Povara deciziilor

(Editorial Ciresarii)

Blaise Pascal spunea că nefericirea noastră se trage de la faptul că nu putem sta liniştiţi în cameră. Dacă mama Eva stătea relaxată în fotoliul edenic, noi şi restul lumii am fi fost scutiţi de povara luării unei decizii. Nu am fost prieten bun cu deciziile niciodată şi m-am mai liniştit când am aflat că e o moştenire genetică a familiei noastre.

Tata a luat foarte greu decizia de-a juca la Caritas cu toţi banii casei, plus că a mai convins şi jumătate din biserică să-i calce pe urme. După această decizie greu luată şi craterul din buget, au urmat pentru el altele şi mai grele. În fiecare duminică la Cină avea vedenii cu Stoica fugind cu banii lui şi-ai fraţilor şi mari frâmântări avea să întindă mâna să… să nu întindă.

Parcă în copilărie în serile lungi de vară pe când ne jucam „flori, fete, filme…“ aveam mai mult talent la decizii. Noi am introdus ca ramură de alegere şi mâncarea. „Ce alegi dintre cartofi prăjiţi în untură cu cârnaţi de porc la fix afumaţi şi două ochiuri de ouă înnecate în sos de

spanac proaspăt cules?“ „Clar, cartofi prăjţi!… spanacul să-l mânânce liniştite surorile care vorbesc între ele cu reţete, cu diete şi cântare cu puţine kilograme, psalmii se citesc doar de pe buzele babelor.”

Erau situaţii când deciziile, de ce să nu recunoaştem iubiţi cireşari, erau şi influenţate de Ilenele Cosânzene şi Feţi Frumoşi poate prea repede descoperiţi. Fraţii, de dragul de-a consuma aproximativ acelaşi aer cu sora Ileana, alegeam chiar şi apa de fântână sfinţiţă într-o doză de Cola, refuzând Sprite-ul răcoritor. Surorile, de dragul lui Făt Frumos alegeau sărăcia, refuzând chiar bogăţia din Dallas. Azi s-au schimbat şi vremurile şi surorile. Mai bine un Spân cu vilă şi maşină de lux decât un Făt- Frumos harnic, curat la suflet şi cu maşină de tocat carne. Am mulţi prieteni care nu îndrăznesc să viseze decât după ce şi-au isprăvit casa cu bucătărie cu tot, ea să vină doar cu oalele şi cele câteva baticuri ca zestre.

Biblia este plină de sfinţi şi nu numai, care au luat decizii bune şi nebune. Celebrul cuplu ce a decis să nu mai plătească TVA-ul Domnului, Anania şi Safira, scoşi la decizia lui Petru şi a Duhului Sfânt cu targa din biserică.

Şamgar, un judecător de-al lui Israel, schiţat într-un singur verset, a luat decizia de-a lupta împotriva filistenilor cu ce a avut la îndemână… un otig de plug.

Decizii de felul acesta să ne ajute Dumnezeu să luăm şi noi. Să nu stăm prea mult pe gânduri! Să luptăm împotriva ispitelor, răului, Satanei cu ce ne pică mai la îndemână şi când nu mai avem nimic să dăm cu fuga… în Numele Domnului.

Dani Surducan



Categories: Maxime si cugetari

Leave a comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.