Pavel – profilul unui lider – Fapte 27 – 28

După ce s-a îngrijit ca relatarea sa să sublinieze nevinovăția apostolului Pavel, constatată juridic de câteva ori de autoritățile romane din Israel, Luca își încheie cronica cu o surprinzător de amănunțită descriere a călătoriei marelui apostol de la Cezareia la Roma. Scopul acestei  ,,încheieri“ a Faptelor Apostolilor a fost fără îndoială dorința lui Luca de a arăta tuturor ce fel de om era acest Pavel și ce fel de Dumnezeu era Dumnezeul pe care-L slujea.

Pe scurt, putem spune că Luca ni-l prezintă pe Pavel drept un lider înnăscut, imposibil de ținut captiv de împrejurări, oricât de nefavorabile ar fi fost acestea. La începutul călătoriei Pavel ocupă poziția cea mai de jos în structura de autoritate de pe corabie, fiind doar unul dintre întemnițații destinați pentru Roma. Ce-ar putea să știe un teolog și un ,,făcător de corturi“ despre o călătorie pe mare? La finalul călătoriei însă acest neînsemnat Pavel ajunge virtual să fie căpitanul corăbiei, singurul în stare să asigure supraviețuirea celorlalți. Asta s-a datorat firește, unor calități înăscute, dar mai ales unei providențe divine excepționale. Dumnezeul lui Pavel se dovedește a fi stăpân pe valuri și pe vânturi, pe circumstanțe, pe sănătate și pe viețile tuturor oamenilor. El intervine de câteva ori suveran de-a lungul călătoriei ca să-l impună celorlați pe Pavel și să-i facă să accepte sfaturile lui înțelepte.

În lucrarea ,,Paul’s Perilous Journey“, John MacArthur, care predică nu foarte departe de casa mea din Los Angeles, ne împărtășește opt principii pentru rezolvarea oricăror probleme care s-au manifestat în activitatea apostolului Pavel. Le puteți prelua de la el și să le aplicați cu folos acasă, la lucru, la școală și la biserică. Iată în rezumat, ce scrie John MacArthur:

,,După ce s-a hotărât să plecăm cu corabia în Italia, pe Pavel şi pe alţi câţiva întemniţaţi i-au dat pe mâna unui sutaş al cetei de ostaşi Augusta, numit Iuliu. Ne-am suit într-o corabie de la Adramit, care avea să meargă pe coasta Asiei, şi am pornit. Aveam cu noi pe Aristarh Macedoneanul din Tesalonic“ (Fapte 27:1).

Luca reia narațiunea la persoana a doua plural, ,,noi“, pe care a întrerupt-o atunci când Pavel și delegația lui s-au întâlnit cu Iacov în Ierusalim (Fapte 21:18).Povestirea la persoana întâi plural va continua până la capăt, aceasta fiind cel mai lung pasaj din cele patru în care autorul a fost martor ocular la ceea ce s-a petrecut cu Pavel (Fapte 16:10-17; 20:5-15; 21:1-18; 27:1-28:16.)

Luca îl menționează aici și pe Aristarh Macedoneanul, un ucenic din Tesalonic, care a adus împreună cu apostolul daruri la Ierusalim (Fapte 20:4). S-ar putea ca Aristarh și Luca să se fi dat drept sclavul, respectiv, medicul apostolului Pavel, ca să poată călători împreună cu el spre Roma. Coloseni 4:10 ni-l descrie pe Aristarh drept ,,tovarășul de temniță“ al lui Pavel. Și acolo și în epistola către Filipeni, ambele scrise când Pavel se afla în temniță la Roma, îl amintesc pe Aristarh ca pe unul care le transmite salutări celor din biserici.

Luca ne spune că Pavel era împreună cu grupul de întemnițați, aflați sub directa supraveghere a sutașului Iulius. Împreună cu ei, Pavel era considerat doar ,,un bagaj în plus“ pe care trebuia să-l ducă corabia în cala ei. N-aveau nici un drept, nici o autoritate, nici o independență. Corabia avea precis un căpitan, un secund, un navigator și toată cealaltă structură necesară pentru navigație. În plus, pe corabie trebuie să mai fi fost cel puțin o sută de ostași romani, ceea ce-l făcea pe Iulius un ,,sutaș“, adică un conducător peste o sută. Luca ne spune că unitatea de soldați se numea ,,Augusta“, ceea ce ne îndreptățește să spunem că apostolul se afla în compania unei trupe de elită. Altfel, corabia era un fel de ,,marfar“ care mergea din loc în loc de-alungul coastei până la Mira, de unde plănuiau să se îmbarce pe o corabie care mergea direct în Italia (vezi harta).

