ (Ieremia 2:31)

Cât de mult trebuie să-L fi durut pe Dumnezeu lipsa de recunoștință a iudeilor! Ca să-i facă să înțeleagă, Dumnezeu le dă două exemple de atașament pentru lucruri de nimic, dar care înfrumusețează, fac bine, ajută: podoabele unei fete și brâul unei mirese:

,,Îşi uită fata podoabele sau mireasa brâul? Dar poporul Meu M-a uitat de zile fără număr“ (Ier. 2:32).

Stupefiant! Dumnezeu privește de la înălțimea cerului și vede atașamentul unei adolescente pentru podoabele care i se par că o fac mai frumoasă. Nimeni n-ar putea să o despartă de ele!  Tot așa, Dumnezeu vede atașamentul unei mirese pentru brâul ei. Brâul era corespondentul antic al corsetului. El le ajuta pe mirese să arate ,,subțirele la mijloc“.

Fascinant și surprinzător! Dumnezeu alege să se compare pe Sine cu

niște podoabe și cu un brâu lipsit de valoare. Oare nu este El mai mult pentru Israel? N-a făcut El mai mult pentru ei? Și totuși, iudeii nu-L prețuiesc și nu-I simt lipsa nici măcar atât cât simte o puștoaică lipsa podabelor și o mireasă lipsa brâului ei.

În alt pasaj, Ieremia vorbește despre agonia propriei suferințe. Îl știu pentru că fratele Geabou Pascu l-a folosit într-o anumită întâmplare când toți cei prezenți plângeau, în afara tatălui meu:

,,Vasile, n-ai apă-n cap, Vasile! D-aia nu plângi!“ Într-adevăr, sortit unei vieți dure de orfan pribeag pe la porțile altora, tatăl meu și-a vărsat ultimele lacrimi atunci când a văzut-o pe mama lui în coșciugul din camera din față a casei părintești, într-un obscur sătuc al Săvenilor din Moldova. Fratele Pascu făcea aluzie la o expresie de jale a profetului Ieremia:

„O, de mi-ar fi capul plin cu apă, de mi-ar fi ochii un izvor de lacrimi, aş plânge zi şi noapte pe morţii fiicei poporului meu!“ (Ieremia 9:1).

Dincolo de proză și poezie, în cartea profetului Ieremia întâlnim dramatizările, în improvizarea unor mici scenete. Au fost ocazii în care Dumnezeu a vrut să-i confrunte pe oameni cu ,,întâmplări“ publice și să le forțeze o reacție. Prin aceste mici dramatizări, Dumnezeu a încercat să treacă dincolo de apatia și indiferența ascultătorilor.

Pe lângă vizita din casa olarului, de care am amintit deja, Ieremia a folosit o întâmplare cu un brâu înfășurat în jurul coapselor (un fel de chilot) îngropat bun și dezgropat putred lângă râul Eufrat, ca să ilustreze putrefacția din viața intimă a iudeilor (Ieremia 13:1-11). Altădată, profetul a folosit ,,juguri și legături“ puse pe grumaz ca să ilustreze porunca dată de Dumnezeu tuturor oamenilor din toate popoarele de a se supune Babilonului (Ieremia 27).

Când toți cei din Ierusalim se grăbeau să-și vândă ogoarele de teamă că vor ajunge fără valoare din cauza invaziei Babilonului, Dumnezeu i-a poruncit lui Ieremia să facă un spectacol întreg din cumpărarea unui ogor de la o rudă panicată, ca semn că iudeii se vor întoarce în țară și ,,investiția“ va fi răsplătită din belșug (Ier. 32).

Alte procedee dramatice au fost ascunderea unor pietre (Ier. 43:8-13), aruncarea unei cărți în râul Eufrat (Ier. 51:63) și purtarea unui coș pe cap prin cetate, asemenea unei femei gospodine.

După primii 23 de ani de rostiri profetice, Dumnezeu l-a oprit pe Ieremia să mai vorbească în public. Baruc, secretarul lui Ieremia a primit porunca să scrie mesajele profetice. Cred că se cade să spunem câteva cuvinte despre ,,secretul secretarului Baruc“.

În cartea profetului Ieremia apare o notă specială despre Baruc. De fapt, capitolul 25 este o interferență în scurgerea cărți, un fel de apendice destinat acestui om deosebit. Faptul că cel care a scris capitolul 25 este Baruc, dă acestui text un caracter de pocăință personală și de mărturisire publică a unei slăbiciuni (cum este de altfel și cartea profetului Iona).

În terminologie modernă, Baruc a fost ,,secretarul“ profetului Ieremia. Numele lui înseamnă ,,Binecuvântat“ și i-a fost dat de tatăl său, Neeria, care a anticipat lucruri mari pentru el. Baruc a avut un frate care ajunsese figură importantă, un fel de administrator șef la curtea regală din Ierusalim:

,,Iată porunca dată de prorocul Ieremia lui Seraia, fiul lui Neriia, fiul lui Mahseia, când s-a dus la Babilon cu Zedechia, împăratul lui Iuda, în al patrulea an al domniei lui Zedechia. Seraia era cel mai mare cămăraş“ (Ierem. 32:12; 51:59).

