Cind copiii nostrii erau mici, am avut in casa un pisoi pe care-l numisem: Flafi. El era blind si linistit. Flafi era bucuria intregii case. Pustiul nostru de doi ani il mingiia toata ziua; il tragea de urechi, de coada si-l plimba prin toate camerele. Nu exista nici o jucarie mai fascinanta pentru copii, decit un motan infoiat care “toarce” de indata ce te apropii de el. Chiar si mie imi placea “motorasul” cu blana pufoasa. Ce mai, toti ai casei erau indragostiti de el. Totul a fost frumos si bine pina intr-o zi nefasta cind Flafi a avut o experienta neplacuta cu noi pentru care nu a mai putut sa ne ierte.

S-a intimplat atunci cind turnam ciment in curte. Nu stiu cum, Flafi si-a murdarit labutele in cimentul moale. Sotia mea a fost de parere ca nu se cade ca un pisoi de casa sa umble cu labutele murdare, asa ca ne-am grabit sa-l ducem spre cada si sa-i facem o baie. Am vazut repede ca Flafi nu era prea incintat cu aceasta idee. S-a zbatut din rasputeri si a scheunat jalnic. Cum nu era decit o pisica, nu l-am prea luat in seama si am continuat cu opera noastra de caritate. Eram siguri ca va supravietui supliciului si ca va uita repede toata intimplarea.

N-a fost insa sa fie asa. Flafi nu a mai fost niciodata ca mai inainte. Instinctul lui de conservare l-a marcat cu un resentiment categoric fata de noi. Pur si simplu nu a mai putut sa ne ierte. L-am mingiiat, i-am dat sa manince mincarea lui favorita, l-am scarpinat dupa urechi, i-am rasfatat parul si inainte si inapoi, dar degeaba: Flafi nu …

(continuare)

Categories: Studiu biblic