Istoria orașului Detroit – determinantă și pentru soarta bisericilor românești de acolo

(Din Contributors)

Detroit. Moartea unei metropole

Martin S Martin martie 3, 2014 

La începutul secolului trecut, automobilul a devenit unul dintre simbolurile Americii, iar oraşul Detroit, din statul Michigan, a fost – timp de şaptezeci de ani – simbolul industriei auto. Dar destinul oraşului, care a atins apogeul în anii ’50, când Detroit era cel de al cincilea oraş ca mărime din Statele Unite, a fost unul  nefericit şi, odată început, declinul lui a avut un mers constant spre dezastru financiar: la 18 iulie 2013, Detroit a devenit cel mai mare oraş care a dat vreodată faliment.

Orşul a fost întemeiat în anul 1701 de francezii conduşi de exploratorul Antoine Laumet de la Mothe, senior de Cadillac. Ei i-au dat numele de Le detroit du lac Erie (Strâmtoarea Lacului Erie), fiindcă este aşezat pe comunicarea care uneşte Lacul St. Clair cu Lacul Erie (comunicare numită azi „Râul Detroit”, deşi nu este un râu). Numele statului vine de la cuvântul indian mishigamaa, în traducere  “apa cea mare”. Francezii au pierdut regiunea în anul 1762, ca urmare a victoriei britanicilor în „Războiul cu francezii şi indienii” (French and Indian War). Noii ocupanţi au abreviat numele oraşului care, astfel, a devenitDetroit.

Henri Ford a fondat Compania Auto Ford în anul 1903 în oraşul Detroit, unde au apărut rapid alte companii auto înfiinţate de William C. Durant, fraţii Dodge, Walter Chrysler, James Ward Packard şi alţii. Dar personalitatea şi realizările lui Ford se înalţă mult peste capetele celorlalţi fabricanţi auto. El a inventat liniile de asamblare, care au dus la producţia de masă şi a iniţiat sistemul de producţie care combină producţia în cantitate mare de bunuri ieftine cu salariile mari ale muncitorilor, sistem care astăzi se numeşte capitalismul bunăstării (welfare capitalism).A mai inventat şi a pus în practică sistemul de francize şi, de asemenea, a fost extrem de activ în a crea cartiere, oraşe, şcoli, universităţi şi un spital, azi celebru, pentru salariaţii lui şi familiile lor.

Nevoia de mână de lucru a stârnit un val de noi veniţi, (click)



Categories: Uncategorized

Leave a comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.