Moto: S-ar putea să uităm deciziile făcute în trecut, dar deciziile acelea nu ne uită, ci ne urmăresc cu consecințele lor implacabile.

„Fiecare mare națiune a pierit prin sinucidere“ a spus liderul politic Richard Cobden, iar afirmația lui este ilustrată foarte bine de ceea ce s-a întâmplat în istoria regatului lui Iuda. Ei n-au dispărut din cauza unui atac neașteptat sau copleșitor din afară. Națiunea s-a sinucis prin decadența morală și spirituală dinăuntru. Capitolele care ne-au mai rămas din cartea Regi ne pun înainte istoria tragică a ultimilor ani de existență a regatului de sud. Putem urmării pașii declinului în deciziile pe care le-au luat regii. Ei au dus poporul tot mai jos, spre pieire.“ (W.W. Wiersbe).

Vrând parcă să sublinieze lipsa de importanță eternă a ultimilor patru regi de la Ierusalim, cărțile Regi și Cronici au păstrat pentru ei doar niște dosare sumare, subțiri și superficiale. Pentru cine vrea să studieze mai adânc caracterul acestor oameni trebuie să ne facem transferul în arhivele profetice ca să ne completăm informațiile cu declarațiile din dosarele profeților contemporani. Cele mai corecte comentarii asupra unor vremi, persoane sau evenimente sunt cele pe care le face Dumnezeu. Vom stărui împreună asupra pronunțărilor divine publicate prin profetului Ieremia.

Conform arborelui genealogic din 1 Cronici 3:15-16, Iosia a avut patru fii: Iohanan, despre care nu știm nimic, Eliachim căruia i s-a dat numele de Ioiachim, Matania, care s-a numit și Zedechia și Șalum, numit și Ioahaz.

La moartea lui Iosia, poporul l-a luat pe mezinul familiei, Ioahaz și l-au făcut rege, trecând peste ceilalți doi frați mai mari ai lui. I-au mai pus și numele de Șalum (Ier. 22:11).

Ioahaz a domnit cam trei luni, Eliachim (Ioiachim) a domnit unsprezece ani, Ioiachin a domnit trei luni, iar Zedechia a domnit unsprezece ani. Cartea Regi și cartea Cronici scriu foarte puțin despre vremea acestor patru regi. Proorocul Ieremia scrie însă foarte mult (Ieremia 20 – 39). După vremea lui Iosia, Iuda n-a mai fost o națiune independentă, ci un vasal când al Egiptului, când al Babilonului.

Dosarele ultimilor patru regi din Iuda sunt mici și cam … intrate la apă. Biblia compară evoluția societății umane cu o mare învolburată.  Cartea profetului Daniel și cartea Apocalipsa ne spune că „fiarele“ imperiilor care domină lumea ies „din mare“ (Dan. 7:3; Apoc. 13:1).

Valurile mării sunt metafora pentru ridicarea temporară a unor națiuni sau personalități care domină și influențează situația tuturor celor din jur. După Iosia, peste cei din regatul lui Iuda au trecut câteva valuri succesive de stăpânire străină.

Ioahaz – primul val Egiptean – 2 Regi 23:31-35

Ioahaz a fost un rege rău și n-a călcat pe urmele tatălui său, Iosia. Cunoscându-i inima, Dumnezeu nu l-a lăsat nici măcar să încălzească tronul pe care a stat. Circumstanțele stabilite de Dumnezeu l-au făcut să domnească numai trei luni de zile.

Înfrângerea lui Iosia i-a oferit Egiptului câțiva ani de dominație asupra regatului lui Iuda. Nemulțumit de ceea ce i-au făcut evreii sub Iosia la Meghido, faraonul Egiptului și-a descărcat nervii pe Iohaz, fiul lui Iosia. La întoarcerea spre Egipt, faraonul a retezat imediat orice speranță de independență a evreilor. El s-a întâlnit cu Ioahaz la Ribla, l-a pus în lanțuri și l-a luat în Egipt, unde a și murit.  În locul lui Ioahaz, care fusese probabil pro-Babilonian ca și tatăl său Iosia, faraon l-a pus pe tron pe Eliachim, fratele mai mare al lui Ioahaz, căruia i-a schimbat numele ca semn de umilire:

