Despre mintea umana la 50 – 60 – 80 ani

(L-am primit la timp. Tocmai ,,bat“ spre 60 de ani … și orice ajutor nu strică.)

Mintea umană funcţionează cel mai eficient în jurul vârstei de 50 de ani, nu în tinereţe. Corpul şi creierul nu îmbătrânesc în acelaşi ritm. Dimpotrivă, puterea minţii creşte odată cu vârsta, arată studiile.

Chiar este creierul condamnat la degradare?, se întreabă Barbara Strauch, jurnalist la “The New York Times” şi autoare a cărţii “Viaţa secretă a creierului adulţilor: Descoperiţi talentele surprinzătoare ale minţii de la vârsta mijlocie”.

A descoperit că este înconjurată de oameni de vârstă similară care, deşi nu-şi puteau aminti numele restaurantului la care au mâncat sau al cărţii pe care tocmai o terminaseră de citit, puteau să coordoneze afaceri pe continente diferite, scrie Strauch în cartea ei, citată de “The Daily Mail”.

Cercetătorii – sociologi, psihologi şi neurologi – au descoperit însă că, în cazul unei persoane ajunsă la vârsta a doua, creierul nu se comportă ca restul corpului. Este adevărat că memoria este afectată, la fel şi alte funcţii ale creierului legate de motricitate. Pe de altă parte, creşte abilitatea de a lua decizii corecte despre lumea din jur.

Cercetătorii au folosit rezonanţa magnetică pentru a analiza efectele îmbătrânirii şi au constatat că celulele creierului nu se împuţinează subit. Dimpotrivă, creierul se adaptează şi le permite persoanelor trecute de 50 de ani să-l folosească mult mai eficient. Astfel, dacă tinerii folosesc pe rând cele două emisfere ale creierului, persoanele în vârstă reuşesc să le utilizeze simultan.

De asemenea, se îmbunătăţesc capacităţile cognitive, după cum demonstrează un studiu care a urmărit evoluţia vieţii a 6.000 de americani timp de 40 de ani.
Testele de vocabular, memorie, aritmetică, orientare spaţială, viteză de reacţie şi logică au demonstrat că oamenii cu vârste între 40 şi 60 de ani au obţinut rezultate mai bune decât cei de 20 de ani.

Bărbaţii au avut cele mai bune rezultate în jurul vârstei de 50 de ani, pe când la femei, abilităţile s-au îmbunătăţit şi după vârsta de 60 de ani. Chiar şi abilităţile sociale şi capacitatea de a judeca corect oamenii şi situaţiile cresc odată cu vârsta.

Partea creierului responsabilă cu emoţiile umane se micşorează mai lent decât celelalte zone.

Un studiu realizat de Universitatea Harvard demonstrează că oamenii trecuţi de 50 de ani iau şi cele mai bune decizii financiare.  Nu în ultimul rând, studiile contrazic şi teoria conform căreia îmbătrânirea aduce după ea dezamăgire şi depresii. Se pare că, pe măsură ce îmbătrânim, reacţionăm altfel la necazuri, creierul reuşeşte să se programeze să accentueze aspectele pozitive şi să le elimine pe cele negative.

Vreţi să aveţi o minte clară şi la bătrâneţe ?

Exista metode de a va mentine creierul tanar. Din pacate, mintea mai buna nu se poate obtine odata cu varsta, ci din contra, pierdem din ea, cu fiecare an ce trece.
Cercetatorii au aflat insa ca exista diverse metode prin care putem opri declinul mintii. Iata cateva dintre acestea:

Mergeţi la fitness. Sportul creeaza celule noi intr-o zona a creierului vitala memoriei. Cercetatorii de la Universitatea Columbia au masurat volumul sangelui din creierul adultilor care merg la sala de patru ori pe saptamana, timp de patru luni si au descoperit ca toata aceasta activitate duce la producerea mai multor neuroni.

Mâncaţi ouă. Micul dejun ideal este un ou, potrivit medicului Larry McLeary, autorul programului “Incredere in creier”. Oul contine vitamina B, care obliga celulele nervoase sa arda glucoza, cea mai importanta sursa de energie a creierului. Oul mai contine si antioxidanti, care protejeaza neuronii de stricaciuni si acizi grasi omega-3, care mentin impulsurile nervoase la ritmuri optime.

Mâncaţi, de asemenea, multe fructe şi legume şi evitaţi mâncărurile grase, care diminueaza abilitatea celulelor nervoase de a comunica intre ele.

Fiţi activi. Nu deveniti lenesi, pentru ca dauneaza grav sanatatii. Implicati-va tot timpul in diverse activitati, pentru a va mentine mintea alerta.

Hidrataţi-vă mintea. Un studiu al Universitatii South Florida din 2006 a aratat ca oamenii care beau trei sau mai multe pahare de suc proaspat pe saptamana aveau cu 76% mai putine sanse sa se imbolnaveasca de Alzheimer. Cantitatea mare de polyphenoli, antioxidanti gasiti in fructe, protejeaza creierul de boala. Opt pahare de apa pe zi sunt si ele extrem de benefice pentru minte, intrucat creierul este 80% apa si daca nu este hidratat, neuronii nu pot sa functioneze corect.

Râdeţi. Luati-va o pauza de la problemele cotidiene si radeti. Cititi bancuri, uitati-va la filmulete amuzante. Chiar si anticiparea rasului scade stresul cu 39% pana la 70%! Rasul este extrem de bun si pentru inima.

Dormiţi suficient. Somnul este important pentru o stare mentala buna. Memoria se organizeaza in creier, in timpul somnului. Un studiu al Facultatii de Medicina de la Harvard arata ca mintea aduna bucati separate de informatie si le tese impreuna in timpul somnului. Doctorii ne sfatuiesc sa dormim fix 7 ore!

Nu vă mai uitaţi la TV. O ora de privit la televizor creste riscul de a capata Alzheimer cu 1,3%. Asa ca doctorii recomanda sa va relaxati la TV maxim doua ore pe zi. In schimb, ei propun sa cititi cat mai multe carti.

Folosiţi mirodenii. Atunci cand gatiti, folositi cat mai multe mirodenii la mancare.Rozmarinul, de exemplu, contine acid carnozic, care reduce riscul de atac cerebral cu 40%!Folositi cu incredere condimentele, mai ales scortisoara, sofranul, busuiocul, oregano, cimbrul si salvia.

Studiaţi! Un studiu al Universitatii York din Toronto arata ca oamenii in varsta care stau in preajma oamenilor pozitivi, invata si vorbesc mai mult…  au o minte mai clara decat ceilalti.

Spalaţi-vă bine pe dinţi. (Dacă-i mai aveți, aș adăuga eu) O gingie inflamata, sangeranda, poate sugera o problema a sanatatii. In plus, toate bacteriile care se strang in gura ajung in sange si apoi la organele vitale, inclusiv la creier. De aici, si o stare mentala extrem de proasta.

Beţi ceai verde si veti castigati cu 20% mai multa sanatate mentala, potrivit unui studiu prezentat in The American Journal of Clinica

 

O maximă pentru noi:

,,Bătrânețea nu trebuie tolerată doar, ci folosită!“
Este un dar care li s-a refuzat altora. Nu există substitut pentru experiență!



Categories: Articole de interes general

2 replies

  1. Reblogged this on cetatea de piatră and commented:
    Şi când mă gândesc că astăzi îmi propusesem să scriu despre altceva! A trebuit fiindcă… nu-mi mai amintesc despre ce! 😀

Trackbacks

  1. Despre mintea umana la 50 – 60 – 80 ani | Blog de biblioteconomie şi ştiinţa informării

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: