– 2 Regi 25:22-36; Ier. 40- 44

Motto: Speranța este ultima care moare.

Peste cei lăsați în țara evreilor, Nebucadnețar a așezat un dregător, numit Ghedalia:

„Şi Nebucadneţar, împăratul Babilonului, a pus pe poporul care mai rămăsese, şi pe care-l lăsase în ţara lui Iuda, supt porunca lui Ghedalia, fiul lui Ahicam, fiul lui Şafan“ (2 Regi 25:22).

„Ghedalia“ se traduce prin „Mare este Dumnezeu“. El a fost un nepot al lui Șafan, capul unei familii de seamă din Iuda. Cei din casa lui Safan a sprijinit reformele regelui Iosia și s-au purtat cu prietenie față de profetul Ieremia (Ier. 26:24). S-ar prea putea chiar ca un cuvânt spus de Ieremia să-l fi recomandat pe Ghedalia lui Nebucadnețar și așa să se explice promovarea lui neașteptată. Dacă vreți să citiți în amănunt acțiunea mârșavă prin care Ismael (providențial nume) l-a înșelat pe Ghedalia și l-a asasinat o puteți citi în capitolele 40 – 44 din cartea profetului Ieremia.

„Când au auzit toate căpeteniile oştilor, ei şi oamenii lor, că împăratul Babilonului a pus dregător pe Ghedalia, s-au dus la Ghedalia la Miţpa, şi anume: Ismael, fiul lui Netania, Iohanan, fiul lui Careab, Seraia, fiul lui Tanhumet, din Netofa, şi Iaazania, fiul lui Maacatitul, ei şi oamenii lor. Ghedalia le-a jurat, lor şi oamenilor lor, şi le-a zis: ,,Să nu vă temeţi de nimic din partea slujitorilor Haldeilor; rămâneţi în ţară, slujiţi împăratului Babilonului, şi veţi duce-o bine.“ Dar în luna a şaptea, Ismael, fiul lui Netania, fiul lui Elişama, din neamul împărătesc, a venit, însoţit de zece oameni, şi au lovit de moarte pe Ghedalia, ca şi pe Iudeii şi Haldeii cari erau cu el la Miţpa“ (2 Regi 25:23-25).

Cât despre „căpeteniile oștilor“ care l-au urmat pe Ismael, ei sunt tot aceiași care
l-au părăsit pe Zedechia în câmpia Ierihonului și l-au abandonat bunului plac al lui Nebucadnețar.

„Atunci tot poporul, dela cel mai mic până la cel mai mare, şi căpeteniile oştilor, s-au sculat şi au plecat în Egipt, pentru că le era frică de Haldei“ (2 Regi 25:23-26).

Această ultimă pățanie a iudeilor arată cât de îndărătnic a fost acest neam și cât de mult a fost înclinat spre neascultare. Ei n-au recunoscut niciodată că pedeapsa venită peste ei a fost din partea lui Dumnezeu și că au binemeritat-o. Porniți mereu să umble de capul lor, iudeii puțini care mai rămăseseră în țară s-au răsculat împotriva rânduielilor așezate de Nebucadnețar și s-au autoalungat prin frică din țară. Finalul este ironic și tragic totodată; evreii s-au întors de bunăvoie în Egipt. Locul de unde-i scosese Dumnezeu cu mână tare din robie …

Mesajele lui Ieremia pentru vremea robiei

Scrisoarea trimisă de Ieremia către prinșii de război din Babilon a rămas în istorie. În tradiția evreiască, ea este cunoscută drept „strategia lui Dumnezeu pentru evreii din diaspora“ și ar trebui analizată cu atenție de toți cei forțați să „plece de acasă“, fie prin deportare forțată , fie prin plecare de bună voie:

,,Aşa vorbeşte Domnul oştirilor, Dumnezeul lui Israel, către toţi prinşii de război, pe cari i-am dus din Ierusalim la Babilon: „Zidiţi case, şi locuiţi-le; sădiţi grădini şi mâncaţi din roadele lor! Luaţi-vă neveste, şi faceţi fii şi fiice; însuraţi-vă fiii, şi măritaţi-vă fetele, să facă fii şi fiice, ca să vă înmulţiţi acolo unde sunteţi, şi să nu vă împuţinaţi. Urmăriţi binele cetăţii, în care v-am dus în robie, şi rugaţi-vă Domnului pentru ea, pentru că fericirea voastră atârnă de fericirea ei!“ (Ier. 29:1-7).

De atunci și până astăzi, evreii care nu sunt în Israel au ascultat de aceste sfaturi ale lui Dumnezeu, căutând să devină cei mai buni americani în America, cei mai buni români în România, cei mai buni germani în Germania, cei mai buni brazilieni în Brazilia și așa mai departe. Ca și Daniel și cei trei prieteni ai lui din Babilon, evreii au acceptat să li se schimbe numele, hainele, înfățișarea, obiceiurile, dar au rămas mereu în inimile lor credincioși Dumnezeului care i-a ales și au nădăjduit în împlinirea promisiunilor lor pentru viitor.

Finalul cărții Regi se deosebește de cel al cărții Cronici. Cea din urmă se termină cu vestirea ieșirii din robie, eveniment deja trăit de cititorii ei. Textul este identic cu cel din debutul cărții lui Ezra, făcându-ne să credem că amândouă au același autor:

„În cel dintâi an al lui Cir, împăratul Perşilor, ca să se împlinească cuvântul Domnului rostit prin gura lui Ieremia, Domnul a trezit duhul lui Cir, împăratul Perşilor, care a pus să se facă prin viu grai şi prin scris această vestire în toată împărăţia lui: ,,Aşa vorbeşte Cir, împăratul Perşilor: ,,Domnul, Dumnezeul cerurilor, mi-a dat toate împărăţiile pământului, şi mi-a poruncit să-I zidesc o casă la Ierusalim în Iuda. Cine dintre voi este din poporul Lui? Domnul, Dumnezeul lui, să fie cu el, şi să plece!“ (2 Cron. 36:22-23; Ezra 1:1-2).

Ghedalia, Ismael și Iohanan – un studiu de caz

Pentru că acest material este despre personalitățile păstrate de Dumnezeu în arhivele regale, dați-mi voie să-l închei cu un mic studiu de caracter, asupra a trei oameni care au marcat soarta finală a evreilor din regatul lui Iuda. Cei trei au fost Ghedalia, Ismael și Iohanan. Circumstanțele de atunci și felul în care s-au raportat ei la ele, ne pun în față o lecție importantă: fiecare dintre noi vedem lumea nu așa cum este ea, ci așa cum suntem noi, prin ochelarii propriei noastre personalități. Să-i luam pe rând:

Ghedalia a fosu un om bun, dar naiv. El a crezut că toată lumea înțelege situația țării ca și el și nu și-a putut închipui că are dușmani. Intențiile sale bune n-au fost apreciate însă de toți și el n-a văzut aceasta:

„Iohanan, fiul lui Careah, şi toate căpeteniile oştilor cari mai erau pe câmp, au venit la Ghedalia, la Miţpa, şi i-au zis: ,,Ştii că Baalis, împăratul Amoniţilor, a însărcinat pe Ismael, fiul lui Netania, să te omoare?“ Dar Ghedalia, fiul lui Ahicam, nu i-a crezut. Şi Iohanan, fiul lui Careah, a spus în taină lui Ghedalia, la Miţpa: ,,Dă-mi voie să mă duc să omor pe Ismael, fiul lui Netania. Nimeni n-are să ştie. Pentru ce să te omoare el, şi să se risipească toţi cei din Iuda, cari s-au strâns la tine, şi să piară rămăşiţa lui Iuda?“ Ghedalia, fiul lui Ahicam, a răspuns lui Iohanan, fiul lui Careah: ,,Nu face lucrul acesta: căci ce spui tu despre Ismael, nu este adevărat!“ (Ier. 40:13-16).

Ismael, dușmanul lui Ghedalia, a fost un  trădător compromis cu amoniții și n-a putut crede că Ghedalia ar fi putut fi sincer și cu evreii rămași în țară și cu haldeii care-i erau în preajmă. Duplicitar în sine, Ismael, care era de altfel din casa regală (2 Regi 25:25: Ier. 41:1) s-a aliat cu dușmanii poporului sfânt, amoniții, și l-a asasinat pe Ghedalia:

„În luna a şaptea, Ismael, fiul lui Netania, fiul lui Elişama, din neamul împăratului, a venit cu mai marii împăratului şi cu zece oameni la Ghedalia, fiul lui Ahicam, la Miţpa. Şi au mâncat împreună acolo, la Miţpa. Atunci Ismael, fiul lui Netania, s-a sculat cu cei zece oameni de cari era însoţit, şi au lovit cu sabia pe Ghedalia, fiul lui Ahicam, fiul lui Şafan, şi au omorât astfel pe acela, pe care îl pusese împăratul Babilonului dregător peste ţară. Ismael a mai omorât pe toţi Iudeii, cari erau cu Ghedalia la Miţpa, şi pe Haldeii, cari se aflau acolo, oameni de război“ (Ier. 41:1-3).

Iohanan, este prototipul oamenilor înfrânți, care nu mai cred nimic și nu se mai încred în nimeni. Bănuitor din fire, el a văzut foarte repede dincolo de aparenta înțelegere, amenințarea pe care o reprezenta Ismael pentru Ghedalia. Neîncrezător în Dumnezeu, el n-a vrut să citească bunăvoința divină în recolta deosebită pe care le-o dăruise în anul acela:

„Şi toţi Iudeii aceştia, s-au întors din toate locurile, pe unde erau împrăştiaţi, au venit în ţara lui Iuda la Ghedalia, la Miţpa, şi au avut un mare belşug de vin şi de poame de vară“ (Ier. 40:12).

Când, după ce tot poporul dezgustat de Ismael i s-a alăturat în țară (Ier. 41:11-18), Iohanan a devenit căpetenia lor de fapt, dacă nu de drept. Pornit să plece în Egipt, departe de răzbunarea haldeilor pentru că Ismael îl asasinase pe Ghedalia, Iohanan se face că vrea să cunoască voia Domnului și vine să stea de vorbă cu Ieremia „la hanul lui Chimham, lângă Betleem (Ier. 41:17). Întrebarea lui pare sinceră, dar nu este. De aceea Dumnezeu îi răspunde doar după zece zile, iar atunci când o face prin Ieremia, Dumnezeu dă pe față ipocrizia acestui om care pozează într-un credincios, dar este total lipsit de credință:

„Rămăşiţe ale lui Iuda, Domnul vă zice: „Nu vă duceţi în Egipt!“ „Băgaţi bine de seamă că vă opresc lucrul acesta astăzi. Căci vă înşelaţi singuri, dacă m-aţi trimes la Domnul, Dumnezeul vostru, zicând: „Mijloceşte pentru noi la Domnul, Dumnezeul nostru, fă-ne cunoscut tot ce va spune Domnul, Dumnezeul nostru, şi vom face!“ Eu v-am spus astăzi; dar voi n-ascultaţi glasul Domnului, Dumnezeului vostru, nici tot ce m-a însărcinat El să vă spun. De aceea să ştiţi că veţi muri de sabie, de foamete sau de ciumă, în locul unde voiţi să vă duceţi să locuiţi!“ (Ier. 42:19-22).

Observația lui Dumnezeu a fost corectă. Iohanan nu mai credea în nimic:

„Când a isprăvit Ieremia de spus întregului popor toate cuvintele Domnului, Dumnezeului lor, toate cuvintele pe cari-l însărcinase Domnul, Dumnzeul lor, să le spună, Azaria, fiul lui Hosea, Iohanan, fiul lui Careah, şi toţi oamenii aceia îngâmfaţi, au zis lui Ieremia: ,,Minţi! Nu Domnul, Dumnezeul nostru, te-a însărcinat să ne spui: „Nu vă duceţi în Egipt ca să locuiţi acolo pentru o vreme!“ Ci Baruc, fiul lui Neriia, te aţâţă împotriva noastră, ca să ne dai în mâinile Haldeilor, să ne omoare sau să ne ducă robi la Babilon!“ Astfel, Iohanan, fiul lui Careah, toate căpeteniile oştilor, şi tot poporul, n-au ascultat de glasul Domnului, care le poruncea să rămână în ţara lui Iuda … Au plecat dar în ţara Egiptului, – căci n-au ascultat de porunca Domnului, – şi au ajuns până la Tahpanes“ (Ier. 43:1-4, 7).

Prin Iohanan, evreii au pierdut și ultima posesiune pe care o mai aveau și care-i făcea distincți de celelalte popoare: credința în Iehova. Ajunși în Egipt, evreii conduși de Iohanan au devenit foarte repede idolatri (Ier. 44:1-6), iar când Dumnezeu i-a mustrat prin gura profetului, evreii și-au dat apostazia pe față:

„Toţi bărbaţii, cari ştiau că nevestele lor aduceau tămâie altor dumnezei, toate femeile cari se aflau acolo în mare număr, şi tot poporul care locuia în ţara Egiptului, la Patros, au răspuns aşa lui Ieremia: ,,Nu te vom asculta în nimic din cele ce ne-ai spus în Numele Domnului. Ci voim să facem cum am spus cu gura noastră, şi anume: să aducem tămâie împărătesei cerului, şi să-i turnăm jertfe de băutură, cum am făcut, noi şi părinţii noştri, împăraţii noştri şi căpeteniile noastre, în cetăţile lui Iuda şi în uliţele Ierusalimului. Atunci aveam pâine de ne săturam, eram fericiţi, şi nu treceam prin nici o nenorocire! Dar, de când am încetat să aducem tămâie împărătesei cerului, şi să-i turnăm jertfe de băutură, am dus lipsă de toate, şi am fost nimiciţi de sabie şi de foamete…“ ,,De altfel, când aducem tămâie împărătesei cerului şi-i turnăm jertfe de băutură, oare fără voia bărbaţilor noştri îi pregătim noi turte ca s-o cinstim făcându-i chipul, şi-i aducem jertfe de băutură?“ (Ier. 45:15-19).

Concluzia la care au ajuns acești evrei din Egipt este falsă. Ei au legat credința în supranatural de bunăstarea lor materială, fiind gata să-și vândă închinarea oricărui zeu care la va da mai mult. Evreii aceștia au răsturnat interpretarea istoriei susținând că L-au părăsit pe Iehova pentru că acesta nu le-a fost de niciun folos.  Încăpățânați până la capăt, această generația a atras asupra ei o pedeapsă definitivă (Ier. 45:20-27).

(Înapoi la Cuprins)

Categories: Studiu biblic