„Şi poporul ţării a luat pe Ioahaz, fiul lui Iosia: ei l-au uns, şi l-au făcut împărat în locul tatălui său. Ioahaz avea douăzeci şi trei de ani când s-a făcut împărat, şi a domnit trei luni la Ierusalim. Mamă-sa se chema Hamutal, fata lui Ieremia, din Libna. El a făcut ce este rău înaintea Domnului, întocmai cum făcuseră părinţii lui. Faraon Neco l-a pus în lanţuri la Ribla, în ţara Hamatului, ca să nu mai domnească la Ierusalim; şi a pus asupra ţării o gloabă de o sută de talanţi de argint şi de un talant de aur. Şi Faraon Neco a pus împărat pe Eliachim, fiul lui Iosia, în locul tatălui său Iosia, şi i-a schimbat numele în Ioiachim. A luat pe Ioahaz, care a mers în Egipt şi a murit acolo“ (2 Regi 23:30-34).

Și Eliachim și Ioiachim însemană „așezat de Dumnezeu“, diferența este că varianta primă cuprinde particula „El“, numire generală în Orient pentru dumnezeire, în timp ce a doua este construită cu particula „Ia“ de la Iehova, Dumnezeul regional al evreilor.

Warren Wiersbe face un comentariu excelent despre destinul tragic al evreilor:

„Iehova l-a chemat pe Israel să fie „un popor care locuiește deoparte și nu face parte dintre neamuri“ (Num. 23:9). Ei trebuiau să creadă doar în Dumnezeu și să nu se sprijine pe tratate și alianțe compromițătoare. Israel trebuia să fie „o împărăție de preoți și un neam sfânt“ (Exod 19:5-6; Deut. 7:6-11). Solomon a scos Israelul din această izolare și l-a aruncat în arena politicii internaționale. El a avut șapte sute de neveste (1 Regi 11:3), cele mai multe reprezentând tot atâtea tratate de alianță cu tații sau frații lor care erau regi sau oameni cu mare influență. Aceste alianțe au adus națiunii bogății imense și i-au scutit de războaie, dar, în final, l-au târât pe Solomon și au târât Israelul în idolatria neamurilor din jur (1 Regi 11:1-13).“

„Dacă poporul evreu L-ar fi ascultat pe Dumnezeu și ar fi păzit Legământul încheiat cu El, Dumnezeu i-ar fi făcut să fie „capul“ popoarelor (Deut. 28:1-14), dar ei nu L-au ascultat, iar neascultarea lor a dus la prăbușirea lor și la hotărârea lui Dumnezeu de a-i împrăștia temporar printre neamuri. Din păcate, Biserica creștină a urmat și ea exemplul rău al lui Israel și s-a amestecat și ea în treburile lumii în loc să se țină separată de lume (2 Tim. 2:4; Iacov 1:27; 1 Ioan 2:15-17). Credincioșii sunt în lume, dar nu trebuie să fie „din lume“. Numai așa se pot duce ei în lume ca să mărturisească despre Christos și să-i salveze pe oameni (Ioan 17:13-19). Campbell Morgan spunea: „Biserica a făcut cel mai mult pentru lume când a fost cel mai ne-lumească. Fii altfel!“

Ioiachim – un rege răzvrătit – 2 Regi 23:34 – 24:7; 2 Cron. 36:5-8; Ieremia 22:1 – 19; 25:1-14; 26; 36; 45-48

Ioiachim se pare că a fost al doilea născut al lui Iosia. Numele dat de părinții săi înseamnă „Elohim a înălțat“, dar Neco, faraonul Egiptului l-a schimbat în Ioiachim, care înseamnă „Iehova a ridicat“ (2 Regi 23:34; 2 Cron. 36:4). Schimbarea de nume a însemnat o umilire și o subordonare. Neco a vrut să spună tuturor că nu Dumnezeul suprem, ci doar Dumnezeul lui Israel l-a făcut domn pe cel de pe tronul Ierusalimului. Dumnezeul suprem i-a dat lui Neco autoritatea de a face ce vrea cu casa lui Iuda.

Regatul lui Iuda a fost vasal Egiptului și Ioiachim a trebuit să adune tributul datorat de la locuitorii țării:

„Ioiachim a dat lui Faraon argintul şi aurul; dar a trebuit să pună bir asupra ţării ca să scoată argintul acesta, cerut de Faraon; a hotărât partea fiecăruia, şi a cerut dela poporul ţării argintul şi aurul pe care trebuia să-l dea lui Faraon Neco. Ioiachim avea douăzeci şi cinci de ani când a ajuns împărat, şi a domnit unsprezece ani la Ierusalim. Mamă-sa se chema Zebuda, fata lui Pedaia, din Ruma. El a făcut ce este rău înaintea Domnului, întocmai cum făcuseră părinţii săi“ (2 Regi 23:35-37).

Ioiachim a fost un rege rău înaintea Domnului și a oamenilor. O fire de om răzvrătit, el s-a ridicat împotriva lui Dumnezeu, împotriva profeților și împotriva împăratului Babilonului. Firea lui de om răzvrătit i-a atras până la urmă blestemul.

a. Ioiachim s-a răzvrătit împotriva Domnului și a anulat schimbările bune aduse în țară de tatăl său, Iosia. El s-a întors la calea  idolatriei practicate de Manase, Ahaz, Ioram și Roboam (2 Regi 23:37; 2 Cron. 36:5).

b. Ioiachim s-a răzvrătit împotriva profeților Domnului. Primul cu care a intrat în conflict a fost Ieremia. În cartea sa, Ieremia ne spune că Dumnezeu l-a trimis în curtea Templului, să vorbească regelui și poporului cu ocazia sărbătorii Corturilor, cea mai mare sărbătoare de toamnă, când tot poporul trebuia să se suie să se închine la Ierusalim. Relatarea se găsește în Ieremia 26:1-19.  Mesajul anunță că lipsa de pocăință va atrage asupra cetății o pedeapsă teribilă.

„La începutul domniei lui Ioiachim, fiul lui Iosia, împăratul lui Iuda, a fost rostit următorul cuvânt din partea Domnului: ,,Aşa vorbeşte Domnul: „Stai în curtea Casei Domnului, şi spune acelora cari vin din toate cetăţile lui Iuda să se închine în Casa Domnului, toate cuvintele pe cari-ţi poruncesc să li le spui; nu lăsa nici un cuvânt din ele. Poate că vor asculta, şi se vor întoarce fiecare dela calea lui cea rea; atunci Mă voi căi de răul, pe care mă gândisem să li-l fac din pricina răutăţii faptelor lor.“ ,,Să le spui: „Aşa vorbeşte Domnul: „Dacă nu Mă ascultaţi când vă poruncesc să urmaţi Legea Mea, pe care v-am pus-o înainte; dacă nu ascultaţi cuvintele robilor Mei prooroci, pe cari vi-i trimet, pe cari vi i-am trimes disde dimineaţă, şi pe cari nu i-aţi ascultat, atunci voi face Casei acesteia ca lui Silo, şi voi face din cetatea aceasta o pricină de blestem pentru toate neamurile pământului“ (Ierem. 26:1-6).

Stăpâniți de spiritul rebel adus în țară de Ioiachim, ascultătorii nu numai că nu l-au ascultat pe Ieremia, dar l-au prins, l-au judecat sumar și l-au condamnat la moarte.  Așa s-ar fi și întâmplat, dacă Dumnezeu nu intervenea printr-unul din oamenii de bine din familia sfântă a lui Șafan, logofătul care-l sprijinise pe Iosia.

„Preoţii, proorocii, şi tot poporul, au auzit pe Ieremia rostind aceste cuvinte în Casa Domnului. Și cînd a isprăvit de spus Ieremia tot ce-i poruncise Domnul să spună întregului popor, preoţii, proorocii, şi tot poporul, au pus mâna pe el, şi au zis: ,,Trebuie să mori negreşit!“ Pentru ce prooroceşti în Numele Domnului, şi zici: ,,Casa aceasta va ajunge ca Silo, şi cetatea aceasta va fi pustiită şi lipsită de locuitori?“

Tot poporul s-a îngrămădit în jurul lui Ieremia în Casa Domnului. Când au auzit căpeteniile lui Iuda aceste lucruri, s-au suit din casa împăratului la Casa Domnului, şi au şezut la intrarea porţii celei noi a Casei Domnului. Atunci preoţii şi proorocii au vorbit căpeteniilor şi întregului popor: ,,Omul acesta este vinovat de pedeapsa cu moartea; căci a proorocit împotriva cetăţii acesteia, cum aţi auzit voi înşivă cu urechile voastre!“

