România – Stat laic !

Oricât ar părea de ciudat, sunt de acord cu domnul președinte Băsescu. În afara Israelului, care are un destin providențial, Dumnezeu nu are nici o țară și nici un neam pe pământ. El are oameni din multe țări și multe națiuni, dar nu există un neam sau o țară care să-i aparțină (în afara de sensul de apartenență prin creație). În teritoriu fiecărei națiuni, oamenii decid individual dacă primesc sau resping iertarea oferită de Dumnezeu. Din fiecare țară, oamenii pot ajunge potențial și în iad și în rai.

(aici)

Băsescu: Statul român e un stat laic şi trebuie să rămână un stat laic

de Liviu Dadacus

Preşedintele Traian Băsescu a declarat vineri, la întâlnirea cu susţinătorii săi de pe Facebook, răspunzând unei întrebări, că este adeptul ideii că statul român e un stat laic, care trebuie să rămână un stat laic, în care fiecare să aibă opţiunea lui.

Băsescu: Statul român e un stat laic şi trebuie să rămână un stat laic (Imagine: Andreea Alexandru/ Arhiva Mediafax Foto)

“Eu sunt adeptul ideii că statul român e un stat laic şi trebuie să rămână un stat laic, în care fiecare să aibă opţiunea lui”, a spus Băsescu.

El a menţionat că este un susţinător fără rezerve al creştinismului şi că este creştin-ortodox, precizând că, atunci când vine vorba de oameni politici, problema este unde aşezi ortodoxia sau creştinismul.

“Dar când vine vorba de oameni politici, problema e unde aşezi ortodoxia sau creştinismul nostru, Că e preşedinte, că e parlamentar, că e ministru, conform Constituţiei jură pe Constituţie şi pe Biblie şi încheie cu «Aşa să-mi ajute Dumnezeu!». Nu cred că ar trebui să creăm o breşă prin care un cetăţean care e ateu sau musulman – avem şi budişti în ţară – să simtă că această Constituţie l-ar exclude”, a spus Băsescu.

El a arătat că statul cere ca jurământul să fie cu mâna pe Constituţie şi pe Biblie şi să aibă încheierea “Aşa să-mi ajute Dumnezeu!”, indiferent de opţiunea religioasă a celui care jură, pentru că formula “Aşa să-mi ajute Dumnezeu!” e prevăzută în Constituţie.

“O Constituţie nu trebuie să creeze o falie, indiferent cât de mică ar părea ea. De aceea nu ştiu dacă pot fi un suporter al unei astfel de abordări totale. Nu se ştie când o să acceptăm forţă de muncă din Africa – poate au altă credinţă şi devin cetăţeni români. Cred că ne trebuie puţină grijă”, a spus Băsescu.



Categories: Articole de interes general

2 replies

  1. Nu e laic
    Da-i…arhaic!!!

  2. Tipurile de raport dintre un guvern şi religii sunt teocraţia, ateismul sau laicitatea. România le-a experimentat pe toate trei, dar pe niciunul în formă pură.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: