Prezentul este trecutul pe care-l vor regreta unii în viitor

Până mai ieri, medicina a aprobat scoaterea ,,preventivă“ a amigdalelor și a apendicitei, socotite drept vestigii ale unui trecut depășit, rămâșițe inutile, deșeuri din procesul evolutiv, etc. Aceste identificări ,,retrograde“ au fost aplicate și unor elemente din celula umană și chiar din codul genetic, ca să nu mai vorbesc despre ultima vertebră a coloanei vertebrale … considerată un început de fostă coadă. Asta până ce tot doamna medicină a descoperit contrariul! ,,Vestigiile“ nu sunt în nici un caz inutile, ci esențiale pentru echilibrul și protejarea vieții sănătoase a organismului. S-a observat, de exemplu,  că, fără ultima vertebră a coloanei, omul nici n-ar putea fi o ființă ,,verticală“.

În mod similar, sociologii progresiști se grăbesc astăzi să decreteze drept ,,depășite“, ,,retrograde“ și vestigii ale trecutului depășit de procesul progresiv al civilizației norme care definesc ,,normalitatea“ în educația iudeo-creștină.

Fac o profeție: Va veni vremea când acești sociologi vor ajunge și ei, asemenea medicilor grăbiți și infatuați, să regrete declarațiile de azi. Necazul este că până atunci, ,,sănătatea socială“ va suferi cumplit, iar organismele civile se vor îmbolnăvi de atâta ,,progres“ prostesc. S-a demodat familia, s-au demodat diferențele dintre sexe, s-a demodat respectul pentru viața bătrânilor și a ne-născuților.

Mark my words! Toate acestea vor fi plătite din greu.

Acest blog este o reacție ala articolul  preluat din  MORAR & MORE



Categories: Uncategorized

3 replies

  1. Nu ne rămâne decât să regretăm împreună. Nici eu n-am amigdale și sunt mai sensibil la răceli și la infecții. Verticali să fim, că de tușit, tușește toată lumea (mai ales tușa!).

  2. Şi ce fac cei care au deja “trecutul” afectat? Eu, de exemplu, nu mai am nici apendicele şi nici amigdalele! 😀 Bine cî nu mi-au extirpat şi ultima vertebră. Poate de aceea mai pot fi… vertical!
    Cât priveşte fondul problemei, respectiv evoluţia cu caracter de involuţie, noi ştim… “în vremurile din urmă…” Poate de aceea sunt creştinii contra curentului, că merg spre desvârşire!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: