Silvia Tărniceriu – urme lăsate în sufletul lui Gicu Cotleț

Astăzi odată cu ceaţa dimineţii a plecat şi Silvia la cele veşnice. Acum nu mai pot scrie prea multe despre ea deoarce a trecut deja de Poarta Cerului şi îmi place să cred că se bucură în prezenţă Mirelui ei drag.

Silvia a pierdut o bătălie,
dar a câştigat o nouă Împărăţie,
a pierdut o suferinţă
dar a câştigat nouă birunţă.
a pierdut floarea vieţii,
dar a câştigat cununa şi drept la pomul vieţii.
Astăzi cancerul nu mai are-n-trupul ei putere,
căci Domnul a vindecat-o şi i-a dat putere,
Să rabde în tăcere până la sfârşit,
Când prin credinţa în Isus a biruit.

Cărările vieţi ei acuma urcă-n sus,
Spre plaiurile sfinte unde Isus s-a dus,
Să pregătească loc pentru copiii Săi,
Care prin suferinţe au biruit ispitele călătorind prin munţi şi văi.
Graniţele n-au putut s-o oprească
pe Silvia din zborul ei măreţ spre Patria Crească.
Nici arşiţa toridă din deşertul Australian,
nu a putut să o oprească din drumul ei spre Canaan.
Nici cancerul care ficatul i-a răpus
nu a putut să-i fure bucuriile de sus.

Astăzi putem sărbători o zi de biruinţă,
câştigată cu multe lacrimi dar şi cu multă pocăinţă.
Viaţa ei vorbeşte astăzi despre un Dumnezeu adevărat,
ce plin de milă rugăciunile ei le-a ascultat.
El i-a trimis acum cel mai frumos cadou de ziua ei,
Un buchet de crizanteme albe împodobit cu frunze mari de tei,
Care să-i înlocuiască pentru o vreme,
morfina ce i-a furat a ochilor vedere.
Cartea pe care ea vroia ca să o scrie,
v-a trebui să ne vorbească mai mult de Noua Împărăţie,
Despre drumul crucii lui Isus,
De care plină de bucurie la mulţi le-a spus.

E tărziu şi norul nopţi a cuprins întregul nostru cartier,
lăsând doar o luminiţă albă să pâlpâie pe cer.
Când soarele frumos al dimineţii va răsări,
noi toţi spre cer privirile ne-om aţinti,
Aşeptând răvaşul din nou ca să sosească,
Cu-n nou mesaj de pocăinţă pentru cei ce-s gata pe Domnul să-L slujească,
şi viaţă veşnică El să le dăruiască.

Singurul lucru pe care a reuşit cancerul să-l facă a fost să-i distrugă sanătatea dar nu a reuşit să-i zdruncine credinţa. Silvia a luptat cu o dârzenie greu de povestit împotriva a 3 cancere. Primul a fost la sân în anul 2000, al doile în 2007 la colon iar al treilea a fost la ficat şi a fost decoperit în iunie 2013. Prin credinţă şi rugăciune ea le-a biruit pe primele două dar a fost învinsă de al treilea. Astăzi ea a fost îmbrăcată pentru prima dată în rochie de mireasă, o rochie împodobită cu mărgăritarele smereniei şi pocăinţei, o rochie aleasă cu migală de surorile ei dragi menonite. Miercuri seara am avut harul să fiu martor la ultimul zâmbet al Siviei. Cu toate că era sub influienţa morfinei a deschis ochii mari, iar noi toţi i-am făcut din mână după care cu un zâmbet scurt a adormit din nou. Au mai trecut doar 6 ore şi Silvia a plecat pentru totdeauna de pe strada noastră, lăsând în urmă o mărturie greu de egalat. Astăzi Domnul a încălţat-o cu cea mai frumosă pereche de patofi ce Silvia n-a purtat niciodată. Sunt sigur că Dumnezeu i-a cunoscut măsura pantofilor ei dar i-a cunoscut şi măsura suferinţei.

Cred că cea mai mare bucurie s-au cadou care ai putea să-l oferi Silviei astăzi este să-ţi predai şi tu viaţa Domnului Isus. Locul din Biserică, de la casa ei din Millersburg este gol şi este gata să primească musafiri noi. Dumnezeu a luat-o de la noi pe Silvia ca să ne dăruiască alte suflete tinere care să continuie să ducă mai departe vestea bună a Evangheliei nu numai în Australia şi Noua Zeelandă ci până la marginile pământului.

Dacă se poate as vrea să închei cu versurile câtării lui Marius Livanu care spune:

De ce mai este despărțire?
Și stări cu ochi înlăcrimați?
Și-mbrăţisări sfâsietoare
Când nu-i mai bine ca-ntre fraţi
Când nu-s cântări mai dragi niciunde
Nici rugăciune mai cu har
De ce așa curând trec toate
Și vine despărțirea iar?

/:O, despărţire de ce oare
Mai trebuie şi tu să fii?
De ce plătim cu-atâtea lacrimi
A noatre scurte bucurii? :/

De ce așa de lungă-i vremea
Când stăm departe şi dorim?
Și așa de scurtă-i clipa dulce
Ce-o stăm aici când ne-ntâlnim?
De ce sunt oare atâtea piedici
Și depărtare între noi?
Când va fi oare întâlnirea
Să nu mai mergem înapoï

Gicu Cotleţ

9-19-2013



Categories: Amintiri

3 replies

  1. Asa vom trece de aici lasand toate, dar ce lui Isus I-am facut va sta…
    Raman amintiri frumoase pe care slujitori adevarati le-au scris nu pe hartie, pe bloguri, ci pe inima tuturor acelor cu care au venit in contact. Zambetul lor, atingerea cu mani pline de binefacere asupra celor din jur, vorba dulce,increzatoare, plina de speranta a fost cerneala care a scris adanc pe sufletele oamenilor, dandu-le sperante care intr-o zi vor devein realitate.
    Pana atunci traim in speranta revederi pe acele plaiuri sfinte unde Hristos Domnul ne asteapta pe fiecare dintre noi..
    Tuturor crestinilor o speranta tot mai vie asezata in inimile noastre: La revedere ne vom vedea,La revedere ne-om saluta, La revedereeeee! sus pe nori….

Trackbacks

  1. Top Posts: Barzilai-en-Dan (21.09.2013) | America Evanghelica

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: