Mai în serios, mai în glumă, un prieten m-a întrebat: ,,Te făcuși anticatolic, Daniele?“ Întrebarea unui prieten trebuie întotdeauna luată în serios, așa că m-am așezat în fața oglinzii …

1. Nu cred că sunt ,,anti“ decât în măsura în care, pentru a știi ce crezi, trebuie să știi și ce nu vei accepta să crezi niciodată (altfel nu ai credință, ci credulitate!).

2. Nu sunt ,,anti“ niciuneia dintre familiile denominațiile creștine, ci doar împotriva unora din apucăturile lor, care le trădează și sabotează mărturia creștină.

De exemplu, nu m-am repezit, ca mulții alții, asupra recentei declarații a papei care a spus că și ateii sunt oameni buni și ar trebui să ne întâlnim pe acest teren comun cu toții oamenii din lume, indiferent de apartenența lor religioasă sau nereligioasă. Știu și eu că Domnul Isus a spus: ,,Dacă voi, care sunteți răi, știți să dați …“, dar nu cred că papa s-a referit la soarta eternă a celor din afara creștinismului, ci doar a o conviețuire terestră în care am face mai bine dacă ne-am face bine unii altora. Asta este o virtute universală.

De exemplu, m-am pronunțat împotriva instituției bancare a catolicilor (Biblia spune să nu dai bani cu dobândă), dar m-am pronunțat și împotriva unor astfel de obiceiuri care au trecut pârleazul și în curtea evanghelicilor: universitățile, spitalele și casele de ajutor reciproc (gen Credit Union). Sigur, inițial, aceste instituții au fost înființate pentru ca membrii bisericilor noastre să poată scăpa de jefuiala din instituțiile corespondente din lume, dar … majoritatea lor funcționează azi pentru … profit, iar marja de profit nu este cu mult mai mică decât la cele din afară.

Adevărul este că Biserica, în dimensiunile ei mondiale (ar trebui să spun catolice, dar nu-mi place termenul aici), în toate ramurile ei denominaționale, a ajuns ca pomișorul din pilda Domnului Isus (tot felul de păsări își fac azi cuibul în ramurile ei) și ca năvodul aruncat (care a prins pești, dar și o sumedenie de alte lucruri).

Avem nevoie de glasuri profetice care să tragă semnale de alarmă. Nu cumva să ne furăm singuri căciula. Nu este treaba noastră să-i judecăm pe cei din afară, dar avem datoria să-i judecăm pe cei dinăuntru, veghind astfel unii asupra altora. Orice lucru bun poate fi contrafăcut (falsificat, imitat), iar noi suntem mereu în pericolul mortal de a ne trezi în mâini cu o mântuire iluzorie, condamnată să audă în final verdictul: ,Plecați de la Mine! Niciodată nu v-am cunoscut!“

,,Să prăznuim dar praznicul nu cu un aluat vechi, nici cu un aluat de răutate şi viclenie, ci cu azimele curăţiei şi adevărului. V’am scris în epistola mea să n’aveţi nicio legătură cu curvarii. –  Însă n’am înţeles cu curvarii lumii acesteia, sau cu cei lacomi de bani, sau cu cei răpareţi, sau cu cei ce se închină la idoli, fiindcă atunci ar trebui să ieşiţi din lume.

Ci v’am scris să n’aveţi niciun fel de legături cu vreunul care, măcarcă îşi zice ,,frate“, totuş este curvar, sau lacom de bani, sau închinător la idoli, sau defăimător, sau beţiv, sau răpareţ; cu un astfel de om nu trebuie nici să mîncaţi.  În adevăr, ce am eu să judec pe cei de afară? Nu este datoria voastră să judecaţi pe cei dinăuntru?  Cît despre cei de afară, îi judecă Dumnezeu. Daţi afară dar din mijlocul vostru pe răul acela.     – 1 Cor. 5:8-13

Categories: Teologice, Uncategorized