Dumnezeu a devenit om pentru ca oamenii sa poata deveni dumnezei.
—Atanasie (a.d. 373)
Cel care nu poate fi atins de nimeni este prins în strâmtoare;
Cel care îl eliberează pe Adam de blestem este legat.
Cel care încearcă inimile şi gândurile adânci ale omului este adus pe nedrept la judecată;
Cel care a închis abisul este luat prizonier.
Cel care a închis abisul este luat prizonier.
Cel în faţa Căruia puterile cerului stau tremurânde, stă înaintea lui Pilat;
Creatorul este lovit de mâinile creaţiei Sale.
Cel care vine să judece vii şi morţii este condamnat pe cruce.
Distrugătorul iadului este pus într-un mormânt.
Oh,Tu care înduri toate aceste lucruri în iubirea Ta cea mare, Cel care ai salvat omenirea de blestem,
Oh îndelung răbdătorule Domn, glorie Ţie.
—liturghia Vespers pentru Vinerea Mare
Ştiu că Cel ce este dincolo de întreaga creaţie
Mă ia la Sine şi mă ascunde în braţele Sale,
Iar atunci mă găsesc departe de întreaga lume.
Eu, fragil, muritor mic în lume,
Văd pe Creatorul lumii, totul Lui, în mine însumi;
Şi eu ştiu că nu voi muri, pentru că sunt în Viaţă,
Am plinătatea Vieţii izvorând ca o fântână în mine.
El este în inima mea, El este în ceruri:
Atât acolo cât şi aici, El mi se descoperă în aceeaşi glorie.
—Simeon Noul Teolog (a.d. 1022)
Categories: Teologice
Daniel Brânzei: „Șilo“, metafora care ne mântuie !
Câteva întrebări si …posibile răspunsuri :
De ce oare s-a întrupat Domnul Isus ca prunc si nu altfel?
Când este omul mai neîntinat de păcat? Când este prunc.
Când este omul cel mai vulnerabil?Când este prunc.
Când este omul cel mai departe de moarte (fizica)? Când este prunc.
Când depinde omul cel mai mult de asistenta altora? Când este punc.
Când Domnul Isus poate fi Salvatorul si Domnul meu? Când sant ca un punc.
“Pana nu veți fi ca niște copilași….”
This is the truth brother Dan GOD BLESS YOU