Tesaloniceni – cap. 3 – Pavel – un teolog cu teologia sistematizată

Biserica din Tesalonic a fost născută sub persecuție, în condiții de totală opoziție, în doar câteva săptămâni, probabil în mai puțin de o lună. Toți plantatorii de biserici ar vrea să știe care a fost secretul care i-a înlesnit această performanță lui Pavel!

Cine-i citește cu atenție epistolele scrise bisericilor formate în timpul călătoriilor lui misionare, întrezărește parte din secretul lui extraordinar. Spun „parte din secretul reușitelor lui“, pentru că partea majoră a secretului a fost lucrarea irezistibilă a Duhului Sfânt. Nu Pavel a lucrat prin Duhul Sfânt, ci Duhul Sfânt a lucrat prin Pavel! Mântuirea oamenilor este pasiunea Duhului Sfânt, mereu în căutare de oameni prin care să se exprime.

În majoritatea epistolelor lui Pavel, chiar în debutul lor, în cadrul salutului apostolic există o referință la trei noțiuni distincte, cu siguranță „capitolele“ în care își distilase marele apostol învățătura teologică: credința, nădejdea și dragostea. Iată-le în primele versete din epistola scrisă tesalonicenilor:

„Pavel, Silvan şi Timotei (probabil că Luca se afla încă în Tesalonic), către Biserica Tesalonicenilor, care este în Dumnezeu Tatăl şi în Domnul Isus Christos: Har şi pace dela Dumnezeu, Tatăl nostru, şi dela Domnul Isus Christos. Mulţumim totdeauna lui Dumnezeu pentru voi toţi, pe cari vă pomenim necurmat în rugăciunile noastre; căci ne aducem aminte fără încetare, înaintea lui Dumnezeu, Tatăl nostru, de lucrarea credinţei voastre, de osteneala dragostei voastre şi de tăria nădejdii în Domnul nostru Isus Christos!“ (1 Tes. 1:1-3).

Iată și un tabel care ilustrează prezența acestor capitole care au „sistematizat“ teologia prezentată de apostolul Pavel:

Screen Shot 2013-10-28 at 7.49.35 PM

Dacă ar fi să găsim o definire a celor trei capitole ale teologiei lui Pavel, ar trebui să spunem cam așa:

Credința este în ceea ce a făcut Dumnezeu pentru noi prin Christos

Dragostea este în ceea ce-L lăsăm pe Dumnezeu să facă în noi prin Duhul Sfânt

Nădejdea este în ceea ce va face Dumnezeu pentru noi prin Isus Christos

Așa cum vom vedea, cea de a doua epistolă scrisă tesalonicenilor este un tratament pentru „nădejde“, pentru că cei de acolo aveau păreri greșite despre vremurile viitoare. Fiind greci convertiți la creștinism (mesianism), majoritatea membrilor tinerei biserici din Tesalonic nu erau prea familiarizați nici cu faptele lui Dumnezeu așa cum au fost ele consemnate în conținutul Vechiului Testament și nici cu viața, învățăturile, moartea și învierea Domnului Isus, care se petrecuseră în teritoriul îngust al Israelului. Religiile cunoscute de greci erau simple speculații filosofice, bazate pe idei năstrușnice sau pe influențe demonice. Creștinismul era și este un unicat, fiind singura religie care se bazează pe fapte, pe evenimente care s-au petrecut în trecut, pe evenimente obiective care se petrec azi și pe evenimente care se vor petrece în viitor. La finalul istoriei, când Dumnezeu va judeca lumea, oamenii se vor pleca în fața realității acestor fapte incontestabile. Iată cum folosește apostolul Pavel terminologia sistemului său teologic:

„ … v-am trimes pe Timotei, fratele nostru şi slujitorul lui Dumnezeu în Evanghelia lui Christos, ca să vă întărească şi să vă îmbărbăteze în credinţa voastră, … Astfel, în nerăbdarea mea, am trimes să-mi aducă ştiri despre credinţa voastră, de teamă ca nu cumva să vă fi ispitit Ispititorul, şi osteneala noastră să fi fost degeaba“ (1 Tes. 3:2,5) .

Pe măsura familiarizării cu datele din Cuvântul lui Dumnezeu, încrederea tesalonicenilor se așeza din ce în ce mai mult pe o temelie nezdruncinabilă:

„ … credinţa voastră merge mereu crescând“ (2 Tesal. 1:3).

Ce păcat că școlile teologice de azi au neglijat sistemul teologic folosit atunci de Pavel! Ce simplă și ce eficace a fost învățătura lui!

Avem încă o confirmare a celor trei capitole ale sistemului teologic folosit de Pavel din aprecierea răspunsului adecvat pe care l-au dat credincioșii din Tesalonic: ei au primit vestea bună, au părăsit viața idolatră, s-au întors la Dumnezeu și au început să aștepte revenirea Domnului Isus:

„Căci ei înşişi istorisesc ce primire ne-aţi făcut, şi cum dela idoli v-aţi întors la Dumnezeu, ca să slujiţi Dumnezeului celui viu şi adevărat, şi să aşteptaţi din ceruri pe Fiul Său, pe care L-a înviat din morţi: pe Isus, care ne izbăveşte de mânia viitoare“ (1 Tes. 1:9-10).

Apostolul Pavel a fost înviorat să afle că tesalonicenii de la care plecase în condiții nu tocmai plăcute stăruiseră în credință și formaseră o biserică pe care o puteau lua ca exemplu și creștinii din alte părți:

„Ştim, fraţi prea iubiţi de Dumnezeu alegerea voastră. În adevăr, Evanghelia noastră v-a fost propovăduită nu numai cu vorbe, ci cu putere, cu Duhul Sfânt şi cu o mare îndrăzneală. Căci ştiţi că, din dragoste pentru voi am fost aşa printre voi. Şi voi înşivă aţi călcat pe urmele mele şi pe urmele Domnului, întrucât aţi primit Cuvântul în multe necazuri, cu bucuria care vine dela Duhul Sfânt; aşa că aţi ajuns o pildă pentru toţi credincioşii din Macedonia şi din Ahaia. În adevăr, nu numai că dela voi Cuvântul Domnului a răsunat prin Macedonia şi Ahaia, dar vestea despre credinţa voastră în Dumnezeu s-a răspândit pretutindeni, aşa că n-avem nevoie să mai vorbim de ea“ (1 Tes. 1:4-8).

Cea mai deplină confirmare a sistemului teologic folosit de Pavel vine însă din felul în care au fost așezate epistolele lui în canonul Noului Testament. Structural, primele 4 epistole (Romani, 1, 2 Corinteni, Galateni) vorbesc despre Credința mântuitoare ancorată în Crucea de la Golgota. După ele vin trei epistole (Efeseni, Filipeni și Coloseni) care se ocupă de Biserică, trupul spiritual armonios al celor care au crezut în Jertfa de la Cruce și formează acum o familie care trăiește în Dragoste. Ultimele două epistole (1, 2 Tesaloniceni) tratează esența Nădejdii creștine, venirea Domnului ca eveniment sigur și ca sursă de motivație pentru perseverența sfinților.

Unul din pasajele în care apostolul prezintă sistemul său teologic bazat pe trecut, prezent și viitor este 1 Corinteni 15, din care cităm aici doar prima parte. Urmăriți cum cele trei secțiuni sunt prezentate ca trei trepte sau etaje ale revelației dumnezeiești:

„Vă fac cunoscut, fraţilor Evanghelia, pe care v-am propovăduit-o, pe care aţi primit-o, în care aţi rămas, şi prin care sunteţi mântuiţi, dacă o ţineţi aşa după cum v-am propovăduit-o; altfel, degeaba aţi crezut.

V-am învăţat înainte de toate, aşa cum am primit şi eu: că Christos a murit pentru păcatele noastre, după Scripturi; că a fost îngropat şi a înviat a treia zi, după Scripturi; şi că S-a arătat lui Chifa, apoi celor doisprezece. După aceea S-a arătat la peste cinci sute de fraţi deodată, dintre cari cei mai mulţi sunt încă în viaţă, iar unii au adormit. În urmă s-a arătat lui Iacov, apoi tuturor apostolilor. După ei toţi, ca unei stârpituri, mi s-a arătat şi mie. Căci eu sunt cel mai neînsemnat dintre apostoli; nu sunt vrednic să port numele de apostol, fiindcă am prigonit Biserica lui Dumnezeu. Prin harul lui Dumnezeu sunt ce sunt. Şi harul Lui faţă de mine n-a fost zadarnic; ba încă am lucrat mai mult decât toţi: totuşi nu eu, ci harul lui Dumnezeu, care este în mine.

Astfel dar, ori eu, ori ei, noi aşa propovăduim, şi voi aşa aţi crezut.

Iar dacă se propovăduieşte că Christos a înviat din morţi, cum zic unii dintre voi, că nu este o înviere a morţilor? Dacă nu este o înviere a morţilor, nici Christos n-a înviat. Şi dacă n-a înviat Christos, atunci propovăduirea noastră este zadarnică, şi zadarnică este şi credinţa voastră. Ba încă noi suntem descoperiţi şi ca martori mincinoşi ai lui Dumnezeu; fiindcă, am mărturisit despre Dumnezeu că El a înviat pe Christos, când nu L-a înviat, dacă este adevărat că morţii nu înviază. Căci, dacă nu înviază morţii, nici Christos n-a înviat. Şi dacă n-a înviat Christos, credinţa voastră este zadarnică, voi sunteţi încă în păcatele voastre, şi prin urmare şi cei ce au adormit în Christos, sunt pierduţi. Dacă numai pentru viaţa aceasta ne-am pus nădejdea în Christos, atunci suntem cei mai nenorociţi dintre toţi oamenii!

Dar acum, Christos a înviat din morţi, pârga celor adormiţi. Căci dacă moartea a venit prin om, tot prin om a venit şi învierea morţilor. Şi după cum toţi mor în Adam, tot aşa, toţi vor învia în Christos; dar fiecare la rândul cetei lui. Christos este cel dintâi rod; apoi, la venirea Lui, cei ce sunt ai lui Christos.

În urmă, va veni sfârşitul, când El va da Împărăţia în mâinile lui Dumnezeu Tatăl, după ce va fi nimicit orice domnie, orice stăpânire şi orice putere. Căci trebuie ca El să împărăţească până va pune pe toţi vrăjmaşii supt picioarele Sale. Vrăjmaşul cel din urmă, care va fi nimicit, va fi moartea. Dumnezeu, în adevăr, ,,a pus totul supt picioarele Lui“. Dar când zice că totul I-a fost supus, se înţelege că afară de Cel ce I-a supus totul. Şi când toate lucrurile Îi vor fi supuse, atunci chiar şi Fiul Se va supune Celui ce I-a supus toate lucrurile, pentru ca Dumnezeu să fie totul în toţi“ (1 Cor. 15:1-28).

În teologie, ca și în viață, avem nevoie și de trecut și de prezent și de viitor. Prezentul este însumarea trecutului până la momentul de față. Viitorul este rodirea terenului actual din fertilizat cu experiențele și lecțiile învățate în trecut.

(Înapoi la Cuprins)



Categories: Uncategorized

2 replies

  1. Si noi vorbim mult despre dragoste.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: