(de la sora Brașov)

“Le-a spus şi o pildă: “Oare poate un orb să călăuzească pe un alt orb? Nu vor cădea amândoi în groapă? Ucenicul nu este mai presus de învăţătorul său…”          LUCA 6:39-40

Cînd Domnul Isus a spus această pildă, a ştiut că unii ucenici au nevoie să fie avertizaţi. Un adevărat ucenic este acela care recunoaşte că este sub disciplina învăţătorului său.

Unii erau în adevăr ucenici, dar alţii erau ucenici numai cu numele, nefiind născuţi din nou, neavând deci o pricepere spirituală.

Domnul foloseşte exemplul de orbire fizică, pentru a ilustra condiţia în care erau ei din punct de vedere spiritual. Evident că dacă un orb conduce pe alt orb, vor cădea în şanţul de pe marginea drumului.

Cu cât mai grav este cazul unui orb spiritual care se dă drept creştin şi călăuză, care se crede capabil de a conduce pe alţii care nu au nici o lumină spirituală. Amâdoi vor sfârşi prin a cădea în mocirla unei ruini spirituale. Şi totuşi, astăzi sunt mii de astfel de oameni care pretind că sunt creştini.

Unii îşi iau chiar titluri ca: “Reverend”, “Părinte” sau “învăţător” făcând ca mulţimile neştiutoare să creadă că aceşti oameni sunt oameni iluminaţi şi bine instruiţi. Şi totuşi, ei pot fi de-adreptul orbi cu privire la adevărul clar al creştinismului, orbi faţă de învăţătura sănătoasă a Bibliei, fiind prinşi în cursa Diavolului cu tot felul de aberaţii religioase şi de învăţături false, pretinzând că au Scriptura ca temelie, înşelând pe mulţi şi înşelându-se şi pe ei înşişi.

Sunt orbi faţă de frumuseţea morală şi spirituală a Domnului Isus şi a slavei Sale, pentru că ei înşişi nu-L cunosc ca pe Domnul şi învăţătorul lor şi de aceea nu L-au preţuit niciodată.

Sunt orbi pentru că nu cunosc pe Duhul Sfânt care a inspirat Cuvântul lui Dumnezeu şi de aceea au inventat tot felul de erezii nimicitoare. Ei înşişi nu ştiu unde sunt şi totuşi pretind a conduce pe alţii.

În pilda pe care a dat-o Domnul Isus, El nu avertizează numai pe călăuzele oarbe cât mai ales pe aceia care ar putea să se lase conduşi de astfel de călăuze. De aceea ei sunt răspunzători că au lăsat pe “orbi” ca să-i conducă.

Cea mai bună călăuză este Cuvântul lui Dumnezeu. Dacă îl citim cu rugăciune şi cu dorinţa sinceră, pe de o parte de a cunoaşte voia Lui în amănunt, iar pe de altă parte de a ne aşeza fără comentarii sub autoritatea supremă a Cuvântului, putem să fim siguri că, prin harul lui Dumnezeu, vom putea să mergem fără şovăială pe Cale şi fără grija de a ne rătăci şi de a cădea în şanţul ereziilor de tot felul.

“Dacă totuşi nu ne bucurăm cum ar trebui de lectura Cuvântului, sau dacă cu toate rugăciunile noastre, Dumnezeu nu ni se descoperă în ea, să nu ne mulţumim de a rămâne aici: Dumnezeu ne vorbeşte prin tăcerea Sa. Trebuie că este un obstacol între sufletul nostru şi El: tolerarea unor gânduri rele, lipsă de sensibilitate sau neglijenţă”. J.N.D.

Nu lăsa niciodată ca lucrurile pe care nu le înţelegi din lectura Sâmtului Cuvânt al lui Dumnezeu să-ţi răpească bucuria lucrurilor pe care le înţelegi. Domnul Isus, Călăuza noastră supremă a spus: “Cine Mă urmează pe Mine nu va umbla în întunerec, ci va avea lumina vieţii” (loan 8:12).

Categories: Teologice