Întrebarea este retorică. Sărbătoarea este împământenită și generalizată. Se discută însă pe ici pe colo cu un anumit sentiment de vinovăție … culinară. Și n-ar trebui.

Iată ce am descoperit eu în tradițiile evreilor, poporul străvechi al lui Dumnezeu: Mai toate sărbătorile lor sunt însoțite de mâncare și băutură!

Izbăviți prin post și rugăciune, sărbătorind prin mese îmbelșugate

Am să vă citez doar

baza biblică pentru ,,Purim“, singura sărbătoare la care și rabinul are voie să se amețească puțin. Deși izbăvirea iudeilor de la exterminarea etnică plănuită de Haman a venit în urma unor zile de post și rugăciune personale și colective, Dumnezeu le-a cerut să 0 celebreze pururi prin mese abundente și veselie, nu prin zile de post și rugăciune:

,,Mardoheu a scris aceste lucruri, şi a trimes scrisori tuturor Iudeilor din toate ţinuturile împăratului Ahaşveroş, de aproape şi din depărtare.  

Le poruncea să prăznuiască în fiecare an ziua a patrusprezecea şi a cincisprezecea a lunii Adar, ca zile în cari căpătaseră odihnă, scăpând de vrajmaşii lor. Le-a poruncit să prăznuiască luna în care întristarea lor se prefăcuse în bucurie şi jalea lor în zi de sărbătoare, şi să facă din aceste zile nişte zile de ospăţ şi de bucurie, când să-şi trimeată daruri de mâncare unii altora şi să împartă daruri celor lipsiţi. …

Iudeii s-au îndatorat să facă ceea ce şi începuseră să facă şi ce le scrisese Mardoheu. Căci Haman, fiul lui Hamedata, Agaghitul, vrăjmaşul tuturor Iudeilor, făcuse planul să-i piardă, şi aruncase Pur, adică sorţul, ca să-i omoare şi să-i nimicească. Dar Estera, venind înaintea împăratului, împăratul a poruncit în scris să întoarcă asupra capului lui Haman planul cel rău pe care-l făcuse împotriva Iudeilor, şi să-l spânzure pe lemn, pe el şi pe fiii lui. De aceea zilele acestea s-au numit Purim, dela numirea Pur.

Potrivit cu tot cuprinsul acestei scrisori, potrivit cu cele ce văzuseră ei înşişi şi potrivit cu cele ce li se întâmplaseră, Iudeii au luat pentru ei, pentru sămânţa lor, şi pentru toţi cei ce se vor lipi de ei, hotărârea şi îndatorirea neschimbăcioasă ca să prăznuiască în fiecare an aceste două zile, în felul rânduit, şi la vremea hotărâtă. Zilele acestea trebuiau să fie pomenite şi prăznuite din neam în neam, în fiecare familie, în fiecare ţinut şi în fiecare cetate. Şi zilele acestea Purim nu trebuiau desfiinţate niciodată din mijlocul Iudeilor, nici să se şteargă aducerea aminte de ele printre urmaşii lor“ (Estera 9:20-28).

Atenție! Mâhnirea interzisă!

O altă celebrare cu mese îmbelșugate și bucurie obligatorie o întâlnim la Prăznuirea sărbătorii Corturilor din cartea Neemia:

,,Dregătorul Neemia, preotul şi cărturarul Ezra, şi Leviţii cari învăţau pe popor, au zis întregului popor: ,,Ziua aceasta este închinată Domnului, Dumnezeului vostru; să nu vă bociţi şi să nu plângeţi!“ Căci tot poporul plângea când a auzit cuvintele Legii. Ei le-au zis: ,,Duceţi-vă de mâncaţi cărnuri grase şi beţi băuturi dulci, şi trimeteţi câte o parte şi celor ce n-au nimic pregătit, căci ziua aceasta este închinată Domnului nostru; nu vă mâhniţi, căci bucuria Domnului va fi tăria voastră.“  Leviţii potoleau pe tot poporul, zicând: ,,Tăceţi, căci ziua aceasta este sfântă; nu vă mâhniţi!“ (Neem. 8:9-12).

Pentru neoprotestantul evlavios este de neînțeles cum s-a putut petrece așa ceva! Cum de au putut asocia evreii sfințenia unei zile cu bucuria în belșugul de mâncare și băutură“ ?

Ca să fim drepți, inițiativa nu le-a aparținut lor. Dimpotrivă, ei s-ar fi apucat de post, rugăciune, pocăință și bocet !!!  Dumnezeu a trebuit să-i insufle pe liderii lor ca să-i scoată din această stare și să-i îndemne să ,,celebreze“ ! Dacă eu citesc corect textul de mai sus, celor triști în pocăința lor li s-a interzis să se mâhnească (!???).

Imitatio Christi

Dacă prin creștinism înțelegem urmarea și imitarea lui Christos, atunci trebuie să ne uităm cu atenție la ceea ce L-a caracterizat pe El în felul Lui de manifestare. Există un text care mi-a dat multă bătaie de cap. El este primordial dovada că există o categorie de oameni la care este imposibil să le faci pe plac. Orice și oricum ai face, ei tot critici și nemulțumiți sunt.

Am întrebat în adunare: ,,Câți sunteți de părere că viața bisericii ar trebui caracterizată de servicii severe, serioase, solemne și câți sunteți de părere că puțină bucurie și veselie nu strică?“ Așa cum vă închipuiți, foarte puține mâini nu s-au temut să se ridice pentru a doua categorie …

Le-am spus atunci că se pare că suntem mai mulți urmași lui Ioan Botezătorul decât urmașii Domnului Isus, ucenicii pocăinței mai mult decât ucenicii salvării. Au continuat să mă privească circumspecți, iar eu le-am citit despre eternii cârcotași și despre diferența dintre cei ce au stat în preajma lui Ioan și cei care L-au însoțit pe Christos:

,,Cu cine voi asemăna dar pe oamenii din neamul acesta? Şi cu cine seamănă ei? Seamănă cu nişte copii, cari stau în piaţa, şi strigă unii către alţii:

,,V-am cântat din fluier, şi n-aţi jucat; v-am cântat de jale, şi n-aţi plâns.“  

În adevăr, a venit Ioan Botezătorul, nici mâncând pâine, nici bând vin, şi ziceţi: ,,Are drac.“  A venit Fiul omului, mâncând şi bând, şi ziceţi: ,,Iată un om mâncăcios şi băutor de vin, un prieten al vameşilor şi al păcătoşilor.“  Totuşi Înţelepciunea a fost găsită dreaptă de toţi copiii ei.“  Un Fariseu a rugat pe Isus să mănânce la el. Isus a intrat în casa Fariseului, şi a şezut la masă“ (Luca 7:31-36).

Sfatul celui mai înțelept

Dumnezeu nu interzice sărbătoarea însoțită de mâncare și de veselie. Dimpotrivă! Dacă vreți să ne șocăm și mai mult de această practică a evreilor, am să vă invit la concluzia celui mai mare înțelept care a trăit vreodată:

,,Toate zilele lui sunt pline de durere, şi truda lui nu este decât necaz: nici măcar noaptea n-are odihnă inima lui. Şi aceasta este o deşertăciune. Nu este altă fericire pentru om decât să mănânce şi să bea, şi să-şi înveselească sufletul cu ce este bun din agoniseala lui! Dar am văzut că şi aceasta vine din mâna lui Dumnezeu.“ (Ecl. 2:23-24)

,,Am ajuns să cunosc că nu este altă fericire pentru ei decât să se bucure şi să trăiască bine în viaţa lor; dar şi faptul că un om mănâncă şi bea şi duce un trai bun în mijlocul întregei lui munci, este un dar dela Dumnezeu“ (Ecl. 3:12-13)

,,Aşa că am văzut că nu este nimic mai bun pentru om decât să se veselească de lucrările lui: aceasta este partea lui. Căci cine-l va face să se bucure de ce va fi după el?“ (Ecl. 3:22).

,,Iată ce am văzut: este bine şi frumos ca omul să mănânce şi să bea, şi să trăiască bine în mijlocul muncii lui, cu care se trudeşte sub soare, în toate zilele vieţii lui, pe cari i le-a dat Dumnezeu; căci aceasta este partea lui. Dar dacă a dat Dumnezeu cuiva avere şi bogăţii, şi i-a îngăduit să mănânce din ele, să-şi ia partea lui din ele, şi să se bucure în mijlocul muncii lui, acesta este un dar dela Dumnezeu. Căci nu se mai gândeşte mult la scurtimea zilelor vieţii lui, de vreme ce Dumnezeu îi umple inima de bucurie“ (Ecl. 5:18-20).

,,Du-te, dar, de mănâncă-ţi pâinea cu bucurie, şi bea-ţi cu inimă bună vinul; căci de mult a găsit Dumnezeu plăcere în ce faci tu acum“ (Ecl. 9:7).

La fel în Noul Testament

Veți spune că toate aceste texte sunt din Vechiul Testament. Spiritul de sărbătoare a trecut însă și în Noul Legământ. Chiar ideea de evanghelizare este o ,,veste bună“ asemănată cu chemarea unui împărat care i-a făcut nuntă fiului său și vrea să-I fie sala de ospăț plină de musafiri.

În plus, întoarcerea păcătosului la Dumnezeu devine pentru Domnul Isus ocazia unui alt ospăț plin de veselie, pentru care este tăiat ,,vițelul cel gras“ (evreii nu le aveau cu … porcul de Crăciun) (Luca 15:23).

De unde vine atunci reținerea noastră ?

Înțeleg și reținerea celor care se înspăimântă de gândul meselor festive pline de mâncare și voie bună. O astfel de îndeletnicire este prezentată de două ori în Noul Testament drept vinovată.

Mai întâi sunt cei care n-au credință în eternitatea sufletului și se revanșează împotriva vremelniciei abandonându-se vinovat unei vieți de petreceri inconștiente:

,,Să mâncăm și să bem căci mâine murim!“ (1 Cor. 15:32).

A doua oară ni se vorbește despre vinovații care ruinează serbările creștine, trăind ipocrit desfrâul în firea pământească:

,,Sunt nişte stânci ascunse la mesele voastre de dragoste, unde se ospătează fără ruşine împreună cu voi, şi se îndoapă deabinele; nişte nori fără apă, mânaţi încoace şi încolo de vânturi, nişte pomi tomnatici fără rod, de două ori morţi, desrădăcinaţi; …“ (Iuda 12).

,,Fericirea lor este să trăiască în plăceri ziua nameaza mare. Ca nişte întinaţi şi spurcaţi, se pun pe chefuit la mesele lor de dragoste, când ospătează împreună cu voi. Le scapără ochii de preacurvie, şi nu se satură de păcătuit. Momesc sufletele nestatornice, au inima deprinsă la lăcomie, sunt nişte blestemaţi!“ (2 Petru 3:13-14).

Și această vinovăție este descrisă în contextul unor recomandabile și nevinovate .. mese de dragoste“ obișnuite în viața bisericii din primele secole.

Care este părerea mea, la urma urmei ?

Prin temperament și constituție, eu sunt un introvert singuratec care preferă asemenea melcului să-și trăiască duhovnicia în găoacea lui, acasă la el. Nu pot însă, în fața atâtor evidențe biblice, să fac din preferințele mele o doctrină sau o practică impusă celorlalți.

,,Deci, fie că mâncaţi, fie că beţi, fie că faceţi altceva: să faceţi totul pentru slava lui Dumnezeu“ (Iuda 12). 

Chiar dacă n-avem certitudinea că Domnul Isus s-a născut exact pe 25 Decembrie, nu trebuie să abandonăm total sărbătoarea. Dacă o vom face vom da câștig de cauză tot ,,evreilor“, de data aceasta celor necredincioși. Căutați și veți afla că majoritatea ,,colindelor necreștine“ sunt compuse sau interpretate de astfel de evrei care urmăresc să ne fure pruncul din Betleem și să-L înlocuiască cu un sentiment dulceag și aromat întrupat în Moș Gerilă, în Santa Klaus sau pur și simplu clădit pe puritatea ideii de cămin și de intimitate familială. Dacă veți abandona sărbătorirea creștină le veți da câștig de cauză!

De ce însă pe 25 Decembrie? Există evenimente inițiate de Dumnezeu și altele îngăduite de El. Eu cred că, indiferent de destinația ei originală, 25 Decembrie a devenit azi o zi de har, în care tot pământul, vrând sau nevrând, este confruntat cu venirea Fiului lui Dumnezeu în lumea noastră. Pe străzi, pe clădiri, în presă, la radio, la televiziune și peste tot aiurea, lumea este informată de extraordinarul dar pe care L-a făcut Dumnezeu omenirii. Este cea mai generală și mai universală zi de vestire a Evangheliei. Depinde numai de noi să știm cum s-o folosim cu râvnă și cu înțelepciune.

De exemplu: în oricare altă zi a anului, introducerea unor fluturași despre nașterea Domnului Isus ar fi condamnată și condamnabilă de publicul larg. Nu însă și în ziua de Crăciun! În oricare altă zi, un flash mob în piața cetății sau în marile magazine cu cântarea de cântări creștine ar fi nedorită și privită ca ingerință în mersul societății ,,seculare“. Nu însă și în ziua de 25 Decembrie! În oricare altă zi, cântarea despre Domnul Isus în tramvaie și autobuze ar fi privită cu suspiciune și cu neplăcere de oameni. Nu însă și în ziua de Crăciun! Îmi amintesc că atunci când eram tânăr (și mai fără minte) lucrător creștin la biserica baptistă din Iași, ne-am dus să colindăm, înadins, în fața sediului organizației de partid și în fața sediului Securității. Nu ne-a făcut nimeni nimic!

Categories: Teologice