
Dumnezeu ne vorbește ,,când într-un fel, când în altul, numai omul nu ia seama“ (Iov 33:14). Uneori, Dumnezeu ia elemente din natura creată de el și le folosește ca metafore pentru realități din lumea spiritului. Una din aceste metafore este ,,apa“. Nu e de mirare, pentru că …
Apa este una din ,,marile excepții“ ale neturii create.
Fără apă nu ar putea exista viața. Nu degeaba caută astronomii planete pe care să existe apă. Prezența ei ar fi un indiciu că viața există ,,neapărat“ și acolo. Ca să întrețină viața, apa are câteva caracteristici extraordinare, adică scoase din regula normală a tuturor celorlalte lucruri. N-am să mă opresc aici decât la două dintre ele.
Ca să protejeze viața din lacuri și râuri, apa este singurul element chimic care se dilată la punctul de înghețare. Toate celelalte elemente se ,,contractă“. Prin dilatare, apa își scade densitatea și poate pluti, sub forma de ghează deasupta lacurilor și râurilor. V-ați întrebat ce ar fo fost dacă și ea ar deveni ,,mai grea“ la punctul de înghețare? Toate viețuitoarele din lacuri și râuri ar fi strivite sub apăsarea ei.
Mai este însă o caracteristică a apei care-mi este foarte dragă. O descopertim, ca și Arhimede, atnci când facem … baie. Nu, noi nu strigăm ,,Evrica!“, dar ieșim din baie întotdeauna ,,mai curați“. Apa are această proprietate ,,de a se face una“ cu mizeria și de a o ,,lua asupra ei“. Este sensul în care Dumnezeu folosește metafora apei pentru a ilustra lucrarea curățitoare a lui Christos.
,,Nu ştiţi că cei nedrepţi nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu? Nu vă înşelaţi în privinţa aceasta: nici curvarii, nici închinătorii la idoli, nici preacurvarii, nici malahii, nici sodomiţii, nici hoţii, nici cei lacomi, nici beţivii, nici defăimătorii, nici hrăpăreţii nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu. Şi aşa eraţi unii din voi! Dar aţi fost spălaţi, aţi fost sfinţiţi, aţi fost socotiţi neprihăniţi în Numele Domnului Isus Hristos şi prin Duhul Dumnezeului nostru“ (1 Corinteni 6:9-11).
Căci şi noi eram altădată fără minte, neascultători, rătăciţi, robiţi de tot felul de pofte şi de plăceri, trăind în răutate şi în pizmă, vrednici să fim urâţi şi urându-ne unii pe alţii. Dar, când s-a arătat bunătatea lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru, şi dragostea Lui de oameni, El ne-a mântuit nu pentru faptele făcute de noi în neprihănire, ci pentru îndurarea Lui, prin spălarea naşterii din nou şi prin înnoirea făcută de Duhul Sfânt, …“ (Tit 3:3-5).
Această metaforă a apei care dizolvă și ia asupra ei murdăria este prezentă și în actul simbolic al botezului. Fiecare creștin trebuie să treacă prin acest act care simbolizează îndepărtarea întinării păcatelor prin unirea cu moartea și învierea Domnului Isus Christos:
,,Faptele apostolilor 19:4 – Atunci Pavel a zis: „Ioan a botezat cu botezul pocăinţei şi spunea norodului să creadă în Cel ce venea după el, adică în Isus.”
Faptele apostolilor 22:16 – Şi acum, ce zăboveşti? Scoală-te, primeşte botezul şi fii spălat de păcatele tale, chemând Numele Domnului.’
Efeseni 5:26 – Bărbaţilor, iubiţi-vă nevestele cum a iubit şi Hristos Biserica şi S-a dat pe Sine pentru ea, ca s-o sfinţească, după ce a curăţit-o prin botezul cu apă prin Cuvânt, ca să înfăţişeze înaintea Lui această Biserică, slăvită, fără pată, fără zbârcitură sau altceva de felul acesta, ci sfântă şi fără prihană.
1 Petru 3:21 – Icoana aceasta închipuitoare vă mântuieşte acum pe voi, şi anume botezul, care nu este o curăţire de întinăciunile trupeşti, ci mărturia unui cuget curat înaintea lui Dumnezeu, prin învierea lui Isus Hristos, …

Categories: Studiu biblic
Daniel Brânzei: „Șilo“, metafora care ne mântuie !
CE NEMARGINIRE ARE DUMNEZEU IN CREATIA LUI! Multumesc fr Daniel de adincimile precizate!