http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

Și ce ar folosi unui om să câștige toată lumea, dacă s-ar prăpădi sau s-ar pierde pe sine însuși?  –  Luca 9.25

Scriitorul renumit Lev Tolstoi povestea într-o poveste despre un rob, care a fost lăsat liber de bunul său stăpân. În plus putea să primească, ca răsplată pentru serviciile sale, așa de mult teren cât putea să înconjoare de la răsăritul soarelui până la apusul lui.

La primele raze ale soarelui din ziua următoare, bărbatul porni la drum. El nu se odihni și nu făcu nicio pauză și mâncă doar în mers pentru a nu pierde deloc timpul. Pas cu pas, averea lui se mărea. Încet se făcu seară, dar robului nu îi era suficient. Mări pasul – această câmpie, acea bucată de pădure și acolo în spate terenul arabil, toate acestea dorea cu orice preț să le obțină.

Și într-adevăr: la apusul soarelui reuși să ajungă la punctul de plecare; un sentiment de fericire trecu prin pieptul său: Toate acestea îmi aparțin! Dar în același moment, acest sentiment de fericire deveni o durere puternică. Bărbatul se ținu de piept, căzu la pământ și rămase mort, lovit de infarct.

Tolstoi încheie povestea: De cât de puțin pământ are nevoie omul: un metru jumătate sub pământ!

Categories: Maxime si cugetari