Mister ,,C“ se botează !!!

Ne-a cunoscut în clipe când aveam mare nevoie de ajutor. Și a fost un ,,om provedențial“, tipul de ,,omul potrivit la timpul potrivit“. Pachetele noastre alimentare (Christian Aid for Romania din Ohio, USA), destinate săracilor din România, erau sub interdicție. Două transporturi se stricau în vapoarele ancorate în Mediterana. Viorel Clintoc, unul din reprezentanții noștrii în România, a început să se roage serios și să bată pe la ușile autorităților din București.

Situația era paradoxală și caraghioasă, ca toată realitatea românească din vremea lui Ceaușescu: trebuia să convingem conducătorii să ne lase să le ajutăm supușii. Pe vremea aceea, tot ce venea din occidentul american era suspectat de sabotaj sau spionaj și privit prin lentilele groase ale suspiciunii.

După câteva uși închise sau trântite în nas, Viorel a dat de un ,,om“. L-am numit de atunci conspirativ ,,Mister C“ ca să nu-i facem cumva rău în atmosfera aceea de teroare supravegheată. A fost primul demnitar de stat care a remarcat absurdul situației: ,,Bine, dar voi vreți să ne ajutați! Cum de nu și-au dat oamenii ăștia seama?“

Din clipa aceea, ca prin miracol, toate problemele au încetat să mai fie probleme. Telefoanele au început să zbârnie, ușile să se deschidă, hârtiile să fie semnate în mare viteză și ajutorul să intre în România ca pe o nevăzută, dar binevoitoare ,,bandă rulantă“.

Pentru Viorel era suficient să spună. ,,M-a trimis, tovarășul C“ ca să-și dea seama de autoritatea extraordinară pe care o avea acest om. Era un ,,tehnocrat“, un secretar de stat  care trudea în spatele ,,ideologilor politruci“, ținând România în spate, dincolo de toanele ,,conducătorilor“. În majoritatea cazurilor, vizitele lui Viorel fuseseră deja anticipate de niște telefoane date personal de ,,mister C“.

Nu ne-a cerut niciodată nimic pentru serviciile făcute. Era doar fericit că săracii din România se pot bucura de bruma de alimente pe care le puteau primi lunar din USA.

Eu l-am cunoscut doar mai târziu, când David Troyer a vrut să-i satisfacă singura curiozitate, să viziteze în America oamenii aceia minunați care se îngrijeau de cei nevoiași din România. David i-a invitat să vină ,,la fața locului“. Au venit toți patru, mister C cu soția și fiul lor cu prietena lui. Popasul în Ohio i-a uimit, dar s-au plictisit repede printre pășuni șu plugari. David și-a dat repede seama și m-a rugat să-i iau în California și să-i plimb puțin prin ,,lumea occidentală“. I-am găzduit la noi acasă, la fratele meu acasă și a dormit la familia lui Nicu Ciucur. Mie îmi luase România cetățenia când mă sfătuise să plec ,,la baptiștii mei din America“. Îi priveam acum cu reținută simpatie pe câțiva din cei ,,mari și tari“ care avuseseră atunci iluzia că îmi hotărăsc soarta. Dumnezeu fusese mai mare ca ei în autoritate și mă vizitau acum să le fac eu un bine, să le arăt ceva din putregaiul capitalismului în care m-au exilat.

Toți patru erau firi vesele, deschise și foarte prietenoase. Ca români, între noi erau diferențe mari, care nu mă favorizau în nici un fel. Ca oameni, trăiam însă pe același palier, iar asta a fost o punte suficient de largă pentru prietenia noastră născândă.

După ce am cam terminat cu Los Angelesul, l-am rugat pe prietenul meu, Clement Mocanu din San Francisco să le ofere ceva ce eu nu puteam. M-a înțeles repede și ne-a dus pe toți la Lake Tahoe și la cazinourile de acolo. Noi am stat într-un apartament luxos ,,al reginei“, dânșii au fost cazați la apartamentul ,,regelui“. Clement le-a făcut și rău și bine, dăruindu-le câte o mică sumă de bani cu care să joace la cazinouri. Cearșafurile din apartamentul regal au rămas neatinse. I-am văzut doar dimineața, cu ochii umflați și roșii. Doamna a răbufnit furioasă: ,,I-am spus, dragă, să ne oprim când eram în câștig mare. N-a vrut! Până la urmă am pierdut toți totul“. Mult mai câștigați am fost noi, care ne-am dezmierdat în piscină toată seara și o bucată … din noapte.

A urmat o zi frumoasă, petrecută cu barca lui Clement pe suprafața alunecoasă a lacului și a mai urmat .. o prietenie puternică între Clement și băiatul lui ,,mister C“. Urmarea a fost că l-au invitat pe Clement în România, unde protejat de ei, Clement a pus în negoț tot ceea ce a învățat din spiritul întreprinzător al americanilor. Aceasta l-a propulsat rapid între oamenii de primă linie din politica de pe malurile Dâmboviței. Odată, când i-am fost musafir în casa de lângă gara de Nord, Clement mi-a arătat o machetă a unei nave celebre pe care o adusese din străinătate  pentru domnul Băsescu, pe atunci ceva mare la municipiul București. Lui Petre Roman parcă îi cumpărase o pușcă …

Pe mister C. l-am vizitat cu regularitate ori de câte ori m-am dus prin București. Christian Aid for Romania lucra acum pe față și cantitatea de ajutor crescuse considerabil. Îmi aduc aminte că, într-una din primele vizite, familia C. ne-a dus, pe Daniela și pe mine, la Clubul Diplomaților care era pe malul lacului Herăstrău. Citisem din Pacepa despre celebrele microfoane așezate în scrumierele de acolo, așa că am fost tot timpul neliniștit și neașteptat de nevorbăreț … Mister C. a remarcat asta foarte repede și m-a întrebat ce s-a întâmplat. I-am spus deschis despre microfoane. Am vorbit, așa cum mă știa deja, fără patimă și fără părtinire. A tăcut puțin și apoi a continuat: ,,Crezi că am făcut o greșeală …?“ ,,Nu, i-am răspuns eu, doar noi suntem obișnuiți să fim mai prudenți …“

Ne-am întâlnit altădată la un foarte luxos hotel de pe Calea Victoriei. David și ceilalți menoniți erau în camere. Eu l-am așteptat afară, în stradă. Erau vremurile de ,,după“ revoluție și hotelul plesnea de mulțimea demnitarilor de stat, noi și vechi. Când l-am urmat înăuntru, am observat uimit cum mai toți se opresc din conversații, se înclină înaintea lui și-a spun: ,,Tot respectul, excelență“. M-am simțit dintr-o dată și mic și mare. Eram cu dânsul, dar nu ca dânsul și … nimeni nu s-a uitat la mine.

Fratele meu, care i-a cunoscut și el în America, a avut parte de o întâmplare de poveste cu mister C. Era la Snagov, împreună cu niște prieteni cărora le dădea o masă ca unul venit din America să-i viziteze. Foștii colegi au început să se laude cu lacul Snagov și cu vilele noi de pe mal. “Da, aceea mare a cui este ?“ ,,Oh, aia mare este o construcție unică în România. Are cea mai mare deschidere interioară fără stâlpi de susținere. A făcut-o un american pentru proprietarul cu care este prieten. Îl cunosc toți, îl cheamă domnul C.“

În colțul gurii lui Emil a răsărit un zâmbet când le-a zis: ,,Îl cunosc. A fost la mine acasă. Chiar mi-a zis să-l vizitez dacă vin pe aici…“  Bineînțeles că nu l-au crezut. Așa aburiți cum erau și-au zis că face pe grozavul … și i-au făcut repede rost de numărul de telefon.
,,Sună-l, să vedem și noi“. Și au sunat. Totul s-a lăsat cu o vizită la vilă, cu ochii holbați și cu alte amănunte de … poveste. Singurul necaz a fost că mister C era singur, băiatul lui fiind plecat pe undeva prin Monte Carlo … sau Franța … sau Elveția …

Într-una din vizite, după ce am luat masa la hotelul de pe Calea Victoriei cu mister C, a apărut și băiatul lui, obosit, dar cumva satisfăcut. Și-a aruncat haina pe spătarul unui scaun și s-a abandonat în îmbrățișarea unui fotoliu primitor. ,,I-am spus lui tata că vreau să te văd. Îmi pare bine că ești aici“, după care s-a uitat la tatăl său și a zis ca să aud și eu: ,,Azi am făcut un milion de dolari“ … Au tras cu coada ochiului la mine, dar eu n-am schițat nimic. Știau de mult că eu sunt ,,paralel“ cu milioanele.  Mă mai încercau însă din când în când. După ce am mâncat, băiatul lui mister C m-a luat la o plimbare ,,prin centru, cu noua lui mașină, un Mercedes 500 nou nouț. Aproape că n-am mai simțit gropile din carosabil. Totuși, am gemut atunci când i-am spus: ,,Dacă mă iubești, scoate mașina asta din România. O distrugi în câteva luni.“ ,,Și ce dacă! Îmi iau alta“.

Știa că cei ce lucrează la Christian Aid sunt creștini. Știa deci și despre mine. Încă din vizita lor în America m-au întrebat direct și eu le-am spus, încetișor și cu mult tact, care este diferența dintre ortodoxie și ceea ce practicăm noi. Au urmat discuții lungi, în care religia s-a amestecat cu istoria României și a Europei, cu filosofia, cu dogmatica și cu politica și cu noua mea experiență americană. ,,Dumneata, ar trebui să vii înapoi în România și să intri în politică. Sunt vremuri noi. Avem nevoie de oameni noi. Semeni mult cu Sălăjan, unul de la noi. Ai capacitatea de a sintetiza rapid și de a da o privire generală. Se vede că ești un vorbitor bun. Cred că ai mare influență asupra oamenilor“. Dânsul nu știa atunci și nici nu și-a dat seama vreodată că, în timp ce îi vorbeam, eu mă rugam și asta era secretul convingerilor din cuvintele mele. Și alături de mine se rugau și ceilalți, Viorel Clintoc, Silvia Tărniceru, Elena Boghian (care au devenit repede ,,fetele lui“) și David Troyer și încă mulți, foarte mulți alții, din care nu lipseau înlăcrimații care mulțumeau lunar pentru pachetele alimentare …

M-a sunt odată din România la Los Angeles. Era unul din puținii care mă mai chemau la ore mici de după miezul nopții. De deranjat, nu m-a deranjat însă niciodată. De data aceasta, la telefon era doamna C: ,,Vino cât poți de repede că este rău. Nu se mai poate. Trebuie să stai de vorbă iar cu el. E căzut total în depresie“.

Mai făcusem de câteva ori ,,psihoterapie“ prin telefon și știam că omul acesta drag avea pe suflet poveri mari, care-l striveau din când în când. La București, în apartamentul lor din sectorul ,,zero“, mi-am dat seama că de data aceasta era mai greu. Seara târziu, mi-am luat inima în dinți i-am întrebat pe amândoi dacă mă lasă să mă rog cu voce tare pentru ei. ,,Vrei să spui o rugăciune?“ m-au întrebat (întotdeauna m-a durut această diferența dintre religie și religiozitate, dintre ,,să te rogi“ și ,,să spui o rugăciune“). Am zâmbit deci mieros și am dat din cap afirmativ. ,,Se poate, dragă, nu cred că s-a mai rugat cineva vreodată în blocul ăsta, spune ce rugăciune vrei“, mi-a răspuns doamna. Am rămas toți trei așezați. Eu am plecat fruntea, ca înaintea unei ,,Excelențe“ cerești, și am început să-i spun Domnului tot ce aveam în momentul acela pe inimă. În adunarea creștină de acasă sunt obișnuit să fiu întrerupt sau însoțit în rugăciune de cei care spun din când în când ,,Amin“ la lucrurile cu care sunt de acord. M-au întrerupt și ei, dar nu ca … acasă. ,,Vai, ce frumos!“ … ,,Minunat“ … Așa este dragă!“ … Bravo!“ Mi-am cam pierdut respirația de câteva ori, dar am înțeles repede că oamenii aceștia nu auziseră … niciodată în viața lor o rugăciune adevărată … nicăieri … de la nimeni. Dumnezeu venise pentru prima dată oficial în căminul lor.

I-am urmărit apoi mereu de la distanță, prin telefon, prin presă, prin vizitele celorlalți de la Christian Aid, prin veștile primite de familia lui Clement la San Francisco. Cu cât erau semne mai rele, cu atâta mă rugam mai mult, cu nădejde și fără, dar cu credință.

Acum câțiva ani, Viorel mi-a dat un telefon din Akron, unde este acum păstor la biserica baptistă română. ,,Daniel! O veste extraordinară! ,,Mister C“ l-a primit pe Domnul Isus! Am fost cu Elena la ei acasă. Mi-a spus ce vrea să facă. I-am prezentat Evanghelia în modul cel mai clar și ne-am rugat apoi împreună. Este fratele nostru!“

Am spus ceva despre această experiență și la înmormântarea Silviei de la Ohio (de fapt, l-a rugat atunci pe Viorel să o spună personal).

Iată că a trecut aproape un an și … astăzi am primit un alt telefon. Ne-a sunat din Constanța, Rodica, sora lui Silvia Tărniceru, și ne-a spus că vin din America la București Viorel Clintoc și David Troyer, că se botează unul din oamenii mari care au fost în guvernul lui Ceaușescu.

Lui Daniela i s-a tăiat respirația: ,,Nu spune! Nu cumva este ,,Mister C“?
,,Ba cred că da. El este.“

Tremur de emoție și acum când apăs pe clapele acestea de computer. Să nu-mi mai spună mie cineva că rugăciunile și mărturia sunt fără răspuns de la Domnul. Să nu-mi mai spună mie cineva că s-a dus harul pocăinței și că Dumnezeu nu mai lucrează ca altădată în România. Mister C se botează!

,,Mister C“ își va schimba curând identitatea lui eternă. Va îmbrăca o haină nouă, neprihănită, ca a unui om fără trecut, dar cu un viitor extraordinar. Se va coborî în apă și va ieși de acolo prin poarta învierii Domnului Isus. Va fi un om nou. Nici cu cel vechi nu-mi era rușine. Cu cel nou însă mă voi lăuda în fața tuturor. ,,Merită, că el ne-a zidit sinagoga“ au spus în Evanghelii unii despre un om cu inimă mare și bună. La fel am zis și noi, cei care am slujit și slujim împreună la Christian Aid. Și, ca și atunci, este evident că Dumnezeu ascultă astfel de rugăciuni.

P.S. – Care este adevăratul nume de până acum al lui ,,mister C“ ? Este Ion Columbeanu, tatăl lui Irinel Columbeanu.

+++++

Tatăl lui Irinel Columbeanu, internat în spital

Ion Columbeanu, fost secretar de stat, are 88 de ani, iar problemele de sănătate nu mai stau departe de el.

Tatăl lui Irinel Columbeanu, internat în spital

De două zile, octogenarul zace pe patul de spital, unde a ajuns după ce a răcit zdravăn. Contactat de “ring”, în loc de salut, Ion Columbeanu ne-a răspuns scurt: “Sunt bolnav”. Deşi e foarte slăbit şi abia rosteşte câteva cuvinte, e credincios, optimist şi nu se teme de ceea ce poate urma după această întâmplare neplăcută. “Nu mi-e frică de moarte pentru că sunt copilul lui Dumnezeu. Trebuie să-i sărutăm mâinile şi picioarele, toţi de pe planeta Pământ, pentru cât a suferit Iisus după ce l-am crucificat”, a rostit, cu greu, Ion Columbeanu.

Mai multe, pe ziarulring.ro.

 



Categories: Amintiri

15 replies

  1. ..Numai Dumnezeu stie ce purtam in inima…indiferent de locul si functia ocupata in societate..Dumnezeu a inceput lucrarea Sa si sigur o va desaârși și asupra fiului fratelui Columbeanu și a fiicei sale. Surprinde-ne Doamne și te vom lăuda!

  2. Sunt unul din copiii care au primit ajutor de la Christian Aid…ce surpriza am avut citind articolul…niciodata nu m-as fi gandit la Ion Columbeanu…in “casa Cezarului”sunt multi pe care nu-i cunoastem dar Tatal nostru ii cunoaste pe toti,pe nume….Dumnezeu sa-i binecuvinteze!!!

  3. Foarte interesant … si emotionant in acelasi timp.
    Intr-adevar, mare este gradina, dar mai ales mila si harul Domnului.
    Domnul sa-i mai dea har si lui Irinel pentru ca sa calce pe urmele tatalui.

  4. Cer iertare pentru câteva comentarii care n-au avut nici o legătură cu acest post, ci au fost doar dorințe de autoafirmare din pretinse cunostinte teologice. Le-am aruncat la gunoi. Există oare o adaptare creștină a proverbului: ,,Până la Mahomed te mănâncă … sfinții“ ?
    Să ne bucurăm împreună cu acei ,,micuți“ care înțeleg lucruri care vor rămâne mereu ascunse pentru ,,cei înțelepți și pricepuți“.

  5. Amazing!!! Imi amintesc de copilarie,cind eram in Romania si primeam pachetele din America cu cita bucurie le duceam acasa,ce binecuvintare erau pentru noi,familie cu multi copii si saraci! Multumesc frate Brinzei ca am aflat acum cine a fost in spatele acestor binecuvintari! Au existat in Romania si oameni cu inima mare!!! God works in amazing ways!!!

  6. Dragă Viorel, ce pleacă din inimă ajunge la inimă! Bucuria este a Domnului și a tuturor celor ce-L iubesc.Mister C există și va va continua să existe în amintirile multor din cei care l-au cunoscut. Eu sunt doar unul mai de la … margine.

  7. M-ai inlacrimat cu aceasta istorie care intareste credinta si da nadejde ca rugaciunile ating inima lui Dumnezeu si ca nevoia sufletului este aceeasi pentru fiecare individ din orice pozitie sociala. Sunteti binecuvantati ca Domnul v-a folosit (Daniel si Viorel si poate si altii) sa atinga inima acestui om cu adevarul si dragostea Lui. Fa-ne parte de astfel de istorii,care intaresc credinta.

  8. Doamne, fă-o foarte curând.

  9. Ne rugăm împreună pentru Irinel. Este un om scump în ochii lui Dumnezeu. UItați-vă ce tată bun se străduiește să fie.

  10. Mi-au venit in minte niste versuri: “si vremea vesniciei lungi abia o sa ne-ajunga”
    Cate istori ? Ce istorii ! Ce surprize , cei fara nume din “casa Cezarului”.

  11. Am ramas uimita de ceea ce am citit aici. Si ma bucur tare de tot. Multumim pentru aceasta marturie! Domnul sa va binecuvinteze! Ma bucur pentru dansul. Si imi doresc ca si fiul dansului sa aiba numele scris in Cartea Vietii.

  12. Sunt uimit, tot timpul m-am intrebat cine e “dl C”. M-am gandit la tot felul de persoane, am cautat tot felul de legaturi dar niciodata n-am crezut ca e Ion Columbeanu.

  13. …pe cand si fiul?!

Trackbacks

  1. Botezul lui Mister C. | B a r z i l a i – e n – D a n

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: