Există circumstanțe care nu sunt sub controlul nostru. Ce facem în astfel de crize ale neputinței ?

După moartea lui Saul și Ionatan, seminția lui Iuda, l-a uns pe tânărul David împărat la Hebron (2 Sam. 2:1-4), dar Abner, verișor cu Saul (1 Sam. 14:50) și căpetenia oștirii lui, s-a opus voiei lui Dumnezeu și l-a proclamat nou împărat în Israel pe Iș Boșet, fiul lui Saul  (2 Sam. 2:8-10).

Ori de câte ori nu ne supunem voiei lui Dumnezeu producem dezbinare și distrugere (Iacov 3:13–4:1).

Trei asasinate au avut loc înainte ca David să ajungă împărat peste tot Israelul și trei oameni au fost uciși: Asael (cap. 2), Abner (cap. 3) și Iș- Boșet (chap. 4).

Care a fost cauza lor?

Sângele acestor oameni n-ar fi fost vărsat dacă oamenii s-ar fi supus voiei lui Dumnezeu care-l alesese deja pe David și nu ar fi ales să facă ce le-a convenit lor. Ioab și Asael au fost amândoi rude ale lui David (1 Chron. 2:16), așa că evenimentele au avut în același timp și implicații familiale și naționale. Ioab, Abișai și Asael au fost fii Șeruiei, o soră a lui David; din Iese, dar cu o altă mamă.

Cei trei i-au fost deci nepoți, dar ca vârstă, au fost mai mari ca el. Dacă fiecare din cei implicați ar fi căutat slava lui Dumnezeu, nu slava lor înșiși și dacă ar fi pus interesul națiunii mai presus de interesul personal, aceste tragedii nu s-ar fi întâmplat.

Pentru că și-a pus încrederea în Dumnezeu, David s-a întărit ,,din putere în putere“ (Ps. 84:7). El știa că Dumnezeu l-a ales ca împărat peste Israel și a așteptat răbdător ca Domnul să-și împlinească promisiunea.

Când umblii prin credință te poți încrede în Domnul. Abner și-a întărit și el puterea, dar nu în puterea Domnului (v. 6), ci în puterea politică. Avea mai multă putere chiar decât împăratul pe care-l instalase în Israel. Beat de putere, Abner a folosit-o spre pierzania lui.

David a urmărit calea împăcării, dar Abner a vrut neapărat război. Abner și Ioab au fost oamenii săbiei. Biblia spune însă că ,,Cine scoate sabia, de sabie va pieri“ (Matt. 26:52). și așa au sfârșit-o și cei doi.

Abner l-a ucis pe Asael, iar Ioab i-a răzbunat sângele. A făcut-o însă în mod viclean. David s-a desociat imediat de această mișelie. Și când te gândești că Ioab l-a asasinat pe Abner în umbra porții la Hebron, care era o ,,cetate de scăpare“!

Au fost momente în care David, deși se sprijinea pe Domnul, a trebuit să se recunoască slab:

,,Împăratul a zis slujitorilor săi: „Nu ştiţi că o căpetenie, un om mare, a căzut astăzi în Israel? Eu sunt încă slab, măcar că am primit ungerea împărătească, şi oamenii aceştia, fiii Ţeruiei, sunt prea puternici pentru mine. Domnul să răsplătească după răutatea celui ce a făcut răul!” (2 Sam. 3:38-39).

Când suntem slabi și ne recunoaștem înaintea Domnului neputința, Dumnezeu poate face lucruri mari pentru noi (2 Cor. 12:7–10). Sigur, nu putem stăpâni toate circumstanțele și nu avem autoritate asupra tuturor oamenilor, dar putem cu siguranță să fim stăpâni pe ceea ce spunem și pe felul în care reacționăm la ceea ce fac alții.

Uneori, lacrimile neputinței ne aduc cele mai mai mari biruințe:

,,David a aflat apoi şi a zis:

„Nevinovat sunt eu şi împărăţia mea pe vecie înaintea Domnului de sângele lui Abner, fiul lui Ner. Sângele acesta să cadă asupra lui Ioab şi asupra întregii case a tatălui său! Totdeauna să fie în casa lui Ioab cineva atins de o scurgere de sămânţă sau de lepră, sau care să se rezeme în cârjă, sau să cadă ucis de sabie, sau să ducă lipsă de pâine!”

