Citate, paragrafe, fragmente
,,Dacă o bucată de pământ este înghiţită de mare, Europa devine mai mică, pentru că a pierdut un promotoriu…moartea fiecărui om mă face mai mic pentru că fac parte din omenire…”
„Suntem chemaţi să trăim viaţa lui Hristos în lume, nu numai să vorbim despre ea.”
„Noi credincioşii suntem în prima linie a răspunsului dat de Dumnezeu lumii suferinde. E aşa de mare diferenţa dintre gradul de mângâiere oferit de credincioşi („Ne rugăm pentru tine”) şi cel oferit de necredincioşi („Mult noroc. Îţi ţinem pumnii!”)”
„Învierea şi victoria lui Isus asupra morţii ne-a adăugat pentru totdeauna un cuvânt nou în vocabularul suferinţei: TEMPORAR”
„Oamenii mor aşa cum au trăit. Moartea devine expresia a tot ceea ce eşti şi o vei aborda aşa cum ai abordat viaţa”.
„Credinţa într-o viaţă dincolo de moarte trebuie să aibă efecte nu numai asupra felului în care abordăm moartea. Ea trebuie să influenţeze şi modul în care abordăm viaţa”.
„Din cer chiar şi cea mai mizerabilă viaţă va părea doar o noapte petrecută într-un hotel inconfortabil” – Tereza de Arvila
„Iov a primit dublul binecuvântărilor materiale. Numărul de copii însă, a fost egal. Din perspectiva eternităţii Iov a primit într-adevăr dublu: zece copii acum, plus cei zece cărora li se va alătura în cer.”
„O ironie: moartea, evenimentul care creează cea mai mare durere emoţională, în realitate deschide uşa marii bucurii eterne”.
„Din punctul de vedere al galaxiei Andromeda, distrugerea holocaustică a întregului nostru sistem solar abia s-ar vedea, ar fi ca un chibrit aprins la distanţă care se stinge în întuneric. Totuşi Dumnezeu s-a jertfit pe Sine pentru aceste chibrit.”
„Ceea ce noi considerăm adversitate, Dumnezeu socoteşte oportunitate.”
„O treime dintre locuitorii pământului s-au dus la culcare flămânzi.”
„Sistemul durerii este cel mai mare cadou de la Dumnezeu. Poartă marca Creatorului.”
„Dacă nu ştii ce înseamnă durerea este foarte greu să experimentezi bucuria.”
„Întotdeauna bucuria cea mai mare este precedată de o mare suferinţă.”
Categories: Maxime si cugetari
Sper să nu se supere nimeni …
Leave a comment