Capitolul acesta cuprinde în rezumat, toată mișcarea ulterioară a cărții. Asemenea celor mai buni scriitori și cronicari moderni, autorul arhivelor regale își începe cronica printr-un tablou tematic intitulat: „Cum se poate pierde o împărăție?“ Subiectul a fost important atunci și este la fel de important astăzi, atât în planul colectiv al unei națiuni, cât și în planul particular unei vieți individuale.

O cercetare a cărților Vechiului Testament ne va fi folositoare numai dacă reușim să ștergem praful de pe ele, să le readucem la viață și să le considerăm ca un material didactic prin care Dumnezeu ne învață lecții esențiale de viaţă.

Cu cât ne uităm mai de aproape la întâmplările din aceste cărți, cu atât ne dăm seama că și ele se uită la noi, cu ochi mari, abia așteptând să ne dea sfat și povață. Privite din această perspectivă, cărțile 1 și 2 Regi sunt un bun prilej de introspecție și maturizare menite a ne ajuta să ne verificăm echilibrul dintre libertate și dependență în viaţa noastră de umblare cu Dumnezeu.

Într-adevăr, viața creştină devine interesantă, bogată și chiar fascinantă numai atunci când învățăm cum să ne-o trăim prin puterea lui Dumnezeu. El ne poate ajuta să domnim în așa fel peste viața noastră încât să fim o binecuvântare pentru cei din jurul nostru. Apostolul Pavel face următoarea remarcă extrem de interesantă:

,,Dacă deci prin greşeala unuia singur, moartea a domnit prin el singur, cu mult mai mult cei ce primesc, în toată plinătatea, harul şi darul neprihănirii, vor domni în viaţă prin acel Unul singur, care este Isus Cristos!“ (Rom. 5:17).

Când Dumnezeu a pus deoparte poporul Israel și l-a făcut o mărturie pentru Neamuri, El S-a gândit că toate celelalte națiuni se vor uita la Israel și vor învăța din comportarea acestui popor.

Pe de altă parte, ceea ce s-a întâmplat în istoria lui Israel reprezintă un prototip a ceea ce se poate întâmpla cu mărturia personală a fiecărui copil al lui Dumnezeu.

Primele 11 capitole din cartea 1 Regi îi sunt dedicate lui Solomon. Nu ne propunem să facem un studiu amănunțit asupra acestui personaj. L-am făcut în comentariul la cartea Eclesiastul, intitulat „Chemarea eternității“.

De data aceasta, ne vom opri asupra câtorva aspecte legate de domnia lui Solomon doar ca să ilustrăm tema generală a întregii cărți, tiparul după care va fi analizată viața tuturor regilor care i-au urmat pe tronul lui Israel, dar și tiparul după care evoluează domnia fiecăruia dintre noi în viață. Vom scoate în evidență secretele unei domnii reușite, iar apoi vom analiza cauzele prăbușirii lui Solomon. Vom descoperi astfel o lecție utilă pentru fiecare dintre noi.

Cele trei mari secrete ale izbânzilor lui Solomon au fost:

– acceptarea hotărârilor lui Dumnezeu,
– dependența de înțelepciunea lui Dumnezeu și
– așezarea unei rânduieli divine în toate sectoarele vieții.

Cauzele prăbuşirii lui Solomon au fost:

– o neveghere asupra lui însuşi,
– alianțe cu puterile străine și
– o viață afectivă dezordonată.

I. Secretele izbânzilor
lui Solomon

Motto: Ca să ajungi mare, trebuie să fii mic în faţa unui Dumnezeu mare.

Împăratul David a fost mare pentru că a acceptat să fie întotdeauna ,,pe poziția a doua din împărăție“. David a subordonat tronul său de la Ierusalim tronului aflat în ceruri.

Adevăratul Împărat al evreilor a fost în esență, Iehova. David a acceptat „poziția a doua“ în schema universală a lucrurilor.

Cine vrea să domnească foarte bine peste oameni trebuie să învețe mai întâi foarte bine cum să I se supună lui Dumnezeu. Viața ta și a mea nu se desfășoară într-un vacuum, ci în contextul universal al împărăției care cuprinde „cerurile și pământul“. Cu alte cuvinte, omul nu poate domni în viață decât ca reprezentant al stăpânirii dumnezeieşti. Aceasta este poziția inițială în care l-a așezat Dumnezeu pe Adam în grădina Edenului (Gen. 1:28).

Dacă acceptăm această domnie a primatului divin în viața noastră, vom vedea cum toate circumstanțele se mișcă providențial în direcția binecuvântărilor. Dar dacă ne declarăm independenți, încercând o iluzorie autonomie, vom descoperi foarte curând că toate circumstanțele ne-au devenit potrivnice, lăsându-se cu urmări dureroase, deseori chiar catastrofale.

Simbolic, vom numi studiul nostru asupra cărților 1 și 2 Regi „Chemarea tronului“.
Cum este cel ce stă pe tron așa este și poporul pe care-l conduce. Voința regelui este determinantă pentru soarta întregului popor. La fel este și în viața ta. De ceea ce alegi tu depinde fericirea ta și fericirea celor din jurul tău.

Să începem deci cu secretele succesului domniei lui Solomon.

(1) Primul și cel mai mare secret al succesului lui Solomon a constat în faptul că el nu și-a acaparat, ci „a primit“ domnia pe tronul de la Ierusalim. Solomon a ajuns rege pe când încă mai trăia tatăl său. Inițial, ni se spune că un alt fiu al lui David, Adonia, care era mai mare ca Solomon, a încercat să se proclame rege fără aprobarea tatălui său. Când a aflat de obrăznicia lui Adonia, David s-a grăbit să-l proclame împărat pe Solomon. Asta a fost fost alegerea lui Dumnezeu prin David. Solomon a ajuns rege pentru că Dumnezeu și David l-au făcut rege.

Iată care este cel dintâi secret al unei domnii fericite. Trebuie să ne privim viața ca pe un dar de la Dumnezeu. Când avem încredere în Dumnezeu, El are grijă să aducă orice împrejurare sub control și să reducă la tăcere orice amenințare, orice dușmănie care ne-ar putea amenința domnia.

Solomon și Adonia sunt două personalități foarte potrivite pentru un studiu în contraste. Acesta este subiectul din primul capitol al cărții Regi. Deznodământul conflictului ne este dat în capitolul 2.

Cartea Regi începe cu descrierea unui episod penibil din viața lui David și ne întrebăm cum de Dumnezeu n-a ales să-l treacă cu vederea. Singura motivație este aceea că Abișag, sunamita, tânăra frumoasă cu care facem cunoştinţă în capitolul respectiv, va juca un rol important în conflictul dintre Solomon și Adonia:

„Împăratul David era bătrân, înaintat în vârstă; îl acopereau cu haine, şi nu se putea încălzi. Slujitorii lui i-au zis: «Să se caute pentru domnul nostru, împăratul, o fată fecioară; ea să stea înaintea împăratului, să-l îngrijească, şi să se culce la sânul tău; şi domnul nostru, împăratul, se va încălzi.»

Au căutat în tot ţinutul lui Israel o fată tânără şi frumoasă, şi au găsit pe Abişag, sunamita, pe care au adus-o la împărat. Această fată era foarte frumoasă. Ea a îngrijit pe împărat, şi i-a slujit; dar împăratul nu s-a împreunat cu ea.“ (1 Regi 1:1-4).

Deși nu i-a fost nevastă, în sensul propriu al cuvântului, Abișag i-a aparținut lui David și a rămas în casa împăratului chiar și după moartea acestuia.

Textul sare apoi direct la Adonia și la încercarea lui de a se așeza pe tronul lui Israel, deşi tatăl său David încă se mai afla în viață.

„Adonia, fiul Haghitei, s-a semeţit până acolo încât a zis: «Eu voi fi împărat!» Şi şi-a pregătit care şi călăreţi, şi cincizeci de oameni care alergau înaintea lui.
Tatăl său nu-l mustrase niciodată în viaţa lui, zicând: «Pentru ce faci aşa?» Adonia, de altfel, era foarte frumos la chip, şi se născuse după Absalom.“ (1 Regi 1:5-6).

Adonia a crezut că împărăția ,,i se cuvine“, în virtutea vârstei, a poziției în cadrul familiei regale și a puterii personalității lui. Acțiunea lui Adonia a divizat Curtea regală. Cei care s-au temut că Adonia va ajunge împărat au ales imediat să-i jure credință. Ceilalți, credincioși lui David și neimpresionați de obrăznicia lui Adonia, nu s-au dus împreună cu Adonia:

„El a vorbit cu Ioab, fiul Ţeruiei, şi cu preotul Abiatar: şi aceştia au trecut de partea lui. Dar preotul Ţadoc, Benaia, fiul lui Iehoiada, proorocul Natan, Şimei, Rei şi vitejii lui David, n-au fost cu Adonia.
Adonia a tăiat oi, boi şi viţei graşi, lângă piatra lui Zohelet, care este lângă En-Roguel; şi a poftit pe toţi fraţii lui, fiii împăratului, şi pe toţi bărbaţii lui Iuda din slujba împăratului. Dar n-a poftit pe proorocul Natan, nici pe Benaia, nici pe viteji, nici pe fratele său Solomon.“ (1 Regi 1:7-10).

Reprezentant al lui Dumnezeu la curtea lui David, proorocul Natan și-a manifestat spiritul de veghere asupra împărăției și a trimis-o pe Bat-Șeba, mama lui Solomon, să-i vorbească împăratului. Este clar că David era marele absent din treburile împărăției. Adonia avea dreptate într-o oarecare măsură. Tronul era neglijat și poporul suferea din pricina aceasta. Era timpul ca cineva să-i aducă aminte lui David de obligația lui de a-și ține făgăduințele și de a-l așeza pe Solomon ca succesor la domnie.

Mașinațiile puse la punct de Natan și Bat-Șeba nu trebuie interpretate drept nişte strategii ale firii pământeşti, ci se cer a fi văzute ca gesturi de mare respect pentru David. Cei doi trec cu mult tact peste neputințele și apatia vinovată a împăratului și, deși el era doar o umbră a marelui om de altădată, îl tratează ca pe un suveran absolut al țării:

„Atunci Natan a zis Bat-Şebei, mama lui Solomon:

«N-ai auzit că Adonia, fiul Haghitei, s-a făcut împărat, fără să ştie domnul nostru David? Vino dar acum, şi-ţi voi da un sfat, ca să-ţi scapi viaţa ta şi viaţa fiului tău Solomon.
Du-te, intră la împăratul David, şi spune-i: ‘Împărate, domnul meu, n-ai jurat tu roabei tale, zicând: „Fiul tău Solomon va împărăţi după mine, şi va şedea pe scaunul meu de domnie?“Pentru ce dar împărățeşte Adonia?’

Şi în timp ce tu vei vorbi cu împăratul, eu însumi voi intra după tine, şi-ţi voi întări cuvintele.»

Bat-Şeba s-a dus în odaia împăratului. El era foarte bătrân; şi Abişag, sunamita, îi slujea. Bat-Şeba s-a plecat şi s-a închinat înaintea împăratului.

Şi împăratul i-a zis: «Ce vrei?» Ea i-a răspuns: «Domnul meu, tu ai jurat roabei tale pe Domnul, Dumnezeul tău, zicând: ‘Solomon, fiul tău, va împărăţi după mine, şi va şedea pe scaunul meu de domnie.’

Şi acum iată că Adonia împărăţeşte! Şi tu nu ştii, împărate, domnul meu! El a înjunghiat boi, viţei graşi şi oi în mare număr; şi a poftit pe toţi fiii împăratului, pe preotul Abiatar, şi pe Ioab, căpetenia oştirii, dar pe robul tău Solomon nu l-a poftit.
Împărate, domnul meu, tot Israelul are ochii îndreptaţi spre tine, ca să-i faci cunoscut cine va şedea pe scaunul de domnie al împăratului, domnului meu, după el. Şi când împăratul, domnul meu, va fi culcat împreună cu părinţii săi, se va întâmpla că eu şi fiul meu Solomon vom fi priviţi ca nişte vinovaţi.»

Pe când încă vorbea ea cu împăratul, iată că a sosit proorocul Natan.  Au dat de ştire împăratului, şi au zis: «Iată că a venit proorocul Natan!»

El a intrat înaintea împăratului, şi s-a închinat înaintea împăratului cu faţa până la pământ. Şi Natan a zis: «Împărate, domnul meu, oare tu ai zis: ‘Adonia va împărăţi după mine, şi va şedea pe scaunul meu de domnie?’

Căci el s-a pogorât astăzi, a tăiat boi, viţei graşi şi oi, în mare număr; şi a poftit pe toţii fiii împăratului, pe căpeteniile oştirii, şi pe preotul Abiatar. Şi ei mănâncă şi beau înaintea lui, şi zic: ‘Trăiască împăratul Adonia!’
Dar nu m-a poftit nici pe mine, care sunt robul tău, nici pe preotul Ţadoc, nici pe Benaia, fiul lui Iehoiada, nici pe robul tău Solomon.

Oare din porunca domnului meu, împăratul, are loc lucrul acesta, şi fără să fi făcut cunoscut robului tău cine are să se suie pe scaunul de domnie al împăratului, domnului meu, după el?»

Împăratul David a răspuns: «Chemaţi-mi pe Bat-Şeba.» Ea a intrat, şi s-a înfăţişat înaintea împăratului. Şi împăratul a jurat, şi a zis: «Viu este Domnul, care m-a izbăvit din toate necazurile, că, aşa cum am jurat pe Domnul, Dumnezeul lui Israel, zicând: ‘Fiul tău Solomon va împărăţi după mine, şi va şedea pe scaunul meu de domnie în locul meu,’ – aşa voi face azi.»

Bat-Şeba s-a plecat cu faţa la pământ, şi s-a închinat înaintea împăratului. Şi a zis: «Trăiască pe vecie domnul meu, împăratul David!»“ (1 Regi 1:11-31).

Vegherea lui Natan și tactul Bat-Șebei l-au scos pe David din criza produsă de Adonia. Solomon a intrat astfel în privilegiile domniei, deși era mai tânăr decât Adonia.

În plus, Solomon a fost disprețuit de ceilalți frați din familia regală pentru că fusese fiul unei femei seduse de împărat. Cei care ați citit 2 Samuel știți că Solomon, fiindcă fusese fiul Bat-Șebei, n-a fost iubit de nimeni la Curte și, drept urmare, a trebuit să fie dat de David spre creștere lui Natan, care i-a pus și un nume pe măsură, „Iedidia“, cel neiubit de oameni, dar iubit de Domnul:

„David a mângâiat pe nevastă-sa Bet-Şeba, a intrat la ea şi s-a culcat cu ea. Ea a născut un fiu, pe care l-a numit Solomon, şi care a fost iubit de Domnul. El l-a încredinţat în mâinile proorocului Natan, şi Natan i-a pus numele Iedidia (Iubitul Domnului), pentru Domnul.“ (2 Sam. 12:24-25).

Nu-i de mirare că le-a fost greu să-l accepte ca suveran al țării. „Un fiu disprețuit, care ajunge până la urmă domnitor peste toți ceilalți frați ai săi“, oare unde am mai întâlnit acest tipar în Biblie?!

Demersul întreprins de către Natan și Bat-Șeba a contracarat lovitura de stat inițiată de Adonia. Foarte important de subliniat este că textul nu ne spune nimic despre părerea sau atitudinea lui Solomon în toată această criză. Deducția logică este că Solomon nu s-a luptat el personal pentru tron. Spre deosebire de Adonia, Solomon nu ,,a luat împărăția“, ci „a primit-o“. Pentru câteva ore însă, Ierusalimul a fost perplex asistând la două serbări de încoronare concomitente. Iat-o pe cea a lui Solomon:

„Împăratul David a zis: «Chemaţi-mi pe preotul Ţadoc, pe proorocul Natan şi pe Benaia, fiul lui Iehoiada.» Ei au intrat şi s-au înfăţişat înaintea împăratului.

Şi împăratul le-a zis: «Luaţi cu voi pe slujitorii stăpânului vostru, puneţi pe fiul meu Solomon călare pe catârul meu, şi pogorâţi-l la Ghihon.

Acolo, preotul Ţadoc şi proorocul Natan să-l ungă împărat peste Israel. Să sunaţi din trâmbiţă, şi să ziceţi: ‘Trăiască împăratul Solomon!’

Să vă suiţi apoi după el ca să vină să se aşeze pe scaunul meu de domnie, şi să împărăţească în locul meu. Căci porunca mea, este ca el să fie căpetenia lui Israel şi Iuda.»

Benaia, fiul lui Iehoiada, a răspuns împăratului: «Amin! Aşa să vrea Domnul, Dumnezeul domnului meu, împăratul: Domnul să fie cu Solomon cum a fost cu domnul meu, împăratul, ca să-şi înalţe scaunul de domnie mai presus de scaunul de domnie al domnului meu, împăratul David!»

Atunci preotul Ţadoc s-a pogorât împreună cu proorocul Natan, cu Benaia, fiul lui Iehoiada, cu cheretiţii şi peletiţii; au pus pe Solomon călare pe cătârul împăratului David, şi l-au dus la Ghihon. Preotul Ţadoc a luat cornul cu untdelemn din cort, şi a uns pe Solomon.

Au sunat din trâmbiţă, şi tot poporul a zis: «Trăiască împăratul Solomon!» Tot poporul s-a suit după el, şi poporul cânta din fluier şi se desfăta cu mare bucurie; se clătina pământul de strigătele lor.

Zvonul acesta a ajuns până la Adonia şi la toţi cei poftiţi care erau cu el, tocmai în clipa când sfârşeau de mâncat. Ioab, auzind sunetul trâmbiţei, a zis: «Ce este cu vuietul acesta de care răsună cetatea?»“ (1 Regi 1:32-41).

Confuzia domnea peste toată cetatea. Până și unul dintre fiii lui Abiatar, preotul aliat cu Adonia, avea alte sentimente decât tatăl său față de cele întâmplate:

„Pe când vorbea el încă, a venit Ionatan, fiul preotului Abiatar. Şi Adonia a zis: «Apropie-te, căci eşti un om viteaz, şi aduci veşti bune.»

«Da», a răspuns Ionatan lui Adonia, «domnul nostru, împăratul David, a făcut împărat pe Solomon. A trimis cu el pe preotul Ţadoc, pe proorocul Natan, pe Benaia, fiul lui Iehoiada, pe cheretiţi şi peletiţi, şi l-au pus călare pe catârul împăratului.

Preotul Ţadoc şi proorocul Natan l-au uns împărat la Ghihon. De acolo s-au suit veselindu-se, şi cetatea a fost pusă în mişcare: acesta este vuietul pe care l-aţi auzit. Solomon s-a şi aşezat pe saunul de domnie al împăratului.

Și slujitorii împăratului au venit să binecuvânteze pe domnul nostru, împăratul David, zicând: ‘Dumnezeul tău să facă numele lui Solomon mai vestit decât numele tău, şi el să-şi înalţe scaunul de domnie mai presus de scaunul tău de domnie!’

Şi împăratul s-a închinat pe patul său. Iată ce a zis şi împăratul: «Binecuvântat să fie Domnul, Dumnezeul lui Israel, care mi-a dat astăzi un urmaş pe scaunul meu de domnie, şi mi-a îngăduit să-l văd!»“ (1 Regi 1:42-48).

Oricât ar fi fost Adonia de pornit, el și-a dat seama că atâta vreme cât trăiește David, ultimul cuvânt îi aparține. Înfrânt pe față, dar nefrânt în inima lui, Adonia și toți cei din suita sa „regală“ au priceput că alunecaseră pe panta greșită a istoriei și că se aflau acum într-un mare pericol:

„Toţi cei poftiţi de Adonia s-au umplut de spaimă; s-au sculat şi au plecat care încotro. Adonia s-a temut de Solomon; s-a sculat şi el, a plecat, şi s-a apucat de coarnele altarului.“ (1 Regi 1:49-50).

Gestul simbolic făcut de Adonia, agățarea de coarnele altarului, a însemnat că el se considera un fugar nevinovat care dorește să se pună sub ocrotirea divină. Solomon acceptă prudent poziția lui Adonia și este gata să-i mai ofere o șansă:

„Au venit şi au spus lui Solomon: «Iată că Adonia se teme de împăratul Solomon, şi
s-a apucat de coarnele altarului, zicând: ‘Să-mi jure împăratul Solomon azi că nu va omorî pe robul său cu sabia!’»

Solomon a zis: «Dacă va fi om cinstit, un păr din cap nu-i va cădea la pământ; dar dacă se va găsi răutate în el, va muri.»

Şi împăratul Solomon a trimis nişte oameni care l-au pogorât de pe altar. El a venit şi s-a închinat înaintea împăratului Solomon, şi Solomon i-a zis: «Du-te acasă.» “ (1 Regi 1:51-53).

Prin definiție, o greșeală este ceva necaracteristic, o excepție de la regulă, o anomalie, un accident. Însă, o greșeală repetată este dovada unui caracter pervers.

Acesta a fost raționamentul și mesajul lui Solomon. Departe de a fi ,,greșit“ când a vrut să pună mâna pe putere, Adonia va dovedi foarte curând că gândul de a deveni rege încă îl mai stăpânea, și chiar intenţiona să-l pună în aplicare. Dovada o avem în capitolul doi din cartea Regi. Planul lui Adonia a fost să-l înlocuiască pe David în relația cu Abișag, spunând astfel voalat națiunii că Solomon a fost destul de ,,matur“ ca să meargă pe măgarul regal, dar este încă insuficient de bărbat ca să ia locul tatălui său, în pat cu Abișag.

„Adonia, fiul Haghitei, s-a dus la Bat-Şeba, mama lui Solomon. Ea i-a zis: «Vii cu gânduri paşnice?» El a răspuns: «Da.»  Şi a adăugat: «Am să-ţi spun o vorbă.» Ea a zis: «Vorbeşte!»

Şi el a zis: «Ştii că împărăţia era a mea, şi că tot Israelul îşi îndrepta privirile spre mine ca să fiu împărat. Dar împăraţia s-a întors, şi a căzut fratelui meu, pentru că Domnul i-a dat-o. Acum îţi cer un lucru: nu-ţi întoarce faţa!»

Ea i-a răspuns: «Vorbeşte!» Şi el a zis: «Spune, te rog, împăratului Solomon, căci nu se poate să nu te asculte, să-mi dea de nevastă pe Abişag, sunamita.» Bat-Şeba a zis: «Bine! voi vorbi împăratului pentru tine.»“ (1 Regi 2:13-18).

Tipologic, Solomon este exponentul celui care „primește“ tronul prin har, dar trebuie să domnească prin dreptate. Adonia este exponentul celui care lucrează fără Dumnezeu, în virtutea unei mult prea bune păreri despre sine însuși. Cuvintele pe care i le-a spus Bat-Șebei arată clar că Adonia nu a regretat răul pe care-l făcuse, ci doar faptul că fusese prins „cu mâța-n sac“. Iată ce a spus el:

„Ştii că împărăţia era a mea, şi că tot Israelul îşi îndrepta privirile spre mine ca să fiu împărat. Dar împăraţia s-a întors, şi a căzut fratelui meu…“ (1 Regi 2:15).

Cei care sunt înclinați să nu dea prea mulți bani pe Bat-Șeba și care o consideră un exemplar de frumusețe feminină lipsit de prea multă înțelepciune, citează opacitatea cu care a primit ea propunerea lui Adonia drept o dovată zdrobitoare. Într-adevăr, Bat-Șeba, care a trebuit să fie pusă în mișcare de Natan pentru ca să-i spună lui David ceea ce era cazul să știe și ea singură, se lasă de data aceasta manevrată cu foarte mare ușurință de Adonia. Cei care n-o pot ierta pentru că s-a lăsat prea ușor sedusă și de David, o caracterizează cam așa: „ochi frumoși, păr lung, dar minte scurtă“. Priviți-o cât de naivă se duce la Solomon, cât de regește este cinstită și ce surprinsă rămâne de izbucnirea mânioasă a fiului ei:

„Bat-Şeba s-a dus la împăratul Solomon, să-i vorbească pentru Adonia. Împăratul s-a sculat s-o întâmpine, s-a închinat înaintea ei, şi a şezut pe scaunul său de domnie. Au pus un scaun pentru mama împăratului, şi ea a şezut la dreapta lui.

Apoi a zis: «Am să-ţi fac o mică rugăminte: să mă asculţi!» Şi împăratul i-a zis: «Cere, mamă, căci te voi asculta.» Ea a zis: «Abişag, sunamita, să fie dată de nevastă fratelui tău Adonia.»
Împăratul Solomon a răspuns mamei sale: «Pentru ce ceri numai pe Abişag, sunamita, pentru Adonia? Cere şi împărăţia pentru el, căci este fratele meu mai mare decât mine; pentru el, pentru preotul Abiatar, şi pentru Ioab, fiul Ţeruiei.»

Atunci împăratul a jurat pe Domnul, zicând: «Să mă pedepsească Dumnezeu cu toată asprimea, dacă nu-l vor costa viaţa pe Adonia cuvintele acestea! Acum, viu este Domnul, care m-a întărit şi m-a suit pe scaunul de domnie al tatălui meu David, şi care mi-a făcut o casă, după făgăduinţa Lui, că astăzi va muri Adonia!»

Şi împăratul Solomon a trimis pe Benaia, fiul lui Iehoiada, care l-a lovit; şi Adonia a murit.“ (1 Regi 2:19-25).

Solomon și-a dat imediat seama că un astfel de om va fi mereu un pericol pentru domnie. Prin cererea lui vicleană, Adonia și-a semnat singur condamnarea la moarte. Răbufnirea de mânie a lui Solomon a fost cum nu se poate mai justificată. Adonia urmărea să-l discrediteze nu numai ca împărat, ci și ca bărbat. Atacul la virilitate era pe atunci una dintre cele mai mari insulte, iar Adonia dorea să spună indirect națiunii că nu ajunsese pe tron acela care ar fi trebuit.

Solomon a avut peste trei sute de neveste și șapte sute de concubine! Nu cred că aceasta a fost metoda lui de a răspunde public îndoielilor lui Adonia, dar este bine să arătăm că bărbăția, virilitatea, era pe atunci dovada alegerii divine a suveranilor. Prin ea, Dumnezeu arăta tuturor că cel ales merită să se reproducă într-un mare număr de urmași, și poate fi întemeietorul unei familii regale puternice.

(2) Al doilea secret al succesului lui Solomon a fost dependența de înțelepciunea divină. În capitolul trei al cărții 1 Regi ni se spune că Solomon a avut un vis în care Dumnezeu l-a îndemnat să ceară un lucru pe care l-ar fi dorit el la început de domnie. De remarcat este faptul că Solomon n-a cerut nici bogăție, nici cinste sau putere, ci … înțelepciune:

„La Gabaon, Domnul S-a arătat în vis lui Solomon noaptea şi Dumnezeu i-a zis: «Cere ce vrei să-ţi dau.» Solomon a răspuns: «Tu ai arătat o mare bunăvoinţă faţă de robul Tău David, tatăl meu, pentru că umbla înaintea Ta în credincioşie, în dreptate şi în curăţie de inimă faţă de Tine; i-ai păstrat această mare bunăvoinţă şi i-ai dat un fiu, care şade pe scaunul lui de domnie, cum se vede astăzi.

Acum Doamne, Dumnezeul meu, Tu ai pus pe robul Tău să împărăţească în locul tatălui meu, David; şi eu nu sunt decât un tânăr, nu sunt încercat. Robul Tău este în mijlocul poporului pe care l-ai ales, popor foarte mare, care nu poate fi nici socotit, nici numărat, din pricina mulţimii lui.

Dă, dar, robului Tău o inimă pricepută, ca să judece pe poporul Tău, să deosebească binele de rău! Căci cine ar putea să judece pe poporul Tău, pe poporul acesta aşa de mare la număr!?»

Cererea aceasta a lui Solomon a plăcut Domnului. Şi Dumnezeu a zis:

«Fiindcă lucrul acesta îl ceri, fiindcă nu ceri pentru tine nici viaţă lungă, nici bogăţii, nici moartea vrăjmaşilor tăi, ci ceri pricepere, ca să faci dreptate, voi face după cuvântul tău. Îţi voi da o inimă înţeleaptă şi pricepută, aşa cum n-a fost nimeni înaintea ta şi nu se va scula nimeni niciodată ca tine.

Mai mult, îţi voi da şi ce n-ai cerut: bogăţii şi slavă, aşa încât în tot timpul vieţii tale nu va fi nici un împărat ca tine. Şi dacă vei umbla în căile Mele, păzind legile şi poruncile Mele, cum a făcut David, tatăl tău, îţi voi lungi zilele.»“ (1 Regi 3:5-14).

Iată cum este formulat acest secret în culegerea de proverbe a lui Solomon:

„Încrede-te în Domnul din toată inima ta, şi nu te bizui pe înţelepciunea ta!“ (Prov. 3:5).

Solomon a intuit că nu poate conduce poporul lui Dumnezeu fără să aibă înțelepciune de la Dumnezeu. Prin cererea sa, Solomon se ridică la înălțimea unei vieți trăite în Noul Testament. Iată cum sună principiul dependenței de înțelepciunea divină în textul Epistolei lui Iacov:

„Fraţii mei, să priviţi ca o mare bucurie când treceţi prin felurite încercări, ca unii care ştiţi că încercarea credinţei voastre lucrează răbdare.

Dar răbdarea trebuie să-şi facă desăvârşit lucrarea, pentru ca să fiţi desăvârşiţi, întregi, şi să nu duceţi lipsă de nimic.

Dacă vreunuia dintre voi îi lipseşte înţelepciunea, s-o ceară de la Dumnezeu, care dă tuturor cu mână largă şi fără mustrare, şi ea îi va fi dată.“ (Iacov 1:2-5).

Înțelepciunea necesară fiecărui creștin vine de la Domnul, ca o consecinţă normală a umblării cu El. Trebuie să ne însușim şi noi cererea lui Solomon, dacă vrem să ne bucurăm de succes și binecuvântare în viața noastră. Deși n-a cerut faimă și bogăție de la Dumnezeu, Solomon le-a primit din belșug. Ele au fost răsplata, însă, așa cum vom vedea, și ruina lui.

„Dumnezeu a dat lui Solomon înţelepciune, foarte mare pricepere, şi cunoştinţe multe ca nisipul de pe ţărmul mării. Înţelepciunea lui Solomon întrecea înţelepciunea tuturor fiilor Răsăritului şi toată înţelepciunea egiptenilor.

El era mai înţelept decât orice om, mai mult decât Etan, ezrahitul, mai mult decât Heman, Calcol şi Darda, fiii lui Mahol; şi faima lui se răspândise printre toate neamurile din jur. A rostit trei mii de pilde, şi a alcătuit o mie cinci cântări.

A vorbit despre copaci, de la cedrul din Liban până la isopul care creşte pe zid; a vorbit de asemenea despre dobitoace, despre păsări, despre târâtoare şi despre peşti.
Veneau oameni din toate popoarele să asculte înţelepciunea lui Solomon, din partea tuturor împăraţilor pământului care auziseră vorbindu-se despre înţelepciunea lui.“ (1 Regi 4:29-34).

(3) Al treilea secret al succesului lui Solomon a fost organizarea bună pe care a instaurat-o în țară. Se spune, pe drept cuvânt, că David a transformat Israelul dintr-o alianță de triburi într-o națiune unitară și prosperă. La fel de adevărat este, însă, și faptul că Solomon a luat Israelul de la tatăl său și l-a transformat într-o țară model, un imperiu de temut și o națiune invidiată în toată lumea de atunci. Capitolul 4 din 1 Regi ne descrie în amănunt rânduiala pe care a instaurat-o Solomon în țară.

„Împăratul Solomon era împărat peste tot Israelul.

Iată căpeteniile pe care le avea în slujba lui: Azaria, fiul preotului Ţadoc, Elihoref şi Ahia, fiii lui Şişa, erau logofeţi; Iosafat, fiul lui Ahilud, era scriitor; Benaia, fiul lui Iehoiada, era peste oştire; Ţadoc şi Abiatar erau preoţi.

Azaria, fiul lui Natan, era mai mare peste îngrijitori. Zabud, fiul lui Natan era slujbaş de stat, cirac al împăratului; Ahişar era mai mare peste casa împăratului; şi Adoniram, fiul lui Abda, era mai mare peste dări.

Solomon avea doisprezece îngrijitori peste tot Israelul. Ei îngrijeau de hrana împăratului şi a casei lui, fiecare timp de o lună din an.

Iată-le numele: Fiul lui Hur, pe muntele lui Efraim. Fiul lui Decher, la Macaţ, la Saalbim, la Bet-Şemeş, la Elon şi la Bet-Hanan. Fiul lui Hesed, la Arubot; el avea Soco şi toată ţara Hefer.

Fiul lui Abinadab avea tot ţinutul Dorului. Tafat, fata lui Solomon, era nevasta lui. Baana, fiul lui Ahilud, avea Taanac şi Meghido şi tot Bet-Şeanul de lângă Ţartan sub Izreel, de la Bet-Şean până la Abel-Mehola, până dincolo de Iocmeam.

Fiul lui Gheber, la Ramot din Galaad; el avea târgurile lui Iair, fiul lui Manase, în Galaad; mai avea şi ţinutul Argob în Basan, şaizeci de cetăţi mari cu ziduri şi zăvoare de aramă. Ahinadab, fiul lui Ido, la Mahanaim. Ahimaaţ, în Neftali. El luase de nevastă pe Basmat, fata lui Solomon.

Baana, fiul lui Huşai, în Aşer şi la Bealot. Iosafat, fiul lui Paruah, în Isahar. Şimei, fiul lui Ela, în Beniamin. Gheber, fiul lui Uri, în ţara Galaadului; el avea ţinutul lui Sihon, împăratul amoriţilor, şi al lui Og, împăratul Basanului. Era un singur îngrijitor în ţara aceasta.

Iuda şi Israel erau în număr foarte mare, ca nisipul de pe ţărmul mării. Ei mâncau, beau şi se înveseleau. Solomon mai stăpânea şi toate împărăţiile de la Râu până în ţara filistenilor şi până la hotarul Egiptului. Ei îi aduceau daruri şi au fost supuşi lui Solomon tot timpul vieţii lui.

În fiecare zi Solomon mânca: treizeci de cori de floare de făină şi şaizeci de cori de altă făină, zece boi graşi, douăzeci de boi de păscut şi o sută de oi, afară de cerbi, căprioare, ciute şi păsări îngrăşate.

Stăpânea peste toată ţara de dincoace de Râu, de la Tifsah până la Gaza, peste toţi împăraţii de dincoace de Râu. Şi avea pace pretutindeni de jur-împrejur. Iuda şi Israel, de la Dan până la Beer-Şeba, au locuit în linişte fiecare sub via lui şi sub smochinul lui, în tot timpul lui Solomon.

Solomon avea patruzeci de mii de iesle pentru caii de la carele lui, şi douăsprezece mii de călăreţi. Îngrijitorii îngrijeau de hrana împăratului Solomon şi a tuturor celor ce se apropiau de masa lui, fiecare în luna lui; şi nu lăsau să fie vreo lipsă. Aduceau şi orz şi paie pentru armăsari şi fugari, în locul unde se afla împăratul, fiecare după poruncile pe care le primise.“ (1 Regi 4:1-28)

Priceperea și preocuparea lui Solomon au făcut din Israel unul din giuvaierele vremii. Domnia lui, alături de domnia lui David sunt cunoscute până azi sub numele de perioada „regatului de aur“.

Înapoi la Cuprins

Categories: Studiu biblic