Sambata 12 Iulie 2014

Introducere

Inainte de a pleca pe un traseu, obiceiul meu de o viata este sa caut sa aflu dinainte tot ce se poate stii despre lucrurile si locurile pe care le voi intalni. Inainte de a pleca in aceasta croaziera am stat mult de vorba cu prietenii mei care fusesera in croaziere si am citit jurnalul scris de Vladimir Pahomi dupa croaziera lui in jurul Americii de Sud. In plus, am vizionat pe youtube.com filmuletele pe care le-au afisat altii care au fost in Alaska inaintea noastra sau au vrut sa faca reclama croazierelor spre Alaska. Se spune ca doar la a doua vizita poti intelege ceva corect si durabil despre o realitate. Pregatindu-ma temeinic, eu am reusit sa vad Alaska cu ochii unuia care o revede. Recomand citirea acestui jurnal tuturor acelora care vor sa plece in croaziere asemanatoare.

Pe ici, pe colo, insemnarile mele sunt condimentate cu amanunte mai picante, mai amuzante. Sper sa nu va deranjeze. Le-am facut intotdeauna straduindu-ma sa  evoluez in aerul rarefiat al bunului simt.

Un jurnal este o scriere “in flux”. Mai intai scrii impresiile “la cald”, fara cenzurare, dar cu cea mai fierbinte incarcatura emotionala. Mai tarziu, cand le recitesti ca sa le corectezi “la rece”, rasar in tine amintirile amintirilor, plante despre care nici nu stiai ca sunt acolo, seminte care au germinat intre timp, intregind buchetul, rotunjind comunicarea, adaugand muzica de fond pentru toata simfonia emotionala. Recitind, ma intalnesc iar cu mine, surprinzandu-ma uneori, domolindu-ma alteori, fixand insa mereu experientele care m-au modelat, simtamintele care m-au facut ceea ce sunt astazi.

Va invit deci alaturi de mine inaintea oglinzii retrovizoare prin care vom privi inapoi spre zece zile cat zece ani de viata. Drum bun! sau mai bine zis “!nub murD”

Duminica 13 iulie 2014

Toata noaptea trecuta si toata ziua de azi a fost o ceata de nu se vedea om cu om sau, pardon, vapor cu vapor. Ne-am obisnuit deja cu tonul de bas al sirenei de avertizare. N-avem de ce sa mergem sus, pe punte. Numai bine pentru a asterne pe hartie ( un fel de a zice) primele insemnari ale jurnalului nostru de calatorie, pana nu se asterne ceata uitarii si peste ele …

Alaska a fost mai mult o dorinta decat o destinatie. Acolo nu sunt biserici romanesti, iar noi n-am avut pana acum un concediu fara ca implinirea dorintei de a vedea locuri noi sa nu fie imbinata cu bucuria de a vizita si de a predica in biserici romanesti.

Ne-am simtit cumva vinovati deci cand prieteni si frati ne-au premiat pentru atingerea varstei de 60 de ani cu o croaziera in Alaska. Multumim celor de la Bethel, dar multumim si celorlalti, prietenului meu, Liviu Tiplea, a carui pasiune pentru Alaska este un secret public, si lui Elena si Vladimir Pahomi, care s-au bucurat parca mai mult ca noi pentru ca au reusit sa ne porneasca in aceasta aventura. Suportul si sfaturile tuturor acestora sunt inestimabile.

Ca sa atenuam cumva acest sentiment neplacut am plecat spre Alaska cu o zi mai devreme, planuind sa ne intalnim sambata la Vancouver cu cei din biserica baptista. Dumnezeu avea insa altfel de planuri. Oricat ne-am dat peste cap, oricat am vrut sa schimbam ruta dupa ce avionul care zbura din Los Angeles ne-a spus ca va pleca cu mare intarziere si vom pierde legatura din San Francisco, oricat am alergat de ne-am pierdut respiratia de la un avion la altul, intalmirea cu cei din Vancouver n-a mai avut loc.

Daniel Pinca, gazda noastra, ne-a dus acasa ,,ca pe niste domni”, adica fara sa ne batem capul cu bagajele. United, compania cu care am zburat, ne-a informat ca bagajele n-au putut sa fuga ca noi in San Francisco si au fost pedepsite sa vina cu una din cursele urmatoare. De venit n-a venit decat unul, asa ca am sunat si am primit asigurari ca va veni si celalalt. Cand aceasta nu s-a intamplat, dupa ora 22 am intrat putin in panica si am inceput sa ne intrebam daca vor avea spalatorie pe vapor …

La familia Pinca în curte

Partea nostima a fost ca pe gazdele noastre le chema Daniel si Daniela, la fel ca si pe noi. Va inchipuiti de cate ori am tresarit fiecare fara sa fie nevoie, ori de cate ori ne chemam unul pe celalalt.

Aerul tare din Vancouver ne-a daramat repede, ca intotdeauna cand veneam in Nordul impadurit din secetoasa si poluata vale a bazinului Los Angeles. Dana s-a dus repede sa se culce. Eu am ramas pana tarziu la o discutie buna cu fratele Daniel. In curtea strajuita de brazi, intunerecul intarzie sa se lase pana mult dupa ora zece. Mi-a spus ca este neobisnuit de cald pentru zona lor, unde nu se intampla des ca temperatura sa treaca de 30 de grade Celsius (90 F). Gazde ideala, ne-au dat pentru noapte doua ventilatoare pe care le-am pus unul la geam si altul in camera. Am dormit exceptional.

Peste doar o singura zi aveam sa ducem dorul cerului senin si caldurii. Aveam să trecem  brusc intr-alt anotimp, sarind in jos pana la temperatura de 12 grade Celsius (de la 90 la 54 F).

Ce este o croaziera?

1. O croaziera este o experienta pe un anumit grup uman.

Perimetrul vasului este plin de exemplare diferite, aceasta dand ochiului parca experienta plimbarii printr-un parc de dealer auto. Va las voua placerea imaginatiei de a identifica aspectul celor pe care i-am vazut si care ar putea purta celebrele inscriptii/reclama. In lotul nostru sunt putine exemplare de “masini noi” despre care sa poti spui ca sunt din stocul de anul viitor, de anul acesta sau de anul trecut. Majoritatea sunt din sectorul de masini uzate, putand purta reclamele cu care sunteti obisnuiti: “In excelent shape”, … “Runs like new”, … “Original paint” sau “Brand new paint!”, … “Excellent radio”, … “Refurbished interior”,  … “New tires!”,  “Just one owner!”, “No accidents!”, …”Top still in good shape!”, …. “Take me for a ride!”,  … “New brake and lights”,  si , vai, … “New valves!” … “New transmision!”, … “New engine!” sau optimist modestul ,,Still runs good”. Am intalnit si una purtand parca inscriptia “Don’t be fulled by the looks! Exccelent engine under the hood!”

 Mașină bătrână fotografiată într-un oraș din Alaska

Oricum i-ai privi, si unii tare se vor priviti, oamenii acestia sunt potentiali copii ai lui Dumnezeu si asta le este adevarata lor valoare.

2. O croaziera este o experienta personala intr-un esantion social limitat

Fara sa vrei te simti integrat intr-o societate pestrita, cu straturi sociale delimitate de ” tarifurile” pe care le-au platit la imbarcare. Exista patru mari nivele de cazare.

Primul este nivelul cartitelor, cazati in cabine cochete, dar fara nici un fel de lumina naturala. Ca sa nu se simta nimeni jignit, acestor gen de cabine, cele mai ieftine dintre toate, li se spune pompos “interior staterooms”.

Al doilea nivel este cel al bufnitelor. Cabinele lor, nu mult mai elegante decat ale celor dintai, au doua hublouri prin care poate intra lumina de afara. N-am spus  ca “se poate vede afara” pentru ca posibilitatea este restransa la cele care nu sunt plasate in dreptul barcilor de salvare care le optureaza orice fel de vizibilitate. Bufnitele se numesc “exterior staterooms”.

Cel de al treilea nivel de cazare este al celor cu balcon. Cabinele sunt luminoase, mai luxoase si au avantajul expunerii private la soare si la briza marii.

Al patrulea nivel de cazare este nivelul de “apartamente”, segmentata si el intre apartamentele de lux si cele “prezidentiale” sau cum vreti dumneavoastra sa le numiti. Totul este acolo mai larg, mai mare, mai luxos si mult mai scump.

Ca si in viata, pe vapor pot merge multi in aceeasi directie si sub acelasi soare, dar la nivele diferite.

Vaporul nostru are 12 etaje. Valoarea cabinelor creste pe masura ce te urci tot mai sus. Nu stiu pentu ce sunt rezervate primele trei nivele, probabil pentru sala masinilor, pentru magazii si pentru personal. Pasagerii stau la nivelele 4, 5, 6, 9 si 10. Cu cat mai sus, cu atat vederea este mai buna si mai … scumpa. Noi stam la nivelul 4. Agenta de voiaj ne-a promis o bufnita, dar pe vapor este altfel. Ne vom socoti cu ea la intoarcere.

(Asta nu inseamna ca nu suntem multumiti cu confortul sau conditiile de cazare! Chiar si cartitele sunt “cartite de lux”, cu baie eleganta, cu un pat “king size” (de dimensiuni regale), cu dulap cu trei usi, cu televizor digital si cu DVD, plus o canapea care s-ar putea transforma la nevoie intr-un pat, astfel ca sa inlesneasca somnul a patru persoane.)

Partial, vaporul este nu doar un dormitor sau un hotel, ci un mic orasel. In zilele petrecute in tranzit pe ocean, calatorilor li se ofera aproape tot ceea ce exista intr-o statiune de turism. Sunt cateva restaurante, gradate si ele dupa pretentii si preturi. La doua dintre ele se poate manca oricat doresti si cam orice doresti, fie ca te servesti singur, fie ca stai la masa si esti servit de altii. Nu toti pasagerii “se coboara” la nivelul acestor adevarate cantine, oricat ai vrea sa le numesti altfel si oricat ai vrea sa te numesti altfel. Domnii, cei adevarati, se duc sa ia masa la alte doua, trei restaurante unde platesti intre $39 si $59 de persoana. Bineinteles ca meniurile si serviciile sunt acolo diferite (mi s-a spus, pentru ca eu n-am vazut cu ochii mei). Ca sa nu fie nimeni tentat sa se racoreasca peste bord, pe vapor sunt trei piscine: una pentu adulti, una pentu adolescenti si una pentru copilandrii. Pentru cei mai frigurosi, pe punte mai sunt si doua jacuzzi, plus sauna. Pentru cei cu constiinta invarcata din cauza abuzurilor alimentare, pe vapor este si o sala de forta si exercitii fizice (fitness). Doamnele alintate au la dispozitie o sala de masaj si experte in acoperiri cosmetice.

Cel putin doua etaje sunt partial ocupate cu magazine de toate felurile, de la bijuterii la carti de amintiri. Pentru indragostitii de jocuri de noroc exista si un mic Las Vegas cu tot felul de “storcatoare de bani”, cum le numesc eu. Pentru cei mai cuminti (se poate scrie si cu-minti) exista minunate sali de lectura, rafturi cu carti si mese cu jocuri de noroc casnice pe care le cunosc si eu: Rummy, Monopoly, Scramble, etc.

3. O croaziera este o experimentare a unei interactiuni cu teritorii si culturi diferite.

Sigur, mai toti ne asteptam sa facem aceasta cand coboram pe tarm, dar interactiunile au inceput pentru noi cu mult inainte. Pasagerii care ne inconjoara sunt ei insisi veniti mai de peste toti, o adevarata priveliste. fie ca suntem la masa, fie ca suntem pe punte sau in lifturi, ne frecam coatele cu oamenii din toata lumea. Am vazut deja un grup destul de marisor de evrei, unul de indieni, unul de polonezi, altul de germani, unul de olandezi, altele de ,,americani multietnici“, in timp ce inca altii, asemenea noua, sunt prea putini sa alcatuiasca o identitate colectivă. Un grup, care poarta la gat un ecuson specific, sunt cu noi doar pentru un segment din calatoria lor cu mult mai lunga, din jurul … lumii. N-am intalnit inca pe nimeni, nici din personalul vasului si nici din pasageri, care sa vorbeasca romaneste. Paguba lor ….

(În ultima zi a călătoriei aveam să întâlnim și două familii de români. Una chiar de vecini din orașul învecinat cu La Mirada noastră californiană, Fullerton).

Pentru ca n-avem inca experienta si pentru ca in cabina noastra de cartite nu stii cat este ora afara, am ajuns azi la cantina noastra exact la ora inchiderii, intre pranz si masa de seara. Mai functiona doar un mic punct alimentar unde un supra obosit filipinez se staruia din rasputeri sa-si pastreze pe fata masca profesionala zambitoare. Cand am ajuns in dreptul lui i-am cerut ceva si el s-a incurcat de tot in bruma de expresii si cuvinte din limba engleza pe care le invatase mecanic, pe dinafara. Pentru moment, masca profesionala s-a dat laoparte si l-am vazut panicat sa nu-l vada vreun sef. Cand m-a intrebat a doua oara ce vreau sa-mi puna in farfurie i-am zambit si l-am rugat sa puna ceea ce i-ar place lui sa manance. Mi-a zambit surprins si, pentru cateva zeci de secunde, am avut amandoi sansa unei relatii cu adevarat interpersonale. Sper sa-l intalnesc si maine.

4.  La ce este buna o croaziera?

O saptamana departe de ritmul obisnuit al vietii este o perioada de odihna si de reflexie. Suntem la varsta la care avem nevoie si de una si de cealalta. Daniela m-a surprins cu o intrebare pe care nu mi-a mai pus-o niciodata “in tinerete”:   “Daca ar fi sa faci ce-ti doresti de acum inainte ce ai alege? Vrei sa calatoresti mai mult prin biserici? Vrei sa te muti in alta parte?”

Mi-am dat seama ca intru pe un teren minat si i-am raspuns: “Noi nu ne-am dorit niciodata nimic. L-am lasat pe Domnul sa hotarasca si uite unde am ajuns. Tu, fiica unui puscarias pentru Evanghelie din Gradiste, un cartier al Aradului, eu, fiu de cizmar si predicator caruia i s-a interzis sa predice, dintr-o mahala a Bucurestiului, numita “Aparatorii Patriei”. Ne-am casatorit si am stat cativa ani impreuna in Pascani, iar acum imi pui aceasta intrebare in timpul unei croaziere pe ocean spre Alasca, in care am plecat din Los Angeles. Domnul a fost foarte bun cu noi. Nemeritat de bun. Mi-e teama ca daca m-ar auzi acum ca imi doresc ceva anumit, ales de mine, am pierde harul de a primi ceea ce a hotarat deja El. Numai El stie ce este mai bun pentru noi de-acum inainte.”

O cunosteam prea bine de atatia ani ca sa gandeasca altfel decat mine. Am auzit-o deci spunand ganditor: “Da, Dumnezeu a fost intr-adevar foarte bun cu noi” …

5. De ce o croazieră ,,în Alaska“ ?

Alaska este o chemare spre lumea primordiala de dinainte ca pacatele lumii, numite eufemistic “civilizatie”, sa pangareasca totul, revarsand peste toate blestemul vinovatiei noastre. Aici insa, pentru cateva zile, natura scutita de contaminarea produsa de prezenta oamenilor ne readuce aminte de “ce si cum ar fi putut sa fie”.

Si este asa de luminos si de limpede! Chiar si ochii mei, nu dintre cei mai sanatosi din lume, pot distinge aici palcurile de brazi de pe inaltimi, fasiile de zapada incapatanata de pe coama muntilor, barcile pescaresti din increngatura de golfuri, helicopterele dintre culmi si avioanele plutind parca printre nori. Aerul este limpede si curat, mustind parca a sanatate. Energia vitala din jur te cuprinde, te patrunde si te insufleteste. Alaska este un tinut cum n-am mai vazut inca, altfel decat Hawaii, dar la fel ca el in infuzia de viata pe care ti-o produce, in linistea si pacea cu care iti spala sufletul de stres. Croaziera aceasta incepe deja sa ne faca sa ne simtim mai tineri si mai puternici.

Iată și itinerarul nostru:

Vom merge pe urmele capitanului James Cook și ale ofițerului său de bord, Vancouver.

(In 1771, at the age of 13, George Vancouver entered the Royal Navy as a “young gentleman”, a future candidate for midshipman.[3] He was selected to serve as a midshipman aboard HMS Resolution, on James Cook’s second voyage (1772–1775) searching for Terra Australis. He also accompanied Cook’s third voyage (1776–1778), this time aboard Resolution’s sister ship, Discovery, and was present during the first European sighting and exploration of the Hawaiian Islands.[4] Upon his return to Britain in 1779, Vancouver was commissioned as a lieutenant and posted aboard the sloop Martin surveying coastlines. )

In ultima zi a croazierei noastre, cind ne luam ramas bun de la Ancorage, am plecat cu Daniela pe faleza orasului si am gasit statuia lui James Cook ridicata cu ocazia aniversarii a doua sute de ani de la calatoria lui istorica.

Iata ce am gasit scris pe placa comemorativa de acolo:

În prima săptămână din luna Iulie a anului 1776 s-au petrecut două evenimente destinate să schimbe destinul lumii întregi.

Pe 4 Iulie 1776, reprezentanții Statelor Unite ale Americii, adunați în congress general la Filadelfia, au proclamat independența coloniilor față de Marea Britanii și au instaurat o formă de guvernare Constituțională bazată pe un nou concept de libertate personală și politică care se va răspândi de pe coasta de est a Americii de Nord până pe malurile vestice ale continentului.

În aceeași săptămână, capitanul James Cook, din Navala Regală, a plecat la comanda a două vapoare din Plymouth Harbor, Anglia. Scopul expediției a fost să cartografieze teritoriile immense din Oceanul Pacific și să găsească un pasaj de trecere nordic dinspre Europa spre Asia pe la capătul Nordic al emisferei vestice.

Călătoriile lui pentru cartografiere și descoperire au acoperit teritorii de la Antarctica la Australasia, de la Mările Sudului și insulele Hawai până la Alaska în Arctica. Capitanul Cook este cel ce a adus lumea Pacificului în era modernă a navigației și comerțului.

1778

În prima zi din Iunie, călătorind de-a lungul coastei nordice a Americii în căutare după pasajul nordvestic, corăbiile „Resolution“ și „Discovery“ au ancorat în golful dinaitea noastră. După ce a cartografiat linia de coastă și canalul principal, căpitanul Cook a trimis două bărci să exploreze brațul estic, dându-i numele Râul Turnagain, convins de-acum că în regiune nu exista nici un fel de pasaj de trecere spre Oceanul Atlantic. Documente prin care se consfințea dreptul de proprietate asupra regiunii în numele Regelui, împreună cu câteva monede, au fost puse într-o sticlă, sigilate și îngropate în „Point Possession“, la douăzeci de mile sud de acest părculeț, în peninsula Kenai.

Întinderea aceasta de ape, întinzându-se din acest loc și până la o depărtare de 150 de mile în larg a fost aleasă de amiralitate să-l comemoreze pe cel mai mare navigator al Angliei și, de acum înainte, va purta numele „Cook Inlet“.

Comisia Bicentenarului la Ancorage
1976

Cam pompoasă, cam exagerat patriotică, cam prea ,,britanică“, dar … aceasta este varianta lor de ,,adevăr istoric“ (dacă alegem să-i ignorăm pe băștinașii care au fost cu mult înaintea lui Cook pe acolo și pe rușii care le-au tot dat târcoale). Cook ,,le-a copt-o“!

P.S. – În limba engleză, Cook înseamnă ,,bucătar“.

(Va urma)

Categories: Personale