De curând, unul din ușierii bisericii noastre a venit revoltat la mine să-mi spună că unii din ultimele bănci zâmbeau și se uitau la ceas când ceilalți erau zdrobiți de fiorii pocăinței. M-a întrebat de ce e așa?
Ce să-i răspund? N-am spus nimic. M-am gândit însă de atunci la acest fenomen și am găsit o ilustrare a lui în cartea Proverbe:
,,Nu mustra pe cel batjocoritor, ca să nu te urască; mustră pe cel înţelept, şi el te va iubi!
Dă înţeleptului, şi se va face şi mai înţelept; învaţă pe cel neprihănit, şi va învăţa şi mai mult! – Prov. 9:8-9.
Se cere înțelepciune să devii mai înțelept și se cere pocăință ca să te poți pocăi !
Categories: Maxime si cugetari
Sper să nu se supere nimeni … 
Barzilaiendan 
si eu m-as fi revoltat… dar l.a varianta propusa de dvs nu m-am gandit…:)
si totuis, cine rade la astfel de momente SINCERE (nu cele supeprficale si teatrale!), arata ca nu a inteles dimensiunea convertirii si nu a fost convertit, ori poate e cazut in fire….
si, da, fiind lucrarea Domnului, trebuie sa te rogi ptr astfel de oameni, dar sa ii si mustri. (si inevitabil ajungi si la un soi de revolta!)..:)