Începând cu acest pasaj, vom parcurge trei mărturii distincte făcute de apostolul Pavel înaintea lui Felix, a lui Porcius Festus, succesorul lui Felix, și a împăratului Agripa, venit la Cezareia ca să-l felicite pe Festus. Se confirmă astfel intrarea apostolului Pavel în cea de  atreia etapă a mărturiei sale (1) înaintea Neamurilor, (2) înaintea evreilor și (3) înaintea împăraților (Fapte 9:15).

Pe de altă parte, capitolul 24 ne familiarizează cu două numiri date mișcării inițiate de apostolii Domnului: ,,partida Nazarinenilor“ și ,,Calea“. Prima este un nume de batjocoră, pentru că toată lumea știa că din Nazaret ,,n-a ieșit nimic bun“ (Ioan 1:46). Cea de a doua subliniază că urmașii Domnului Isus aveau un anumit fel de a trăi, o alternativă la religiozitatea sterilă a vremii. Creștinismul nu este prioritar o filosofie teoretică, ci un fel de a-ți trăi viața.

Pentru cititori, parcurgerea acestor capitole finale din cartea Faptele Apostolilor este o ocazie rară de a vedea cum a funcționat celebra Justiție Romană. Ea se află până astăzi la baza majorității codurilor de justiție ale lumii. Will Durant scrie în cartea sa ,,Caesar and Christ“ spiritul ,,revoluționar“ care a caracterizat apariția codului roman de justiție: ,,Persoana cea mai importantă din sistemul de legi este cetățeanul, iar responsabilitatea primordială a tribunalului aera să protejeze acest cetățeanu de abuzurile celor ce dețineau puterea, îndeosebi a Statului“.

,,Din păcate, în teritoriile ocupate, guvernarea Romei se exercita pe principiul conducerii indirecte“, scrie Arnold Toynbee. Asta însemna că aplicarea sistemuluijuridic roman era lăsată în seama autorităților locale. Roma nu intervenea decât în cazurile în care era invariabilele abuzuri puneau în pericol liniștea imperială sau soarta unei persoane cu cetățenie romană. Cât de corupt funcționa sistemul juridic în teritoriile imperiate avem ocazia să vedem în aceste capitole care urmăresc judecarea lui Pavel. cele trei persoane active la proces sunt Tertulus, avocatul acuzării, apostolul Pavel, acuzatul și Felix reprezentantul juridic al Romei. Tertulus este avocatul (oratorul) angajat de marele preot Ana și de cei din bătrânii poporului care veniseră împreună cu el (Fapte 24:1).

Absentează vinovat cineva care să reprezinte biserica ucenicilor din Ierusalim. Nici, Ioan, nici Petru și nici Iacov nu vin să depună mărturie în apărarea lui Pavel, deși sfaturile lor l-au băgat pe apostol în necazul acesta. Niciunul din ,,miile de iudei mesianici“ din Ierusalim nu fac deplasarea la Cezarea, nici măcar din … curiozitate. Ei au primit bucuroși banii aduși de apostolul neamurilor din teritoriile Imperiului, dar se pare că nu l-au primit nici o clipă pe Pavel și în inimile lor.

Revenind la procesul lui Pavel, cele trei personaje principale din această ne ajută să vedem limitele unui sistem bun, aplicat însă de oameni răi.

Tertul – o pledoarie plină de minciuni

,,După cinci* zile, a venit marele preot** Anania cu unii din bătrâni şi cu un vorbitor, numit Tertul. Au adus înaintea dregătorului plângere împotriva lui Pavel“ (Fapte 24:1).

Este surprinzător că toată protipendada de conducători s-a ,,pogorât“ de la Ierusalim la Cezarea. Nu era doar o schimbare de altitudine geografică, ci și de o abandonare a sfințeniei lor. Evreii n-aveau voie să intre într-o cetate de-a romanilor și nici într-o curte de tribunal păgână. Aduceți-vă aminte că din această cauză Pilat, demnitarul roman, a trebuit să iasă intre și să iasă din sala de judecată unde era acuzat Domnul Isus (Ioan 18:29,33, 38; 19:4,5,9). Mai marii lui Israel n-au intrat atunci în sala de judecată ,,ca să nu se spurce“ (Ioan 18:28). Cei care l-au urmârit pe apostolul Pavel cu ura lor au trecut peste această barieră.

Este la fel de surprinzător că oamenii aceștia au angajat un avocat care să-i reprezinte. Probabi că și atunci, ca și acum, la proces nu câștiga cel ce avea dreptate, ci cel care avea banii necesari pentru angajarea celui mai bun avocat.

O a treia surpriză, pe care o va evidenția foarte inteligent și abil apostolul Pavel în apărarea sa, a fost că acuzarea n-a reușit să aducă ca martori pe niciunul din cei care-l văzuseră și-l prinseseră pe Pavelîn Templu ,,asupra faptei“. Oamenii aceștia dispăruseră, se … evaporaseră. Capetele de acuzare aveau să se sprijine astfel doar pe lucruri ,,auzite de la alții“. Lipsa evidențelor n-avea însă cum să-l descurajeze pe un avocat de vaaloarea lui Tertulus. Pledoaria lui se împarte în două părți, lingușirealui Felix și calomnierea lui Pavel. Omul acesta a reușit să croiască din vorbe goale o veritabilă pânză de păienjen în jurul lui Pavel.

Lingușire și minciuni – 24:2-9

Ca să-și câștige simpatia lui Felix,  Tertulus folosește lingușirea. Lingușirea, spunea cineva, confirmă părerea noastră falsă despre noi înșine. Nu se poate ca cineva sa-ti fie si lingusitor si prieten în același timp. Lingusirea seamănă cu prietenia, dupa cum si lupul seamana din anumite puncte de vedere cu câinele. Diferența dintre lingușirea fățarnică și aprecierea sinceră este că aprecierea este dezinteresată în timp ce lingușirea urmărește întotdeauna un profit, așteptând ceva în schimb. Aduceți-vă aminte de ceea ce am citit împreună în capitolul doisprezece dn faptele Apostolilor:

,,Irod era foarte mâniat pe cei din Tir şi din Sidon. Dar aceştia au venit toţi într-un gând la el şi, după ce au câştigat de partea lor pe Blast, care era mai mare peste odaia de dormit a împăratului, au cerut pace, pentru că ţara lor se hrănea din ţara împăratului. Într-o zi anumită, Irod s-a îmbrăcat cu hainele lui împărăteşti, a şezut pe scaunul lui împărătesc şi le vorbea. Norodul a strigat: „Glas de Dumnezeu, nu de om!!Îndată l-a lovit un înger al Domnului, pentru că nu dăduse slavă lui Dumnezeu. Şi a murit mâncat de viermi  (Fapte 12:20-23).

Un înțelept a lăsat în umă acest sfat: Lingusirea trebuie tratata ca parfumul: miroaso-o si bucura-te, dar n-o “inghiti.” Tertul minte de îngheață apele.

,,Pavel a fost chemat, şi Tertul a început să-l pârască astfel: „Preaalesule Felix, tu ne faci să ne bucurăm de o pace mare şi neamul acesta a căpătat îmbunătăţiri sănătoase prin îngrijirile tale. Lucrul acesta îl mărturisim cu toată mulţumirea, în toată vremea şi în tot locul. Dar, ca să nu te ţin prea mult, te rog să asculţi, în bunătatea ta, câteva cuvinte. Am găsit pe omul acesta, care este o ciumă: pune la cale răzvrătiri printre toţi iudeii de pe tot pământul, este mai-marele partidei nazarinenilor şi a încercat să spurce chiar şi Templul. Şi am pus mâna pe el“ (Fapte 24:2-6a)

Dacă guvernare a lui Felix a adus o mare pace, cum de au fost necesari aproape cincisute de ostași ca să fie păzit un om dus de la Ierusalim la Cezarea?

Napoleon a spus: ,,Cine știe să lingușească știe și să batjocorească“. De îndată ce a trecut de la Felix la Pavel, tonul lui Tertulus s-a schimbat de la miere la fiere. El prezintă un întreit cap de acuzare. După el, apostolul Pavel este un om cu care nu se merită să pierzi vremea, pentru că este (1) un răzvrătit, (2) un cap al partidei Nazarinenilor și (3) un spurcător de Templu.

Să luăm pe rând cele trei acuzații rostite de Tertul. În prima, el îl preezintă pe Pavel ca pe un foarte cunoscut cap de revolte produse în alte părți ale Imperiului Roman. La suprafață, Tertul are dreptate atunci când spune că activitatea lui Pavel a cauzat tulburare în alte părți ale Imperiului Roman, dar noi știm că ele au fost produse, nu de urmașii lui Pavel, ci de reacțiile evreilor localnici la noutățile pe care le aducea Evanghelia vestită de el. Apostolul Pavel n-a fost un pericol politic, ci doar unul religios și nu pentru romani, ci doar pentru evrei.

A doua acuzație are o nuanță politică. Viclean, Tertul îl numește pe apostolul Pavel ,,mai marele partidei nazarinenilor“. Nimeni n-avea voie să inventeze o religie nouă în Imperiu fără aprobarea Romei. Când Tertul pune alături cele două culpe, tulburări ale păcii romane și inițierea unei religii necontabilizate de Cezar, urechile lui Felix trebuie să se fi ciulit, pentru că îndatorirea lui numărul unu era să păsreze ,,pax romana“ în jurisdicția sa.

A treia acuzație a lui Tertul strecoară o învinuire indirectă la adresa căpitanului Claudiu Lisias, pe care-l acuză că s-a amestecat fără drept într-o dispută religioasă asupra căreia aveau autoritate cei de la Templu:

,,Am vrut să-l judecăm după Legea noastră, dar a venit căpitanul Lisias, l-a smuls din mâinile noastre, cu mare silă, şi a poruncit pârâşilor lui să vină înaintea ta. Dacă-l vei cerceta, tu însuţi vei putea afla de la el toate lucrurile de care îl pârâm noi.” Iudeii s-au unit la învinuirea aceasta şi au spus că aşa stau lucrurile“ (Fapte 24:6b-9).

De regulă, oficialii romani evitau să se amestece în probleme religioase (Ioan 18:28-31; Fapte 16:35-40; 18:12-17). Tertul ți sugerează lui Felix să repare cumva greșeala căpitanului gărzii de la Ierusalim.

Când pui una lângă alta relatarea lui Luca despre cu s-au desfășurat evenimentele în Ierusalim (Fapte 21:27-40 cu felul în care le-a descris căpitanul Claudiu Lisias (Fapte 23:25-30) și cu varianta prezentată de avocatul Tertul îți dai seama de ce juriile de la procese sunt așa de confuze. Tertul pictase o realitate alterată în care Pavel ar fi venit intenționat, ca mai marele partidei nazarinenilor, să pângărească Templul, activitate din care a fost oprit pe drept de autoritățile evreiești, care au fost însă împiedicate să-și exercite autoritatea acordată de Roma de intervenția unui căpitan roman care n-a înțeles situația. Spre nenorocul lui Tertul, în mâinile lui felix era deja procesul verbal încheiat de căpitanul Claudiu Lisias, iar guvernatorul roman era înclinat să dea mult mai multă greutate mărturiei lui.

Apărarea rostită de apostolul Pavel – 24:10-13

Felix nu ascultă de sugestia făcută de Tertul și alege să nu-l ,,cerceteze“ pe Pavel. Felix se mulțumește doar să-i facă un semn ca să se apere. Apostolul a făcut-o într-un mod simplu, dar strălucit, cu o logică mai ascuțită decât lama unui cuțit.

Pavel începe politicos și face apel la rațiune. El arată că în douăsprezece zile nu putea pune la cale nici o răscoală, că a venit din respect pentru Templu să se închine și că nimeni nu l-a găsit cu cineva cu care să facă lucruri rele. Realitatea era că Pavel fusese prins singur adus singur și acuzat singur.

După o scurtă și politicoasă introducere, Pavel răspunde la învinuirile lui tertul (Fapte 24:10-16), la învinuirile evreilor din ASia (Fapte 324:17-19) și la învinuirile Sinedriului din Ierusalim (Fapte 24:20-21).

La învinuirea că ar fi un mai mare al nu știu cărei partide care a venit să facă revoltă în Templu, apostolul aduce în apărarea sa sumele de bani plătite de el și  înscrise în evidențele păstrate la Templu (,,te poți încredința de lucrul acesta“). Ele îl arată drept un om evlavios venit să se închine și să facă o juruință împreună cu alți cinci oameni evlavioși.

,,După ce i-a făcut dregătorul semn să vorbească, Pavel a răspuns: „Fiindcă ştiu că de mulţi ani eşti judecătorul neamului acestuia, voi răspunde cu încredere pentru apărarea mea. Nu sunt mai mult de douăsprezece zile – te poţi încredinţa de lucrul acesta – de când m-am suit să mă închin la Ierusalim“ (Fapte 24:11).

În ce privește mobilizarea altora la o revoltă, apostolul prezintă ca argument ,,tăcerea lui“ și neparticiparea la întrunirile comunității în timpul petrecut la Ierusalim:

,,Nu m-au găsit nici în Templu, nici în sinagogi, nici în cetate stând de vorbă cu cineva sau făcând răscoală de norod. Aşa că n-ar putea dovedi lucrurile de care mă pârăsc acum“ (Fapte 24:12).

Chiar așa, de ce tăcuse Pavel? De ce nu participase la întrunirile din sinagogă? De ce nu luase cuvântul? De ce nu predicase Evanghelia? De ce nu vorbise cu oamenii întâlniți pe străzi, așa cum făcuse în vremea călătoriilor lui misionare? Răaspunsul este simplu. Cu câțiva ani înainte, Pavel, ca apostol al neamurilor, făcuse o înțelegere cu ,,apostolii celor tăiați împrejur“, Petru, Ioan, Iacov. Conform înțelegeri, Pavel s-a angajat să nu propovăduiască iudeilor din Ierusalim:

,,Ba dimpotrivă, când au văzut că mie îmi fusese încredinţată Evanghelia pentru cei netăiaţi împrejur, după cum lui Petru îi fusese încredinţată Evanghelia pentru cei tăiaţi împrejur –  căci Cel ce făcuse din Petru apostolul celor tăiaţi împrejur făcuse şi din mine apostolul neamurilor – şi când au cunoscut harul care-mi fusese dat, Iacov, Chifa şi Ioan, care sunt priviţi ca stâlpi, mi-au dat mie şi lui Barnaba mâna dreaptă de însoţire, ca să mergem să propovăduim: noi la neamuri, iar ei la cei tăiaţi împrejur“ (Gal. 2:7-10).

,,Tăcerea“ lui Pavel i-a servit acum ca argument împotriva învinuirilor de prozelitism și de instigare la răscoală.

În ce privește acuzarea de inițierea unei ,,secte neautorizate“ și de răspândirea unei erezii religioase, apostolul Pavel aduce ca argument ,,diversitatea“ care exista până și în delegația celor veniți din Ierusalim ca să-l acuze. Chiar dacă Marele Preot era Saducheu, în delegație se găseau fără îndoială și farisei și cărturari. Toți își aveau însă răsăcinile în aceleași Scripturi milenare, din care se hrănea și el:

,,Îţi mărturisesc că slujesc Dumnezeului părinţilor mei după Calea pe care ei o numesc partidă; eu cred tot ce este scris în Lege şi în Proroci şi am în Dumnezeu nădejdea aceasta, pe care o au şi ei înşişi, că va fi o înviere a celor drepţi şi a celor nedrepţi. De aceea mă silesc să am totdeauna un cuget curat înaintea lui Dumnezeu şi înaintea oamenilor“ (Fapte 24:14-16).

Religia iudeilor avea deja în sânul ei sămânța diversității, așa că Pavel nu putea fi învinuit că este primul care are păreri diferite de ale altora. În ce privește ,,partidele“ (,,sectele“, cum le-am numi noi astăzi, apostolul va reveni asupra acestei teme când se va apăra de învinuirile iudeilor împotriva împăratului Agripa:

,,Dacă vor să mărturisească, ei ştiu de la început că am trăit ca fariseu, după cea mai îngustă partidă a religiei noastre“ (Fapte 26:5).

Sunt convins că aostolul Pavel trăia încă în contextul ,,a venit la ai Săi“, la ,,oile risipite ale casei lui israel“ și n-a căutat să abandoneze iudaismul. El a vrut să-l reformeze, nu să-l desfințeze (ca mai târziu Martin Luther cu biserica catolică). Convingerea lui că Isus din Nazaret a fost Mesia profețit ca nădejde a neamului lui nu l-a făcut cu nimic mai puțin ,,iudeu“ decât erau cei veniți acum din Ierusalim ca să-l acuze. Apostolul pavel era convins însă că singura relație vitală cu Dumnezeul Scripturilor este prin Fiul Său, Isus Christos (Ioan 5:23), cel care venise să împlinească planul lui Dumnezeu cu poporul Său. Credința în Domnul Isus nu l-au făcut pe Pavel un ,,fost evreu“, ci ,,un evreu împlinit“! Vechiul Testament era acum pentru el o carte privită prin ochii unuia care L-a găsit pe Mesia. El știe că ritualurile religioase simbolice din Vechiul Testament nu-i mai sunt necesare ca să fie primit de Iehova, pentru că a fost deja primit și acceptat în sacrificiul răscumpărător al Fiului Său. Departe de a fi un eretic, Pavel se ,,silește totdeauna să aibă un cuget curat înaintea lui Dumnezeu și înaintea oamenilor“.

Numirea de ,,evreu împlinit“  este folosită și astăzi de evreii mesianici. Ea este bazată pe acceptarea câtorva texte din Noul testament din care cităm doar două:

,,El zicea: „S-a împlinit vremea şi Împărăţia lui Dumnezeu este aproape. Pocăiţi-vă şi credeţi în Evanghelie” (Marcu 1:15 ).

,,Şi acum, fraţilor, ştiu că din neştiinţă aţi făcut aşa, ca şi mai-marii voştri. Dar Dumnezeu a împlinit astfel ce vestise mai înainte prin gura tuturor prorocilor Lui: că, adică, Hristosul Său va pătimi. Pocăiţi-vă dar* şi întoarceţi-vă la Dumnezeu, pentru ca să vi se şteargă păcatele, ca să vină de la Domnul vremurile de înviorare“ (Fapte 3:17-19 vezi și Luca 24:44; Fapte 26:22; Isaia 50:6; Isaia 53:5; Dan. 9:26; 1 Pet. 1:10; 1 Pet. 1:11;).

Când Pavel enumeră articolele mărturisirii lui de credință, (,,eu cred tot ce este scris în Lege şi în Proroci şi am în Dumnezeu nădejdea aceasta, pe care o au şi ei înşişi, că va fi o înviere a celor drepţi şi a celor nedrepţi“), el calcă pe bătăturile saducheilor și ale Marelui Preot.

Saducheii acceptau ca autoritate divină numai cele cinci cărți ale lui Moise, nu și restul Vechiului Testament. Ei refuzau să creadă în învierea morților pentru că, spuneau ei, nu este pomenită nicăieri în cărțile lui Moise. Într-o controversă avută cu ei (Mat. 22:23-33), Domnul Isus dăduse peste cap acest argument al lor, dar, se vede, ei au ales să nu înțeleagă.

Fariseii credeau în inspirația plenară a tuturor cărților Vechiului Testament, așa că aceste cuvinte ale lui Pavel i-au pus iar într-o mare dilemă. Dcaă acest Pavel era ,,eretic“ pentru că propovăduia învierea din morți, atunci la fel de ,,eretici“ erau și ei.

Dând la o parte acuzațiile nefondate ale lui Tertul, apostolul trece mai departe să răspundă acuzațiilor evreilor din Asia.

,,După o lipsă de mai mulţi ani, am venit să aduc milostenii neamului meu şi să aduc daruri la Templu. Tocmai atunci nişte iudei din Asia m-au găsit curăţit în Templu, nu cu gloată, nici cu zarvă. Ei înşişi ar trebui să se înfăţişeze înaintea ta şi să mă pârască, dacă au ceva împotriva mea“ (Fapte 24:17-19).

Cu o logică rece și irefutabilă, apostolul întreabă: ,,Cum poate fi învinuit de dușmanie față e neamul lui unul care a adunat bani de la Neamuri ca să le aducă la Templu poporului său? Cum poate fi acuzat de erezie unul găsit în Templu în timp ce îndeplinea cerințele Legii pentru curățirea lui și a încă cinci iudei? Cum poate fi învinuită ,,închinarea“ sinceră de ,,profanare“? În plus, apostolul nu uită să-i atragă atenția lui felix că cei ce-l acuză nu sunt cei ce l-au ,,prins“ în templu, așa că le lipsește greutatea unor martori oculari. Iudeii din Asia au fost buni la gălăgie, dar slabi la mărturie.

În încheiere, apostolul răspunde și acuzațiilor Sinedriului din Ierusalim. El trece îngăduitor peste incidentul în care Marele Preot a poruncit s fie lovit cu palma peste față, deși știa că nimănui nu-i era îngăduit să se poarte astfel cu un cetățean roman și pomenirea incidentului ar fi trezit indignarea lui Felix. El nu vrea să se răzbune, ci doar să le reamintească ceea ce ei ar fi trebuit să nu uite:

,,Sau să spună aceştia singuri de ce nelegiuire m-au găsit vinovat, când am stat înaintea soborului, afară numai doar de strigătul acesta pe care l-am scos în mijlocul lor: ‘Pentru învierea morţilor sunt dat eu în judecată astăzi înaintea voastră.’” (Fapte 24:20-21).

În acest răspuns există o doză de ironie sarcastică. Este ca și cum apostolul le-ar spune: ,,Dacă sunt vinovat de ceva sunt întradevăr vinovat de aceasta: am reamintit oamenilor cucernici din Sinedriu despre măreața doctrină a învierii“.

Aduceți-vă aminte că Faptele Apostolilor este cronica felului în care biserica primului veac a mărturisit despre învierea Domnului Isus (Fate 1:22). saducheii o abandonaseră, iar fariseii uitaseră să-i acorde importanța cuvenită.

Verdictul lui Felix – Fapte 24:22-27

Ajungem acum la cel de al treilea personaj al acestui proces juridic: guvernatorul roman Felix.

,,Felix, care ştia destul de bine despre „Calea” aceasta, i-a amânat zicând: „Am să cercetez pricina voastră când va veni căpitanul* Lisias.” Şi a poruncit sutaşului să păzească pe Pavel, dar să-l lase puţin mai slobod şi să nu oprească pe* nimeni din ai lui să-i slujească sau să vină la el.

După câteva zile, a venit Felix cu nevastă-sa, Drusila, care era iudeică; a chemat pe Pavel şi l-a ascultat despre credinţa în Hristos Isus. Dar, pe când vorbea Pavel despre neprihănire, despre înfrânare şi despre judecata viitoare, Felix, îngrozit, a zis: „De astă dată, du-te; când voi mai avea prilej, te voi chema.” (Fapte 24:24-25).

Dacă a eșuat vreodată cineva atât ca om, cât și ca slujbaș al Romei, a fost Felix! S-ar putea ca cea care l-a îndemnat pe Felix să stea mai mult de vorbă cu apostolul Pavel să fi fost Drusila, nevasta lui. Familia ei avusese de câteva ori deaface cu aceasta ,,cale“ nouă din iudaism. Străbunicul ei a fost acela care a căutat să omoare toți prunci Betleemului (Mat. 2), un alt unchi al ei i-a tăiat capul lui Ioan Botezătorul și și-a bătut joc de Christos (Luca 23:6-12), iar tatăl ei i-a tăiat capul apostolului Iacov (Fapte 12:1-2). Cert este că amândoi au vrut să stea de vorbă cu Pavel și să examineze mai îndeaproape ce soi de om sunt acei care merg pe ,,Calea cea nouă“ și ce schimbări fundamentale s-au produs într-unul care are ,,credința în Hristos Isus“ (Fapte 24:24b).

Se confirmă încă o dată mintea extraordinar de ordonată a acestui om de excepție. Credincios normelor de retorică, Pavel își ordonează expunerile în așa fel ca să fie ușor de înțeles și lesne de reținut.Toate predicile lui (și ale noastre) pot să conțină elemente de teologie, de sociologie, de psihologie, de astronomie sau alte discipline, dar ele trebuie să fie, în esență, lucrări de pedagogie. Oamenii lui Dumnezeu nu fac niicodată ,,artă pentru artă“, cu orgoliul afișării propriei elocvențe, ci ,,artă cu tendință“, subordonând și ordonând toate ideile unor sfaturi practice cu care trebuie să rămână în minte ascultătorii.

Luca ne dă doar cele trei puncte principale ale predicilor lui Pavel pentru Felix și Drusila: despre neprihănire, despre înfrânare și despre judecata viitoare. Dacă vrem însă, putem foarte ușor să extindem aceste puncte principale cu ceea ce a scris apostolul Pavel despre ele în celelalte scrieri ale lui.

În primul rând, apostolul le-a vorbit ,,despre neprihănire“ și i-a sfatuit să-și rezolve trecutul. Termenul originalului este aici ,,justificare“, ,,îndreptățire“ și definește actul prin care Dumnezeu dclară pe cineva ,,nevinovat“ înaintea Lui.

Trecutul trebuie rezolvat. Nu putem trăi sub povara lui teribilă. În fața lui Felix și a Drusilei, Pavel a putut să le vorbească despre teribilul său trecut. Le-a putut spune că a fost ucigaș, prin acordul și participarea la uciderea lui Ștefan și prin prigonirea celorlalți creștini. Exemplul lui personal a putut fi pus alături de alte exemple cunocute de oameni care au trebuit să-și rezolve trecutul. David a agonizat sub povara răului făcut până când și-a rezolvat prin pocăință trecutul :

,,Ferice de cel cu fărădelegea iertată şi de cel cu păcatul acoperit! Ferice de omul căruia nu-i ţine în seamă Domnul nelegiuirea şi în duhul căruia nu este viclenie! 

Câtă vreme am tăcut, mi se topeau oasele de gemetele mele necurmate. Căci zi şi noapte mâna Ta apăsa asupra mea; mi se usca vlaga cum se usucă pământul de seceta verii. Atunci Ţi-am mărturisit păcatul meu şi nu mi-am ascuns fărădelegea. Am zis: „Îmi voi mărturisi Domnului fărădelegile!” Şi Tu ai iertat vina păcatului meu. De aceea, orice om evlavios să se roage  Ţie la vreme potrivită! Şi chiar de s-ar vărsa ape mari, pe el nu-l vor atinge de loc (Ps. 32:1-6).

,,Ai milă de mine, Dumnezeule, în bunătatea Ta! După îndurarea Ta cea mare, şterge fărădelegile mele! Spală-mă cu desăvârşire de nelegiuirea mea şi curăţă-mă de păcatul meu! Căci îmi cunosc bine fărădelegile şi păcatul meu stă necurmat înaintea mea. Împotriva Ta, numai împotriva Ta, am păcătuit şi am făcut ce este rău înaintea Ta; aşa că vei fi drept în hotărârea Ta şi fără vină în judecata Ta. Iată că sunt născut în nelegiuire şi în păcat m-a zămislit mama mea. Dar Tu ceri ca adevărul să fie în adâncul* inimii: fă dar să pătrundă înţelepciunea înăuntrul meu! Curăţeşte-mă cu isop, şi voi fi curat; spală-mă, şi voi fi mai alb decât zăpada. Fă-mă să aud veselie şi bucurie şi oasele pe care le-ai zdrobit Tu se vor bucura. Întoarce-Ţi privirea de la păcatele mele, şterge toate nelegiuirile mele! (Ps. 51:1-9).

În 1973, DR. Karl Menninger, unul din cei mai renumiți psihiatrii ai lumii, a publicat o carte intitulată ,,Ce s-a întâmplat cu păcatul?“ (What Become of Sin?).  El a supliniat faptul că societatea a eliminat treptat, treptat din vocabularul ei ,,cuvântul și semniifcația lui“. L-am înlocuit cu altceva și vorbim azi despre greșeli, despre slăbiciuni, despre tendințe moștenite de la părinți, despre erori de judecată, dar nimeni nu mai vrea să știe despre păcat.

,,Oamenii de azi nu mai sunt păcătoși“, scrie și Phyllis McGinley, scriitor și poet de limba engleză, ,,Ei sunt imaturi sau provin din medii rele, sunt panicați sau, și mai interesant, bolnavi“.

Un Dumnezeu sfânt cere neprihănire de la oameni, iar aceasta este o veste foarte rea pentru păcătoși. Nu-i de mirare că Felix s-a îngrozit:

,,Dar, pe când vorbea Pavel despre neprihănire, despre înfrânare şi despre judecata viitoare, Felix, îngrozit, a zis: „De astă dată, du-te; când voi mai avea prilej, te voi chema” (Fapte 24:25).

Vestea bună pe care le-a dat-o Pavel celor doi a fost că același Dumnezeu care pretinde sfințenie oferă această sfințenie tuturor celor ce se încred în lucrarea lui Christos. Evreii obțineau justificarea prin sistemul jertfelor pentru vină. Apostolul Pavel i-a putut spune lui Felix cam ceea ce le-a scris și romanilor pe această temă:

,,Ştim însă că tot ce spune Legea, spune celor ce sunt sub Lege, pentru ca orice gură să fie astupată şi toată lumea să fie găsită vinovată înaintea lui Dumnezeu. Căci nimeni nu va fi socotit neprihănit înaintea Lui prin faptele Legii, deoarece prin Lege vine cunoştinţa deplină a păcatului.

Dar acum s-a arătat o neprihănire (Greceşte: dreptate) pe care o dă Dumnezeu, fără lege – despre ea mărturisesc Legea şi prorocii –  şi anume neprihănirea dată de Dumnezeu, care vine prin credinţa în Isus Hristos, pentru toţi şi peste toţi cei ce cred în El. Nu este nicio deosebire. Căci toţi au păcătuit şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu. Şi sunt socotiţi neprihăniţi, fără plată, prin harul Său, prin răscumpărarea care este în Hristos Isus. Pe El, Dumnezeu L-a rânduit mai dinainte să fie, prin credinţa în sângele Lui, o jertfă de ispăşire, ca să-Şi arate neprihănirea Lui, căci† trecuse cu vederea păcatele dinainte, în vremea îndelungii răbdări a lui Dumnezeu, pentru ca, în vremea de acum, să-Şi arate neprihănirea Lui în aşa fel încât să fie neprihănit, şi totuşi să socotească neprihănit pe cel ce crede în Isus“ (Rom. 3:19-26).

În al doilea rând, apostolul Pavel le-a vorbit celor doi ,,despre înfrânare“ ca despre rezolvarea problemelor prezente. Felix și Drusile erau tare vinovați la capitolul acesta. Drusila se despărțise de soțul ei ca să ajungă cea de a treia soție a lui Felix. Deși era iudeică, se purta de parcă Dumnezeu n-ar fi dat niciodată cele Zece Porunci. Felix era un demnitar lacom de bani, oricând dispus să nedreptățească sau să se compromită pentru a obține ceea ce dorește. Așa s-a purtat și cu Pavel:

,,Totodată el trăgea nădejde că Pavel are să-i dea bani, de aceea trimitea şi mai des să-l cheme, ca să stea de vorbă cu el“ (Fapte 24:26).

Omul trebuie să se înfrâneze și să se împotrivească ispitelor, le-o fi spus Pavel. Nu putem fi stăpâni pe circumstanțele în care ajungem, dar putem să ne stăpânim pe noi înșine!

Trebuie să recunosc admirația pe care o am pentru apostolul Pavel. Aparent, soarta lui era în mâna acestor oameni care aveau puterea să-l condamne sau să-i dea drumul. Asta nu-l face în nici un fel să nu le vorbească pe față despre viața lor trăită în păcat.  Ce le-o fi spus apostolul Pevel pe această temă? Putem găsi răspuns în alte pasaje ale scrierilor marelui apostol.

Apostolu Pavel le-a putut spune că și el are probleme cu prezentul. Le-a putut mărturisi că și el ,,se poartă aspru cu trupul său ca nu cumva după ce a propovăduit altora, el să fie lepădat“, le-a putut mărturisi că ,,nimic bun nu locuiește în el, adică în firea lui pământească“ și că vede în mădularele lui acționând teribila lege a păcatului:

,,Ştim, în adevăr, că Legea este duhovnicească, dar eu sunt pământesc, vândut rob păcatului. Căci nu ştiu ce fac: nu fac ce vreau, ci fac ce urăsc. … Ştiu, în adevăr, că nimic bun nu locuieşte în mine, adică în firea mea pământească, pentru că, ce-i drept, am voinţa să fac binele, dar n-am puterea să-l fac. Căci binele, pe care vreau să-l fac, nu-l fac, ci răul, pe care nu vreau să-l fac, iată ce fac! Şi dacă fac ce nu vreau să fac, nu mai sunt eu cel ce face lucrul acesta, ci păcatul care locuieşte în mine. Găsesc dar în mine legea aceasta: când vreau să fac binele, răul este lipit de mine“ (Rom. 7:14-21).

Metaforic vorbind, un Pavel în lanțuri era mai liber decât Felix și Drusila înrobiți de păcatele lor. ,,Pentru că fiecare om este robul lucrurilor de care este biruit“. Apostolul Pavel le-a putut prezenta apoi rezolvarea acestei crize lăuntrice prin credința în lucrara ispășitoare a lui Christos:

,,Fiindcă, prin moartea de care a murit, El a murit pentru păcat o dată pentru totdeauna, iar prin viaţa pe care o trăieşte, trăieşte pentru Dumnezeu. Tot aşa şi voi înşivă socotiţi-vă morţi faţă de păcat şi vii pentru Dumnezeu, în Isus Hristos, Domnul nostru. Deci păcatul să nu mai domnească în trupul vostru muritor şi să nu mai ascultaţi de poftele lui. Să nu mai daţi în stăpânirea păcatului mădularele voastre, ca nişte unelte ale nelegiuirii, ci daţi-vă pe voi înşivă lui Dumnezeu, ca vii, din morţi cum eraţi; şi daţi lui Dumnezeu mădularele voastre, ca pe nişte unelte ale neprihănirii. Căci păcatul nu va mai stăpâni asupra voastră, pentru că nu sunteţi sub Lege, ci sub har“ (Rom. 6:10-14).

Neputința trupului poate și trebuie să fie rezolvată prin primirea Duhului lui Dumnezeu care inițiază în noi procesul unei nașteri din nou, care are puterea să ,,înfrâneze poftele“ (Gal. 5:22-24).

Când nu-ți place mesajul vrei să scapi de mesager! Nu-i de mirare că Felis s-a îngrozit și a spus: ,,De astădată, du-te; când voi mai avea prilej, te voi chema“.

Primele două puncte ale predicilor lui Pavel i-a îndreptat inevitabil spre cel de al treilea și Pavel le-a vorbit ,,despre judecata viitoare“. Cu alte cuvinte, Pavel i-a îndemnat să-și rezolve viitorul.

Oricât am vrea să nu ne gândim la el, viitorul este inevitabil și împreuna cu el vine și judecata fiecăruia dintre noi ,,după binele sau răul pe care l-a făcut când trăia în trup“.

Recapitulând cele scrise mai sus, putem spune că la curiozitatea lui Felix și a Drusilei, apostolul Pavel le-a spus că un om care crede în Christos este un om care nu se poate lăuda cu trecutul, este foarte grijuliu cu prezentul și încrezător în ceea ce privește viitorul pe care i l-a pregătit Domnul.

Sper că vedeți ironia sitiației: Felix și Drusila credeau că doar Pavel se află în fața judecății, dar apostolul îi îndeamnă să privească mai departe și să vadă că ei înșiși se vor afla înaintea marii și teribilei judecăți de la urmă. Aceasta este perspectiva oricărui muritor. Ce le-o fi spus Pavel lui Felix și Drusilei pe această temă? Probabil că ceva nu foarte deosebit de ceea ce le-a spus și filosofilor din Atena:

,,Dumnezeu nu ţine seama de vremurile de neştiinţă şi porunceşte acum tuturor oamenilor de pretutindeni să se pocăiască, pentru că a rânduit o zi în care va judeca lumea după dreptate, prin Omul pe care L-a rânduit pentru aceasta şi despre care a dat tuturor oamenilor o dovadă netăgăduită prin faptul că L-a înviat din morţi…” (Fapte 17:30-31).

Dovada că Domnul Isus este sau judecător sau Salvator este, în cuvintele lui Pavel, ,,faptul că a înviat din morți“.

Felix, demnitarul roman, este prototipul omului care știe destul, dar nu vrea să se hotărască pentru Christos. Amânarea lui se va lungi și peste continuarea procesului lui Pavel. Cel ce zice ,,Te voi asculta într-o bună zi“, nu va găsi niciodată o zi bună pentru a asculta. Cum spunea cineva, ,,amânara este actul de deces al unei hotărâri care trebuie luată.“ ,,Astăzi“ este singura zi potrivită pentru salvarea sufletului!  (2 Cor. 6:1-2; Is. 55:6-7)

Dr. Clarence MacArtney ți-a imaginat o întâmplare petrecută în iad. Satan i-a chemat pe căpeteniile lui la sfat și le-a cerut o metodă nouă ca să-i împiedice pe oameni să fie salvați de la pierzarea veșnică.

,,Eu știu! a zis unul din ei. ,,Am să mă duc pe pământ și am să le spun oamenilor că nu există Dumnezeu“
,,Nu merge“, i-a răspuns satan. ,,Este sufucient ca oamenii să se uite cu atenție în jur ca să-și dea seama că Dumnezeu există“.

,,Mă duc eu și le voi spune că cerul nu există“ a zis un al doilea.
,,Nu merge,“, i-a retezat-o Satan. ,,tot omul simte că există viață după moarte și toți vor să ajungă în cer“.

,,Să le spunem că nu există iad!“ a propus al treilea.
,,Nu ține. Glasul conștiinței din ei cere ca păcatele să fie pedepsite. Ne trebuie o minciună mai bună ca acestea.“

Calm și sigur pe sine, un altul a șoptit: ,Cred că am rezolvat problema. Mă voi duce pepământ ca să le spun la toți să nu se grăbească“. Și așa au făcut.

Felix, guvernatorul roman al cărui nume înseamnă în traducere ,,fericire“, a fost, este și va fi unul din cei mai nefericiți dintre pământeni.

Primul dintre cei trei înalți demnitari în fața căruia a depus mărturie apostolul Pavel alege să … nu se pronunțe. El motivează cu lipsa lui Claudius Lisias, un roman care a fost martor ocular și care trebuie să-și spună părerea. Nehotărât în procedurile juridice, Felix s-a dovedit însă foarte hotărât în cele mercantile. Știind că apostolul a adus la Ierusalim sume mari de bani ca ajutor pentru cei săraci, dregătorul încerca să dea de înțeles că este deschis pentru o eventuală ,,mituire“:

,,Totodată el trăgea nădejde că Pavel are să-i dea bani, de aceea trimitea şi mai des să-l cheme, ca să stea de vorbă cu el“ (Fapte 24:26).

Admir verticalitatea lui Pavel, dar nu admir, o spun iarăși, lipsa de simpatie și ajutor din partea bisericii celor tăiați împrejur din Ierusalim. Ei l-au dus pe Pavel în necazul în care a ajuns. M-aș fi bucurat să aflu că ei au venit să-i ofere lui Felix un fel de ,,cauțiune“ prin care să-l elibereze pe Pavel. Deasupra lui Felix lucra însă providența. Dumnezeu știa că Pavel era mai în siguranță în temniță, decât în libertate. Mai mult, Domnul Isus îl înștințase deja că planul era ca el să ajungă să mărturisească la … Roma (Fapte 23:11).

Categories: Studiu biblic