Astfel, Ioab şi fratele său Abişai au omorât pe Abner pentru că omorâse pe fratele lor Asael în lupta de la Gabaon. David a zis lui Ioab şi întregului popor care era cu el:

„Rupeţi-văhainele, încingeţi-vă cu saci şi bociţi-vă înaintea lui Abner!” Şi împăratul David mergea în urma sicriului. Au îngropat pe Abner la Hebron. Împăratul a ridicat glasul şi a plâns la mormântul lui Abner, şi tot poporul plângea. Împăratul a făcut următoarea cântare de jale pentru Abner şi a zis:

„Să moară Abner cum moare un mişel?
N-aveai nici mâinile legate,
Nici picioarele puse în lanţuri
Ai căzut cum cade cineva înaintea celor răi!”

Şi tot poporul a plâns şi mai mult după Abner. Tot poporul s-a apropiat de David ca să-l facă să mănânce ceva cât era încă ziuă, dar David a jurat zicând:

„Să mă pedepsească Dumnezeu cu toată asprimea dacă voi gusta pâine sau altceva înainte de apusul soarelui!”

Lucrul acesta a fost cunoscut şi plăcut la tot poporul; toţi au găsit că era bine ce făcuse împăratul. Tot poporul şi tot Israelul au înţeles în ziua aceea că Abner, fiul lui Ner, nu fusese ucis din porunca împăratului“ (2 Sam. 28-37).

Cel de al treilea asasinat a fost comis de doi oameni care n-aveau nici cea mai vagă idee de ceea ce era în inima lui David. Când au auzit că Abner a fost omorât, cei doi au tras concluzia că Iș-Boșet nu va rezista pe tron fără suportul lui, așa că s-au grăbit să-l omoare și să se ducă cu capul lui să se laude înaintea lui David (2 Sam. 4:1-8).

Versetul 8 scoate în evidență stupiditatea celor două căpetenii:

,,Au adus capul lui Iş-Boşet la David, în Hebron, şi au zis împăratului: „Iată capul lui Iş-Boşet, fiul lui Saul, vrăjmaşul tău, care voia să-ţi ia viaţa; Domnul răzbună azi pe împărat, domnul meu, împotriva lui Saul şi împotriva neamului lui” (2 Sam. 4:8).

David nu a fost niciodată dușmanul lui Saul, iar o astfel de ,,izbăvire“ nu putea veni de la Domnul. Așa că cei doi au plătit cu viața pentru răutatea lor.

,,David a răspuns lui Recab şi lui Baana, fratele său, fiii lui Rimon din Beerot: „Viu este Domnul, care m-a izbăvit din orice primejdie, că pe cel ce a venit să-mi spună: ‘Iată, Saul a murit’ şi care credea că-mi aduce o veste bună, l-am prins şi l-am omorât la Ţiclag, ca să-l răsplătesc pentru ştirea lui, şi, când nişte răi au ucis pe un om nevinovat în casa lui şi în patul lui, cu cât mai mult îi voi cere sângele din mâinile voastre şi vă voi nimici de pe pământ.” Şi David a poruncit oamenilor lui să-i omoare; le-au tăiat mâinile şi picioarele şi i-au spânzurat la marginea iazului din Hebron. Au luat apoi capul lui Iş-Boşet şi l-au îngropat în mormântul lui Abner, la Hebron“ (2 Sam. 5:9-12).

Vai, câte războaie și crime groaznice au fost săvârșite de oameni ,,în numele lui Dumnezeu“! Cât de mult trebuie să fi suferit inima lui Dumnezeu în astfel de situații!

Când ești ispitit să te răzbuni, ține minte că oamenii lui Dumnezeu ,,nu fac răul ca să vină bine din el“ (Rom. 3:8). Porunca lui Dumnezeu este ,,Nu te lăsa biruit de rău, ci biruieşte răul prin bine“ (Rom. 12:21).

Ce facem deci când suntem neputincioși în fața circumstanțelor tragice? Le acceptăm cu durere. Plângem cu regret. Continuăm să facem ce este bine și așteptăm ca Dumnezeu, care este stăpân peste toate, să intervină la vremea și în felul Lui.

Wiersbe, Warren W. (1993-07-14). With The Word Bible Commentary: The Chapter-by-Chapter Bible Handbook 

Categories: Studiu biblic