După un foarte scurt drum, au ajuns la Sidon, unde au trebuit să stea un timp în care corabia să fie descărcată și încărcată iarăși. Acolo s-a întâmplat ceva extraordinar, ceva surprinzător, care ne pune înainte primul principiu din viața unui lider adevărat:

,,A doua zi, am ajuns la Sidon, şi Iuliu, care se purta omenos cu Pavel, i-a dat voie să meargă pe la prietenii săi şi să fie îngrijit de ei“ (Fapte 27:3).

Pedeapsa pentru pierderea unui prizonier era moartea. Cum de l-a lăsat Iulius pe Pavel să meargă pe la prietenii săi și să fie îngrijit de ei? În dosarul pe care-l avea despre Pavel scria clar că omul acesta era un tulburător al ordinii publice, un dușman al ,,Păcii Romane“, Pax Romana, un instigator la răscoală în Ierusalim, unul care a stat în fața celor mai importante autorități romane și iudaice din Israel. Cum de a riscat sutașul? Ce a văzut el la Pavel?

1. Un lider este un om care câștigă încrederea celorlalți. Este prima caracteristică a unui adevărat lider. El nu se impune, ci iese la suprafață ca untdelemnul, iar cei din jur văd imediat asta. Undeva în preziua plecării sau în acea primă zi de călătorie, Iuliu a priceput că acest cetățean roman, acest om iudeu controversat este un om căruia i s-a făcut o nedreptate și a cerut plin de demnitate să fie trimis la Roma. ,,Iuliu ,,se purta omenos cu Pavel“ și s-a gândit că prietenii din cetate îi vor da resurse pentru drum și ceva haine de iarnă. În inima lui, Iuliu era convins că un om ca Pavel nu va face necazuri. A avut o totală încredere în el. Extraordinar!

Nimeni nu poate fi un lider dacă nu este mai întâi un om de încredere, dacă nu și-a câștigat mai întâi încrederea celorlalți. Când oamenii vor vedea că n-ai de gând să faci nimic care ar putea să-i păgubească, când înțeleg că te preocupi de soarta lor cel puțin la fel de mult ca și de a ta, poți aspira să fii un lider.

2. Un lider este preocupat de binele altora. Uneori credem că un lider este unul preocupat să facă ce și-a pus în gând călcând peste toți și peste toate, dar nu este așa. Un lider nu este unul obsedat întotdeauna cu imaginea sau succesul său, ci unul care-i convinge pe ceilalți că le urmărește binele, că este preocupat de imaginea și succesul lor. Aceasta este caracteristica unui lider adevărat. Un lider se ostenește peste puteri pentru ca cei din jur să aibă ce le trebuie și să le fie bine. Oamenii n-au nevoie de cineva care să-i abandoneze la greu. Dimpotrivă!

Conducătorii adevărați sunt înconjurați imediat de oameni capabili, oameni cu daruri deosebite, oameni harnici și pricepuți care stau cu el tocmai pentru că-l simt preocupat de soarta lor personală. Dacă-i poți convinge pe cei din jur că le urmărești binele, te vor urma cu bucurie și pasiune și îți vor da o mare libertate de mișcare. Pavel a plecat deci la prietenii săi din Sidon. A plecat … și s-a și întors. Iuliu a știut că așa va face, a avut o totală încredere în Pavel. Se spune că oamenii de valori asemănătoare nu se cunosc, ci se recunosc. Se cere un lider ca să recunoască un lider. Obișnuit cu ierarhia militară, sutașul și-a dat seama foarte repede ce fel de om este Pavel. Încrederea lui în Pavel va crește pe durata acestei călătorii, ajungând până acolo încât să-l facă pe Iuliu să-și pună viața lui și a tuturor celor de pe corabie în mâna apostolului Pavel. Încrederea se câștigă. Deocamdată, sutașul are suficientă încredere în Pavel ca să-l lase să se ducă singur pe țărm, să-și vadă prietenii.

3. Cea de a treia caracteristică a unui lider iese și ea foarte ușor la iveală din text. Un lider este un om de inițiativă. Apostolul n-a fost oficial responsabil de nimic. Nimeni nu s-a gândit să-l întrebe ceva, dar Pavel a vorbit imediat ce a apărut o stare de criză.

Dacă ai stat un timp suficient printre oameni știi repede care este un lider și care nu este. Când vine cineva la mine și-mi spune: ,,Frate păstor ai o problemă mare. S-a întâmplat cutare sau cutare lucru și trebuie să faci ceva“ eu știu imediat că omul acela nu este un lider. Nu așa gândește un lider. Unul cu darul de lider vine la mine și-mi spune: ,,Frate păstor, s-a îmtâmplat cutare și cutare și vreau să-ți spun cum am rezolvat situația“. Un lider este un om de inițiativă.

Uitați-vă cum s-a întâmplat cu Pavel:

,,După ce am plecat de acolo, am plutit pe lângă Cipru, pentru că vânturile erau potrivnice. După ce am trecut marea care scaldă Cilicia şi Pamfilia, am ajuns la Mira în Licia. Acolo, sutaşul a găsit o corabie din Alexandria, care mergea în Italia, şi ne-a suit în ea. Timp de mai multe zile, am mers încet cu corabia şi nu fără greutate am atins înălţimea Cnid, unde nu ne-a lăsat vântul să ne oprim. Am trecut pe la capătul Cretei, alături de Salmona. De abia am mers cu corabia pe marginea insulei şi am ajuns la un loc numit „Limanuri bune”, de care era aproape cetatea Lasea. Trecuse destul de multă vreme şi călătoria pe mare se făcea primejdioasă, pentru că trecuse chiar şi „vremea postului”. De aceea Pavel a înştiinţat pe ceilalţi şi le-a zis: „Oamenilor, călătoria văd că nu se va face fără primejdie şi fără multă pagubă, nu numai pentru încărcătură şi pentru corabie, dar chiar şi pentru vieţile noastre” (Fapte 27:4-10).

După ce s-au strecurat între insula Cipru și continent, ca să se pună la adăpost de vânturile potrivnice, corabia a ajuns cu bine la locul numit ,,Limanuri bune“ (iată un nume bun pentru o biserică!). Nu știm precis cât a durat călătoria, dar trebuie să fii trecut multe zile pentru că au ajuns la ,,vremea postului“. În calendarul iudaic, este vorba despre perioada de pregătire dinainte de ,,Ziua ispășirii“, adică în ultima parte a lunii Septembrie sau prima parte a lunii Octombrie. Pavel a văzut că s-ar putea să-i prindă teribilele vânturi din Noiembrie pe mare și a luat inițiativa să le spună că ar fi bine să se oprească la ,,Limanuri Bune“ peste iarnă.

Cititorii capitolelor 27 și 28 din Faptele Apostolilor se miră de exactitatea și bogăția ,,amănuntelor“ pe care le găsesc în text. Pe de o parte este normal să fie așa pentru că Luca a fost martor ocular la toate cele întâmplate. Pe de altă parte, scriitorul Faptelor Apostolilor vrea să-l prezinte pe Pavel ca pe un matelot cu experiență, bun cunoscător al călătoriilor maritime. Este drept să fie așa pentru că Pavel a avut experiențe grele în astfel de călătorii. În ,,necazurile“ îndurate ca slujitor al Evangheliei, Pavel enumeră câteva astfel de peripeții navale:

,, … de trei ori s-a sfărâmat corabia cu mine; o noapte şi o zi am fost în adâncul mării. … Deseori am fost în călătorii, în primejdii pe râuri, … în primejdii pe mare,… “ (2 Cor. 11:25-26).

Dar cum de a îndrăznit el să ia cuvântul ca să-i ,,înștiințeze pe ceilalți“? Cine se credea el? Ce s-a întâmplat în aceste câteva luni de călătorie pe mare de Pavel este acum ,,de la egal la egal“ cu ceilalți de pe corabie? Apelul lui Pavel se bazează pe preocuparea lui pentru binele colectiv. El se arată preocupat de soarta bunurilor de pe corabie, dar mai ales de soarta oamenilor de pe ea. Preocuparea aceasta nu-l lasă să stea deoparte și apostolul ia inițiativa de a-i înștința de pericolul care-i păștea.

Un lider este un om de inițiativă. Mulți văd problemele, dar numai liderii văd și soluțiile necesare. Aflat sub comanda celorlalți, părerea lui Pavel nu este primită și sutașul, care în rang și responsabilitate era deasupra tuturor, ascultă de ceilalți decât de Pavel:

,,Sutaşul a ascultat mai mult de cârmaci şi de stăpânul corabiei decât de vorbele lui Pavel. Şi fiindcă limanul nu era bun de iernat, cei mai mulţi au fost de părere să plece cu corabia de acolo, ca să încerce să ajungă la Fenix, liman din Creta, aşezat spre miazăzi-apus şi spre miazănoapte-apus, ca să ierneze acolo“ (Fapte 27:11-12).

În comparație cu anostul ,,Limanuri Bune“, Fenixul era o cetate romană, iar între perspectiva de a se plictisi câteva luni sau a petrece timpul acela într-un port plin de distracții i-a făcut pe toți să riște să meargă mai departe. Liderii recunosc problemele, analizează situația și propun soluțiile necesare. Ei nu pot sta indiferenți la o parte, așteptând să vadă ce fac alții.

4. Asta ne conduce la cea de a patra caracteristică a unui lider. El propune soluții înțelepte. Așa cum am spus mai devreme, lumea crede că un lider este un om al riscului, dar se înșeală. Adevăratul lider este un om al prudenței și al măsurilor cumpătate. Când propune ceva îndrăzneț este întotdeauna vorba de ,,un risc calculat“.

Liderii buni sunt analitici și știu să cântărească bine alternativele. Ar fi fost mai bine dacă sutașul și căpitanul corăbiei l-ar fi ascultat pe Pavel. În majoritatea cazurilor, graba strică treaba, iar ei, ca romani, ar fi trebuit să știe vorba: ,,Festina lente“ (,,grăbește-te încet“).

Fenix era la numai șaptezeci de kilometrii de ,,Limanuri Bune“ așa că s-au gândit că pot ajunge foarte repede acolo. A dori și a reuși nu este tot una. Deși se părea că totul va merge bine, situația s-a schimbat pe neașteptate:

,,Începuse să sufle un vânt uşor de miazăzi şi, ca unii care se credeau stăpâni pe ţintă, au ridicat ancorele şi au pornit cu corabia pe marginea Cretei. Dar nu după multă vreme, s-a dezlănţuit asupra insulei un vânt furtunos, numit Eurachilon“ (Fapte 27:13-14).

Euraclion era vântul teribil, temut de toată lumea, care venea dinspre munții din nordul Israelului, din ceea ce este Siria de azi și venea năvalnic peste Mediterana; un vânt rece, tăios, nemilos și distrugător cu corăbiile. S-a întâmplat tocmai cum le spusese apostolul Pavel și asta l-a făcut să crească și mai mult în ochii celor de pe corabie.

,,Dar nu după multă vreme, s-a dezlănţuit asupra insulei un vânt furtunos, numit Eurachilon. Corabia a fost luată de el, fără să poată lupta împotriva vântului, şi ne-am lăsat duşi în voia lui. Am trecut repede pe la partea de jos a unui ostrov numit Clauda şi abia am putut să punem mâna pe luntre. După ce au ridicat-o, au întrebuinţat mijloace de ajutor, au încins corabia cu frânghii şi, de teamă să nu cadă peste Sirta, au lăsat pânzele în jos. Astfel s-au lăsat mânaţi de vânt“ (Fapte 27:14-17).

Corabia a început astfel ,,marea derivă“. Neputincioasă împotriva rafalelor nemiloase, corabia n-a putut întoarce să se adăpostească în Fenix, ci a trecut tragic pe lângă port. ,,Luntrea“ despre care ni se amintește era o barcă trasă după corabie. Ea era folosită atunci când ceva sau cineva cădea în apă și trebuia să fie recuperat fără ca întreaga corabie să facă manevre dificile sau atunci când portul era neprimitor și corabia rămânea ancorată în larg.

Sirta care este menționată în text era o regiune temută din nordul Africii, cu bancuri de nisip în care eșueaseră o mulțime de corăbii, un veritabil cimitir al corăbiilor.

Ca să facă corabia mai ușoară au aruncat în mare parte din încărcătură. Vă închipuiți ce speriați erau dacă au acceptat să arunce peste bord până și parte din uneltele strict necesare pentru funcționarea ei:

,,Fiindcă eram bătuţi foarte tare de furtună, a doua zi au început să arunce în mare încărcătura din corabie, şi a treia zi, noi, cu mâinile noastre, am lepădat uneltele corabiei. Soarele şi stelele nu s-au văzut mai multe zile, şi furtuna era aşa de puternică încât la urmă pierdusem orice nădejde de scăpare.“ (Fapte 27:18-20).

Știți cine îi avertizase că li se va întâmpla așa ceva? Apostolul Pavel. Toți regretau acum amarnic încăpățânarea cu care nu l-au ascultat. Nu numai că pierduseră încărcătura și că erau pe cale să piardă și corabia, dar ajunseseră resemnați că-și vor pierde și viața. Negura nopții le prevestea parcă negura morții. Nu se vedea nicăieri o licărire de lumină sau de speranță. Nu mai aveau nici o poftă de mâncare. La ce bun să mânănci când ști că te așteaptă moartea?

Este criza în care Dumnezeu îl ridică iar pe Pavel și-l transformă din condus în conducător, din ascultător supus în ascultat de nevoie. Cele mai mari probleme ale noastre sunt cele mai mari oportunități pentru intervenția divină. Dumnezeu îi dusese exact acolo unde intenționase. Neascultarea lor de Pavel îi făcuse să asculte acum de vânt și de valuri, iar valurile și vântul erau în stăpânirea lui Dumnezeu.

,,Oamenii nu mâncaseră de multă vreme. Atunci, Pavel s-a sculat în mijlocul lor şi a zis:
„Oamenilor, trebuia să mă ascultaţi şi să nu fi pornit cu corabia din Creta, ca să fi scăpat de această primejdie şi de această pagubă. Acum, vă sfătuiesc să fiţi cu voie bună, pentru că niciunul din voi nu va pieri şi nu va fi altă pierdere decât a corabiei. Un înger al Dumnezeului al căruia sunt eu şi căruia Îi slujesc mi s-a arătat azi-noapte şi mi-a zis: ‘Nu te teme, Pavele, tu trebuie să stai înaintea Cezarului şi iată că Dumnezeu ţi-a dăruit pe toţi cei ce merg cu corabia împreună cu tine.’
De aceea, oamenilor, liniştiţi-vă, căci am încredere în Dumnezeu că se va întâmpla aşa cum mi s-a spus. Dar trebuie să dăm peste un ostrov” (Fapte 27:20-26).

Toți cei care-i ignoraseră sfatul privesc acum țintă la el și se miră de liniștea nepământească de pe fața lui. El le vorbește în numele unui Dumnezeu care știe până și fundul mării ca pe dosul propriei mâini și care hotărâse să așeze corabia năucă pe ,,un ostrov“, o limbă de pământ, o insuliță.

Ce extraordinară circumstanță pentru evanghelizare! Pavel le vorbește celor care s-au încrezut nebunatic în puterile lor despre Cel Atotputernic, celor aflați pe marginea mormântului de speranță, celor lipsiți de ajutor despre scăpare, celor falimentari în cunoștințele și priceperea lor despre Unul care cunoaște totul, și ziua de mâine și portița de scăpare și …fundul mării.

5. A cincea calitate a unui lider este că el vorbește cu autoritate. Adevărata autoritate nu este intrinsecă, ci derivată din atotputernicia divină. Apostolul nu le-a vorbit despre ce poate să facă el, ci despre ceea ce era hotărât să le facă Dumnezeu. De acolo vine autoritatea lui Pavel!

Un lider este un om de încredere, un om preocupat de binele altora, un om care ia inițiativa, unul care oferă soluții bine cumpătate și, acum, un om care vorbește cu autoritate. La toate calitățile de mai sus, cei de pe corabie află acum și despre extraordinara lui relație personală cu Dumnezeu. De acolo a izvorât autoritatea cu care el le-a vorbit. Autoritatea unui lider mustră și corectează cu blândețe, fără a-i înjosi pe ceilalți.

,,Oamenilor, trebuia să mă ascultaţi şi să nu fi pornit cu corabia din Creta, ca să fi scăpat de această primejdie şi de această pagubă. Acum, vă sfătuiesc să fiţi cu voie bună. Un înger al Dumnezeului al căruia sunt eu şi căruia Îi slujesc mi s-a arătat azi-noapte şi mi-a zis: ‘Nu te teme, Pavele, tu trebuie să stai înaintea Cezarului şi iată că Dumnezeu ţi-a dăruit pe toţi cei ce merg cu corabia împreună cu tine.’  De aceea, oamenilor, liniştiţi-vă, căci am încredere în Dumnezeu că se va întâmpla aşa cum mi s-a spus. Dar trebuie să dăm peste un ostrov” (Fapte 27:22b-26).

Nici acum apostolul nu poruncește, nu caută să se impună cu forța. El doar ,,îi sfătuiește“ și-i asigură că intervenția lui le va face bine, le va readuce zâmbetul pe buze … Ce om minunat a fost acest Pavel!

Observați că autoritatea apostolului este derivată din autoritatea lui Dumnezeu. Pavel ține neapărat să le spună la toți ceea ce i-a spus îngerul Domnului. Oare de ce? Pentru că el a vrut să-i pună pe oameni înaintea Creatorului. În El să se încreadă, nu în zâmbetul lui inteligent!

Până și Fiul, în calitate de Christos întrupat, S-a așezat sub autoritatea Tatălui:

,,Isus deci le-a zis: „Când veţi înălţa pe Fiul omului, atunci veţi cunoaşte că Eu sunt şi că nu fac nimic de la Mine Însumi, ci vorbesc după cum M-a învăţat Tatăl Meu. Cel ce M-a trimis este cu Mine; Tatăl nu M-a lăsat singur, pentru că totdeauna fac ce-I este plăcut.” Pe când vorbea Isus astfel, mulţi au crezut în El“ (Ioan 8:28-30).

La fel trebuie să facă orice lider chemat să facă lucrarea lui Dumnezeu:

,,Dacă vorbeşte cineva, să vorbească cuvintele lui Dumnezeu. Dacă slujeşte cineva, să slujească după puterea pe care i-o dă Dumnezeu, pentru ca în toate lucrurile să fie slăvit Dumnezeu prin Isus Hristos, ale căruia sunt slava şi puterea în vecii vecilor! Amin“ (1 Petru 4:11).

Pe fața apostolului este ceva din umbra și lumina asemănării lui cu Domnul Isus. Aduceți-vă aminte ce au spus oamenii vremii despre El:

,,După ce a sfârşit Isus cuvântările acestea, noroadele au rămas uimite de învăţătura Lui; căci El îi învăţa ca unul care avea putere, nu cum îi învăţau cărturarii lor“ (Mat. 7:28-29).

Un adevărat lider vorbește cu autoritate. Tinerilor care se pregătesc pentru a conduce lucrarea lui Dumnezeu trebuie să li se spună că 75% din călăuzirea celorlalți este verbală, prin voce. Dacă nu știi sau nu poți să vorbești clar, limpede și cu autoritate n-ai ce căuta în fața oamenilor. Aceasta este adevărat și în familie și în afaceri sau la locul de muncă și în societate și în biserică.

Nu-i poți conduce pe alții spunându-le: ,,Cred că am putea face aceasta sau cealaltă … Hai să votăm!“ Nu, un adevărat lider nu face așa ceva. El se bucură de încrederea celorlalți pentru că gândește mai întâi la ce este spre binele celorlalți, ia inițiativa, cumpănește cu înțelepciune în deliberarile lui interioare, iar apoi vorbește cu autoritate. ,,Iată care este situația, iată ce trebuie să facem, iată cum trebuie să acționăm, iată cum vom rezolva problema împreună. Haideți! Fiecare la treabă!“

Câștigi ascultarea celorlalți prin lepădarea ta de sine. Când oamenii vor vedea că ești gata să-ți dai viața pentru ei vor veni bucuroși să te asculte. Iei inițiativa pentru că te preocupă soarta celor din jur. Analizezi situația pe toate părțile și iei hotărâri înțelepte, nu încăpățânate. Iar apoi vorbești cu autoritate. Dacă mai ai și încredințarea că așa vrea Dumnezeu, autoritatea ta va suna și mai bine înaintea celorlați. Acesta este avantajul autorității spirituale asupra tuturor celorlalte forme de autoritate. Cel care poate spune ,,Așa vorbește Domnul!“ știe că are cerul și pământul în spatele vorbelor sale.

Autoritatea unui lider nu-i umilește pe ceilalți, ci-i înalță, le dă avânt și îndrăzneală. Cuvintele unui lider nu sunt niciodată abrazive, corozive, abuzive, ci constructive, pline de blândețe și de bunăvoință. Ele dau aripi celor ce le aud, nu ,,le taie aripile“! Acestea au fost efectele cuvintelor lui Pavel asupra celorlalți din corabie. Asemenea lui Iosif în Egipt, doar Pavel putea oferi o soluție pentru teribil de mortala criză, așa că ceilalți l-au ascultat cu plăcere.

6. Asta ne conduce spre cea de a șasea caracteristică a unui adevărat lider. Un lider îi întărește pe ceilați. El îi face pe toți cei din jurul lui mai tari, mai buni, mai optimiști și mai bucuroși să lucreze.

Urmăriți efectul cuvintelor lui Pavel asupra corăbierilor:

,,În noaptea a paisprezecea, pe când eram împinşi încoace şi încolo cu corabia pe Marea Adriatică, pe la miezul nopţii, marinarii au bănuit că se apropie de pământ. Au măsurat adâncimea apei şi au găsit douăzeci de stânjeni; au mers puţin mai departe, au măsurat-o din nou şi au găsit cincisprezece stânjeni. De teamă să nu se lovească de stânci, au aruncat patru ancore înspre cârma corabiei şi doreau să se facă ziuă“ (Fapte 27:27-19).

În loc să mai stea paralizați de frică ei s-au apucat de treabă. În loc să stea resemnați, paralizați de frica morții, au început să măsoare adâncimea apei. Începuseră să creadă că vor ajunge la un liman. Începuseră să îndrăznească să spere și să aștepte ,,să se facă ziuă“. Încrederea lui Pavel le-a dat și lor încredere.

Gestul corăbierilor a marcat momentul în care ei au început să se încreadă cu adevărat în cuvintele lui Pavel și să-l asculte.

Un lider este respectat, preocupat de binele altora, ia inițiativa, oferă soluții înțelepte, vorbește cu autoritate și, invariabil, îi întărește, îi încurajează și-i inspiră pe ceilalți.

John MacArthur povestește despre un om care continua să vină cu regularitate de un an de zile la serviciile divine ale biserici. Se așeza întotdeauna pe primul rând. Unul din presbiteri l-a întrebat chiar dacă n-ar dori să devină membru al bisericii ,,Grace“. El a refuzat scuzându-se: ,,Sunt evreu, nu sunt creștin“. Celălalt l-a întrebat: ,,Atunci de ce vii?“

,,Vedeți, eu sunt vânzător cu comision și mă încarc cu entuziasmul păstorului vostru. Mă inspiră să vorbesc cu încredere și cu autoritate. Am nevoie de contactul cu personalitatea lui ca să-mi fac bine slujba“.

,,Entuziasm“ vine de la o combinație de cuvinte din limba greacă. ,,En Theos“ înseamnă a fi ,,în Dumnezeu“, atunci când oamenii nu pot găsi nici o altă explicație pentru curajul și îndrăzneala ta.

Nu poți fi un lider cu rezultate dacă nu ești un om optimist. Apostolul Pavel ne-a lăsat declarația lui solemnă, secretul ascuns al îndrăznelii lui nemăsurate:

,,Mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, care ne poartă totdeauna cu carul Lui de biruinţă în Hristos şi care răspândeşte prin noi în orice loc mireasma cunoştinţei Lui“ (2 Cor. 2:14).

