– 2 Regi 24:18 – 25:21; 2 Cron. 36:11-21: Ieremia  21; 24, 27-29; 32-34; 37-39.

Moto:  Când urma nu scapă turma!

După ce regatul lui Iuda și-a pierdut independența în timpul domniei lui Ioahaz și după ce și-a pierdut bogățiile și crema poporului în timpul domniei lui Ioiachin, în timpul domniei lui Zedechia își va pierde capitala și Templul.  Venise vremea pedepsei:

„Şi împăratul Babilonului a pus împărat, în locul lui Ioiachin, pe unchiul său Matania, căruia i-a schimbat numele în Zedechia. Zedechia avea douăzeci şi unu de ani când a ajuns împărat, şi a domnit unsprezece ani la Ierusalim. Mamă-sa se chema Hamutal, fata lui Ieremia, din Libna. El a făcut ce este rău înaintea Domnului, întocmai cum făcuse Ioiachim. Şi lucrul acesta s-a întâmplat din pricina mâniei Domnului împotriva Ierusalimului şi împotriva lui Iuda, pe cari voia să-i lepede dinaintea Lui. Şi Zedechia s-a răsculat împotriva împăratului Babilonului“ (2 Regi 24:17-20).

Cum Ioiachin fusese o pacoste nu numai pentru cei din popor, ci și pentru cei din familia lui (Ier. 22:24,28), venirea lui Nebucadnețar și îndepărtarea lui de la tron a fostprimită cu bucurie de toată lumea.

Zedechia – un om sub pedeapsă (2 Cron. 36:11-21)

Zedechia a ajuns rege într-o vreme de pedeapsire a poporului lui Dumnezeu prin împăratul Babilonului. Situația aceasta trebuia privită ca un act al providenței divine și acceptat ca atare. Proorocul Ieremia l-a pus pe Zedechia să jure că nu se va împotrivi și nu va căuta să se revolte împotriva hotărârii divine:

„Zedechia avea douăzeci şi unu de ani când a ajuns împărat, şi a domnit unsprezece ani la Ierusalim. El a făcut ce este rău înaintea Domnului, Dumnezeului său; şi nu s-a smerit înaintea proorocului Ieremia, care-i vorbea din partea Domnului. S-a răsculat chiar împotriva împăratului Nebucadneţar, care-l pusese să jure pe Numele lui Dumnezeu. Şi-a înţepenit grumazul şi şi-a învârtoşat inima, până acolo încât nu s-a întors la Domnul, Dumnezeul lui Israel.

Toate căpeteniile preoţilor şi poporul au înmulţit şi ei fărădelegile, după toate urâciunile neamurilor; şi au pângărit Casa Domnului, pe care o sfinţise El în Ierusalim.

Domnul, Dumnezeul părinţilor lor, a dat din vreme trimişilor Săi însărcinarea să-i înştiinţeze, căci voia să cruţe pe poporul Său şi locaşul Său. Dar ei şi-au bătut joc de trimeşii lui Dumnezeu, I-au nesocotit cuvintele, şi au râs de proorocii Lui, până când mânia Domnului împotriva poporului Său a ajuns fără leac.

Atunci Domnul a făcut să se suie împotriva lor împăratul Haldeilor, şi a ucis cu sabia pe tinerii lor în casa locaşului lor celui sfânt. N-a cruţat nici pe tânăr, nici pe tânără, nici pe bătrân, nici pe omul gârbov supt povara perilor albi, ci a dat totul în mâna lui. Nebucadneţar a dus la Babilon toate uneltele din Casa Domnului, mari şi mici, vistieriile Casei Domnului, şi vistieriile împăratului şi ale căpeteniilor lui. Au ars Casa lui Dumnezeu, au dărâmat zidurile Ierusalimului, au pus foc tuturor caselor lui şi au nimicit toate lucrurile scumpe. Pe cei ce au scăpat de sabie, Nebucadneţar i-a dus prinşi la Babilon. Ei i-au fost supuşi, lui şi fiilor lui, până la stăpânirea împărăţiei Perşilor, ca să se împlinească cuvântul Domnului rostit prin gura lui Ieremia; până ce ţara şi-a ţinut Sabatele ei şi s-a odihnit tot timpul cât a fost pustiită, până la împlinirea celor şaptezeci de ani“ (2 Cron. 36:11-21).

Asedierea, cucerirea și distrugerea Ierusalimului sunt descrise și în cartea Regi (2 Regi 25:8-21).

Zedechia și-a călcat jurământul făcut cu Nebucadnețar la așezarea pe tron (Ezec. 17:11-14). La suprafață, el a păstrat contacte diplomatice cu Babilonul (Ier. 29:3) și chiar s-a dus la Babilon ca să-l viziteze pe Nebucadnețar (Ier. 51:59), dar, pe ascuns, și-a trimis emisari în Egipt ca să ceară ajutorul faraonului Ofra.  În anul 588 î.Ch., situația i s-a părut suficient de prielnică pentru a se răscula împotriva Babilonului (2 Regi 24:20; 2 Cron. 36:13).

Nebucadnețar a răspuns trimițând împotriva evreilor o uriașă armată imperială. Când Egiptenii au ieșit să sară în ajutorul lui Zedechia, Nebucadnețar i-a lăsat în pace pe evrei și s-a concentrat să-i înfrângă pe ei mai întâi, neconsiderând că este bine să lupte pe două fronturi deodată.

Dumnezeu l-a trimis atunci pe Ieremia să-i spună lui Zedechia că are speranțe false și că Nebucadnețar se va întoarce împotriva Ierusalimului (Ier. 37). Zedechia n-a vrut însă să-l asculte pentru că își pusese nădejdea nu în Domnul, ci în Egipt (Ezec. 17:11-21).

Zedechia – un om care știe dar n-ascultă (Ier. 27)

De ce n-a ascultat Zedechia de mesajul clar și limpede al profeților trimiși de Domnului?

În primul rând, Zedechia n-a ascultat pentru că n-a crezut profețiile trimișilor lui Dumnezeu.

În al doilea rând, el n-a ascultat pentru că s-a lăsat înconjurat și sfătuit de un grup de oameni care i-au dat mai multă crezare profetului mincinos Hanania, omul care-i legăna în speranțe mincinoase și le „dădea învățătură după poftele lor“ (Ier. 28:1-4).

În al treilea rând, Zedechia n-a ascultat probabil pentru că a fost sedus de păgânismul rampant care înlocuise pe atunci închinarea adevărată așezată de Solomon în Templul din Ierusalim. Capitolul 8 din cartea lui Ezechiel ne spune ce se întâmpla acolo: (1) preoții ajunseseră să ardă tămâie la idoli „cu chip de târâtoare și de animale urâcioase zugrăvite peste tot pe pereți (Ezec. 8:9-12), (2) preoții se închinau așezați cu fața spre el și cu „dosul“ spre Templul Domnului (Ezec. 8:13-18) și (3) preoții și femeile aduceau jetfe dumnezeilor Asiriei, Egiptului, Siriei și Babilonului. La aceste închinări păgâne participa cu toată inima și regele Zedechia, împreună cu toată curtea sa. Omul acesta a fost necredincios față de Iehova, un om rău, mincinos, un călcător de jurăminte, un rebel pervers și viclean împotriva celui care-l așezase pe tron.

Zedechia și-a chemat vecinii și a încropit la repezeală o „confederație internațională“ cu care să i se împotrivească împăratului Babilonului (Ier. 27). N-au reușit și Nebucadnețar s-a întors să-l pedepsească pe Zedechia. Armatele lui au asediat Ierusalimul din 15 ianuarie 588 î.Ch. până în 18 Iulie, 586 î.Ch.

„În al nouălea an al domniei lui Zedechia, în a zecea zi a lunii a zecea, Nebucadneţar, împăratul Babilonului, a venit cu toată oştirea lui împotriva Ierusalimului; a tăbărât înaintea lui, şi a ridicat întărituri de jur împrejur. Cetatea a fost împresurată până la al unsprezecelea an al împăratului Zedechia“ (2 Regi 25:1-2).

Lipsurile din cetate ai fost așa de mari încât oamenii au ajuns să-și mănânce proprii copii:

„Ceice pier ucişi de sabie sunt mai fericiţi decât ceice pier de foame, cari cad sleiţi de puteri, din lipsa roadelor câmpului! Femeile, cu toată mila lor, îşi fierb copiii, cari le slujesc ca hrană, în mijlocul prăpădului fiicei poporului meu“ (Plângeri 4:9-10).

Până la urmă, în 14 August 586, asediatorii au făcut o breșă în zid și au pătruns în cetate, au trecut-o prin ascuțișul săbiei și i-au dărâmat clădirile și Templul. Proorocul Ieremia îi sfătuise pe rege și pe consilierii săi să se predea de bună voie împăratului babilonului ca să salveze cetatea, dar ei nu l-au ascultat (Ier. 21; 38:1-6, 14-28). Mai mult, Ieremia a fost arestat și chiar aruncat în groapa unei fântâni nămoloase abandonate, unde era cât pe ce să-și piardă viața (Ier. 38:1-13).

În fața prăpădului iminent, regele Zedechia l-a întrebat ipocrit pe Ieremia ce să facă (Ier. 21), dar n-a vrut nici atunci să-l asculte. Zedechia l-a rugat pe Ieremia să se roage pentru el (Ier. 37:1-3), dar el însuși nu s-a rugat și nu s-a smerit înaintea Domnului (2 Cron. 36:12-13; 2 Cron. 7:14).

Zedechia – un împotrivitor zdrobit sub providență

Unii spun că scepticismul lui Zedechia față de mesajul profeților Ieremia și Ezechiel s-ar fi datorat unei aparente contradicții între vorbele celor doi. Într-adevăr, Ieremia declarase clar că Zedechia „v-a vedea pe împăratul Babilonului, în timp ce Ezechiel a spus că Zedechia nu-l va vedea:

„Şi tu nu vei scăpa din mâinile lui, ci vei fi luat şi dat în mâna lui, vei da ochi cu împăratul Babilonului, el îţi va vorbi gură către gură, şi vei merge la Babilon“ (Ier. 34:3).

„Domnitorul care este în mijlocul lor îşi va pune lucrurile pe umăr şi va pleca pe negură; vor sparge zidul ca să-l scoată afară; îşi va acoperi faţa, ca să nu vadă pământul cu ochii. Îmi voi întinde mreaja peste el, şi va fi prins în laţul Meu; îl voi duce la Babilon, în ţara Haldeilor; dar nu-i va vedea, şi va muri acolo“ (Ezec. 12:1-13; Ier. 34:3).

Ca și în alte cazuri asemănătoare, contradicția a fost numai aparentă. Ambele profeții s-au împlinit. Zedechia a dat ochii cu împăratul Babilonului, dar nu la Babilon, ci la Ribla. La Babilon a ajuns orb!

Când babilonienii au pătruns în cetate, Zedechia și mai marii lui au fugit spre câmpia Iordanului, dar au fost prinși lângă Ierihon. Dus la Ribla, locul cartierului general al armatei imperiale, Zedechia a fost judecat, găsit vinovat de răscoală și condamnat să fie dus ca rob la Babilon. Ca parte a pedepsei, Nebucadnețar a păstrat pentru Zedechia o lovitură grozavă:

„Împăratul Babilonului a pus să junghie la Ribla pe fiii lui Zedechia înaintea lui, împreună cu toţi mai marii lui Iuda. Apoi a pus să scoată ochii lui Zedechia, şi a pus să-l lege cu lanţuri de aramă, ca să-l ducă la Babilon“ (Ier. 39:6-7).

Lui Zedechia, orbirea spirituală i-a atras și orbirea fizică. Soarta lui este, în rezumat, o ilustrație a finalului de istorie al Israelului. Zedechia a trebuit să fie convins că „nici un cuvânt care iese din gura Domnului nu este lipsit de putere“ (Luca 1:37).

