Alaska – 2. Spre și la ,,Ketchikan“

Luni seara, 14 iulie 2014

Este seara. S-a ridicat ceata. Am incercat cu bucurie sa mergem iar pe punte. Brrr! N-am rezistat decat doua sau trei minute. Caldura din Vancouver a ramas in urma … Nu este de mirare. Am plecat de la latitudinea de 34 de grade cat are Los Angelesul, zburand peste Portland, care se afla la exact aceeasi latitudine ca Romania, 45 de grade. Vancouverul este la 50 de grade latitudine nordica, iar noi am urcat spre pol dincolo de paralela 55 si vom ajunge la Ancorage pe paralela 60. Vor urma apoi inca doua zile de calatorie pe uscat prin parcul national Denali, de la poalele celui mai inalt pisc din continentul american, muntele McKinley, 20,320 ft. Pe paralela 63. Va fi oare pe undeva mai cald? Bine ca nu mi-am luat pantalonii scurti … Este vara in Alaska! Soarele zaboveste pe cer 24 de ore in luna iunie si 21 de ore in Iulie. Am sa ma uit bine la el si am sa va spun daca are … dinti.

Se clatina vaporul?

Prietenii nostri din biserica, cei care aveau astfel de croaziere la cazier, ne-au povestit tot felul de aventuri pe care le-au avut. Tina Balos si-a amintit ca in cazul lor, prima noapte a fost si cea mai grea, din cauza unei furtuni strasnice. Dimineata de a doua zi, la micul dejun toti se laudau care mai de care cu greturi, varsaturi si … regrete tarzii ca n-au plecat cu avionul. Vaporul nostru s-a purtat pana acum mult mai bine cu noi. Totul tremura usor din cauza vibratiilor motorului care se transmit prin structura metalica. De clatinat insa nu s-a clatinat inca. Nimic serios. Nimic vrednic sa ramana in paginile unui jurnal de calatorie.

O zi ,,în tranzit“

Pentru ziua de luni nu este programata nici o oprire. Este o zi de tranzit spre traseul propriu-zis, care incepe numai de Marți. Este o ocazie foarte nimerita sa spunem citeva lucruri:

1. Noi nu vom vedea ,,Alaska“, ci doar o mică parte a ei. Pentru ca este asezata cam la o parte din drum. Majoritatea americanilor nici nu știm prea multe despre acest Stat. Este cazul sa spunem citeva date si cifre.

Alaska este un stat imens, de doua ori mai mar ca Texasul! Impreuna cu lantul insulelor Autline, Alaska este aproximativ la fel de lata ca restul Americii continentale!

Alaska USA maps

Alaska este cel mai mare din cele cincizeci de state ale USA. Are o suprafată de 586,412 mile pătrate cu o lungime a coastei de 6,640 de mile (33,904 de mile dacă socotim și insulele). În Alaska se găsesc primii 17 cei mai înalți munți, peste 90 de vulcani activi, 3,000 de râuri, peste 3,000,000 de lacuri, și mai mulți ghețari și câmpuri de ghiață decât în oricare altă parte în lumea locuibilă. Cea mai mare parte din Alaska este proprietate publică. Aici se găsește șaizeci la sută din ,,Sistemul National de Rezervații Naturale“. Guvernul federal administrează 58,6% din întreaga suprafață. Corporații indigene și asociații sătești dețin cam 12.5%, iar în proprietate privată se găsește numai 1%. Statul este împărțit administrativ în șase regiuni.

2. Am deprins cativa termeni maritimi sau legati de viata pe vapor. Exista un bord, dar si un tribord si un babord. Leganarea laterala a vaporului se numeste tangaj, in timp ce leganarea fata-spate se numeste siaj. Exista doua etremitati ale navei: pupa si prova. Pupa este extremitatea pe care n-ai pupa-o daca ai fi o pasare sau un animal, iar prova este extremitatea pe care ai pupa-o. Oamenii care lucreaza pe un vapor sunt “marinari”, dar cei care servesc publicul pe un vas de croaziera se numesc “stewards”.

Părți componente

Părţile unei nave

  1. Prova – partea din față a unei nave, ea trebuie să taie masa de apa.
  2. Carena – pentru reducerea rezistenței la înaintare și a consumului de carburant.
  3. Ancoră – asigură nava să nu fie luată de curent când motoarele nu sunt în funcțiune.
  4. Babord – bordul stâng (bordul drept fiind numit Tribord).
  5. Elice – asigură deplasarea navei.
  6. Pupa – partea din spate a navei.
  7. Coș – necesar pentru evacuarea fumului.
  8. Castel central.
  9. Punte

Iată și cum arată vaporul nostru (aici)

Luni seara am fost invitati toti la un dineu oficial pentru care a trebuit sa ne imbracam “formal”. Ni s-a spus ca suntem invitatii capitanului. Adica plateste el. Spre surprinderea noastra, desi ne-am prezentat la nivelul inferior, am fost invitati sa ne asezam la nivelul superior, printre cei de la nivelele superioare.

Poate ca acest capitan a aflat de la receptie de “nedreptatea” care ni se facuse la plasare … Mancarea a fost foarte buna, in ciuda numelor foarte exotice cu care nu eram obisnuiti. Cu sau fara stira ei, Daniela a mancat ca aperitiv niste … melci. Eu, care inteleg putin frantuzeste, m-am ferit de animale “necurate”.

20140714_174917

Peste cateva zile aveam sa admir intelepciunea simpla a unei doamne din Kansas: “Am sa refuz intotdeauna sa mananc ceva ce nu pot sa pronunt” (I will never eat something I cannot pronounce!)

Marti, 15 Iulie 2014 – Ketchikan

As putea intitula aceasta pagina de jurnal: Bunici in pantaloni scurti. Este surprinzator cat de copilarosi sunt bunicii de-ndata ce au scapat de sub supraveghera nepotilor!

Azi noapte am schimbat fusul orar si am dormit mai mult cu o ora. In timp ce noi dormeam, vaporul s-a oprit pentru prima escala, sa se odihneasca in Ketchikan, primul “oras” din Alaska, dupa ce am trecut granita maritima dinspre Canada. Telefoanele noastre, mute in Canada, s-au trezit la viata.

Ketchikan este ,,primul oraș din Alaska“ pe bucata de coasta pe care americanii le-au luat-o canadienilor. Ne-am intilnit in Ketchikan cu mostenirea emigrantilor, cu vestigiile prezentei rusesti (o biserica ortodoxa), cu multimea suvenirurilor false (Made in China) si cu umorul localilor asaltati de muste si tintari.

Ketchikan nu este un nume dat de nativii eschimosi, cum ne-am fi asteptat, ci o onomatopee. In perceptia localnicilor, ketchikan este efectul sonor pe care-l face bataia aripilor de vultur cand isi ia zborul.

Ketchikan este mai mult un punct turistic de plecare spre diferite minunatii naturale spre care iti promit ca te duc o sumedenie de “tururi”. Aflam astfel ca pretul pe care l-am platit pentru aceasta croaziera in Los Angeles a fost doar un fel de “pret de plecare”, la care trebuie adaugat preturile tuturor tururilor de pe traseu, care pot foarte usor dubla pretul initial. Nimic nu este insa obligatoriu si fiecare calatoreste pe cat il poarta propriul buzunar. Sunt tururi mici ale orasului, tururi cu autobuze spre canioane si ghetari, tururi cu caiacele prin golf, tot spre ghetari, tururi cu elicopeterul pana la si pe ghetar, tururi care ofera cateva ore de alpinism pe ghetari si, deasupra tuturor, tururi cu hidroavionul sau cu avionul pe traseul vulturilor. Costul este intre cativa dolari si cateva sute de dolari.

Desi afara sunt numai 12-14 grade Celsius (56-60 F) soarele puternic si aerul tare face ca temperatura sa fie tolerabila. Cei de pe vas au coborat care cum, unii incotosmanati in canadiene cu gluga, altii in maneca scurta, la bluze si la pantaloni. Pentru ca noi asteptam turul de doua zile prin parcul national Denali, nu ne-am grabit sa ne dam jos din vapor dis de dimineata, ci am preferat sa-i dam timp soarelui sa se inalte mai sus. Acum sunt cam 16  grade Celsius si plecam si noi sa vedem ce colectie de sunete fac aripile vulturului cand “decoleaza”.

Inapoi pe vas

Oraselul Ketchikan ne-a imbratisat cu caldura. Inaltarea soarelui a dus inaltarea temperaturii. Slava Domnului!

Ca probabil in toate statiunile turistice, Ketchikan se trezeste din amortire de indata ce un vapor cu turisti ancoreaza in port. Mai tot orarul oraselului este acordat la orarul portului. Restaurante, expozitii, arene cu aruncatori de topoare (lumberjacks), cu echilibristi pe busteni aflati in miscare, dughene cu suveniruri, magazine cu nimicuri turistice, dar si magazine cu bijuterii scumpe si-au impartit zona centrala de-o parte si de alta a strazilor principale. Stiam de la Vladimir si de la Elena Pahomi despre toate acestea. Sa le vezi cu ochii tai insa este cu totul altceva! Fiecare metru cub pulseaza de viata. Fiecare taraba are cel putin un vanzator vesel si … flamand. Fiecare turist cauta “ghisefturi”. Din acest conflict de interese se naste o zarva continua, o veselie galagioasa. Pana la urma, fiecare parte, si cel ce vinde si cel ce cumpara, pleaca acasa multumit ca a facut o “afacere buna”.

Deasupra unor magazine troneaza pancarde cu o reclama surprinzatoare:

owner from alaska

“Operat si proprietate a celor care locuiesc tot anul in acest oras”.

Explicatia este insa foarte simpla. Majoritatea magazinelor sunt operatii de sezon, investitii ale unor negustori mondiali care se muta dintr-o parte in alta a lumii, in functie de anotimp si de migrarea interesului turistic. Evreicele din grupul de care am amintit deja s-au repezit intr-un magazin de bijuterii. Cum altfel! La o a doua privire insa, magazinul nu avea nimic comun cu Alaska. Proprietarii si vanzatorii erau indieni (veritabili) din India !!!  Astfel de “pasari de prada” in cautarea portofelelor cu gura largita de entuziasmul si euforia de moment a turistilor se muta vara in emisfera nordica si iarna in emisfera sudica. Au un capital imens si o oferta foarte variata. Nu este de mirare ca negustorii din partea locului nu le pot face fata si pierd lupta la concurenta. De aici si pancardele neintelese la inceput. Cu putina explicatie, toate tainele aparent ciudate la prima vedere isi au explicatiile lor foarte simple … In sezon, populatia oraselelor turistice de aici se dubleaza. Totusi, chiar si invazia acestor vanzatori itineranti isi are logica ei. Fara ei, oferta pentru turisti ar fi mult mai saraca. Cu venirea lor se mai platesc niste taxe locale, se mai platesc ceva chirii, se mai consuma ceva mancare, etc. Asa ca pana la urma toata lumea este multumita. Este una din acele “win-win situations” pe care le promoveaza americanii. Si am uitat sa mai adaug ceva: or fi proprietarii si vanzatorii din multe alte tari ale lumii, dar marfa, majoritatea suvenirurilor cu specific local pe care le ofera, este aproape in totalitate “made in China”.

Noi n-am venit insa nici sa vindem, nici sa cumparam. Dincolo de lumea tarabelor si a tavernelor, natura este extraordinara. Sub soarele intens de Iulie, ceea ce te impresioneaza este vizibilitatea parca nelimitata. Poti privi la cele mai mari departari fara sa te impiedice umiditatea si, daca este sa ne gandim acasa, poluarea din Los Angeles. Daca asta este ceea ce urmareste miscarea ecologica, ma declar convertit instantaneu. Ma tem insa ca ecologistii nu stiu nici macar despre ce vorbesc, desi au plecat si ei intr-o instinctiva, dar imposibila expeditie “in cautarea Paradisului pierdut”.

Ketchikan nu are prea multa populatie, dar are numeroase biserici. Le-am vazut pe cele publice, episcopaliene, catolice, baptiste, metodiste si chiar adventiste. In centru am vazut si cladirea bisericii “de Stat”, cu membralitate secreta. Tempul Masonic era chiar langa sediul Primariei, asa ca s-o stie toata lumea. Semn ca America este o tara foarte bine organizata pana in cele mai mici si mai indepartate teritorii ale ei.

20140715_122656

alaska masonic ketchikan

Pentru cei ce preferați o scurtă prezentare video, iată ce am găsit pe Youtube.com



Categories: Personale

3 replies

  1. Vladimir, scriu si retraiesc. Cred ca asa este si pentru tine. Castigam amandoi. Incerc sa fac un articol pentru fiecare zi. Deci vor fi cam zece,unsprezece.

  2. Ma bucur ca ai continuat cu Alaska 2 e foarte frumos prezentat si vaporul nu am stiut cum se cheama partile vaporului sper sa continui sa ajungi la trenul acelea acoperit cu sticla Multumesc Frumos Pahomi

Trackbacks

  1. Motivație | Jurnale de drum – Daniel Branzai

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: