Un Tată care Își disciplinează copiii

By barzilaiendan on August 15, 2015 • ( 0 )

(de la sora Brașov)

Fritz Berger

“Stiu faptele tale; iată ţi-am pus înainte o uşă deschisă, pe care nimeni n-o poate închide, căci ai puţină putere, şi ai păzit Cuvântul Meu, şi n-ai tăgăduit Numele Meu;” Apoc.3:8.

Aceştia sunt cei săraci în duh, care trăiesc prin har. Dumnezeu ne călăuzeşte astfel, ca să rămânem săraci în duh. Mântuitorul iubeşte oamenii nevoiaşi şi pe aceia care nu tăgăduiesc Numele Lui, dar se încred în ajutorul şi puterea Lui, când stau în faţa greutăţilor. Dacă ne uităm la puterea Satanei ca fiind mai mare decât puterea lui Dumnezeu, prin aceasta Îi tăgăduim Numele Său. Dacă spunem: “Că nimeni nu este curat” înseamnă că nu privim sângele Domnului Isus Hristos, ca fiind curat.

Noi nu putem sta înaintea lui Dumnezeu, numai dacă rămânem în bunătatea şi îndurarea Lui, şi dacă mărim faptele Lui, Să avem o inimă largă ca să-i putem purta pe cei neputincioşi şi să-i ridicăm pe aceia care sunt înfometaţi şi doresc să scape de păcate, şi care caută mântuirea în Hristos.

Cineva a spus că a fost deseori într-o astfel de stare, când i s-a părut că este

gol şi nenorocit, dar chiar atunci au venit la el oameni cu necazurile şi suspinurile lor. în timp ce L-a mărit pe Dumnezeu şi le-a povestit ce a făcut Dumnezeu cu el, s-a întărit şi el şi a primit puteri noi. Copiii lui Dumnezeu trebuie să poată mărturisi: “Isus locuieşte în mine”. Aceasta ne dă putere şi curaj să putem înainta şi să rămânem la ceea ce ne învaţă ungerea, atunci când ni s-ar părea că nu este adevărat faptul că eşti mântuit prin har.

Trebuie să te-ntrebi: “Prin ce trăiesc? Prin har.” Si dacă sunt biruitor aceasta nu este un merit al meu, ci este un har. Oamenii care nu cred Scriptura şi nu-L mărturisesc pe Isus, ca fiind Hristosul în trup, sunt duşmanii Domnului şi de aceştia să nu ascultăm.

Oswald Chambers

Disciplinarea

Nu dispreţui disciplinarea Domnului, nici nu te descuraja când eşti mustrat de El.Evrei 12:5 Bucureşti 2001

Este foarte uşor să stingem Duhul: facem aceasta atunci când dispreţuim disciplinarea Domnului sau când ne descurajăm atunci când El ne mustră. Dacă nu avem decât o experienţă superficială a sfinţirii, confundăm umbra cu realitatea, iar când Duhul Sfânt începe să ne mustre, spunem: „O, aceasta trebuie să fie de la diavol”.

Nu stinge niciodată Duhul şi nu-L dispreţui când îţi spune: „Nu mai fi orb in privinţa asta; nu eşti la înălţimea spirituală la care ai crezut că eşti. Până acum nu ţi-am putut arăta aceasta, dar o fac acum”. Când Domnul te disciplinează astfel, lasă-L s-o facă. Lasă-L Să te pună într-o relaţie corectă cu El.

„Nu-ţi pierde inima când eşti mustrat de El.” Noi ne supărăm pe Dumnezeu şi spunem: ..Oh, n-am ce face; m-am rugat, dar lucrurile nu s-au îndreptat, aşa că am să renunţ”. Gândeşte-te ce s-ar întâmpla dacă am vorbi în felul acesta în oricare alt domeniu al vieţii! Sunt eu pregătit să-L las pe Dumnezeu să mă apuce, prin puterea Lui. şi să facă în mine o lucrare vrednică de El? Sfinţirea nu este Ideea mea despre ceea ce aş vrea să facă Dumnezeu pentru mine; sfinţirea este ideea lui Dumnezeu despre ceea ce vrea El să facă pentru mine. El trebuie să formeze în mine o astfel de atitudine a minţii şi a duhului, încât să-L las să mă sfinţească pe deplin, oricât m-ar costa.

Charles H. SPURGEON

PEDEPSIREA COPILULUI, NU PENTRU TOTDEAUNA

Voi smeri prin aceasta sămânţa lui David, dar nu pentru totdeauna.1 Împăraţi 11.39

În familia cerească este disciplină, şi această disciplină este destul de aspră, pentru ca păcatul să fie privit ca un lucru grozav şi ca ceva amar. Solomon a fost tras de pe calea cea dreaptă de femeile străine; el a adus jertfe altor dumnezei şi în felul acesta L-a necinstit nespus de mult pe Dumnezeul tatălui său. Din această cauză zece părţi din cele douăsprezece câte avea împărăţia lui Israel au fost despărţite şi au ajuns ca un stat vrăjmaş. O mare durere a fost atunci pentru casa lui David, a cărei domnie a fost lovită astfel chiar de mâna lui Dumnezeu, ca urmare a purtării sale necredincioase.

Domnul îi va pedepsi de asemenea pe slujitorii Săi cei mai buni şi cei mai scumpi, dacă ei se abat de la ascultarea legii Lui în totul; poate chiar în acest moment apasă asupra noastră o asemenea judecată. Să-I spunem Lui cu smerenie, ca Iov: „Arată-mi Doamne pentru ce te cerţi cu mine”.

Dar ce mângâiere la gândul că aceasta nu este „pentru totdeauna”. Pedeapsa păcatului este veşnică, dar aceea pe care Tatăl o dă copilului lui Dumnezeu este numai pentru o vreme. Boala, sărăcia, întristările sufleteşti vor trece după ce ele îşi vor fi făcut efectul pe care îl vrea Domnul.

Aduceţi-vă aminte că noi nu mai suntem sub lege, ci sub har. Nuiaua lui Dumnezeu ne va face poate să suferim, dar sabia Lui nu ne va nimici. Povara noastră de azi are ca ţintă să ne aducă la pocăinţă, ca să nu pierim o dată cu cei răi.

DOMNUL ESTE APROAPE

Şi fiţi ca nişte oameni, care aşteaptă pe stăpânul lor să se întoarcă. Luca 12.36

Ceea ce trebuie să-i caracterizeze pe credincioşi în timpul pribegiei lor este nu numai o înţelegere clară a învăţăturii despre venirea Domnului Isus ci şi o aşteptare practică, în fiecare zi. Caracterul deplin al umblării credinciosului depinde de acest fapt însemnat: dacă aşteptarea este o nădejde vie ori numai o cunoştinţă moartă.„Mijlocul să vă fie încins şi făcliile aprinse.”

Dacă mergem într-o călătorie sau într-o excursie, mai înainte ne vom pregăti. În afară de aceasta pentru călătorie este important să ne luăm rămas bun de la condiţiile de viaţă precedente, să realizăm o desprindere totală de orice ar împiedeca călătoria. Când poporul Israel s-a pregătit de ieşirea din Egipt trebuia să aibă mijlocul încins şi toiagul în mână, iar în picioare să aibă încălţăminte (Exod. 12).

„Mijlocul încins” înseamnă să fie desprins de tot ce-l înconjura şi care putea fi un obstacol pentru popor. Îmbrăcămintea lungă şi largă care se purta atunci trebuia încinsă cu un cordon, pentru a sta strânsă pe trup şi pentru a nu împiedeca pe purtător la mers.

„Încălţămintea în picioare” are semnificaţia de a fi gata, în orice clipă să părăsească poziţia ocupată anterior, iar toiagul în mână este simbolul unui popor călător, care se bazează pe o temelie care este în afară de el.

De-ar da Domnul ca, prin harul Său, aceste semne să se vadă şi la poporul Său, în pribegia prin pustiul acestei lumi. „Să dăm la o parte orice piedecă şi păcatul care ne înfăşoară aşa de lesne” care ne-ar sta înainte pe drumul către Domnul nostru. „Ferice de robii aceia pe care stăpânul îi va găsi veghind la venirea LUI.”

„Dumnezeul păcii să vă sfinţească El însuşi pe deplin; şi: duhul vostru, sufletul vostru şi trupul vostru, să fie păzite întregi, fără prihană la venirea Domnului nostru Isus Cristos. Cel ce v-a chemat este credincios şi va face lucrul acesta” (1 Tes. 5.23-24).