Autorul celei de a patra Evanghelii este cel ce a scris mai întâi Apocalipsa! Cine nu ia în seamă lucrul acesta își micșorează singur șansele de a patunde scrisul ioanin. Se cere familiarizare cu divinul pentru a înțelege micile ,,editoriale“ așezate, ici colea, de autorul acestei Evanghelii nepereche.

Ioan scrie ,,divin“, în serii de septade. Nu degeaba i-au zis cei din vechime ,,Ioan, divinul“. Descoperirea apocalipsului este scrisă în șapte rotiri a câte șapte, ca roatele lui Ezechiel care se învârtesc în mijlocul altor roate (Ezec. 1:16).

Primul capitol al Evangheliei lui Ioan este tot o prezentare a divinului. Bineînțeles că este făcută și ea tot într-o serie de șapte, o septată inițiatică, ce va fi împlinită apoi prin confirmarea rotirilor din celelalte septade, ale minunilor, ale discursurilor, ale întâlnirilor, etc.

Cel dintotdeauna existent alături de Tatăl este prezentat la coborârea Lui printre noi ca:

1. – Lumina (1:4-13)
2. – Cuvântul (13-14)
3. – Fiul lui Dumnezeu (15-18)
4. – Mielul lui Dumnezeu (29-34)
5. – Mesia (35-42)
6. – Împăratul lui Israel (43-49)
7. – Fiul omului (50-51).

Această din urmă titulatură, Fiu al omului, este una din autoidentificările favorite ale Domnului. Ea apare de 83 de ori în Evanghelii, de 13 ori (două septate incolmplete) în Evanghelia lui Ioan. Titlul vorbește în același timp despre umanitatea și despre divinitatea lui Isus. Vedenia din cartea profetului Daniel (7:13) vorbise deja despre cineva ca un ,,fiu al omului“ într-un clar context mesianic. Nu este de mirare deci că Domnul a preluat acest titlu și l-a folosit întocmai când s-a mărturisit înaintea Marelui Preot:

,,Isus i-a răspuns:
– Este aşa cum spui. Dar vă spun că, de acum încolo, Îl veţi vedea pe Fiul Omului şezând la dreapta Puterii şi venind pe norii cerului!“ (Mat. 26:64).

Ca Fiu al omului, Isus este ,,veriga lipsă“ dintre cer și pământ. Așa se explică apariția ei ca o însoțire cu textul străvechi în care ni se vorbește despre drama lui Iacov (Ge. 28).

,,Isus i-a răspuns:
– Crezi pentru că ţi-am spus că te-am văzut sub smochin? Vei vedea lucruri mai mari decât acestea!
Apoi i-a zis:
– Adevărat, adevărat vă spun că veţi vedea cerul deschis şi pe îngerii lui Dumnezeu înălţându-se şi coborându-se peste Fiul Omului !“ (Ioan 1:50-51)

Fugar de acasă, urmărit cu moartea, plecat străin către rude străine, Iacov a ajuns un om ,,al nimănui“, singur sub imensitatea nopții din pustiu. Așa se credea el, dar nu era așa! Iacov era alesul lui Dumnezeu! Nevăzută de ochii deschiși ziua, dar vizibilă cu ochii închiși în somn, deasupra lui Iacov este plasată de Dumnezeu o scară pe care ,,îngerii se suiau și se coborau“. Preluând metafora vedeniei nocturne din Geneza, Christos îl anunță pe Natanael că El a venit ca să fie această ,,scară“ așezată ca punte între cer și pământ: ,,Nimeni nu vine la tatăl decât prin Mine“ (Ioan 14:6). Textul ioanin va repeta apoi că Isus le-a adus aminte mereu omenilor că ,,a venit din cer“ și că va pleca iar acolo, ,,pentru că de la Dumnezeu a venit și la Dumnezeu Se duce“ (Ioan 13:3).

Titulatura mesianică a acestui Fiu al omului era binecnoscută evreilor:

,,Şi când voi fi înălţat de pe pământ, îi voi atrage la Mine pe toţi. Spunea lucrul acesta pentru a arăta cu ce fel de moarte urma să moară. Mulţimea I-a răspuns:
– Noi am auzit din Lege că Cristosul rămâne în veac; cum de spui Tu că Fiul Omului trebuie să fie înălţat?! Cine este Acest Fiu al Omului?“ (Ioan 12:32-34).

În spațiul strâmt al primele patru zile de activitate mesianică, Ioan Îl prezintă pe Cel întrupat într-o divină septată venită pe pământ ca să fie puntea de legătură, veriga lipsă, dintre pământ și cer. Dumnezeu se coboară pentru ca omul să poată urca, refăcând astfel unitatea dintr-u-nceput a creației.

Finalul capitolului doi, dincolo de ,,preambulul “ primului capitol, ni-L va prezenta apoi pe Isus drept Cel ce ne cunoaște deplin pe fiecare dintre noi. Ca răspuns la mirarea consătenilor și ucenicilor Lui care n-au priceput ,,semnul“ de la nunta din cana și nici autoritatea binevenită a curățirii Templului, divinul evanghelist așează un comentariu editorial ca pe o aspră avetizare. Este felul lui Ioan de a ne spune: ,,Chiar dacă voi nu-L cunoașteți (sau nu-L recunoașteți), El vă cunoaște deplin pe fiecare dintre voi și știe, dincolo de superficialitatea aparentei voastre loialități, în cine poate și în cine nu se poate încrede:

,,Pe când Isus era în Ierusalim, la praznicul Paştelor, mulţi au crezut în Numele Lui, căci vedeau semnele pe care le făcea. Dar Isus nu se încredea în ei, pentru că îi cunoştea pe toţi. Și n-avea trebuință să-I facă cineva mărturisiri despre niciun om, fiindcă El Însuşi ştia ce este în om“ (Ioan 2:23-25).

Întrebarea care rămâne este: Poate să se încreadă El astăzi în tine?

Categories: Studiu biblic