M-a cuprins o anticipare plăcută pentru adunarea sfinților în sărbătoarea de la Portland. Am plecat azi dimineață de acasă cu acest sentiment și-l simt crescând în suflet cu fiecare sută de mile făcută cu mașina. Seara asta, miercuri spre joi, am poposit la Mihaela și Nelu Cintean, la Elk Grove, o localitate din sudul orașului Sacramento. Casa lor este mereu deschisă pentru noi, așa cum le este și inima.
Am să vă spun o povste frumosă despre casa aceasta: Când a fost nouă, primii care au locuit în ea au fost sora Tenzi și fratele Petru Popovici. Am venit atunci după dânsul bocind pentru că plecase din Los Angeles. Binevoitor, m-a plimbar prin noul cartier și a zăbovit să-mi arate casele model: ,,Poți veni și dumneata la biserica din Sacramento și să-ți iei casă aici, lângă noi“, miă spus dânsul cu tonul unui părinte. N-am făcut-o atunci. A fost mai bine, a fost mai rău ? Numai Dumnezeu știe.
De fiecare dată când dorm aici îl caut instinctiv pe fratele Pitt, deși știu bine că nu este aici. Este acum la Atlanta. Nelu îi ține însă locul cu brio. Mai rar așa gazde!
Ne uităm împreună la ultimele numere din revista Farul Creștin, venită tocmai din Arad. Mai cunosc doar foarte puțini din cei ce o publică acolo. Remarc un articol ,,anonim“, scris de mine mai de mult și unul scris de Marian Ghiță, păstor acum la Constanță. Îi povestesc lui Nelu pățaniile noastre de pe vremea când am cunoscut familia Ghiță la Galați. Aflu surprins că soția lui Ovidiu Ghiță, fratele lui Marian și păstor acum la Galați este mătușa lui Claudiu Vâlcu, păstorul bisericii din Sacramento unde slujește și Nelu Cintean. Nu se poate! Dacă aș fi știut … Ce mică-i lumea!
Mi-e foarte greu să vin la Sacramento fără să-l mai știu aici pe un alt prieten drag: Nelu Gug. Trăiește acum departe de noi, tocmai în Nashville, Tn. L-am căutat telefonic de pe drum. Doream să fac o glumă și să-l întreb dacă mă primește, ca pe vremuri, să dorm la el. N-am mai apucat însă să glumsec. I-am simțit teama din suflet, l-am ascultat și apoi m-a luat și pe mine frica. La numi câteva săptămâni după plantarea noului Pacemaker pentru inimă, bateria, garantată să dureze 12 ani s-a golit pe jumătate. Este ceva rău cu firele băgate ca electrozi prin mușchii inimii, un fel de scurt circuit. Medicii se tem să opereze. În două săptămâni, acești medici vor trebui totuși să facă ceva și să aleagă una dintre două variante, ambele foarte periculoase: să scoată firele, altoite deja de atâția ani în mușchiul cardiac (foarte periculos) sau să lase firele existente acolo și să pună pe lângă ele altele noi (soluție și mai rea pentru că presupune o inimă funcționabilă cu câteva cuie în ea). Din nefericire, până și convorbirea noastră s-a întrerupt. Eram pe câmp, departe de relee și antene. Am vrut să-l sun iar de la Nelu Cintean, dar n-a mai răspuns. La el era deja ora 11 noaptea și, probabill, se culcase.
Cel care l-a înlocuit pe Nelu Gug la Sacramento este Doru Aninoiu, un tânăr telentat și dăruit, pe care Nelu Gug l-a sfătuit să meargă la Seminarul de la București. Aștept cu nerăbdare să-l întâlnesc și pe el la Portland.
Și încă ceva. Anticipația mea bucuroasă pentru Portland a mai căpătat încă un argument. Aflu că sora Tenzi și fratele Pitt vor veni și dânșii acolo. După ce au absentat anul trecut de la Convenția ținută la Cleveland, ne resemnaserăm că nu va mai veni printre noi. Aflu acum că sunt destul de sănătoși să călătorească și că vor veni. Pentru noi este un cadou neașteptat. Pentru voi, un motiv în plus să urmăriți pe Internet transmisia Convenției.
Categories: Uncategorized
Drepturi sau Dorințe? – Stiri Crestine.ro
Why Smaller Churches Are Making a Comeback – ThomRainer.com
am ocazia binecuvntata sa particip si eu la congresul baptisat.
ca-i chear aici unde locuiesc eu..cred ca osa ma intlnesc cu frati batrni cum sunt si eu.
bucuria noastra e ff mare in astfeli de opcazii rare.
“Ce bine e cand fratii in Domnul se unesc”, la Portland. Sa aveti o calatorie plina de amintiri frumoase si atunci noi ne vom bucura pentru ca sigur vom fi partasi si noi la ele atunci cand le veti transpune cititorilor. Asteptam cu nerabdare si noi cei din Australia “conventiile bapticostale”. Fiti binecuvantati de Domnul.
Cu tot respespectul-Ilie,Perth-WA