Punând împreună o poezie de-acum câteva secole cu situația contemporantă nu se poate să nu-i dai dreptate lui Solomon:

,,Ce a fost va mai fi şi ce s-a făcut se va mai face; nu este nimic nou sub soare. Dacă este vreun lucru despre care s-ar putea spune: „Iată ceva nou!”, de mult lucrul acela era şi în veacurile dinaintea noastră“ (Eclesiastul 1:9-10).

Iată suspinele marelui Will pentru .. atunci, acum și totdeauna.

Sonetul LXVII

De tot scârbit, în moarte-aş vrea să fug,
Sa nu-i mai văd în zdrenţe pe cei buni,
Sluţenia ornată cu belşug,
Credinţa compromisă de minciuni, 

Pe harnic în batjocură plătit,
Fecioarele împinse la desfrâu,
Dezonorat pe cel desăvârşit,
Pe şchiop ţinând zburdălnicia-n frâu,

ştiinţa-nlănţuită de tiran,
Talentul explicat de idioţi,
Apostrofat cel pur, ca grobian,
şi gardianul slugărind la hoţi.

Sleit de toate astea, aş pleca,
Dar lumii pradă las iubirea mea.

(traducere de Radu ŞTEFĂNESCU)

Categories: Maxime si cugetari