Știu, perifraza se aplică pângăririi antichristice. Există însă și alte urâciuni. Am o deosebită repulsie față de împământenirea unui cult al personalității predcatorilor ,,celebrii“. Ei și-au făcut ,,sucursale“ ale bisericii principale, unde predica lor este transmisă simultan, ,,prin satelit“.

Nu cred că apostolii ar fi făcut așa ceva. Oricât ați încerca să mă convingeți, o predică fără părtășie este un discurs, o prelegere, o lectură. Rostirile duhovnicești sunt, în esența lor, interacțiunea dintre Dumnezeu cel viu și un anumit grup de oameni. Predicatorul este doar un ,,intermediar“ în această lucrare, dar acest intermediar trebuie să fie ,,acolo“, să simtă, să tresalte, să privească, să interacționeze. Un predicator este ,,un om al lui Dumnezeu“ pe care ceilalți trebuie să-l aibe în mijlocul lor, ca pe un tată, ca pe un frate mai mare, ca pe un … om în carne și oase. Iar Dumnezeu are un mesaj diferit de la adunare la adunare. Adesea, mergem la amvon să rostim o anumită predică și acolo, Duhul Domnului ne schimbă și predica și subiectul. Uneori începem ceea ce ne-am propus să spunem și vântul inspirației divine ne poartă într-o cu totul altă parte. Multe din aceste schimbări sunt rezultate din felul în care cei prezenți reacționează la o anumită problemă.

M-am bucurat să aflu că și JohnMacArthur are cam același punct de vedere.

Categories: Teologice