Nu poți pune un pesimist într-o poziție de conducere. Un lider pesimist este ca un vampir care suge sângele celorlalți și-i transformă curând în spectre palide, inactive, indiferente și pasive, lipsite de orice fel de inițiativă.

Un lider creștin este optimist pentru că se știe un om invincibil. El știe că, în puterea lui Christos care lucrează în el, nici porțile locuinței morții nu-i pot sta în cale!

7. Ajungem acum la cea de a șaptea carateristică a unui lider despre care vorbește Luca în acest text. Un lider nu face niciodată compromisuri, nu se mulțumește cu jumătăți de soluții. El vrea ori tot, ori de loc! Mai ales în problemele spirituale, care decid viața și moartea, un lider nu face compromisuri. Găsim aceasta în reacția apostolului Pavel la ,,șmecheria“ pe care voiau să o facă corăbierii:

,,Dar, deoarece corăbierii căutau să fugă din corabie şi slobozeau luntrea în mare, sub cuvânt că ar vrea să arunce ancorele înspre partea dinainte a corabiei, Pavel a zis sutaşului şi ostaşilor:
„Dacă oamenii aceştia nu vor rămâne în corabie, nu puteţi fi scăpaţi.”
Atunci, ostaşii au tăiat funiile luntrii şi au lăsat-o să cadă“ (Fapte 27:30-32).

Din momentul acesta, Pavel le spune până și sutașului și ostașilor ce trebuie să facă. Dumnezeu l-a făcut liderul incontestabil al celor de pe corabie. Dovada? Sutașul și ostașii îl ascultă. Luntrea este aruncată peste bord. Singura speranță pentru o eventuală scăpare dintr-un naufragiu nefericit sau dintr-un port neprimitor este sacrificată. De ce? Pentru că oamenii aceia și-au pus de-acum întreaga speranță în Pavel. El a devenit ,,luntrea“ lor de scăpare.

8. Cea de a opta caracteristică a unui lider este că el conduce prin exemplu personal. Așa a făcut apostolul Pavel.

Este greu să ieși din letargia disperării, din inerția resemnării. Mulțimea are nevoie de cineva care nu numai să le spună, ci care să le și arate ce și cum trebuie să facă:

,,Înainte de ziuă, Pavel a rugat pe toţi să mănânce şi a zis: „Astăzi sunt paisprezece zile de când staţi mereu de veghe şi n-aţi luat nimic de mâncare în gură. De aceea, vă rog să mâncaţi, căci lucrul acesta este pentru scăparea voastră şi nu vi se va pierde niciun păr din cap.” După ce a spus aceste vorbe, a luat pâine, a mulţumit lui Dumnezeu înaintea tuturor, a frânt-o şi a început să mănânce. Toţi s-au îmbărbătat atunci şi au luat şi ei de au mâncat.  În corabie eram de toţi două sute şaptezeci şi şase de suflete. După ce s-au săturat, au uşurat corabia, aruncând grâul în mare.“ (Fapte 27:32-38).

Două sute șaptezeci și șase de suflete care și-au aruncat singura hrană pentru a doua zi. De ce? Din pricină că au început să creadă vorbele lui Pavel care le spunea că de mâine vor mânca pe uscat. Extraordinar! Oamenii aceia au devenit ,,poporul lui Pavel“! Erau gata să creadă ce crede el, să facă ce face el și să aștepte ceea ce aștepta el. Nu este uimitor?

9. Cea de a noua caracteristică a unui lider are de a face cu perspectiva lui de viață. Un lider nu se concentrează asupra obstacolelor, ci asupra obiectivelor. El nu caută scuze, ci soluții. De data aceasta, exemplu nostru este sutașul roman. El iese din impasul în care se vedeau ceilalți, pentru că scopul lui devenise scăparea vieții celui ce i-a scăpat de la moarte:

,,Când s-a făcut ziuă, n-au cunoscut pământul, dar au văzut de departe un golf, care avea maluri nisipoase, şi au hotărât să împingă corabia într-acolo, dacă va fi cu putinţă. Au tăiat ancorele, ca să le sloboadă în mare, şi au slăbit în acelaşi timp funiile cârmelor, apoi au ridicat ventrila cea mică după suflarea vântului şi s-au îndreptat spre mal. Dar au dat peste o limbă de pământ, unde s-a înfipt corabia, şi partea dinainte a corabiei s-a împlântat şi stătea neclintită, pe când partea dinapoi a început să se rupă de izbitura valurilor.
Ostaşii au fost de părere să omoare pe cei întemniţaţi, ca să nu scape vreunul prin înot. Sutaşul însă, care voia să scape pe Pavel, i-a oprit de la gândul acesta. A poruncit ca cei ce pot înota să se arunce de pe corabie în apă şi să iasă cei dintâi la pământ, iar ceilalţi să se aşeze unii pe scânduri, iar alţii pe frânturi de corabie, şi aşa s-a făcut că au ajuns toţi teferi la uscat“ (Fapte 27:39-44).

