În serialul acestei teme, un articol despre un român care dirijează în USA. Îmi place că America dă o șansă noilor veniți. Cazul de față este un astfel de exemplu.

Aseară, Valer Monafu și Gabriela, mama lui, s-au dus la cea mai selectă sală de concerte din Los Angeles (Walt Disney Concert Hall) să audieze un concert Rachmaninov. Plăcerea a fost dublată de prezența unui tânăr de 35 de ani la pupitru. Originar din România, Cristian Măcelaru. Curios din fire, Valer a căutat repede pe Internet și a dat de un intervoi dat ziarului Adevărul. Iată-l:

INTERVIU: Cristian Măcelaru timişoreanul care dirijează în SUA 30 decembrie 2009

Tânărul a luat drumul Statelor Unite ale Americii la vârsta de 17 ani pentru a studia muzica. Cristi trebuia să ajungă pentru o şcoală de vară, dar a primit bursă de studii. Acum dirijează ca invitat marile orchestre din State.

Cum a fost copilăria ta?

Am crescut într-o familie cu 10 fraţi în care era un program foarte bine definit vizavi de şcoală şi studiul muzical. La sfârşitul clasei a doua am început să cânt în orchestra bisericii. Activităţile din casă se reduceau la făcut focul şi ce era strict necesar pentru că eram cel mai mic. Din clasa a cincea m-am axat foarte mult pe concursuri naţionale şi internaţionale de vioară. Dimineaţa eram la şcoală, iar ziua studiam.

Cum ai ajuns în America?

O familie din Michigan a vrut să înfieze un băiat din Timişoara. Când  s-a finalizat dosarul a trebuit să stea o perioadă în România să se acomodeze cu copilul. Eu mergeam cu ei să le arăt oraşul, să mai vorbesc cu ei ca să învăţ engleză. I-am dus şi la un concert la care am cântat şi după aceea m-au întrebat dacă nu vreau să merg la o şcoală de vară de două luni în America.

Bineînţeles că am spus că vreau. Când au ajuns în State, au sunat la şcoală şi au spus să trimită un formular ca să aplic pentru tabăra de vară. Cei de la şcoală au înţeles greşit şi au trimis un formular să aplic pentru liceu. Nici eu nu ştiam

foarte bine engleză. Am completat formularul şi l-am trimis înapoi la şcoală, ca după aceea să primesc o scrisoare că m-au acceptat pentru o bursă integrală de studii. Eu nu am ştiut la ce aplic, ei nu au ştiut pe cine iau. Părinţii au spus să merg un an să văd cum e şi aşa am rămas acolo, de la vârsta de 17 ani.

Cum a fost acomodarea cu America?

Am ajuns la o şcoală privată, într-o pădure, departe de oraş. Acolo mănânci, acolo dormi, acolo studiezi. La început eram singur, nu ştiam pe nimeni. După ce am terminat liceul, m-am mutat din Michigan în Florida, la facultate, unde am fost şi concert-maestru la filarmonică.

Cum ai ajuns unde eşti acum?

Nu am dirijat atât de mult în timpul facultăţii pentru că m-am axat pe compoziţie. După facultate, eram în cumpănă: nu ştiam dacă să merg pe dirijat, vioară sau compoziţie. În prezent, sunt profesor la Rice University, din Houston, acolo unde am terminat şi masteratul. Am o orchestră de tineri pe care o dirijez şi, de asemenea, mai dirijez ca invitat. Am lucrat cu Filarmonica din Philadelphia, din Saint Louis, Pittsburgh, am dirijat şi la Opera din Houston. Când mă întorc în America, voi merge să lucrez cu Opera din Dallas.

Cum e văzută muzica clasică în America?

Este un gen de muzică respectat. Poate că nu este la fel de popular ca în România sau în Europa, dar are un public fidel, educat, care pretinde un anumit standard. Spre exemplu, un spectacol al Filarmonicii din Philadelphia, care este prezentat de patru ori pe săptămână, are în total între 10.000 şi 12.000 de spectatori, dar oraşul are câteva milioane de locuitori.

Cum vezi muzica clasică din România, comparativ cu ce e în America?

Ceea ce observ eu tot mai multe este că toată lumea care a putut să plece a plecat. De vreo doi ani s-a mai oprit fenomenul. Eu cred că se va opri. Şi eu sunt unul din cei care a plecat, dar am plecat la studii încă din liceu. Dorinţa mea este să mă întorc şi să fac ceva în România.

Din punct de vedere calitativ, muzica de aici ţine pasul cu ce este afară?

Da şi nu. Ce observ eu atunci când sunt invitat să cânt aici este genul de lucru. În America nu există să fie programată o repetiţie la ora 10.00 şi la ora fixă să nu încep să dirijez. Aici am aşteptat şi ca să se aprindă lumina. În America, la prima repetiţie, oamenii vin cu lecţia pregătită. Aici, la concerte muzicienii îşi dau toată silinţa, acolo fiecare repetiţie este tratată ca un concert.

Se câştigă bine în acest domeniu?

Nu ştiu nivelul din Europa, dar în America se câştigă confortabil, nimic de reproşat.

Ce-i place

„Îmi place când sunt în România cât de calzi şi deschişi sunt prietenii sau membrii familiei. Fac aproape imposibilul pentru a te ajuta. Dincolo, fiecare are o limită de prietenie peste care nu se trece”, a spus Cristi.

Ce nu-i place

„Când eşti în America te obişnuieşti cu un tratament cordial, cel puţin de suprafaţă, pe când în România un necunoscut este tratat cu indiferenţă. Chiar soţia m-a întrebat prima dată când am mers pe stradă, de ce este lumea atât de supărată”, a mai spus tânărul.

Profil

Născut. 15 martie 1980. Educaţie. Masterat pentru Vioară (Huston). Carieră. Dirijează din 1998. Familie. Căsătorit.

Citeste mai mult: adevarul.ro/locale/timisoara/interviu-cristian-macelaru-timisoreanul-dirijeaza-sua-1_50acaafe7c42d5a66387ffcd/index.html

Categories: Articole de interes general