(cu scuze pentru greșelile unui proiect încă necorectat ortografic)

Subiectele rostirilor profetice ale lui Isaia acoperă o arie impresionantă de teme. Ele se întind de la întâmplări petrecute în cer printre făpturile lui Dumnezeu înainte de creaţia lumii (vezi Isaia 42:5) şi până la evenimente din viitorul îndepărtat în care Dumnezeu va crea ceruri noi şi un pământ nou (Isaia 65:17; 66:22). Chiar dacă Isaia este important şi din punct de vedere al profeţiilor despre Ierusalim (pe care-l numeşte în 30 de feluri diferite), despre Israel şi Iuda sau despre celelalte naţiuni ale lumii (Isaia 2:4; 5:26; 40:15, 17, 22; 66:18), totuşi importanţa lui majoră rămâne aceea a unui crainic ce vesteşte lucrarea lui Mesia.

Multe din profețiile lui Isaia încep cu situații istorice contemporane, iar profețiile lui sunt adresate lor, dar trec adesea dincolo de ele, adresându-se unor vremuri iitoare legate de venirea lui Mesia, Isus Christos. Acest dualism este caracteristic multor altor profeții din Biblie. Profețiile cu dublă sau chiar triplă împlinire istorică anunță inițial venirea unor evenimente de mică impostanță, pentru a trece apoi la împliniri mult mai mari și mai importante. Profețiile cu caracter dublu din Isaia se referă la isus Christos, la Israel, Iuda sau alte neamuri din jur. Două profeții au un caracter singular prin excelență: cele legate de venirea Zilei Domnului și de Împărăția viitoare.

Iată patru subiecte distincte cărora li se adresează profețile din cartea lui Isaia.

I. Isaia despre Mesia:

Isaie este numit și ,,profetul evanghelist“, pentru că a scris așa de mult despre Isus Christos. Profețiile lor s-au împlinit întocmai în evenimentele Evangheliilor Noului Testament.

Isaia a scris
– despre nașterea Sa (7: 14; Mat. 1: 23);
– despre lucrarea lui Ioan Botezătorul (40: 1–6; Mat. 3);
– despre lucrarea însoțitoare a Duhului Sfânt (61: 1–2; Luca 4: 17–19);
– despre lepădarea lui de către Israel (6: 9–13; Mat. 13: 10–15; Ioan 12: 38);

– despre piatra de poticnire (8: 14; 28: 16; Mat. 21: 42; Rom. 9: 32–33; 1 Pet. 2: 6);
– despre lucrarea Lui pentru Neamuri (49: 6; Luca 2: 32; Fapte 13: 47);
– despre suferinţele şi despre moartea Sa (52:1-53:12; Marcu 10: 25),
– despre caracterul ispășitor al morții Lui pe Cruce (53)
și despre Împărăția Lui viitoare (2, 11, 65; 11: 1–9; Apoc. 12: 10).

Nașterea supranaturală a lui Isus Christos dintr-o fecioară este una din doctrinele fundamentale ale creștinismului. Fiul lui Dumnezeu nu putea veni în lume ca mine și ca tine. Fiecare prunc este o creație nouă, dar Christos a existat dintotdeauna. El a venit printr-o naștere fără egal în istorie, fără explicație și fără rival.
Isus Christos ,,a venit în lume“ (Ioan 3: 17; 10: 36; 16: 28).
În terminologia din Isaia 9:6, copilul ni s-a născut (a luat natură umană) pentru că un Fiu ni s-a dat (în natura Lui divină).
Trupul lui a fost conceput în mod supranatural prin Duhul Sfânt în pântecele Mariei (Luca 1: 26–38; Evrei. 10: 5).
El a trăit fără păcat (1 Pet. 2: 22), căci “în El nu este păcat” (1 Ioan 3: 5);
,,El n-a cunoscut nici un păcat“ (2 Cor. 5: 21), dar a fost făcut păcat pentru răscumpărarea noastră. Dreptatea lui Dumnezeu L-a executat la cruce, dar Dumnezeu L-a înviat din morți ca să vadă astăzi înviorat ,,rodul suferințelor Sale“:

,,Dar, după ce Îşi va da viaţa ca jertfă pentru păcat, va vedea o sămânţă de urmaşi, va trăi multe zile şi lucrarea Domnului va propăşi în mâinile Lui. Va vedea rodul muncii sufletului Lui şi se va înviora. Prin cunoştinţa Lui, Robul Meu cel neprihănit va pune[a] pe mulţi oameni într-o stare după voia lui Dumnezeu şi va lua asupra Lui povara nelegiuirilor lor“ (Isaia 53:10-11).

O altă înfățișare profetică a lui Isus Christos în cartea lui Isaia este ,,Robul Domnului“

Între evrei şi creştini există o dispută asupra adevăratei lui identităţi: evreii îl identifică cu Israelul, iar creştinii îl identifică cu Domnul Isus Cristos.

Expresia ,,Robul Domnului“ este folosită de 17 ori de Isaia și identifică trei entități: națiunea lui Israel (41:8–9; 43:10); Cir, regele perșilor cel ales de Dumnezeu să restaureze Israelul și să rezidească Templul (44:28; 45:1; see Ezra 1:1); și Isus Christos, Fiul lui Dumnezeu, Cel venit să sufere și să moară pentru păcatele lumii (O ,,septadă“ de texte – Isa. 42:1, 19; 49:5, 7; 50:10; 52:13; 53:11).

Este evident că profeţia lui Isaia a avut şi un sens local imediat, destinat vremii şi poporului spre care a fost rostit şi în cadrul acesta „robul Domnului” poate şi trebuie să fie identificat cu Israelul. Totuşi, nimeni nu poate nega faptul că profeţia lui Isaia este şi un mesaj peste veacuri, destinat celor cu care se vor împlini planurile viitoare ale lui Dumnezeu. În acest context al prevestirii, Robul Domnului trebuie identificat neapărat cu fiinţa şi lucrarea lui Isus Christos din Nazaret, Mântuitorul lumii. Combinând cele spuse ajungem la concluzia că în unele pasaje „Robul Domnului” poate fi identificat cu Israelul, care a funcţionat ca un un „ante-tip” al lui Christos în lucrarea de mântuire, în timp ce în alte pasaje este clar că el nu poate fi identificat decât cu Mesia-Isus din Nazaret, Fiul lui Dumnezeu venit să trăiască şi să moară pentru salvarea oamenilor.

Un alt pasaj foarte cunoscut, dar nu mai puţin controversat este Isaia 53. Biserica creştină a preluat acest capitol ca fiind al ei, fără să mai ţină cont că el se adresează în primul rând şi în mod special neamului evreu. Nu Biserica, (care nu exista atunci) „nu L-a băgat în seamă” (53:3), ci Israelul! Ei fuseseră acolo când a fost răstignit Robul Domnului şi tot ei vor fi aceia care vor cânta în viitor această „cântare a plângerii”, despre care ne vorbeşte şi profeţia din Zaharia 12:10.

Între Israel şi Biserică continuă şi astăzi acest conflict de interpretare. Evreii nu-L pot accepta astăzi pe Domnul Isus-Christos ca „Mântuitor” în planul lui Dumnezeu, dar nici unii din Biserica nu par a înţelege că Isaia ni-l prezintă solemn şi pe Israel în rolul său mesianic.

Categories: Studiu biblic