Acolo unde soldații au văzut probleme, sutașul a văzut soluții. Nimeni nu cunoștea locurile străine care se vedeau în depărtare. Nu știau ce fel de oameni trăiesc pe acolo și ce se va întâmpla cu misiunea lor. Evadarea întemnițaților ar fi însemnat moarte pentru ostași, de aceea ei s-au gândit să-și scape pielea omorându-i pe toți. Nimeni din Roma n-ar fi comndamnat o astfel de soluție. Sutașul este însă un om în ochii căruia Pavel câștigase un respect special și în inima cui apostolul își câștigase dreptul la viață. Încă o dată, ne spune Luca, o autoritate romană socotește că viața unui astfel de om nu trebuie curmată.

10. Un lider nu-și încheie niciodată slujirea. El nu se culcă pe laurii victoriei, nu se înfumurează, nu se ridică deasupra celorlalți, ci se pune la dispoziția lor și-i slujește.

Ce s-a întâmplat pe insula Malta, pe care ajunseseră, ne pune la dispoziție material pentru a vedea cea de a zecea caracteristică a unui lider.

,,După ce am scăpat de primejdie, am aflat că ostrovul se chema Malta. Barbarii ne-au arătat o bunăvoinţă puţin obişnuită, ne-au primit pe toţi la un foc mare, pe care-l aprinseseră din pricină că ploua şi se lăsase un frig mare.
Pavel strânsese o grămadă de mărăcini şi-i pusese pe foc; o năpârcă a ieşit afară din pricina căldurii şi s-a lipit de mâna lui. Barbarii, când au văzut năpârca spânzurată de mâna lui, au zis unii către alţii:
„Cu adevărat, omul acesta este un ucigaş, căci Dreptatea nu vrea să-l lase să trăiască, măcar că a fost scăpat din mare.”
Pavel a scuturat năpârca în foc şi n-a simţit niciun rău. Oamenii aceia se aşteptau să-l vadă umflându-se sau căzând deodată mort, dar, după ce au aşteptat mult şi au văzut că nu i se întâmplă niciun rău, şi-au schimbat părerea şi ziceau că este un zeu“ (Fapte 28:1-6).

Închipuiți-vă că tocmai ați scăpat viața a două sute șaptezeci și șase de oameni și trebuie adunate vreascuri ca să se facă un foc. V-ar fi ușor să mergeți alături de ceilalți? Ați prefera să-i lăsați ca măcar atâta să facă și ei înșiși? Ați considera că meritați să vi se facă hatârul acesta? Dacă da, atunci nu sunteți un lider de talia apostolului Pavel. Uitați-vă la el cum se apleacă alături de ceilalți să adune vreascuri și să le pună pe foc. Nimeni din localnici n-ar fi bănuit ce extraordinar om este. De fapt, ei au crezut contrariul! L-au crezut mai păcătos decât toți ceilalți.

Dumnezeu a folosit smerenia apostolului ca să scoată în evidență atotputernicia Lui. Scopul era impresionarea oamenilor pentru Christos și pentru puterea învierii Lui. Aceasta era slujirea lui Pavel și nici o osteneală nu i-a părut prea mare pentru aceasta. Propulsat de întâmplarea cu vipera (mesagerul ,,șarpelui străvechi“ care urmărea să-l împiedice cu orice chip să ajungă cu Evanghelia în inima Imperiului, apostolul a căpătat platforma de pe care L-a vestit pe Christos tuturor locuitorilor din insulă:

,,În împrejurimi erau moşiile mai-marelui ostrovului, numit Publius. El ne-a primit şi ne-a ospătat cu cea mai mare bunăvoinţă, trei zile. Tatăl lui Publius zăcea atunci în pat, bolnav de friguri şi de urdinare. Pavel s-a dus la el, s-a rugat, a pus mâinile peste el şi l-a vindecat. Atunci au venit şi ceilalţi bolnavi din ostrovul acela şi au fost vindecaţi. Ni s-a dat mare cinste şi, la plecarea noastră cu corabia, ne-au dat tot ce ne trebuia pentru drum“ (Fapte 28:7-10).

Luca ne spune că apropierea lui Pavel de Roma a însemnat apropierea unei puteri divine venite să facă bine oamenilor și să-i vindece de neputințele lor. O carte de vizită impresionantă. Vă dați seama cu ce ochi au ajuns să-l privească pe apostolul Pavel toți ceilalți oameni care au călătorit cu el pe corabie? Fără a fi el însuși ,,un zeu“, așa cum erau înclinați să creadă ,,păgânii romani“, evreul acesta era purtător de Dumnezeu, ,,Christosforus“, plecat asemenea lui Columb să ajungă până la marginile pământului“ (Fapte 1:8).

Categories: Studiu biblic