(Iosif Dragomir)

Unii cred că creştinismul stabileşte un standard imposibil atunci când invită credincioşii să-i ierte pe toţi cei de care au fost răniţi sau ofensaţi. Dar cu Dumnezeu „toate lucrurile sunt cu putinţă”. Există trei motive principale de ce găsim că este dificil să iertăm.

În primul rând, nu ne dăm seama suficient de profund cât de mult am fost noi înşine iertaţi. Un păcat din partea altuia faţă de noi este nimic când îl comparăm cu păcatul nostru împotriva lui Dumnezeu – şi totuşi El ne-a iertat.

În al doilea rând, păstrând resentimentul sau indignarea împotriva altuia care ne-a rănit ne dă un sens al puterii şi al controlului asupra lui, şi când renunţăm, ne simţim cumva neajutoraţi. Dar ne sunt de ajutor cuvintele la care suntem chemaţi: „«Răzbunarea** este a Mea; Eu voi răsplăti», zice Domnul.” (Romani 12:19). Iertarea înseamnă renunţarea la control şi încredere în Dumnezeu cu privire la rezultat.

Al treilea motiv de ce găsim că este greu să iertăm este ceea ce am putea numi „dependenţă nepotrivită”. Acest lucru are loc atunci când credem în mod greşit că interacţiunea pozitivă a unei alte persoane cu noi este esenţială pentru noi făcându-ne să ne simţim bine, şi astfel trecem de la dependenţa de Dumnezeu la dependenţa de alţii. Apoi, când ne rănesc, deoarece credem că avem nevoie de ei să funcţionăm, simţim că ne-au distrus sufletele. De aceea suntem întotdeauna răniţi mai mult de cei care ne sunt mai apropiaţi. Dar oamenii nu ne pot distruge; doar Dumnezeu poate să facă asta (Matei 10:28). Este mult mai uşor să iertăm când vedem că viaţa noastră nu depinde de oameni, ci de Dumnezeu.

Iertarea, trebuie să ne amintim, nu este atât de mult un simţământ, ci o decizie – o acţiune a voinţei. Noi decidem să iertăm, chiar dacă simţim lucrul acesta sau nu. Tu alimentezi voinţa, Dumnezeu va alimenta puterea.

,,Niciodată nu semănăm mai mult cu Dumnezeu ca tunci când iertăm!“

Categories: Maxime si cugetari