Mulțumim lui Cornel și Sana Drăucean
|
** Doctorul mi-a dat şase luni de trăit, dar când a văzut că nu pot să-i plătesc onorariul, mi-a mai dat şase. – Walter Matthau* ** Mă duc la Boston să-mi văd doctorul. E un om foarte bolnav. – Fred Allen* ** După o anumită vârstă, dacă nu te dor toate alea când te trezeşti, înseamnă c-ai murit. – Mark Twain (1835-1910)* ** Moartea naturală survine când mori singur, fără ajutorul unui medic. – Mark Twain* ** Din toată suflarea omenească, medicii sunt cei mai fericiţi; lumea le trâmbiţează izbânzile, pământul le acoperă greşelile. – Francis Quarles (1592-1644)* ** Singura diferenţă dintre medici şi avocaţi este că avocaţii doar te jefuiesc, pe când medicii te jefuiesc şi te mai şi omoară. – A. P. Cehov (1860-1904)* ** Când medicii din Los Angeles au intrat în grevă în 1976, rata mortalităţii din oraş a scăzut cu 18%. – Ross Bergman* ** Operaţia a fost un succes deplin, dar pacientul a murit din altă cauză. – John Chiene* ** Medicii cred că mulţi pacienţi care pur şi simplu au plecat dezamăgiţi înainte să intre la consult – sau după prima consultaţie şi n-au mai revenit – au reuşit să se vindece! – Don Herold (1889-1966)* ** Vai de medicul care nu poate prescrie un tratament costisitor unui pacient bogat. – Sydney Tremayne* ** În Govan, dacă o parte a corpului nu se înnegreşte şi nu cade, se consideră că e de prost gust să-l deranjezi pe medic. – Rab C. Nesbitt* ** Cum se face că poţi să descifrezi întotdeauna nota de plată a medicului, dar niciodată reţeta? – Finley Peter Dunne (1867-1936)* ** Fiecare om care se simte bine e de fapt un bolnav care se neglijează. – Jules Romains (1885 – 1972)* ** Fluierul piciorului este un dispozitiv de găsire a mobilierului pe întuneric. – Colin Bowles* ** Caria e acel mic orificiu dintr-o măsea a copilului tău pentru a cărei umplere e nevoie de foarte mulţi dolari. – Bill Dodds* ** Leacul sigur pentru o durere de măsea e să gâdili copita unui măgar. – Ken Alstad* ** Alaltăieri m-am suit pe un cântar electronic care-ţi tipăreşte greutatea pe un cartonaş. Când a ieşit cartonaşul, pe el scria: “Reveniţi peste 10 minute – singur”. – Jackie Gleason (1916-1987)* ** Intai o rog pe martoră să-şi declare vârsta, după care va fi pusă să jure ca spune numai si numai adevarul. – Norton Plasset* ** Natura vindecă, iar medicul încasează onorariul. – Benjamin Franklin (1706-1790)* |
Categories: Glume sarate
Leave a comment