Alaska – 4. Juneau, capitala inaccesibilă

Miercuri 16 Iulie 2014

(Bag seama doar azi ca gazdele noastre, ingrijorate ca am putea pierde noțiunea timpului, schimba in fiecare zi mocheta din lift. Ingenioasa idee! Asa am aflat ca astazi este deja Miercuri.)

20140716_194850

Dincolo de Ketchikan si de pasajul interior, vaporul nostru a aruncat ancora miercuri dimineata in Juneau, capitala statului Alaska. Una din ciudatenile acestui oras asezat in burta unui golf este ca nu poti ajunge cu masina in capitala, doar cu avionul sau cu vaporul si, bineinteles, pe jos, peste munti.

(Juneau is a unified municipality located on the Gastineau Channel in the panhandle of Alaska. It has been the capital of Alaska since 1906, when the government of the then-Alaska Territory was moved from Sitka. Downtown Juneau is nestled at the base of Mount Juneau and across the channel from Douglas Island. As of the 2000 census, the City had a population of 30,711. Downtown Juneau sits at sea level below steep mountains about 3,500 to 4,000 feet high. Atop these mountains is the Juneau Icefield, a large ice mass from which about 30 glaciers flow; two of these, the Mendenhall Glacier and the Lemon Creek Glacier, are visible from the local road system.)

Iata un scurt video pe care l-am gasit pe Youtube despre vizita în Juneau.

Majoritatea pasagerilor au plecat care incotro prin tururi. Noi ne-am indreptat vitejeste spre … biblioteca orasului, in cautare de Wifi si de informatii.

Daca nu ai un ghid, cel mai bun lucru pe care-l poti face cind vizitezi ceva este sa citesti carti si sa te uiți pe harti. Preocuparea aceasta este una din bucuriile mele din tinerete, cand “ma plimbam cu ochii pe harta Europei”, impreuna cu formatia Mondial, pe versurile lui Ion Minulescu:

Azi-noapte-am stat de vorba cu plopii
Si cu vantul!
Ma cunostea si vantul,
Ma cunosteau si plopii —
Ma cunosteau din vremea
Cand colindam pamantul
Cu gandul
Si cu ochii pe harta Europei.

Iata ce am gasit la biblioteca din Juneau:

,,Alaska a fost cumparata de la rusi in 18 Octombrie, 1867 pe un pret de $7,200,000. Tarul rus, Alexandru II, era pe atunci disperat dupa fonduri care sa sustina programele lui de reforma sociala (emanciparea serfilor) si de consolidare a cuceririlor din Asia centrala si de pe raul Amur, in special pentru constructiile din portul Vladivostoc. In astfel de situatii, cheltuielile cu administrarea teritoriilor din Rusia Americana nu-si mai gaseau justificarea.“

,,Motorul principal pentru aceasta achizitie a fost secretarul de stat american William H. Seward. Multi din ceilalti membrii ai Senatului s-au impotrivit acestei achizitii, vazand in Alaska doar o investitie fara nici un profit. Achizitionarea a fost ironizata in ziarele vremii car au numit-o “Seward’s Folly”, “Seward’s Iceberg” sau “Walrussia”.

,,Descoperirea marilor zacaminte din subteran aveau sa rastoarne complet aceste socoteli. Pentru Russia a fost insa prea tarziu, in timp ce, pentru America, Alaska a devenit depozitul financiar de siguranta al Uniunii.“

De atunci si pana astazi, locuitorii indigeni ai Alaskai (Indigenii sau eschimosii, cum vreti sa-i numiti), se intreba si intreba: “Cine a cumparat tinutul de la ei ca sa-l poata vinde apoi altora? Unde este partea lor din targurile financiare care au fost incheiate “peste capul lor”?  Din fericire, cativa demnitari de stat au auzit intrebarile, lor si indigenii se bucura acum de un tratament preferential din partea guvernului american. Ii vor despagubi oare si rusii? ,,Do not hold your breath!”

In istoria targuielilor pentru Alaska exista si contributia unui roman. Puteti citi despre aceasta neobisnuita personalitate aici:

,,George Pomutz s-a nascut in 1818, dar a emigrat cu familia in Ungaria in cautarea unui trai mai bun. A facut studiile primare si gimnaziale in Ungaria, dupa care a urmat Academia Militara din Viena. S-a specializat si in Franta si a devenit procuror regal. In anul 1849 a decis sa emigreze in America cu ginduri de imbogatire. Alaturi de 20 de prieteni a ajuns la New York la 24 februarie 1850, unde a ramas numai citeva luni.

Grupul de emigranti s-a stabilit în localitatea Keokuk din statul Iowa, unde au primit in stapinire un loc salbatic. Mica lor colonie a primit numele de “New Buda” (Buda-Pesta?) şi se afla la sud de localitatea Burlington. Acest oras era doar planuit de catre emigranti, el neexistind niciodata ca asezare urbana, scrie casasfatului.ro La 15 martie 1855, George Pomutz a obţinut cetatenia Statelor Unite ale Americii.

Fiind o fire intreprinzatoare, a cumparat, sprijinit de catre un om bogat pe care l-a cunoscut atunci, terenuri intinse de pamint. Incepuse sa traiasca chiar in lux si la inceputul razboiului de secesiune, Pomutz putea fi considerat un om bogat: era proprietarul unor intinse suprafete de pamint, avea o ferma, realiza venituri frumoase din concesionarea unor exploatari miniere, construise o sosea pentru o mai buna circulatie in Vestul inca salbatic. 

In 1861 s-a inrolat in armata SUA si a devenit ofiter. A devenit erou inca din viata prin faptele sale de arme din luptele de la Shilloh, Corinth, Vicksburg, Atlanta, Savannah.

Dupa incheierea razboiului civil, George Pomutz a intrat in diplomatie si s-a intors la Keokuk. Aici primeste vestea numirii sale in functia de consul al Statelor Unite la Sankt Petersburg (Rusia), numire care are loc la data de 16 februarie 1866. Motivele pastrarii sale in aceasta pozitie timp de 12 ani l-au reprezentat calitatile si abilitatile sale diplomatice. El a fost foarte mult apreciat deoarece cunostea bine nu mai puţin de 8 limbi straine.

Pomutz a rezolvat un incident grav intre Rusia si SUA pornind negocierile pentru cumpararea Alaskai. Pe atunci, Alaska era una dintre cele mai sarace gubernii rusesti, iar administratia tarista a acceptat sa o vinda Statelor Unite pentru modesta sumă de 7,2 milioane de dolari. Cu aceasta ocazie a participat si la incheierea tratatului americano-rus. A fost ridicat la rangul de general. In anul 1878, mandatul diplomatic i s-a incheiat, dar George Pomutz a ramas în Rusia, unde a murit in 1882.

In Statele Unite, fostii camarazi de arme nu stiau decit ca el ar fi murit intr-o mare saracie. Iar birfele din epoca spuneau ca, de fapt, George Pomutz ar fi ramas in Rusia din cauza unei femei, care i-ar fi tocat averea, apoi l-ar fi parasit pe fostul eroul din Razboiul de Secesiune.

In anul 1913, Congresul american a emis Decretul 775/1913, prin care a dispus ca ramasitele pamintesti ale lui George Pomutz sa fie aduse si inmormintate in Cimitirul National din Arlington.

La 9 iulie 1997, cu ocazia vizitei presedintelui american Bill Clinton in Romania, acesta a evocat in discursul sau personalitatea generalului american de origine romana George Pomutz ca pe unul dintre cei care au faurit America de astazi.

La data de 14 august 2004, a fost dezvelita o statuie a generalului Pomutz in faţa Catedralei ortodoxe romane cu hramul “Adormirea Maicii Domnului” din orasul Cleveland (Ohio, SUA).

Sursa articol : http://www.2012en.ro/2013/06/romanul-care-a-cumparat-alaska/ | Magazin Cultural Ştiinţific

(vezi și aici: http://en.wikipedia.org/wiki/George_Pomutz)

Juneau, capitala statului Alaska pastreaza inca multe nuante rusesti, de la nume de cartiere, la biserici ortodocse ruse, la nume de magazine (The Russian House, etc). In mai toate magazinele de suvenire se vinde celebra papusa ruseasca “matriosca”. Alcatuita dintr-un set de figurine care incap una in cealalta, prima “matriosca” s-a nascut din ingeniozitatea lui Vasily Zviozdochin, in 1890. Initial, papusile erau rusoaice sadea imbracate in port popular rus. Astazi gama s-a diversificat, multe fiind replici satirice ale personajelor mondene, politicieni, artisti sau sportivi.

Intalnirea cu mostenirea rusa din Alaska n-ar trebui sa fie surprinzatoare pentru noi. Daca mergi suficient in jurul pamantului, vecinii tai de la est (rasarit) ajung sa fie de la vest (apus) !

Va trebui sa scriu undeva si ceva despre cei care ne-au servit pe vapor si ne-au facut croaziera un vis frumos. Cred ca acesta este un loc potrivit.

Echipajul este american, canadian si olandez. Personalul este insa aproape in totalitate din Filipine. Oameni mici, iuti si foarte doritori sa te faca sa te simti bine.

In fiecare zi, la orice ocazie, cel ce a ingrijit cabina noastra ne-a schimbat cearceafurile si prosoapele, lasind de fiecare data in urma lui, pe pat, un animal papusa facut din prosoape si doua ciocolate. Bineinteles ca la bord s-a aflat de vinzare si o carte gata sa ne instruiasca in aceasta arta.

Bucatarii pregatesc nu mai putin de 12,000 de portii de mancare pe zi (1,258 de pasageri si 560 de angajati), iar mancarea este exceptionala!

Elena si Vladimir ne-au sfatuit sa mancam la restaurantul cu chelneri, unde comanzi dintr-un meniu si sa nu ne ducem la cel cu autoservire, pentru ca acolo este imposibil sa te opresti doar la un singur fel de mancare. Le dau dreptate. Din totalul de 21 de mese, am mancat la restaurant cu ospatari numai de doua ori! Portile sunt mici, cam asa cum ne spun si bucataresele la mesele de la Bethel, pentru ca este mai bine sa te duci sa servesti de doua ori decat sa-ti pui dintr-o data cat nu mananci si apoi sa se arunce.

Nu cred ca am mai mancat vreodata atata intr-o singura saptamana. Am cautat sa contrabalansez cu ture de mers pe promenada de la nivelul sase, dar nu cred ca am ars nici pe jumatate din caloriile acumulate. Vai de cantarul de acasa! Sper ca United, compania aeriana cu care vom zbura inapoi, sa nu ma taxeze in plus pentru “bagaj personal excedentar”.

 



Categories: Personale

1 reply

Trackbacks

  1. Motivație | Jurnale de drum – Daniel Branzai

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: