M-am retras, mai mult sau mai puțin discret, din orice dialog sau polemică de pe blogurile românilor care fac ,,harcea-parcea“ creștinismul american. Născut în urma eforturilor celor care au venit din America să evanghelizeze, neoprotestantismul românesc își asasinează intelectual părinții. Oul este acum mai mare și mai deștept decât găina. Românii strigă: ,,Dați-ne banii voștri și cărțile voastre, dar nu veniți la noi că nu vă putem suferi!“

Retragerea mea i-a făcut pe unii să mă întrebe: ,,Care este la urma urmei părerea dumneavoastră despre …“, de parcă părerea mea ar conta sau i-ar face pe unii puși în discuție mai ,,acceptabili“. Încerc să răspund acum și aici, cu experiența celor două jumătăți de viață trăite în ambele continente.

Premiză:
Mulți de departe și de aproape, se pierd sau cel puțin își pierd entuziamul creștin în frunzișul bogat al diferitelor denominații și curente creștine din America. Mai ales pentru cei ce au trăit în ,,simplitatea simplificatoare“ a dicaturilor comuniste sau necomuniste, ,,libertatea“ acestui ,,E pluribus unum“ pe care s-a fondat America este destabilizatoare.

Aplicare:
Nu mă mir că România este descumpănită (adică tulburată în ,,cumpăna“ ei tradițională) de varietatea emisarilor creștini care au ,,invadat-o“ după ,,revoluție“, ca s-o facă ,,mai creștină“. Unii au ajuns chiar să se creadă buricul pământului, împotriva căruia s-a dezlănțuit nu știu ce conspirație sau complot nimicitor.

(Taloș Vsile îmi mărturisea prin 1990 despre ceea ce i-a trecut prin mintea lui română după o plimbare de dimineașa printr-unul din cartierele de excepție ale Floridei: ,,Îmi răsuna încă în urechi ecoul sloganului strigat prin București, ,,Noi nu ne vindem țara!“ Privind la liniștea și pacea din jur, la casele acelea de povești fără garduri, doar cu peluze de iarbă tunse parcă de un manichiurist, m-am întrebat fără să vreau: ,,Da cine vrea să ne-o cumpere? Cine are nevoie în America de sărăcia și mizeria noastră?“)

Explicare:
Dilema celor ce se întânesc cu păreri și poziții diferite n-ar trebui însă neapărat să descumpănească. Și asta din două motive.

A. Diversitatea și deosebirea de păreri și purtări au existat din cele mai timpurii vremuri ale Bisericii din Noul Testament. ,,Învățătura apostolilor“ asupra cărora ,,stăruiau ei“ a fost pe atunci o dihotomie.

Pe de o parte erau apostolii/ucenici ai Domnului pentru care această învățătură consta în:

– propovăduirea ,,celor doisprezece“ (dintre care ne-a rămas prin providență în Canon: Evangheliile și scrierile adresate primordial evreilor, Iacov, 1,2 Petru, 1,2,3 Ioan, Iuda și Apocalipsa)

Iar pe de altă parte erau creștinii proveniți dintre Neamuri, pentru care ,,dreptarul învățăturilo sănătoase“ (2 Tim. 1:13) era compus din învățăturile apostolului Pavel:

– propovăduirea lui Pavel, numită emfatic și ,,Evanghelia mea“ (Rom. 2:16; 16:25; 2 Tim. 2:8) a fost adresată prioritar creștinilor dintre Neamuri (ea este scrisă în epistolele grupate în Noul Testament în ,,corpus Paulini“, de la Romani la Tesaloniceni).

Apostolul Pavel a fost conștient că destinul lui trebuia împlinit pe două coordonate: să sufere pentru ca suferințele Domnului Isus să fie păstrate proaspete înaintea ochilor contemporanilor săi și ,,să întregească Cuvântul lui Dumnezeu“:

,,Mă bucur acum în suferinţele mele pentru voi; şi în trupul meu, împlinesc ce lipseşte suferinţelor lui Hristos, pentru trupul Lui, care este Biserica.  ²⁵Slujitorul ei am fost făcut eu, după isprăvnicia, pe care mi -a dat -o Dumnezeu pentru voi ca să întregesc Cuvîntul lui Dumnezeu“ (Col. 1:24-25).

El știa că teologia pe care o va așterne pe hârtie va trebui transmisă din generație în generație, ca o ,,învățătură a apostolilor“;

,,Şi ce-ai auzit dela mine, în faţa multor marturi, încredinţează la oameni de încredere, cari să fie în stare să înveţe şi pe alţii“ (2 Tim. 2:2).

Cei ce vor să vadă nuanțele înfruntărilor dintre aceste două ,,învățături apostolice“ pot să citească mărturia personală a unuia dintre ,,combatanți“, apostolul Pavel (Galatei 1 și 2).

B. Dacă vom înțelege cum și-au rezolvat tensiunile aceste două ,,tabere“, vom găsi un model prin care vom putea să ne rezolvăm și noi aparentele noastre ,,conflicte“ contemporane. Vă propun să citim împreună textul din 2 Petru 3:15-16 și să urmărim concluziile care reies din analizarea lui.

,,Să credeţi că îndelunga răbdare a Domnului nostru este mîntuire, cum v’a scris şi prea iubitul nostru frate Pavel, după înţelepciunea dată lui,  ca şi în toate epistolele lui, cînd vorbeşte despre lucrurile acestea. În ele sînt unele lucruri grele de înţeles, pe cari cei neştiutori şi nestatornici le răstîlmăcesc ca şi pe celelalte Scripturi, spre pierzarea lor“.

1. Trebuie să nu ne grăbim să catalogăm drept ,,erezie“ orice părere sau învățătură diferită de a noastră.
Textul citat mai sus este în contextul mai larg al luptei duse de Petru cu învățătorii mincinoși. Nici un moment însă nu i-a trecut prin minte lui Petru să-l numească pe apostolul Pavel ,,învățător mincinos“. Dimpotrivă! Petru îl declară ,,preaiubitul nostru frate“.

2. Trebuie să ne recunoaștem limitările personale. Dumnezeu n-a încredințat nimănui ,,adevărul, tot adevărul și numai adevărul“.
Niciunul din noi nu are ,,monopolul adevărului“. Cunoaștem, toți și fiecare, doar ,,în parte“ (1 Cor. 13:12).

Îmi place tare mult expresia pe care a ales s-o folosească apostolul Petru când identifică sursa învățăturilor lui Pavel: ,,după înțelepciunea dată lui“. Dumnezeu este singurul care le știe pe toate. El hotărăște ce să descopere, cui să descopere și când să-i descopere. ,,Înțelepciunea“ duhovnicească nu este proprietatea noastră, ci trebuie să ,,ne fie dată de Dumnezeu“.

3. Trebuie să ne recunoaștem limitările și să studiem cu atenție părerile celorlalți.
Pescarul Petru avea probleme cu învățătura fariseului Pavel, acel Saul din Tars, crescut la picioarele lui Gamaliel! Privită prin prisma educației, superioritatea lui Pavel era evidentă. Petru însă nu ne vorbește despre aceasta. Nu așa trebuia pusă problema. În lucrarea lui Dumnezeu, scolile și oamenii aleși de Dumnezeu nu ne pot da decât ceea ce au primit și ele/ei ,,de la Domnul“.

Petru este convins că evanghelia lui Pavel nu era cu nimic mai prejos de a celorlalți apostoli nu pentru că Pavel avea școală, ci pentru că primise și el Evanghelia, în mod direct, ,,de la Dumnezeu“. Și învățătura lor și învățătura lui aveau aceeași sursă. Chiar dacă nu-l urmase pe Domnul Isus în anii activității lui terestre, apostolul Pavel învățase totuși ,,la picioarele Domnului“ (citiți în sensul acesta spovedania apostolică a lui Pavel din Efeseni 3:1-21).

Și reciproca este adevărată. Apostolul Pavel nu s-a ridicat niciodată mai presus de ceilalți apostoli pentru că a avut privilegiul unei educații alese. Bucuria lui a fost să se verifice cu ei și să vadă că toți erau de acord în problemele majore ale Evangheliei.

De exemplu, când Pavel lasă corintenilor învățătura despre importanța învierii Domnului Isus (1 Corinteni 15:1-11), el își încheie disertație astfel:

,,Astfel dar, ori eu, ori ei, noi așa propovăduim,
și voi așa ați crezut“.

Nu se poate să nu vă fi întrebat: De unde știa apostolul Petru despre ce propovăduia Pavel printre Neamuri? Răspunsul este un secret ,,apostolic“. Ori de câte ori se afla că Pavel a mai trimis o epistolă vreuneia dintre adunările nou formate, ,,marele Petru“ nu se sfia să-i roage pe destinatari să-i trimită și lui o copie. Iată-l pe Petru recunoscând că a studiat cu atenție învățătura lui Pavel:

,,… ca şi în toate epistolele lui, cînd vorbeşte despre lucrurile acestea. În ele sînt unele lucruri grele de înţeles, pe cari cei neştiutori şi nestatornici le răstîlmăcesc ca şi pe celelalte Scripturi, spre pierzarea lor“

4. Trebuie să avem răbdare și îngăduință cu cei care nu ne împărtășesc părerile și purtarea.
Ca unul care avusese harul să stea față în față cu Domnul cel înviat și să fie răpit până în cel de al treilea cer, unde ,,a auzit cuvinte, cari nu se pot spune, şi pe cari nu-i este îngăduit unui om să le rostească“, apostolul Pavel nu avea motive să se îndoiască de convingerile sale. Totuși, el nu le-a bagat nimănui pe gât. Iată frumoasa lui declarație de îngăduință temporară făcută mai puțin pătrunzătorilor credincioși din Filipi:

,,Gîndul acesta dar să ne însufleţească pe toţi, cari sîntem desăvîrşiţi; şi dacă în vreo privinţă sînteţi de altă părere, Dumnezeu vă va lumina şi în această privinţă“ (Filip. 3:15).

Am auzit păstori citând greșit versetul acesta și făcându-l să sune ca și cum Pavel n-ar fi fost sigur pe ce crede. Nimic mai departe de adevăr! Pavel nu spune, cum îl ,,traduc“ unii, ,,Dumnezeu ne va lumina“, ci afirmă , dincolo de îngăduința binevoitoare, certitudinea lui și necesitatea iluminării celorlalți: ,,dacă în vreo privinţă sînteţi de altă părere, Dumnezeu vă va lumina şi în această privinţă“ (!). Pavel enunță aici un principiu: ,,Nu lăsați lucrurile minore și neclare pentru unii să rupă părtășia umblării și lucrării noastre împreună“:

,,Dar în lucrurile în cari am ajuns de aceeaş părere, să umblăm la fel.  Urmaţi-mă pe mine, fraţilor, şi uitaţi-vă bine la cei ce se poartă după pilda, pe care o aveţi în noi“ – Filip. 3:16-17)

5. În ciuda deosebirilor, trebuie să ne încurajăm unii pe alții.
Când apostolul Petru spune ce spune despre Pavel, el nu o face ca o cenzurare, ci ca pe autorizare, ca pe o recunoaștere și ca pe o recomandare. Este un fel de ,,știu și eu și sunt de acord cu ceea ce spune el, chiar dacă vă pare și vouă puțin ciudat“. Ce doi mari apostoli și-au dat mâna încă de la întâlnirea din Ierusalim:

,,Cei ce sînt socotiţi ca fiind ceva-orice ar fi fost ei, nu-mi pasă: Dumnezeu nu caută la faţa oamenilor-aceştia, zic, ei cei cu vază nu mi-au adaus nimic. Ba dimpotrivă, cînd au văzut că mie îmi fusese încredinţată Evanghelia pentru cei netăiaţi împrejur, după cum lui Petru îi fusese încredinţată Evanghelia pentru cei tăiaţi împrejur, – căci Cel ce făcuse din Petru apostolul celor tăiaţi împrejur, făcuse şi din mine apostolul Neamurilor- şi cînd au cunoscut harul, care-mi fusese dat, Iacov, Chifa şi Ioan, cari sînt priviţi ca stîlpi, mi-au dat mie şi lui Barnaba, mîna dreaptă de însoţire, ca să mergem să propovăduim: noi la Neamuri, iar ei la cei tăiaţi împrejur“ (Gal. 2:6-9).

Expresia ,,ne-au dat mâna dreaptă de însoțire“ înseamnă o asociere prin reprezentare, un fel de ,,mergeți și în numele nostru“, ,,ne asociem cu misiunea voastră“. Deosebirile, atunci când sunt primite ,,ca din partea Domnului“, nu ne despart, ci ne completează!

Ceea ce este cu adevărat extraordinar este că apostolul Petru a putut spune toate aceste lucruri pozitive despre apostolul Pavel, deși Pavel a fost cel care l-a osândit public pentru ipocrizie într-una din întâlnirile lor ,,de pe teren“ (Gal. 2:11). Ce maturitate! Ce extraordinară capacitate de obiectivizare! Câr de departe suntem eu și cu tine de o asemenea atitudine!

Ilustrare:
America a avut și are lideri creștini de mare calibru, oameni aleși de Dumnezeu să traseze cărări drepte în fiecare generație. Din tot ce am studiat, din tot ce am citit și din tot ce am văzut cu ochii mei despre aceștia, pot să vă spun că n-am găsit niciodată ,,doi la fel“! Dați-mi voie să adaug repede: Și nici nu cred că trebuie să existe! Fiecare om mare a lui Dumnezeu a cunoscut ,,doar în parte“ adevărul divin, iar Dumnezeu a făcut de fiecare dată ca aceste ,,părți“ să se completeze reciproc pentru a constitui ,,întregul“ necesar.

Dacă doi învățători creștini contemporani ar fi fost ,,la fel“ de corecți și complecți în toate doctrinele, în toate practicile lor, cred că aceasta ar fi fost o povară mult prea mare pentru ,,smerenia necesară“.

,,Dar cunoştinţa îngîmfă pe cînd dragostea zideşte.“ (1 Cor. 8:1).

Eu cred (și aceasta este părerea personală pe care mi-au solicitat-o unii) că în trupul lui Christos, nimeni nu știe totul, nimeni nu știe ,,inerant“, nimeni nu poate vorbi ,,ex catedra“, pentru că nimeni nu este, nimeni nu poate fi și nimeni nu trebuie să se creadă ,,Capul Trupului“. Această poziție, acest privilegiu, a fost, este și va fi întotdeauna rezervată pentru o singură persoană, cu credențiale unice: Domnul Isus Christos.

Toți ceilalți cunoaștem numai ,,în parte“, ,,după cum ne este dat“ (Ioan 3:27; 1 Cor. 12:8).

Toate ramurile familiei creștine, toate denominațiile, toți liderii lor omenești n-au privilegiul ,,întregului“. Fiecare își are limitările ei/lui/lor. Cum foarte corect spunea Richard Wurmbrand: ,,Fiecare punct de vedere este și un punct de orbire“ (dacă stai cu fața la tavan, nu vezi podeaua, dacă stai cu fața la podea, nu vezi tavanul, ș.a.m.d.)

Mie îmi place de C.H. Spurgeon (deși îmi este greu să accept că a fost exclus la bătrânețe din propria lui biserică din cauza  siguranșei mântuirii, a predestinării și a altor câteva ,,fleacuri“ ca acestea (!) Îmi place și de John MacArthur și de Rick Warren și de Chuck Smith și de W.W Wiersbe, și de … mulți, foarte mulți alții.  N-am avut și nu am pretenția ca ei să fie întotdeauna într-un deplin acord unul cu altul. Asta îmi dă și mie dreptul și libertatea de a nu fi de acod, din când în când,  cu câte o părere de-a lor. Este libertatea creștină pe care a lăsat-o Dumnezeu pe pământ. Cine sunt eu să spun că ar trebui să fie altfel ?

Corolarul celor expuse mai sus este că niciun om nu trebuie să-mi devină ,,idol“ sau ,,călăuză“. Nimeni n-ar trebui să vină la mine cu o asemenea pretenție. Așa o obrăznicie n-a avut nici marele Pavel!  El ne-a zis: ,,Călcați pe urmele mele, întrucât (și numai întrucât) și eu calc pe urmele lui Christos“.

În lumea convingerilor mele, fiecare lider creștin contemporan are libertatea să fie greșit în anumite privințe. Asta nu face altceva decât să-mi sporească mie vigilența și obligația de a-i măsura pe toți și pe fiecare cu ,,dreptarul învățăturii sănătoase“, Cuvântul infailibil al lui Dumnezeu.

Singura entitate cu care TREBUIE să fie toți și fiecare de acord este Sfânta Scriptură. De acceptarea adevărurilor ei depinde nu doar ,,tabăra din care facem parte“, ci însăși eternitatea noastră. În ce privește ascultarea noastră de ea nu trebuie să existe nici un compromis, nici o târguire, nici o abatere, nici o șovăială.

Nu sunt de acord cu cei care, în România fiind, au ales să dea adunării lor numele ,,Berea“. Sună foarte nepotrivit: ,,Mă duc diseară la Berea“… Totuși, dincolo de acest impas de traducere și de adaptare regională, cred că singura poziție sănătoasă pe care o putem avea este cea a credincioșilor din localitatea greacă cu acest nume. Cei de acolo îl verificau până și pe sfântul apostol Pavel:

,,Fraţii au trimes îndată, noaptea, pe Pavel şi pe Sila la Berea. Cînd au sosit, au intrat în sinagoga Iudeilor.  Iudeii aceştia aveau o inimă mai aleasă decît cei din Tesalonic. Au primit Cuvîntul cu toată rîvna, şi cercetau Scripturile în fiecare zi, ca să vadă dacă ce li se spunea, este aşa“ (Fapte 17:10-11).

P.S. – Poate că îmi veți zice: Daniel, ești mult pera ,,îngăduitor“ și prea larg. Eu vreau să vă întorc întrebarea; ,,Când este ultima oară când dumneavoastră ați zis despre unul care nu vă împărtășea întrutorul părerile că trăiește ,,după înțelepciunea dată lui“ de Dumnezeu ?

P.S. 2 – Probabil că ați făcut de mult ceea ce fac eu și n-aveați nevoie să citiți acest mic studiu. Poate că i-ați citit cu aceeași plăcere și pe JohnMacArthur și pe Chuck Smith și pe Rick Warren și pe S.C Lewis, și pe Dietrich Bonhoeffer, și pe J. I. Packer și pe Stanley Johnson, și pe Stăniloaie și pe Watchman Nee, și pe Spurgeon și pe W.W. Wiersbe, fără să vă gândiți că unul este anglican, altul catolic, altul metodist, baptist, ortodox sau pentecostal. Mulțumesc Domnului pentru maturitatea dumneavoastră!

Consider însă nefericit și cu totul nepotrivit ca cineva care citește cu același interes autori diferiți ai literaturii mondiale (clasice și moderne) ca Socrate, Antoine de Saint Exupery, Moliere, Dante Alighieri, Augustin, George Orwell, Jules Vernes, Tolstoi, Rabinddranath Tagore și Gabriel Garcia Marquez să strâmbe din nas tocmai când este vorba să citească ce au scris … Paul Johnson, Rick Warren, James MacDonald sau Tony Campolo. Ce a mai rămas oare la ei din atât de creștinescul ,,Cercetați toate lucrurile și păstrați ce este bun“ ? Îl aplicăm în toate celelalte domenii, numai în teologie ,,nu“ ?

Există ,,observații“ care ne diferențiază constructiv și critici neruțătoare care ne divizează destructiv, micșorându-ne impactul asupra lumii. Trebuie să depășim copilăria pe care o condamna Domnul Isus în ulița evreiască (,,Seamana cu niste copii care stau in piata si striga unii catre altii: “V-am cantat din fluier, si n-ati jucat; v-am cantat de jale, si n-ati plans.” Luc.7:32 [cu alte cuvinte: nici ăla nu-i bun (Isus), nici ăla nu-i bun (Ioan)].

P.S. 3 – Și pentru că veni vorba de Rick Warren, săptămâna aceasta am aflat, fără să caut, că două din cele mai bine cotate instituții creștine de învățământ, ,,Golden Gate Seminary“ și ,,Biola University“ au relații excelente cu acest foarte vorbit de rău păstor din … Southern Baptist Convention. Biserica Saddleback trimite azi 23 de studenți pentru departamentul pastoral la Golden Gate Seminary și chiar în seara aceasta, Rick și Key Warren au primit diplome onorifice  din partea Universității Biola.

Cum se face oare că numai pe blogurile românilor citesc cât de eretici și periculoși sunt acești oameni? Oare nu cumva pentru ,,vinovăția“ lor de a fi ieșit de sub doctrina unică și unificatoare a celor obișnuiți cu gândirea procustiană a tiranicul Stat totalitar …

Tuturor acestor critici de buzunar aș fi dorit de mult să le spun: ,,Nu tratați mătreața cu ghilotina!“, ,,Nu aruncați și copilul odată cu apa murdară“.  Am preferat însă să tac și să aștept, așa cum am învățat de la unul din marii profesori pe care i-a avut Valer Monafu la Biola University. Când acesta ajungea la divergențe cu studenții din clasă, alegea să curme discuția repede, cu un zâmbet și cu o constatatare: ,,I have God’s opinion, you have your opinion. Let’s wait and see“. Prima parte era rostogolită pe sub mustață, aproape de neînțeles, ca să sune aproximativ ca o maximă tipic americană: ,,I have my opinion, you have your opinion. Lets not fight“.

Cum oare am putea-o traduce în practică și în dulcea limbă românească?

Categories: Amintiri, Teologice