Este de iertat, atunci când eşti depăşit de tot felul de dificultăţi şi probleme, să credem că suntem uitaţi de Dumnezeu. De iertat, dar nu corect.

Din observaţie şi experienţă se pare că creştinii care cad pradă acestei înţelegeri greşite sunt acei care se luptă cu un sentiment profund de inferioritate şi se văd ca fiind de mică importanţă pe acest pământ. Simţindu-se ca având o mică importanţă pe pământ ei deduc, în mod eronat, că au o mică importanţă în cer. Psalmistul ne reaminteşte în Psalmul 139 că gândurile lui Dumnezeu sunt întotdeauna îndreptate înspre noi şi că ele sunt mai multe decât boabele de nisip (v. 18).

Dar poate că cel mai măreţ verset asupra căruia putem să ne concentrăm atenţia când suntem ispitiţi să credem că Dumnezeu ne-a uitat este Isaia 49:16: „Iată că te‑am săpat pe* mînile Mele…”. Palma mâinii a trecut în proverbele noastre ca simbol al familiarităţii. Uneori auzim pe oameni spunând: „Îl cunosc ca în palmă.” Profetul Isaia spune că Dumnezeu a săpat numele noastre în palma mâinii Lui. Numele noastre nu sunt doar scrise acolo, ci săpate (gravate) acolo. Asta înseamnă că numele noastre sunt înaintea Lui în aşa fel că nu pot fi trecute cu vederea. Nu depinde de un duh de slujire pentru a aduce numele noastre în atenţia Lui. Ele sunt imprimate acolo – în palmele mâinilor Lui.

Categories: Maxime si cugetari