Introducere

Ieremia este o figură cheie din Vechiul Testament și unul din cei mai cunoscuți dintre profeții Bibliei.  Cartea lui nu este însă una dintre cele mai populare și asta din trei motive: este descurajantă, dificilă și deprimantă. 

Descurajantă

Are 52 de capitole scise în cei aproximativ 40 de ani de activitate. Numai Isaia, cu 66 de capitole este mai lungă. Pentru majoritatea cititorilor este prea lungă pentru a le trezi entuziasmul. 

Dificilă.

Conținutul nu este nici cronologic și nici tematic, așa că este greu de parcurs. Profețiile au fost așezate unele lângă altele parcă alandala, într-o ordine arbitrară. Am putea spune că ieremia are o colecție de colecții. Pe deasupra, se pare că Ieremia și-a schimbat punctele de vedere de-a lungul cărții. Criticii se delectează să gasească ,,contradicții“ în predicile lui. În primii ani de activitate, Ieremia se pronunță categoric împotriva Babilonului, dar mai târziu i-a îndemnat pe iudei să i se predea de bunăvoie. Este unul din motivele pentru care a fost învinuit de trădare. Adevărul este că de-a lungul celor 40 de ani, mesajul lui s-a schimbat după cum s-au schimbat și circumstanțele politice și după cum Dumnezeu a schimbat tonul și conținutul anunțurilor profetice pe care i le-a încredințat. 

Deprimantă

Cel mai răspândit motiv pentru care cititorii ocolesc această carte este însă că este cea mai depresantă parte a Bibliei. Ieremia aduce pentru regatul lui Iuda numai vești rele, iar acestea sunt notate împreună cu descrierea durerilor profetului pentru ceea ce se întâmplă cu poporul și cu propria lui viață. În literatura și folclorul popoarelor, o ,,ieremiadă“ a ajuns să însemne o tânguire jalnică. Nimeni n-a vorbit și nu vorbește de bine despre Ieremia. 

Ca și în alte cazuri însă, nu aceasta este tot. Chiar și în cele mai groaznice profeții, Dumnezeu a așezat și vești bune. Ele sunt însă așa de ascunse în tufișurile de vești rele că oamenii nici nu le observă. 

Când o studiezi, cartea lui Ieremia te fascinează, așa cum te fascinează marile tragedii ale lumii, prin dramatismul evenimentelor și prin complexitatea personajelor. Ieremia este și el ,,o tristă figură care nu și-a meritat destinul“, trezindu-ne astfel simpatia. Mai mult decât alții, Ieremia este plin de ,,spovedanii“, de mărturii personale, de destăinuiri ale propriilor reacții în fața evenimentelor. Citindu-le, ne putem identifica cu el și ne devine chiar simpatic. Mai mult însă, cartea ne vorbește despre Dumneze, punându-ne la dispoziție un material excelent pentru a-L înțelege mai bine.

Circumstanțele istorice:

Ieremia și-a început activitatea pe la sfârțitul secolului VII î.Ch., când regatul celor două seminții din Sud, Iuda și Beniamin, era pe cale să fie duse în robia babiloniană (586 î.Ch.). Parte din populație a fost strămutată chiar înainte de această dată.

Ieremia a trăit pe vremea a șapte regi de la Ierusalim: Manase, Amon, Iosia, Ioahaz, Iehoiachim, Ioiachin și Zedechia. Cei 40 de ani de activitate profetică s-au desfășurat peîn timpul ultimilor cinci regi enumerați mai sus.

Profetul a vorbit într-o perioadă traumatică pentru poporul lui Dumnezeu. Cele zece seminții din regatul de notrd fuseseră duse deja în robie de asirieni. Profeții Isaia și Mica au muritm după ce mesajele lor au căzut pe urechi surde. Ieremia este ultimul dintre profeți chemat să-i averizeze pe iudei și să-i anunțe că a venit vremea pedepsei. Ieremia s-a născut în timpul domniei lui Manase, împăratul apostat care a anulat în țară toate reformele bune făcute de tatăl său, Ezechia. Manase a făcut ca Iudei să ajungă într-o stare mai jalnică decât ,,neamurile pe care le nimicise Domnul dinaintea copiilor lui Israel“ (2 Regi 21:2-9). La toate acestea, el a mai adăugat și uciderea lui Isaia, pe care l-a închis în trunchiul unui copac și l-a tăiat în două cu ferăstrăul.

Mesajele lui Ieremia au o tentă tragică, un fel de ,,Este prea târziu!“ amestecat cu o licărire de speranță că lucrurile se mai pot îndrepta încă. Ambivalența aceasta s-a născut dintr-o întâmplare amintită în capitolul 18 al cărții. Dumnezeu l-a trimis în casa olarului să vadă cum se fac vasele. Foarte mulți comentatori s-au grăbit să spună că lecția învătată acolo de Ieremia a fost că Dumnezeu poate face orice vrea El cu lutul. S-au scris o sumedenie de poezii și cântări pe această temă.  Nu aceasta a fost lecția pe care i-a dat-o Dumnezeu! Adevărata lecție a fost că ceea ce poate face un olar este direct dependent de calitatea lutului, de felul în care se lasă el modelat de mâna olarului. Lutul decide ce fel de vas va ieși.  Dacă el nu se lasă modelat, olarul îl va arunca iar pe roată. Nereușitele din istoria lui israel nu i se datorează lui Dumnezeu. Lui I se datorează doar răbdarea cu care o ia mereu de la început! Dumnezeu nu lucrează cu păpuși mânuite de sfori, ci cu oameni care I se pot împotrivi și pot alege să nu-L asculte. În astfel de condiții, din mâna olarului iese un vas care merită să fie făcut țăndări:

,,Aşa a vorbit Domnul: „Du-te de cumpără de la un olar un vas de pământ şi ia cu tine pe câţiva din bătrânii poporului şi din bătrânii preoţilor.Du-te în valeaBen-Hinom, care este la intrarea porţii olăriei, şi acolo să vesteşti cuvintele pe care ţi le voi spune.  … Să spargi apoi vasul sub ochii oamenilor care vor merge cu tine. Şi să le spui: ‘Aşa vorbeşte Domnul oştirilor: «Tocmai aşa voi zdrobi pe poporul acesta şi cetatea aceasta cum se sparge vasul unui olar, fără să poată fi făcut la loc. Şi morţii vor fi îngropaţi în Tofet din lipsă de loc pentru îngropare. Aşa voi face locului acestuia, zice Domnul, şi locuitorilor lui şi voi face cetatea aceasta ca Tofetul“ (Ier. 19:1-2; 1012).

Dumnezeu ar fi preferat să facă din Israel un vas de podoabă, dar cartea lui se termină cu ultimii copii ai lui Israel, sub conducerea lui Ezechia, duși în Babilon. Națiunea a fost făcută țăndări.

Numele lui Ieremia este neobișnuit. El poate însemna în același timp și ,,a zidi“ și ,,a dărâma“. 

,,Iată, astăzi te pun peste neamuri şi peste împărăţii, ca să smulgi şi să tai, să dărâmi şi să nimiceşti, să zideşti şi să sădeşti“ (Ier. 1:10).

Numele i-a descris perfect misiunea. Timp de 40 de ani, Ieremia le-a spus oamenilor că Dumnezeu îi înalță pe cei care Îl ascultă și-i trântește la pământ pe cei ce I se împotrivesc.

S-a născut într-o familie preoțească aflată sub un blestem străvechi.  Dumnezeu i-a spus lui Eli că niciunul din urmașiii lui nu va ajunge la bătrânețe (1 Sam. 2:31), așa că Dumnezeu a trebuie să-l cheme la slujire încă din adolescență ca să-i dea suficient timp să-și împlinească cei 40 de ani de activitate. A început să profețească probabil pe la 17 ani și ncii măcar cei din casa lui nu i-au primit mesajul cu bunăvoință. Ca să nu fie omorât de frații săi, Ieremia a trebuit să se mute la Ierusalim, cam la 5 km de casa părintească:

„Domnul mi-a dat de ştire şi am ştiut; atunci Tu mi-ai arătat faptele lor. Dar eu eram ca un miel blând pe care-l duci la măcelărie şi nu ştiam planurile rele pe care le urzeau ei împotriva mea, zicând: ‘Să nimicim pomul cu rodul lui, să-l stârpim din pământul celor vii, ca să nu i se mai pomenească numele.’ 

‘O, Doamne, Dumnezeul oştirilor, Tu, care eşti un judecător drept, care cercetezi rărunchii şi inimile, fă-mă să văd răzbunarea Ta împotriva lor, căci Ţie îţi încredinţez pricina mea!’ 

De aceea, aşa vorbeşte Domnul împotriva oamenilor din Anatot, care vor să-ţi ia viaţa şi zic: ‘Nu proroci în Numele Domnului, căci vei muri ucis de mâna noastră!’ De aceea, aşa vorbeşte Domnul oştirilor: ‘Iată, îi voi pedepsi; tinerii vor muri ucişi de sabie, iar fiii şi fiicele lor vor muri de foamete. Şi niciunul din ei nu va scăpa, căci voi aduce nenorocirea peste oamenii din Anatot în anul când îi voi pedepsi’.” (Ier. 11:18-23).

Din inima sistemului politic de la Ierusalim, Ieremia și-a continuat slijirea în aceeași perioadă cu Habacuc, Țefania, Ezechiel și Daniel. A început să-i sfatuiască pe concetățeni lui să capituleze și să se predea babilonienilor. Nimeni n-a primit mesajul lui, ci l-au urât și l-au tratat ca pe un trădător. Când inevitabilul s-a produs și Babilonul a cucerit Ierusalimul, babilonienii i-au îngăduit lui Ieremia să aleagă între a fi strămutat alături de popor la Babinon (Ier. 40:4-6) sau să rămână împreună cu cei lăsați în Iudeia (Ier. 52:16). Niciuna dintre variante n-a fost plăcută. Ieremia nu-i plăcea pe babilonieni, iar iudeii nu-l plăceau pe Ieremia. Până la urmă a sfârșit-o n Egipt. Niște iudei l-au răpit și l-au târât după ei la Taphanes (Ier. 43:5-7). Ieremia a murit acolo, contestat și disprețuit de toți, singur (Ier.44). Un final trist pentru o viață tristă.

Categories: Studiu biblic