Ieremia a zis tuturor căpeteniilor şi întregului popor: ,,Domnul m-a trimes să proorocesc împotriva Casei acesteia şi împotriva cetăţii acesteia toate lucrurile pe cari le-aţi auzit voi. Acum îndreptaţi-vă căile şi faptele, ascultaţi glasul Domnului, Dumnezeului vostru, şi Domnul Se va căi de răul pe care l-a rostit împotriva voastră! Cât despre mine, iată-mă în mâinile voastre; faceţi-mi ce vi se va părea că este bine şi drept! Numai să ştiţi că, dacă mă veţi omorî vă veţi face vinovaţi de sânge nevinovat, voi, cetatea aceasta şi locuitorii ei; căci Domnul m-a trimes în adevăr la voi să rostesc în auzul vostru toate aceste cuvinte!“

Căpeteniile şi tot poporul au zis preoţilor şi proorocilor: ,,Omul acesta nu este vinovat de pedeapsa cu moartea; căci ne-a vorbit în Numele Domnului, Dumnezeului nostru!“ Şi unii din bătrânii ţării s-au sculat, şi au zis întregei adunări a poporului: ,,Mica din Moreşet proorocea pe vremea lui Ezechia, împăratul lui Iuda, şi spunea întregului popor al lui Iuda: „Aşa vorbeşte Domnul oştirilor: „Sionul va fi arat ca un ogor, Ierusalimul va ajunge un morman de pietre, şi muntele Casei Domnului o înălţime acoperită cu păduri.“ L-a omorât însă oare Ezechia, împăratul lui Iuda, şi tot Iuda? Nu s-a temut Ezechia de Domnul? Nu s-a rugat el Domnului? Şi atunci Domnul S-a căit de răul pe care-l rostise împotriva lor. Şi noi să ne împovărăm sufletul cu o nelegiuire aşa de mare?“   …  Totuş mâna lui Ahicam, fiul lui Şafan, a fost cu Ieremia, şi el n-a lăsat să fie dat pe mâna poporului ca să fie omorât“ (Ierem. 26:7-19, 24).

Ioaiachim a mai avut conflict și cu un alt profet. Când Urie, un prooroc trimis de Dumnezeu, a vorbit împotriva regelui a trebuit să fugă în Egipt, Ioiachim a trimis niște oameni să-l răpească și l-a executat fără milă:

„A mai fost însă un om care proorocea în Numele Domnului: Urie, fiul lui Şemaia, din Chiriat-Iearim. El a proorocit împotriva cetăţii acesteia şi împotriva ţării acesteia tocmai aceleaşi lucruri ca Ieremia. Împăratul Ioiachim, toţi vitejii lui, şi toate căpeteniile lui, au auzit cuvintele lui, şi împăratul a căutat să-l omoare. Dar Urie, care a fost înştiinţat de lucrul acesta, s-a temut, a fugit, şi s-a dus în Egipt. Împăratul Ioiachim a trimes nişte oameni în Egipt şi anume: Pe Elnatan, fiul lui Acbor, şi pe alţii împreună cu el în Egipt. Aceştia au scos din Egipt pe Urie şi l-au adus la împăratul Ioiachim, care l-a omorât cu sabia, şi i-a aruncat trupul mort în mormintele copiilor poporului“ (Ierem 26:20-23).

Un alt profet care a fost trimis de Dumnezeu în vremea lui Ioiachim să anunțe venirea pedepsei prin brațul babilonienilor a fost Habacuc:

„Proorocia descoperită proorocului Habacuc. Până când voi striga către Tine, Doamne, fără s-asculţi? Până când mă voi tângui Ţie, fără să dai ajutor? Pentru ce mă laşi să văd nelegiuirea, şi Te uiţi la nedreptate? Asuprirea şi sâlnicia se fac supt ochii mei, se nasc certuri, şi se stârneşte gâlceavă. De aceea legea este fără putere, şi dreptatea nu se vede, căci cel rău biruieşte pe cel neprihănit, de aceea se fac judecăţi nedrepte.

Aruncaţi-vă ochii printre neamuri, şi priviţi, uimiţi-vă, şi îngroziţi-vă! Căci în zilele voastre voi face o lucrare, pe care n-aţi crede-o dacă v-ar povesti-o cineva! Iată, voi ridica pe Haldei, popor turbat şi iute, care străbate întinderi mari de ţări, ca să pună mâna pe locuinţe cari nu sunt ale lui. El este grozav şi înfricoşat; numai din el însuş îi iese dreptul şi mărirea lui. Caii lui sunt mai iuţi decât leoparzii, mai sprinteni decât lupii de seară, şi călăreţii lui înaintează în galop de departe, zboară ca vulturul care se repede asupra prăzii. Tot poporul acesta vine numai ca să jăfuiască; privirile lui lacome caută înainte, şi strânge prinşi de război ca nisipul. Îşi bate joc de împăraţi, şi voivozii sunt o nimica pentru el, râde de toate întăriturile, căci grămădeşte pământ, şi le ia“ (Hab. 1:1-10).

Trei ani mai târziu, Ieremia a dictat mesajul său profetic lui Baruc, care l-a scris într-o carte și le-a citit apoi în curtea Templului. Ioiachim va auzi și el despre conținutul acestei cărți peste încă un an de zile (Ierem. 36).

Acest Ioiachim a  fost regele care a rupt în bucăți și a aruncat în foc cartea scrisă de Ieremia (Ier. 36).  Câtă deosebire între Iosia și Ioiachim! Iosia și-a rupt hainele și s-a pocăit când a auzit mesajul din Legea Domnului! Ioiachim nu și-a rupt hainele, nu s-a pocăit, ci a rupt cartea primită de la Ieremia și a aruncat-o pe foc. Acest gest de furie n-a putut însă împiedica lucrarea lui Dumnezeu, dar a atras o și mai mare pedeapsă peste casa lui Ioahaz:

„Pe viaţa Mea, zice Domnul, că, şi chiar dacă Ieconia (sau Ioiachim) fiul lui Ioiachim, împăratul lui Iuda, ar fi un inel de pecetluit în mâna Mea cea dreaptă, te-aş scoate şi de acolo. Te voi da în mâinile celor ce vor să-ţi ia viaţa, în mâinile acelora înaintea cărora tremuri, în mâinile lui Nebucadneţar, înpăratul Babilonului, în mâinile Haldeilor. Te voi arunca, pe tine şi pe mamă-ta care te-a născut, într-o altă ţară, unde nu v-aţi născut, şi acolo veţi muri! Dar în ţara în care vor dori să se întoarcă, nu se vor mai întoarce! Este un vas dispreţuit, sfărâmat, acest Ieconia? Este el un lucru, căruia nu-i dai niciun preţ? Pentru ce sunt aruncaţi oare, el şi sămânţa lui, şi azvârliţi într-o ţară, pe care n-o cunosc?“- Ţară, ţară, ţară, ascultă glasul Domnului! Aşa vorbeşte Domnul: ,,Scrieţi pe omul acesta ca lipsit de copii, ca un om căruia nu-i va merge bine toată viaţa lui; căci nici unul din urmaşii lui nu va izbuti să şadă pe scaunul de domnie a lui David şi să domnească peste Iuda“ (Ier. 22:24-30).

Ioiachim n-a vrut să asculte mesajele venite de la Dumnezeu. Pentru că cei ce ocupau pozițiile de călăuze ale poporului, împăratul și preoții, nu și-au mai făcut datoria, Dumnezeu a trimis la popor „trupele Lui speciale“, proorocii. Apusul istoriei monarhiei a cunoscut o intensă activitate profetică. După Isaia, care se pare că a fost tăiat în două de apostatul Manase, Dumnezeu l-a trimis pe Ieremia și, așa cum vom vedea, pe mult încercatul Ezechiel. Ei au vestit apropierea pedepsei și i-au îndemnat pe evrei la o totală supunere față de hotărârile disciplinării divine.

c. Ioiachim s-a răzvrătit împotriva Babilonului. Aflat în contratimp cu Dumnezeul care conduce istoria, Ioiachim s-a arătat și în contratimp cu marile puteri ale vremii.  Încrederea pusă de Ioiachim în Egipt s-a dovedit greșită. După căderea Ninivei (612 î.Ch.) și prăbușirea imperiului asirian, pe scena mare a lumii, venise vremea ca Babilonul să înlocuiască Egiptul și Siria în rolul de putere mondială.

„Împăratul Egiptului n-a mai ieşit din ţara lui, căci împăratul Babilonului luase tot ce era al împăratului Egiptului, dela pârâul Egiptului până la râul Eufratului“ (2 Regi 24:7).

„Pe vremea sa, Nebucadneţar, împăratul Babilonului, a pornit cu război. Ioiachim i-a fost supus trei ani; dar s-a răsculat din nou împotriva lui. Atunci Domnul a trimes împotriva lui Ioiachim cete de Haldei, cete de Sirieni, cete de Moabiţi şi cete de Amoniţi; le-a trimes împotriva lui Iuda, ca să-l nimicească, după cuvântul pe care-l spusese Domnul prin robii Săi proorocii“ (2 Regi 24:1-2).

Ioiachim a „citit“ în mod greșit circumstanțele istorice. Nebucadnețar, împăratul Babilonului a atacat Egiptul, dar bătălia s-a terminat fără un învingător clar. Nebucadnețar a trebuit să se retragă la Babilon ca să-și adune o altă armată. Ioiachim a tras concluzia greșită că Egiptul era destul de puternic pentru a ține piept Babilonului și s-a hotărât să nu mai plătească tributul anual. Până să poată veni el însuși să-și supună fostul vasal, împăratul a trimis „cete“ din popoarele din jurul regatului lui Iuda să-i pedepsească. Aceste raiduri nu făceau altceva decât să vestească teribila invazie viitoare care va aduce distrugerea regatului de sud și a Templului de la Ierusalim. Isaia spusese regelui Ezechia că aceste lucruri se vor întâmpla (2 Regi 20:12-20). Regele Manase auzise și el aceste avertismente, dar nu vrusese să le bage în seamă (2 Regi 21:10-15). Ieremia spusese despre vedenia cu văzătorul și cazanul de la miazănoapte care clocotea“, simbol al teribilei invazii Babiloniene (Ier. 1:11-16 și 4:5-9; 6:22-26).  Ioiachim n-a vrut să accepte că Dumnezeu a hotărât ca Babilonul să fie instrumentul pedepselor lui asupra tuturor neamurilor din vremea aceea. Venise „vremea Neamurilor“, dar Ioiachim n-a acceptat decretul divin. În zadar a vorbit Ieremia. Urechile regelui erau surde la mesajul profetic. Cine vrea să înțeleagă această situație trebuie să citească decretul divin promulgat prin Ieremia 45 – 48. Ales de Dumnezeu să fie instrumentul disciplinării popoarelor, Babilonul avea să fie apoi el însuși pedepsit de Dumnezeu pentru semeția și îngâmfarea lui (Ierem. 50).

Celor care îl mai plângeau încă pe Iosia, Ieremia le spune că jalea lor se va înmulți din cauza nenorocirilor care vor veni peste ei:

„Nu plângeţi pe cel mort, şi nu vă bociţi pentru el; ci plângeţi mai de grabă pe cel ce se duce, care nu se va mai întoarce, şi nu-şi va mai vedea ţara de naştere! Căci aşa vorbeşte Domnul despre Şalum (Ioahaz), fiul lui Iosia, împăratul lui Iuda, care domnea în locul tatălui său Iosia, şi care a ieşit din locul acesta: „Nu se va mai întoarce în el; ci va muri în locul unde este dus rob, şi nu va mai vedea ţara aceasta.“ „Vai de cel ce îşi zideşte casa cu nedreptate, şi odăile cu nelegiuire; care pune pe aproapele său să lucreze de geaba, fără să-i dea plata; care zice: „Îmi voi zidi o casă mare, şi odăi încăpătoare;“ şi-i face ferestre multe, o căptuşeşte cu cedru, şi o văpseşte cu roş!“ „Împărat eşti tu oare, de te întreci în cedri?“ „Nu mânca tatăl tău, şi nu bea şi el?“ Şi totuş el făcea dreptate şi judecată, şi era fericit! Judeca pricina săracului şi a celui lipsit, şi era fericit. Nu înseamnă lucrul acesta a Mă cunoaşte? zice Domnul.  Dar tu n-ai ochi şi inimă decât ca să te dedai la lăcomie, ca să verşi sânge nevinovat, şi să întrebuinţezi asuprire şi sâlnicie. De aceea, aşa vorbeşte Domnul despre Ioachim, fiul lui Iosia, împăratul lui Iuda: ,,Nu-l vor plânge, zicând: „Vai, fratele meu! Vai, sora mea!“ Nici nu-l vor plânge, zicând: „Vai doamne! Vai, măria sa!“ Ci va fi înmormântat ca un măgar, va fi târât şi aruncat afară din porţile Ierusalimului!“ (Ieremia 22:10-19).