După ce au luat cam tot ce se putea lua din Ierusalim, în data de 14 August 586 î.Ch. babilonienii au dărâmat cetatea și au distrus și Templul.

„Haldeii au sfărâmat stâlpii de aramă din Casa Domnului, temeliile, marea de aramă care era în Casa Domnului, şi au dus arama în Babilon. Au luat cenuşarele, lopeţile, mucările, ceştile şi toate uneltele de aramă cu cari se făcea slujba. Căpetenia străjerilor a mai luat şi tigăile pentru cărbuni şi lighenele, tot ce era de aur şi tot ce era de argint. Cei doi stâlpi, marea, şi temeliile, pe cari le făcuse Solomon pentru Casa Domnului, toate uneltele acestea de aramă aveau o greutate necunoscută. Înălţimea unui stâlp era de optsprezece coţi, şi deasupra avea un coperiş de aramă, a cărui înălţime era de trei coţi; împrejurul coperişului era o împletitură în chip de reţea şi rodii, toate de aramă; tot aşa avea şi al doilea stâlp cu împletitura în chip de reţea“ (2 Regi 25:13-17).

Stâlpii menționați aici au fost „Ioachim și Boaz“ care înfrumusețau intrarea în templu. Erau imenși ca dimensiuni și împodobiți cu tot feluri de lucrări în bronz făcute de Hiran din Tir, prietenul lui Solomon (1 Regi 7:13-22). Pe scurt, ceea ce ne este descris aici este totala distrugere a ultimelor vestigii ale glorioasei clădiri ridicate de Solomon la Ierusalim. „Săpăturile arheologice moderne au confirmat severitatea cu care au distrus caldeenii clădirile din Ierusalim. Nu se găsește nici o urmă a Templului zidit de Solomon, nici o fărâmă din casa regală a împăratului. Săpăturile la Azeka, Bethșemeș și Lachiș sunt dovezi mute care atestează teribila distrugere“ (Merril F. Unger, Arheology and The Old Testament , Grand Rapids: Zondervan Publishing House, 1960).

Toți demnitarii care-l sfătuiseră pe Zedechia să nu asculte de glasul lui Ieremia și să se împotrivească mesajului divin au fost prinși și omorâți înaintea lui Nebucadnețar la Ribla:

„Căpetenia străjerilor a luat pe marele preot Seraia, pe Ţefania, al doilea preot, şi pe cei trei păzitori ai pragului. Şi din cetate a luat un dregător care avea supt porunca lui pe oamenii de război, cinci oameni cari făceau parte din sfetnicii împăratului şi cari au fost găsiţi în cetate, pe logofătul căpeteniei oştirii, însărcinat să scrie la oaste pe poporul ţării, şi şasezeci de oameni din poporul ţării, cari se aflau în cetate. Nebuzaradan, căpetenia străjerilor, i-a luat, şi i-a dus la împăratul Babilonului la Ribla. Împăratul Babilonului i-a lovit şi i-a omorât la Ribla, în ţara Hamatului “ (2 Regi 25:18-21).

Tot poporul a fost deportat în robie. În țară au fost lăsați numai „cei mici și neînsemnați“, cei mai săraci din popor:

„Nebuzaradan, căpetenia străjerilor, a luat robi la Babilon, pe aceia din popor cari rămăseseră în cetate, pe cei ce se supuseseră lui, şi pe rămăşiţa poporului. Dar Nebuzaradan, căpetenia străjerilor, a lăsat în ţara lui Iuda pe unii din cei mai săraci din popor, pe ceice n-aveau nimic; şi le-a dat atunci vii şi ogoare“ (Ier. 39:9-10).

Instrument al providenței divine, Nebucadnețar s-a purtat însă frumos cu proorocul Ieremia:

„Nebucadneţar, împăratul Babilonului, dăduse porunca următoare cu privire la Ieremia, prin Nebuzaradan, căpetenia străjerilor: ,,Ia-l, poartă grijă de el, şi nu-i face niciun rău, ci fă-i ce-ţi va cere!“ Nebuzaradan, căpetenia străjerilor, Nebuşazban, căpetenia famenilor-dregători, Nergal-Şareţer, căpetenie magilor, şi toate căpeteniile împăratului Babilonului, au trimes să aducă pe Ieremia din curtea temniţei, şi l-au încredinţat lui Ghedalia, fiul lui Ahicam, fiul lui Şafan, ca să-l ducă acasă. Şi a rămas în mijlocul poporului. Cuvântul Domnului vorbise astfel lui Ieremia, pe când era închis în curtea temniţei: ,,Du-te de vorbeşte lui Ebed-Melec, Etiopianul, şi spune-i: „Aşa vorbeşte Domnul oştirilor, Dumnezeul lui Israel: „Iată, voi aduce peste cetatea aceasta lucrurile, pe cari le-am vestit în rău şi nu în bine; în ziua aceea ele se vor întâmpla înaintea ochilor tăi. Dar pe tine te voi izbăvi în ziua aceea, zice Domnul, şi nu vei fi dat în mâinile oamenilor de cari temi. Te voi scăpa, şi nu vei cădea supt sabie, ci viaţa îţi va fi prada ta de război, pentru că ai avut încredere în Mine, zice Domnul“ (Ier. 39:11-18).

Scos din temniță, Ieremia s-a plimbat printre rămășițele Ierusalimul și a plâns amarnic. Patriotismul acestui om extraordinar, pus la îndoială de contemporanii care nu i-au primit mesajul, a explodat într-o cascadă de bocete culese în cartea care se intitulează chiar așa: „Plângerile lui Ieremia“. Ele sunt materializarea unei dureri pe care acest om sensibil a purtat-o cu el în toată activitatea lui profetică:

„O! de mi-ar fi capul plin cu apă, de mi-ar fi ochii un izvor de lacrămi, aş plânge zi şi noapte pe morţii fiicei poporului meu!“ (Ier. 9:1).

Evenimentele din această vreme au fost notate și în cartea profetului Ezechiel. Pedepsirea lui Zedechia este scrisă în Ezechiel 17. Rechizitoriul de la procesul divin intentat regatului lui Iuda se găsește în Ezechiel 23. Ezechiel 24, vorbește despre dărâmarea Ierusalimului. Acest purtător de cuvânt al lui Dumnezeu a trecut el însuși prin evenimente teribile. Ca să-l facă să simtă tragedia evenimentului și să vorbească despre distrugerea cetății cu cuvinte venite din inima lui Dumnezeu, Ezechiel a trăit o tragedie personală. În ziua în care a căzut Ierusalimul, i-a murit nevasta:

„Fiul omului, iată, îţi voi răpi printr-o lovitură ce ţi-e mai scump în ochi. Dar să nu te jăleşti, nici să nu plângi, şi să nu-ţi curgă lacrămile pentru ea. Suspină în tăcere, dar nu plânge ca la morţi! Leagă-ţi turbanul, pune-ţi încălţămintea în picioare, nu-ţi acoperi barba, şi nu mânca pâinea de jale!“ Vorbisem poporului dimineaţa, şi seara mi-a murit nevasta. A doua zi dimineaţa, am făcut cum mi se poruncise“ (Ezec. 24:16-18).

Cât despre Zedechia, el a trăit până la moarte în Babilon. Ca să se împlinească promisiunea făcută prin Ieremia, el a avut o înmormântare de cinste, deși n-a meritat-o. Dumnezeu a făcut-o însă pentru David, întemeietorul dinastiei alese de El:

„Numai, ascultă Cuvântul Domnului, Zedechia, împăratul lui Iuda! Aşa vorbeşte Domnul despre tine: „Nu vei muri ucis de sabie, ci vei muri în pace: şi cum au ars miresme pentru părinţii tăi, vechii împăraţi, cari au fost înaintea ta, tot aşa vor arde şi pentru tine, şi te vor jăli, zicând: „Vai, doamne!“ Căci Eu am rostit cuvântul acesta, zice Domnul“ (Ier. 34:4-5)

(Înapoi la Cuprins)

Categories: Studiu biblic, Uncategorized