Biserici mari – grupuri mici

Fratele Dragomir m-a rugat să scriu ceva despre un subiect controversat, grupurile mici. Cineva le-ar fi condamnat într-un articol despre:

John MacArthur, Rich Warren, grupuri mici, ucenicie, muzică contemporană, Purpose Driven Life – care își este părerea?

Mai întâi, câteva ecouri americane (articolul continuă după link-urile de mai jos):

  • Why Churches Should Euthanize Small Groups | Christian …
    christianstandard.com/2011/01/why-churches

    I think small groups are actually very good, and I totally disagree with the original article in these aspects. 1 The author turned the small group approach into a …

  • 52 Ideas for Fellowship in Your Small Group by Josh Hunt …
    churchleaders.com/smallgroups/small-group-articles/152387-52-ideas…

    52 Ideas for Fellowship in Your Small Group. … fellowship gatherings that groups in my church have used … curriculum called Good Questions Have Groups …

  • Small Groups | Ministry Training, Small Group Leaders …

    Meeting Builder. An interactive tool to help you gather everything you need for your next small group meeting. Get Started

  • Transforming Church | Resources | Why Small Groups?

    Why Small Groups? John Weber, Pastor … Small churches with one service could see that educational development … In any event small group ministry is beneficial …

  • 10 Reasons Why Your Church Should Have Small Groups …

    http://www.sharefaith.com/blog/2011/09/10-reasons-church-small-groups

    Unless your entire church is the small group … development within the church. Does your church have small groups? … a good place to begin is simply …

    +++++++

    După cum se vede, nu toată lumea este de aceeași părere în privința utilității grupurilor mici.

    Experiența mea: 

    Prima mea întâlnire cu grupurile mici a fost când miliția și

    armata, coordonate de Securitate au înconjurat casa noastră părintească pentru că tatăl meu invitase tineretul bisericii pe care o păstorea să sărbătorească ieșirea mea din spital. Cei majori au fost amendați srașnic, iar ceilalți am fost trași la răspundere pe la școli.

    A doua mea întâlnire cu grupurile mici sau grupuri de casă a fost când am intrat în familia soției mele. Socrul meu, Traian Ban, a fost condamnat pe vremea comuniștilor pentru participarea la astfel de grupuri specifice ,,betaniștilor“. Prefernd să aibă de supravegheat și controlat doar adunarea celor din clădirea unică a ,,Bisericii“, comuniștii s-au temut la extrem de astfel de adunări în grupe de casă.

    A treia mea întâlnire cu grupurile mici a fost tot în Arad, în casa unchiului meu, Nelu Ban, unde niște frați de-ai mei ,,mai mari în Domnul“ m-au coptat ca să mă învețe ceea ce știau că n-am să pot învăța la Seminar. Florian Guler, fratele Cucuiat, fratele Suciu și alți ,,aleși“ mi-au arătat atunci multă răbdare și bunăvoință.

    A patra întâlnire a mea cu grupurile mici a fost la ,,Logos Bible Institute“ de pe lângă biserica Grace Community Chirch, păstorită de John MacArthur. Fratele Iosif Țon îl convinsese pe John să mă primească acolo ca student (pe gratis) pentru ca să pot pune într-o carte scrisă în limba română despre strategia lor de lucru (Așa a apărut ,,Strategia lui Dumnezeu în biserica locală“). Biserica ,,Grace“ avea peste cinci mii de membrii, 43 de elders și peste 280 de responsabili cu astfel de grupe de cartier în care se făcea ucenicizare. Puralitatea de conducători și funcționarea pe grupe mici i-au părut atunci fratelui Iosif Țon metode numai bune de implementat și în România comunistă, pentru ca baptiștii să scapă din încorsetarea autorităților.

    A cincea întâlnire cu grupele mici a fost în biserica noastră. Până azi, grupul de părtășie din cartierul nostru este unul din secretele reușitei spirituale de care ne-am bucurat.

    A șasea întâlnire cu grupurile mici a fost în cartea și biserica lui Rick Warren. Deși foarte deosebit de John MacArthur, Rick a promovat activitatea pe grupe mici, lansând chiar și un principiu al Bisericii conduse de scopuri: ,,Biserica crește mare și mică în același timp!“ Toți convertiții adunării trebuiesc integrați rapid în grupe mici de ucenicizare.

    A șaptea întâlnire cu grupele mici a fost în lucrarea fratelui Vasile Taloș din București.

    Probabil că ar fi fost mult mai corect să spun că cea dintâi întâlnire, nebăgată în seamă, cu grupele de casă a fost în lecturarea Noului Testament, unde trecusem prea repede peste descrierea lucrării bisericii primare: la Templu și în case. Chiar și apostolul Pavel vorbește despre această strategie:

    ,,Ştiţi că n’am ascuns nimic din ce vă era de folos, şi nu m’am temut să vă propovăduiesc şi să vă învăţ înaintea norodului şi în case, …“ – Fapte 20:20

    În baza acestor multe experiența personale cu grupele mici eu am o părere foarte bună despre ele. Că unii spun că în grupele mici dintre români este loc de bârfă și de lucruri slabe este și asta adevărat, dar parcă în grupurile mari, în adunări, nu se întâmplă tot cam la fel …

    +++++++

    Dacă aveți experiențe personale cu grupele mici, necaracteristic, deschid acest post completărilor voatre, pentru ca fratele Dragomir să aibe un răspuns mai complet.

 



Categories: Articole de interes general

8 replies

  1. a nu se uita ca Biserica este formata din pietrele vii, din madularele Trupului lui Cristos, nu cladirea…. si atunci, de unde pana unde ca “biserica in case” sau “grupruirle mici” nu pot fi parte din Biserica lui Cristos?

  2. dupa cate stiu, un asemenea model este promovat si de Biserica Crestina Baptista Bunavestire din Bucuresti, pastorita de fr. Vasile Alexandru Talos

  3. eu cred ca este mai multa partasie in cadrul “bisericii in case”, dar care sa aiba legaturi fratesti si cul alte “biserici in case”…
    exista o carte scrisa de Frank Viola “Crestinism pagan”, unde se promoveaza aceasta idee.

    http://www.sbro.ro/p-crestinism-pagan-2454.html

    incep sa cred ca in vremurile acestea, ptr regasirea “legaturilor fratesti” autentice este nevoie de acest model… in bisericile mari partasia reala a cam disparut, multi nu se cunosc intre ei, slujbele s-au institutionalizat, se pune prea mare pret pe cladire, si nu pe “pietrele vii din acea cladire”, etc….

  4. Marcel Vasilache
    Un apostat al sectei G12, Cesar Castellanos, a spus de curand ca ar trebui anihilate bisericile mici. Domnul Isus a spus ca El este unde sunt 2 sau 3. In Mexic sunt biserici de pana la 7000 de persoane sau formate de cateva familii. Cand merg prin Guatemala vad biserici de toate marimile. Domnul are preferinta penteu cei care Il iubesc si fac voia Lui, nu pe numarul de persoane. Domnul se simtea mai bine intre 12, decat in mijlocul a 5000, parabolele le explica cand era cu apostolii.

  5. Ca întotdeauna ,,the proof is in the pudding“, adică ,,teoria ca teoria, dar practica ne omoară!“

    Orice idee bună pate fi compromisă dacă este aplicată de oameni necorespunzători. Și comuniștii au lucrat în ,,grupe mici“, numite, dacă nu greșesc ,,celule“ (nu de-alea cu gratii, ci din celelalte). Apostolul Pavel vorbește despre ,,partide“ care fărâmițau adunarea. Tu spui de controlul totalitar prin caporali supusi. Bineinteles ca ai dreptate.

  6. Frate Daniel, am să vă spun un lucru care vă va da cu siguranţă de gândit puţin când e vorba de grupuri mici. În esenţă ele pot fi extrem de benefice. Dar… contează enorm cine sunt liderii acestor grupuri. Dacă sunt oameni integri şi spirituali, atunci succesul e asigurat. Dar, la fel de bine, prin intermediul unor lideri bine aleşi şi “pregătiţi” se pot controla şi manipula oamenii din biserică. Just think about! 😉 Nu vreau să dau exemple din niciuna dintre situaţii…

Trackbacks

  1. Biserici mari – grupuri mici | feresteanubogdan
  2. Biserici mari – grupuri mici | ARMONIA MAGAZINE - USA

Leave a comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.