„Lucrul acesta s-a întâmplat numai după porunca Domnului, care voia să lepede pe Iuda dinaintea Lui, din pricina tuturor păcatelor săvârşite de Manase, şi din pricina sângelui nevinovat pe care-l vărsase Manase, şi de care umpluse Ierusalimul. De aceea, lucrul acesta Domnul n-a vrut să-l ierte. Celelalte fapte ale lui Ioiachim, şi tot ce a făcut el, nu sunt scrise oare în cartea Cronicilor împăraţilor lui Iuda? Ioiachim a adormit cu părinţii săi. Şi, în locul lui, a domnit fiul său Ioiachin“ (2 Regi 24:3-6).

Scenariul morții lui Ioiachim trebuie dedus din fragmentele de informații pe care le găsim în cartea Regi, în cartea Cronici și în cartea proorocului Ieremia. În anul 597 î.Ch., Nebucadnețar a venit la Ierusalim să-l pedepsească pe regele rebel, dar chiar înainte de sosirea lui, generalii armatei lui l-au prins pe Ioiachim și l-au legat ca să-l ducă rob la Babilon (2 Cron. 36:5-6). Nu ni se spune dacă acolo a murit de moarte naturală sau a fost executat (2 Regi 24:6). Versetul ne spune doar că el „a adormit cu părinții săi“, fără să se menționeze ceva despre înmormântarea sa.  Istoricii ne spun că a murit sub asediul babilonian, iar trupul său, după ce a rămas un timp sub ploaie și în soare, a fost aruncat peste zidul cetății ca să dovedească acest fapt celor ce asediau cetatea.

După ce l-a omorât pe Ioiachim, Nebucadnețar a dus la Babilon o parte din vasele pentru slujire la templu și o serie de tineri pe care i-a pregătit ca viitori demnitari de la curte. Printre ei a fost și Daniel, împreună cu cei trei prieteni ai săi (Dan. 1:1-6).  Este uimitor cum au putut să iasă din vremea idolatră și imorală a lui Ioiachim tineri așa de integrii și de consacrați lui Iehova ca Daniel și prietenii lui! Decăderea generală nu este niciodată o scuză pentru cei cu adevărat credincioși. Primul capitol din cartea lui Daniel ne spune că Daniel și ceilalți trei prieteni au trăit în umbra tronului idolatru, fiind „de neam împărătesc și de viță boierească“ (Dan. 1:3).

Una din simetriile frumoase din istorie este că iudeii au fost duși în robie în trei valuri succesive, în vremea lui Ioiachim, în vremea lui Ioiachin și în vremea lui Zedechia, iar Dumnezeu i-a adus înapoi tot în trei valuri succesive, prin Zorobabel, prin Ezra și prin Neemia. Ea scoate în relief suveranitatea lui Dumnezeu în istorie.

Blestemul pronunțat asupra lui Ioiachim

Am spus că omul acesta cu duh răzvrătit a sfărșit-o prin a fi blestemat. Toți cei care citesc despre viața acestui rege al lui Iuda dau de un text ciudat care dovedește într-un fel nașterea lui Isus Christos dintr-o fecioară. Pronunțarea blestemului apare pentru prima dată în Ieremia 22:

„Pe viaţa Mea, zice Domnul, că, şi chiar dacă Ieconia (sau Ioiachin) fiul lui Ioiachim, împăratul lui Iuda, ar fi un inel de pecetluit în mâna Mea cea dreaptă, te-aş scoate şi de acolo. Te voi da în mâinile celor ce vor să-ţi ia viaţa, în mâinile acelora înaintea cărora tremuri, în mâinile lui Nebucadneţar, împăratul Babilonului, în mâinile Haldeilor. Te voi arunca, pe tine şi pe mamă-ta care te-a născut, într-o altă ţară, unde nu v-aţi născut, şi acolo veţi muri! Dar în ţara în care vor dori să se întoarcă, nu se vor mai întoarce! Este un vas dispreţuit, sfărâmat, acest Ieconia? Este el un lucru, căruia nu-i dai niciun preţ? Pentru ce sunt aruncaţi oare, el şi sămânţa lui, şi azvârliţi într-o ţară, pe care n-o cunosc?“- Ţară, ţară, ţară, ascultă glasul Domnului! Aşa vorbeşte Domnul: ,,Scrieţi pe omul acesta ca lipsit de copii, ca un om căruia nu-i va merge bine toată viaţa lui; căci nici unul din urmaşii lui nu va izbuti să şadă pe scaunul de domnie a lui David şi să domnească peste Iuda“ (Ierem. 22:24-30).

Blestemul este apoi reluat și amplificat în Ieremia 36:

„Şi despre Ioiachim, împăratul lui Iuda, spune: „Aşa vorbeşte Domnul: „Tu ai ars cartea aceasta, zicând: „Pentru ce ai scris în ea cuvintele acestea: „Împăratul Babilonului va veni, va nimici ţara aceasta, şi va nimici din ea oamenii şi dobitoacele?“ De aceea, aşa vorbeşte Domnul despre Ioiachim, împăratul lui Iuda: „Nici unul din ai lui nu va şedea pe scaunul de domnie al lui David. Trupul lui mort va fi lăsat la căldură ziua şi la frig noaptea“ (Ier. 36:29-30).

Blestemul anunța într-un fel ruperea lanțului neîntrerupt de urmași ai lui David care trebuiau să stea pe tronul de la Ierusalim până la venirea lu Mesia. Într-adevăr, Dumnezeu s-a ținut de cuvânt și niciunul din urmașii lui Ioiachin nu a mai stat pe tronul de la Ierusalim. Atunci de unde a venit Mesia?

Cine citește ce spun cele patru Evanghelii despre nașterea Domnului Isus observă repede că linia geanologică dată de Matei este deosebită de cea dată de Luca. Unii au găsit în aceasta chiar o dovadă că Biblia are greșeli. Ei nu știau însă de blestemul rostit de Dumnezeu asupra lui Ioiachim și n-au avut ochi să vadă cum a rezolvat Dumnezeu problema urmașilor davidici. Linia genealogică din Evanghelia lui Matei urmărește strămoșii Domnului Isus de la Avraam până la Iosif, soțul Mariei, trecând prin capii de familie sau întâii născuți cu drept la tron. Domnul Isus a fost fiul lui David, nu prin linia regală, Solomon, Ioiachim, etc, ci prin linia genetică, de la David prin Natan și până la Maria.

Dacă cel născut în Betleemul Iudeii ar fi fost fiul natural al lui Iosif, el ar fi fost încă sub blestem și n-ar fi putut sta pe tronul lui Iuda. Fiind însă născut numai din fecioara Maria, pruncul din iesle poate fi Fiul lui David care va moșteni tronul mesianic:

„Îngerul i-a zis: ,,Nu te teme, Marie; căci ai căpătat îndurare înaintea lui Dumnezeu. Şi iată că vei rămânea însărcinată, şi vei naşte un fiu, căruia îi vei pune numele Isus. El va fi mare, şi va fi chemat Fiul Celui Prea Înalt; şi Domnul Dumnezeu îi va da scaunul de domnie al tatălui Său David. Va împărăţi peste casa lui Iacov în veci, şi Împărăţia Lui nu va avea sfârşit“ (Luca 1:30-33).

Nașterea lui Isus din fecioară împlinește deci acest paradox care ține laolaltă două lucruri care aparent se exclud reciproc: Domnul Isus este urmașul regal promis de Dumnezeu lui David, dar nu anulează în nici un fel blestemul rostit de Dumnezeu asupra lui Ioiachim și a casei lui.

(Înapoi la Cuprins)

Categories: Teologice