Pentru Baruc, Dumnezeu rânduise însă o ,,altfel“ de binecuvântare. Rânduit să fie secretarul unui profet al cărui mesaj a fost lepădat de concetățeni, Baruc a fost slujitorul unui slujitor al lui Dumnezeu. Într-o generație apostată, plină de împotrivitori ai lui Dumnezeu, poziția lui Baruc nu l-a făcut nici popular, nici prosper.

Baruc a trebuit să scrie rostirile profetice ale lui Ieremia, iar când împăratul Ioiachim a ars una din scrisorile lui Ieremia, profetul i-a poruncit să o mai scrie odată (Ierem. 36). Probabil că aceasta a umplut paharul lui Baruc, care a protestat cam așa: ,,La ce bun să o mai scriu odată?! Crezi că or s-o citească? La ce bun să scriu și celelalte cuvântări ale tale? Nu te ascultă când vorbești! Crezi că vor căuta cu interes scrierile tale? Nu vezi că n-are nici un rost? Misiunea ta este un eșec și eșec este și să aștern toate lucrurile acestea pe hârtie. M-am însoțit cu un om ratat și am parte și eu de ratarea lui … Puteam să fiu altceva în viață  … Fratele meu este administrator șef la curtea regală. El a ajuns ceva în viață! Poate că mă voi duce la el să-i cer și eu o slujbă ,,adevărată“, că asta pe care o fac lângă tine este fără nici un rost.“

Spuse sau doar gândite, aceste cuvinte ale lui Baruc au fost auzite de Dumnezeu, care s-a grăbit să-i răspundă. N-am fi știut niciodată de ezitările lui Baruc dacă n-ar fi existat acest răspuns de la Dumnezeu, iar faptul că Baruc îl face public dovedește că intervenția lui Dumnezeu și-a atins scopul.

„Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeul lui Israel, despre tine, Baruc:
 ,,Tu zici: ,,Vai de mine! Căci Domnul a adus întristare peste durerea mea; îmi sleiesc puterile suspinând şi nu găsesc odihnă!“ 
Spune-i:
,,Aşa vorbeşte Domnul: ,,Iată că ce am zidit voi dărâma; ce am sădit voi smulge, şi anume ţara aceasta. Şi tu umbli după lucruri mari? Nu umbla după ele! Căci iată, voi aduce nenorocirea peste orice făptură, zice Domnul, dar ţie îţi voi da ca pradă de război viaţa ta în toate locurile unde vei merge” (Ierem. 45:2-5).

Surprinzător pentru mine, expresia ,,Viața ca o pradă“ este titlul unui roman scris de frustratul Marin Preda prin 1977, în România comunistă, care simțea și el aceeași lipsă de semnificație și rost ca și Baruc.

Din răspunsul dat de Dumnezeu la frământările lui Baruc înțelegem patru mesaje care se potrivesc tuturor slujitorilor descurajați ai lui Dumnezeu:

Dumnezeu știe despre lucrarea ta.
Dumnezeu știe despre încercările tale.
Dumnezeu știe ce spui.
Dumnezeu are o răsplată pentru tine.

Descurajarea l-a făcut pe Baruc să nu vadă bine. El trăia într-o vreme când Dumnezeu însuși nu era popular și se lupta cu împotrivirile încăpățânate ale iudeilor. Cum se putea aștepta el la o soartă mai bună? ,,Și tu umblii după lucruri mari?“ este o mustrare pe care au nevoie să o audă și alții, nu numai Baruc.

De fapt, în perspectiva istoriei și mai ales în perspectiva eternității, Baruc avea să fie o figură mult mai importantă și mai populară decât fratele său, Seraia. Cine ar mai fi știut după mii de ani, despre Seraia, ,,marele adimistrator de la Ierusalim“, dacă n-ar fi scris despre el aparent nesemnificativul Baruc? Providențial, scrise de Baruc, nebăgatele în seamă profeții ale lui Ieremia au fost traduse astăzi în mai toate limbile pământului, iar Baruc ,,trăiește“ viața lui ca o pradă și astăzi. Cei din vremea lui au fost uitați de mult, dar el este viu prin lucrarea lui și mai ales prin ascultarea lui de misiunea primită de la Domnul. Asta ca să nu mai amintim și de răsplata credincioșiei pe care i-a va da ,,în ziua aceea, Domnul“ (2 Tim. 1:12,18; 4:8).

Parafrazând acest minuscul capitol al pocăinței lui Baruc, am putea răspândi și noi astăzi această concluzie-avertisment: ,,Fii atent la ambițiile din afara planului lui Dumnezeu. El te poate lăsa să ai succes în ele și să pierzi … slava pe care a pregătit-o El pentru tine !“

Categories: Studiu biblic