În serialul acestei teme, un articol despre un român care dirijează în USA. Îmi place că America dă o șansă noilor veniți. Cazul de față este un astfel de exemplu.
Aseară, Valer Monafu și Gabriela, mama lui, s-au dus la cea mai selectă sală de concerte din Los Angeles (Walt Disney Concert Hall) să audieze un concert Rachmaninov. Plăcerea a fost dublată de prezența unui tânăr de 35 de ani la pupitru. Originar din România, Cristian Măcelaru. Curios din fire, Valer a căutat repede pe Internet și a dat de un intervoi dat ziarului Adevărul. Iată-l:

INTERVIU: Cristian Măcelaru timişoreanul care dirijează în SUA 30 decembrie 2009
Tânărul a luat drumul Statelor Unite ale Americii la vârsta de 17 ani pentru a studia muzica. Cristi trebuia să ajungă pentru o şcoală de vară, dar a primit bursă de studii. Acum dirijează ca invitat marile orchestre din State.
Cum a fost copilăria ta?
Am crescut într-o familie cu 10 fraţi în care era un program foarte bine definit vizavi de şcoală şi studiul muzical. La sfârşitul clasei a doua am început să cânt în orchestra bisericii. Activităţile din casă se reduceau la făcut focul şi ce era strict necesar pentru că eram cel mai mic. Din clasa a cincea m-am axat foarte mult pe concursuri naţionale şi internaţionale de vioară. Dimineaţa eram la şcoală, iar ziua studiam.
Cum ai ajuns în America?
O familie din Michigan a vrut să înfieze un băiat din Timişoara. Când s-a finalizat dosarul a trebuit să stea o perioadă în România să se acomodeze cu copilul. Eu mergeam cu ei să le arăt oraşul, să mai vorbesc cu ei ca să învăţ engleză. I-am dus şi la un concert la care am cântat şi după aceea m-au întrebat dacă nu vreau să merg la o şcoală de vară de două luni în America.
Bineînţeles că am spus că vreau. Când au ajuns în State, au sunat la şcoală şi au spus să trimită un formular ca să aplic pentru tabăra de vară. Cei de la şcoală au înţeles greşit şi au trimis un formular să aplic pentru liceu. Nici eu nu ştiam
foarte bine engleză. Am completat formularul şi l-am trimis înapoi la şcoală, ca după aceea să primesc o scrisoare că m-au acceptat pentru o bursă integrală de studii. Eu nu am ştiut la ce aplic, ei nu au ştiut pe cine iau. Părinţii au spus să merg un an să văd cum e şi aşa am rămas acolo, de la vârsta de 17 ani.
Cum a fost acomodarea cu America?
Am ajuns la o şcoală privată, într-o pădure, departe de oraş. Acolo mănânci, acolo dormi, acolo studiezi. La început eram singur, nu ştiam pe nimeni. După ce am terminat liceul, m-am mutat din Michigan în Florida, la facultate, unde am fost şi concert-maestru la filarmonică.
Cum ai ajuns unde eşti acum?
Nu am dirijat atât de mult în timpul facultăţii pentru că m-am axat pe compoziţie. După facultate, eram în cumpănă: nu ştiam dacă să merg pe dirijat, vioară sau compoziţie. În prezent, sunt profesor la Rice University, din Houston, acolo unde am terminat şi masteratul. Am o orchestră de tineri pe care o dirijez şi, de asemenea, mai dirijez ca invitat. Am lucrat cu Filarmonica din Philadelphia, din Saint Louis, Pittsburgh, am dirijat şi la Opera din Houston. Când mă întorc în America, voi merge să lucrez cu Opera din Dallas.
Cum e văzută muzica clasică în America?
Este un gen de muzică respectat. Poate că nu este la fel de popular ca în România sau în Europa, dar are un public fidel, educat, care pretinde un anumit standard. Spre exemplu, un spectacol al Filarmonicii din Philadelphia, care este prezentat de patru ori pe săptămână, are în total între 10.000 şi 12.000 de spectatori, dar oraşul are câteva milioane de locuitori.
Cum vezi muzica clasică din România, comparativ cu ce e în America?
Ceea ce observ eu tot mai multe este că toată lumea care a putut să plece a plecat. De vreo doi ani s-a mai oprit fenomenul. Eu cred că se va opri. Şi eu sunt unul din cei care a plecat, dar am plecat la studii încă din liceu. Dorinţa mea este să mă întorc şi să fac ceva în România.
Din punct de vedere calitativ, muzica de aici ţine pasul cu ce este afară?
Da şi nu. Ce observ eu atunci când sunt invitat să cânt aici este genul de lucru. În America nu există să fie programată o repetiţie la ora 10.00 şi la ora fixă să nu încep să dirijez. Aici am aşteptat şi ca să se aprindă lumina. În America, la prima repetiţie, oamenii vin cu lecţia pregătită. Aici, la concerte muzicienii îşi dau toată silinţa, acolo fiecare repetiţie este tratată ca un concert.
Se câştigă bine în acest domeniu?
Nu ştiu nivelul din Europa, dar în America se câştigă confortabil, nimic de reproşat.
Ce-i place
„Îmi place când sunt în România cât de calzi şi deschişi sunt prietenii sau membrii familiei. Fac aproape imposibilul pentru a te ajuta. Dincolo, fiecare are o limită de prietenie peste care nu se trece”, a spus Cristi.
Ce nu-i place
„Când eşti în America te obişnuieşti cu un tratament cordial, cel puţin de suprafaţă, pe când în România un necunoscut este tratat cu indiferenţă. Chiar soţia m-a întrebat prima dată când am mers pe stradă, de ce este lumea atât de supărată”, a mai spus tânărul.
Profil
Născut. 15 martie 1980. Educaţie. Masterat pentru Vioară (Huston). Carieră. Dirijează din 1998. Familie. Căsătorit.
Citeste mai mult: adevarul.ro/locale/timisoara/interviu-cristian-macelaru-timisoreanul-dirijeaza-sua-1_50acaafe7c42d5a66387ffcd/index.html
CRISTIAN MĂCELARU
Winner of the 2014 Solti Conducting Award, CRISTIAN MĂCELARU has established himself as one of the fast-rising stars of the conducting world. With every concert he displays an exciting and highly regarded presence, thoughtful interpretations, and energetic conviction on the podium. Cristian came to public attention in February 2012 when he conducted the Chicago Symphony Orchestra as a replacement for Pierre Boulez in performances met with critical acclaim. Since then, he has conducted that orchestra on subscription in three consecutive seasons.
Conductor-in-Residence of the Philadelphia Orchestra, Cristian made an unexpected subscription debut with the Philadelphia Orchestra in April 2013. Since then, he has conducted Philadelphia on four subscription programs and leads a subscription program this season.
The 2015/2016 season sees Măcelaru make his Lincoln Center debut at the Mostly Mozart Festival in August and his New York Philharmonic debut on an all-Rachmaninoff subscription program in November. He returns on subscription to the Chicago Symphony, Philadelphia Orchestra, Los Angeles Philharmonic, and the National Symphony Orchestra in D.C. Internationally, he makes debuts with the Deutsches Symphonie-Orchester Berlin, Frankfurt Radio Symphony Orchestra, Rotterdam Philharmonic, City of Birmingham Symphony Orchestra, Royal Scottish National Orchestra, RTE National Symphony Orchestra of Dublin, Tokyo Metropolitan Symphony Orchestra, Atlanta Symphony, Cincinnati Symphony, Minnesota Orchestra, National Arts Centre Orchestra, New World Symphony, and San Diego Symphony.
Also a keen opera conductor, in June 2015 Cristian made his Cincinnati Opera debut in highly acclaimed performances of Il Trovatore. In 2010, he made his operatic debut with the Houston Grand Opera in Madama Butterfly and led the U.S. premiere of Colin Matthews’ Turning Point with the Tanglewood Music Center Orchestra.
An accomplished violinist from an early age, Cristian was the youngest concertmaster in the history of the Miami Symphony Orchestra and made his Carnegie Hall debut with that orchestra at the age of 19. He also played in the first violin section of the Houston Symphony for two seasons.
Cristian formerly held the position of Resident Conductor at Rice University’s Shepherd School of Music, where he was Music Director of the Campanile Orchestra, Assistant Conductor to Larry Rachleff, and Conductor for the Opera Department. A proponent of music education, he has served as a conductor with the Houston Youth Symphony, where he also initiated a successful chamber music program. As Founder and Artistic Director of the Crisalis Music Project, Cristian spearheaded a program in which young musicians perform in a variety of settings side-by-side with established artists.
Cristian Măcelaru lives in Philadelphia with his wife Cheryl and children Beniamin and Maria.
Categories: Articole de interes general
Am fost gazduit in casa fam Macelaru timp de vreo 3 saptamani in 1970, cand familia era compusa doar din primii 3-4 copii, toti mici, impreuna cu cei 2 parinti. Cristian avea sa se nasca abia in 1980. Am fost primit in casa lor destul de modesta cu cea mai mare dragoste, desi nu ne-am cunoscut deloc pana atunci. Ma bucur nespus sa cunosc si aceasta latura a binecuvantarilor Lui Dumnezeu revarsate asupra acestei familii ospitaliere si credincioase Domnului. Ma rog ca binecuvantarile Domnului sa fie o marturie pentru toti cei ce admira frumusetea talentului investit in Cristian cat si in dedicatia cu carre am inteles ca intreaga familie slujeste Domnului pe linie muzicala.
Echipa noastra ” armonii_duhovnicesti@googlegroups.com “il cunoaste pe CRISTIAN MACELARU de la tatal sau DOREL MACELARU ,dirijor veteran ( 74 ani) al orchesteri simfonice de la biserica penticostala ELIM din Timisoara..Fratele Dorel M este membru activ pe Forumul nostru .A_D. .Biografia Fratelui Dorel (tatal lui Cristian) o gasiti la “Biografii ale dirijorilor”..de pe blogul ” armoniiduhovnicesti.com”..Slavim pe Domnul pentru astfel de dirijori care face cinste Romsnilor de pretutindeni si in mod special fac cinste DOMNULUI. Fratele Cristian fiind si un bun crestin! Mihaela si Nelu C