Una dintre cele mai triste amintiri din viata mea este una din copilarie. Locuiam in apropierea unei alte familii si s-a nimerit ca si ei aveau copii cam de aceleasi virste cu noi. Fratele meu era prieten cu un baiat al vecinului care era de aceiasi virsta cu el, iar eu ma imprietenisem cu un altul, de acelasi “leat” cu mine. Ne jucam de multe ori impreuna, dar de cele mai multe ori, preocuparile virstei ne erau diferite si ne separam unii de altii. Tin minte ca intr-o dupa-amiaza m-am luat la harta cu prietenul fratelui meu si am sarit la bataie. Desi el era mai mare ca mine, furia mea era cit pe ce sa-l biruiasca. Atunci s-a intimplat incidentul de care vreau sa va vorbesc. In toiul incaierarii noastre, a aparut dupa colt fratele meu mai mare. L-am privit cu nadejde si m-am repezit si mai otarit la trinta. Numai ca fratele meu a sarit intre noi, m-a tinut bine si i-a ingaduit prietenului sau sa ma chelfaneasca dupa voie. Fratele meu alesese intre mine si el si prietenia fusese mai tare decit legatura de singe! Ani de zile n-am putut sa uit aceasta scena si i-am pastrat fratelui meu un fel de nemultumire care s-a transformat intr-o dusmanie ascunsa. Copilaria noastra si chiar unii din anii adolescentei au fost umbriti de amaraciunea acestei amintiri neplacute. Lipsa mea de iertare a blocat posibilitatea unor relatii normale intre noi. Acum imi dau seama ca m-am pagubit singur de o sumedenie de posibile amintiri placute.
Dusmania n-are ce sa caute in mijlocul poporului lui Dumnezeu. Inca de cind i-a ales pe evrei, Dumnezeu le-a dat aceasta porunca: “Sa nu te razbuni, si sa nu tii necaz pe copiii poporului tau. Sa iubesti pe aproapele tau ca pe tine insuti” (Lev. 19:18). Una dintre cele mai jalnice imagini de pe pamint este privelistea unei familii in care fratii si surorile traiesc in dusmanie unii cu altii. Dumnezeu vrea sa ne iubim unii pe altii, nu sa ne dusmanim.
Iacov scrie: “Fiti si voi …
Categories: Studiu biblic

Daniel Brânzei: „Șilo“, metafora care ne mântuie !
Frate Daniel,cate capitole are aceasta carte “Grija de frati” , pentru ca as vrea sa o listez si nu stiu cand s-a sfarsit???? poate ar fi bine sa avem cuprinsul integral ,ori o mentiune urmeaza “n” capitole. Va multumesc!