De ce această fixație cu numărul 12 ?

Suntem prieteni buni de mulți ani, chiar dacă nu avem aceleași păreri despre multe lucruri. Mi-a pus mai ieri o întrebare ,,doctrinară“: Spune-mi tu un text din Noul Testament, în afară de cartea Apocalipsei, unde vezi tu că Dumnezeu mai are încă planuri pentru un viitor cu Israelul?“

Mă veți întreba: ,,Cum de reușiți să fiți prieteni dacă aveți păreri așa de diferite?“ Simplu. Este o problemă de dragoste, de respect și de acceptare reciprocă. Părerile diferite nu pot dăuna unor prietenii adevărate. Dați-mi voie să vă pun și eu o întrebare: ,,Când este ultima oară când v-ați răzgândit într-o problemă? De câte ori v-ați mai răzgândit în viață?“

,,A te răzgândi“ însemnă a-ți schimba părerea, ,,a nu mai fi de acord cu o părere“ pe care ai avut-o până atunci.  Dacă putem tolera aceasta la noi înșine, ce ne-ar împiedica să o tolerăm și la prietenii noștrii ? Dacă mai putem trăi cu noi înșine după ce ne-am răzgândit, de ce n-am putea trăi în continuare și cu alții? Dacă ne respectăm pe noi când avem păreri diferite, de ce nu i-am putea respecta la fel și pe prietenii noștri? Dacă acceptăm la noi că putem trăi în perioade diferite cu păreri diferite, de ce n-am accepta aceasta și la prietenii noștri? Și încă ceva, rămâne între noi, dar și Dumnezeu are, în foarte multe domenii, păreri diferite de ale noastre. Și totuși continuă să ne numească prieteni  …

Să revenim însă șa întrebarea cu pricina: ,,Unde, în Noul Testament, mai găsim ceva despre un viitor al evreilor în planul lui Dumnezeu?“

Simplu și aici: în cartea Faptele Apostolilor, la alegerea lui Matia (Fapte 1:16-26). De ce s-au gândit ei că trebuie să fie neapărat 12 apostoli? De ce n-au lăsat să fie 11 apostoli? Sau dacă s-au găsit doi candidați care întruneau amândoi condițiile apostoliei ca să-l înlocuiască pe Iuda, de ce n-au acceptat bucuroși să fie 13 apostoli?

Pentru Biserica noilor născuți din toate neamurile de sub cer, 12, 11 sau 13 n-avea nici un fel de importanță. Ce-am avut și ce-am pierdut eu ca baptist român că ar fi ales atunci evreii de acolo pe cineva, pe altcineva sau pe amândoi ? De ce au făcut ei așa de mult caz de problema aceea?

Proaspăt absolvenți ai seminarului de 40 de zile de după înviere, când Domnul Isus le-a vorbit despre ,,lucrurile privitoare la Împărăția lui Dumnezeu“ (Fapte 1:3), ucenicii de atunci au evoluat între acești trei parametrii iudaici: (1) ,,În vremea aceasta ai de gând să așezi din nou împărăția lui Israel?“(Fapte 1:6), (2) acel trebuie să fim neapărat 12, despre care am vorbit și (3) apelul adresat poporului evreu: ,;Pocăiţi-vă dar, şi întoarceţi-vă la Dumnezeu, pentru ca să vi se şteargă păcatele, ca să vină dela Domnul vremile de înviorare, şi să trimeată pe Cel ce a fost rînduit mai dinainte pentru voi: pe Isus Hristos“ (Fapte 3:19-20).

Singurul răspuns la întrebarea: De ce a trebuit neapărat ca apostolii Domnului să fie 12 este legat bineînțeles de numărul semințiilor lui Israel: ,,Isus le -a răspuns: ,,Adevărat vă spun că, atunci cînd va sta Fiul omului pe scaunul de domnie al măririi Sale, la înoirea tuturor lucrurilor, voi, cari M’aţi urmat, veţi şedea şi voi pe douăsprezece scaune de domnie, şi veţi judeca pe cele douăsprezece seminţii ale lui Israel“ (Mat. 19:28; Luca 22:30).

Astăzi, când Israelul ca popor este iar o realitate de necontestat, totul începe să ia contur. Când?, cum? și unde? sunt alte întrebări. Nu intrăm în amănunte, că s-ar putea iar să avem … păreri diferite.



Categories: Amintiri, Teologice

6 replies

  1. E OARE SEMNIFICATIV SI CEASUL DOISPREZECE ?…” God is “the Truth.” The Bible is the “truth about the Truth.” Theology is the “truth about the truth abouth the Truth.” Christian people live in these many truths about the Truth, and, because of them, have not “the Truth.” Hungry, beaten and drugged, we had forgatten theology and the Bible….”The Son of man is coming at an hour when you do not expect Him” (Mat 24.44) We could not think anymore. In our darkest hours of torture, the Son of Man came to us making the prison walls shine like diamonds and filling the cells with light…” Tortured for Christ by Rev. Richard Wurmbrand pagina 81

  2. Ați deschis un subiect nou. Vă îndemn să citiți acest articol din cartea Identitate creștină în istorie:
    http://istoriecrestina.wordpress.com/i-scurt-rezumat-istoric-al-bisericii/5-ce-a-mai-ramas-din-unitatea-bisericii/

    Raționamentul descris de dumneavoastră a fost folosit cu mare efect de mișcarea ecumenică. Privit mai deaproape, el nu stă în picioare. Nu avem nevoie de o unire instituțională, care n-ar face altceva decât să adune la un loc tot gunoiul din biserici. Dorința Domnului Isus a fost cu totul alta …

  3. Ioan 17:20 Şi mă rog nu numai pentru aceştia, ci şi pentru cei ce vor crede în Mine prin cuvântul lor, 21 ca toţi să fie una, aşa cum Tu, Tată, eşti în Mine, iar Eu în Tine; mă rog ca şi ei să fie în Noi, pentru ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis.

    Deci ca lumea să creadă că El a fost trimis de Tatăl, este condiţionat ca noi să fim una. Ce înseamnă această “una”? Peste 3000 de denominaţiuni “creştine”? Înspăimântător!!

  4. Ce mare adevar, ce concluzie generoasa, Freedom !

  5. Frumos articol.
    Sa nu ai resentimente fata de o parere pe care(poate)nu esti pregatit sa o accepti denota un intelect superior si …o inima mare!
    Numai in Hristos sunt asemenea prietenii.

  6. Corect,fr. Daniel!
    Mulțumiri pentru munca cu blogul!

Leave a comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.